…spre mai departe
Rămâi în pace, ...dormi tihnit de-acum cât vrei,
Cât în zadar pierdut, să-ți treacă timpul,
Crezând în bâlbâielile, bătrânilor ovrei,
Că-ntrezărești pe undeva la orizont, Olimpul.
De gânduri multe, îndulcite cu venin,
Precum un câine aciuiat la vatra părintească,
Încetinit de vorbe proaste și de vin,
Să te ascunzi de cei ce vor să te trezească.
Știi tu? ...momentele acelea,
Îți amintești, când speriat de viață ai tăcut?
Când singur am rămas, să-mi vândă pielea,
Prohirisitele omizi ce mușcă din trecut?
Și eu la fel ca tine, am simțit ce-i groaza,
Dar am rămas pe metereze, liniștit și drept,
Atunci când oilor le tremura găoaza,
De spaima sângerândelor țepuși, înfipte-n rect.
Am strâns în dinți orice grumaz de urlet,
Și fără scut, prin lupte-am rătăcit,
Cu nopți de ploi și vânt m-am învelit în cuget,
Furtuni mi-am atârnat, în pieptul ruginit.
Ca ori de câte ori împresurat de hoarde,
De demoni orbi și priculici nebuni, în gloate,
Din scrum, făcut bucăți în mii de miliarde,
Să mă adun din drum, ...spre mai departe.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Iulian Grigore
Дата публикации: 6 октября 2024
Просмотры: 171
Стихи из этой категории
Iluzii în norvegiană
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusjoner
Du er så gammel som du ønsker å være,
Du har det krøllete håret du alltid har beundret som aldri kruser,
Du har en vegg full av malerier på rommet ditt,
Du har den hotteste telefonmodellen,
Du har en bestevenn, han vil aldri svikte deg, ikke bevisst i det minste,
Du har den deiligste frokosten (pannekaker med Nutella),
Du har den beste skrittelleren som kan lastes ned,
Du har den raskeste sykkelen, med den når du Fălticeni på bare 15 minutter,
Du har den retteste nesen, du trenger ikke neseplastikk lenger,
Du har de retteste tennene, ingen for langt bak eller for langt,
Du har alltid den mest nøyaktige verdsettelse fra de rundt deg (det er ingen mer frekk løgn, de vil ikke kjenne deg, enten fordi de ikke bryr seg, de ikke trenger det, eller fordi du holder alt inni deg og ønsker å virke som den sterke kvinnen, slutt å maskulinisere deg selv for folk som ikke bryr seg, hvem de enn er),
Du har de reneste intensjoner, ikke bare det, du vet også hvordan du viser dem,
Du har de mest skinnende gelneglene,
Du har flest lilla nyanser i garderoben din,
Du har den mest omfattende spillelisten med George Bacovias dikt resitert, en etter en,
Du har så mange venner som du vil ha, det vil si to, de ærlige, som du vil holde kontakten med hele livet, resten er bare folk som vil ha noe fra deg, de bruker deg, de savner ikke en mulighet når de ser deg,
Du har den beste måten å lage pommes frites på, som McDonald's nær deg,
Du har den beste stylingen hver gang du kler deg ut,
Du har harmoni hele tiden, ingenting avviker fra det du opprinnelig ønsket, ikke engang det minste avvik,
Du har de mest forståelsesfulle menneskene (men du må forklare alt, hvorfor er himmelen blå?, hvorfor puster du?), men det skjer ikke i diktet vårt,
Du har de beste forklaringene, bare du vet hvordan du gjorde dem så vakre, ingen blir forvirret, alle elsker deg spesielt for dette,
Du har de beste bursdagskakene i Norge,
Du har de beste pennene, de går aldri i stykker,
Du har det beste paret med sko, inkludert for latinamerikanske danser,
Du har de mest interessante romdekorasjonsideene,
Du har den beste presisjonen når du klipper håret til en venn (du kan knapt klippe deg selv),
Du har de morsomste preferansene når det kommer til musikk,
Du har et musikalsk øre, men du vet ikke hvordan du bruker det i det hele tatt,
Du har den mest ekstravagante smaken når det kommer til neglelakk, bare neonfarger appellerer til deg,
Du har de vakreste standardene, du nærmer deg aldri dem fordi de er vakre,
Du har de beste speilene, gjennom dem kan du se alt, hver flue som kom inn,
Du har mest fortjeneste når som helst, hvor som helst,
Du har den beste evnen til å forstå hendelser, uansett art de måtte være,
Du har den hyggeligste stemmen,
Du har den mykeste berøringen,
Du har de mest velduftende parfymene, du er en vårfe,
Du har det klareste smilet, du tiltrekker deg alle øyne, selv om du ikke liker oppmerksomhet,
Du har den beste gressklipperen, klipp en hvilken som helst linje til samme lengde,
Du setter best pris på ting, spesielt mengden, når en venn kommer bort og du vil drikke limonade, sørg for at dere begge har samme mengde juice i glasset,
Du har den beste måten å forstå folks problemer på, ta logikk og hva som er logisk oppnåelig, ikke hva alle vil skal skje, vær ærlig, du ville også ha mange vakre sommerfugler i dette livet, men de fløy ikke i din retning, bare ting du hoppet for å fange og skadet deg selv,
Du har den beste evnen til å se inn i folks hjerter, til å helbrede sår, du er til og med en psykolog fra dette synspunktet,
Du har den vakreste anstendighet i oppførsel og oppførsel,
Du har de mest korrekte og beste argumentene,
Du har de rareste preferansene når det kommer til TV-stasjonene du ser på,
Du har de tristeste minnene, men du klarte å multiplisere det som ved første øyekast så ut til å være for lite, for å gjøre disse tipsene til noe konstruktivt,
Du hadde de søteste bankkollegene,
Du har de mest sjenerøse tankene,
Du har den mest moraliserende og melodiøse samvittighetsstemmen,
Du har styrken/visdommen til å gi opp når du ser at du ikke har noen grunn til å fortsette,
Du har muligheten til å få folk til å føle seg bra bare ved din tilstedeværelse, når du er sammen med dem, har de ikke hvitt hår lenger, de er lykkeligere, de ser ikke engang ut til å ha rynker,
Du prøvde på alle måter å bli en bedre versjon av deg selv, målet oppnådd, du kan slappe av, samvittighetens stemme var hard mot deg, fordi den bare ville ditt beste, den er som stemmen til en forelder som ikke tvinger deg, bare han sier at det ville vært bedre fordi han tenker på deg og fortsatt bryr seg.
Noroi
Ce ev ciudat acum, când orbii,
Se pleacă celor fără minte,
Când soarta numărându-și corbii,
Împinge vremea înainte...
Chiar dacă noaptea rece curge,
Ca o reptilă neagră și vicleană,
Străjerul lângă mine plânge,
Și Marte-și bate scutul de aramă.
Încă un pas în pulberea de stele,
Zâmbesc, ...să fie ce va fi să fie,
Pustiu-și strânge pumnii pe zăbrele,
Și vântul poartă stropi de bătălie.
De data asta, totul e pe bune,
Mi-aduc aminte prima lor scânteie,
Furtuni de foc pe cerul de cărbune,
Și marea cu miros de piele de femeie...
Abia acum, când totul e uitare,
Și ploaia resetează fiecare tunet,
Îmi amintesc de fulgerul din care,
M-am reîntors aici să cuget.
La rost și timp, iluzii și durere,
La demonii ascunși în fiecare dintre noi,
Și trecerea, ...în umbră și tăcere,
Și karma unei vieți, cu fruntea în noroi.
Eul e un infinit
În timpul vieții ce-o trăiesc,
Pe care încerc s-o construiesc,
Mă tot întreb, Cine sunt eu?
Și oare ce vrea Dumnezeu?
Nimeni din această lume
Nu poate să însume,
Dând răspunsuri evidente
Întrebărilor ce le voi pune.
"Câți de Eu pot fi oare?"
"Și câți îi pot pune-n valoare?
Că de-ar fi să știu acest fapt
Aș fi foarte consacrat.
Cunoașterea de sine
Nimeni n-o poate susține.
Căci ea nu este mărginită,
Ci este una infinită.
Câte odată..
Câteodată vine ploaia,
Lăcrimând pereții,
Întunecănd odaia
În Surâsul dimineții.
Uneori ne fulgeră
Din Cerul prăfuit,
Gândul care tulbură
Obișnuitul circuit..
Din când în când e ceață
Și umbre mișcătoare
Privirea ne îngheață
Sub febrilul soare.
Sporadic ne inundă
Liniștea din hol
Ce tremură- n oglindă
Și ne prăbușim în gol.
Renunţarea
M-aş retrage în cel mai groaznic deşert,
Aş renunţa la tot pentru singurătatea absolută,
Viaţa în lumea asta goală a devenit ceva incert,
Iar bucuria, fericirea este o trăire mută.
Pentru ce nu plesnesc ori nu mă risip în bucăţi?
De ce nu curg asemeni unui izvor de munte?
Să pot să zbor înspre infinităţi,
Şi-n haos trupu-mi să fie o punte.
Plăcerea mea este avântul ce mă prăbuşeşte,
Înălţările mele sunt căderi în abisuri,
Explozia mea este iubirea ce mă copleşeşte,
Iar zboru-mi spre neant este aterizarea în visuri.
Melodii izvorăsc din mine în nopţile fără somn,
Vrăjile se dezvoltă asemeni unui flux,
Cântând îngereşte mă îndeamnă să dorm,
Şi apoi liniştite se sting în reflux.
Eu sunt omul care va râde în clipa supremă,
În agonia finală şi-n clipa ultimei tristeţi,
Voi ridiculiza viaţa-mi tristă şi boemă,
Din suflet mi se vor naşte nopţi şi dimineţi.
Voi renunţa la tot în numele sângelui meu,
Voi declara nule toate trăirile avute,
Căci fiinţa mi s-a transformat într-un zeu,
Ce-a furat focul şi vraja din iubiri noi născute.
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.
Другие стихотворения автора
…dar niciodată frânți
Paianjenii, pe arcuri pânza să-și întindă...
Vâsliți, cât somnul străjilor e dulce!
Cât timpul stă, cu fruntea în oglindă,
Și noaptea s-a găsit, cu ziua la răscruce.
În taină, să ne depărtăm de maluri,
Înfășurați în picăturile de ploi,
Mușcând din noi, ascunse-n valuri,
Cârlige ascuțite, cată să ne tragă înapoi.
Cuvinte goale, să ne smulgă clipe,
Din aripi, cioburi picurând incandescente,
Obsesii fumegând din pipe,
Sfărmate-n dinți de scorpii inocente.
Prin viața noastră, carte fără pagini,
Aleargă-n umbre alungat pustiul,
Ospiciul fără gratii, fără margini,
Paradoxal în oase, răsucindu-ne burghiul.
În fiecare urlet și în orice fibră,
Ca o hienă, sfåșiindu-ne minciuna,
Și teama naște capete de hidră,
În urma luptelor pierdute pentru totdeauna.
Cu siguranță, știm de-o vreme, care-i treaba,
Am înțeles că dintre noi căzuți,
Se-nalță iar, cum din cenușă crește iarba,
Salcâmii îndoiți dar niciodată frânți.
Ce am mai fost
Eviscerate linii, câteodată-nfrânte,
Contur de frunze adormite pe pământ,
Mi-s gândurile așchii mohorâte,
De flăcări sure, smulse din adânc.
Întunecate dimineți, zbătându-se în mine,
Mă cheamă iar, să fiu ce am mai fost,
Adulmecând în iz de oameni și jivine,
Oxid de-amar, prădalnic și anost.
De parc-aș auzi aici zvâcnind înlănțuite,
În rime alergând prin labirint,
Surori furtunilor de mult dezlănțuite
Cuvintele acelea care-ntotdeauna mint...
Privind îndoctrinate, zgâlțâind zăbrele,
Decembrie ascuns în fiecare luni,
Secunde arămii cu gust de praf, de stele,
Copii cuminți născuți printre nebuni.
De-acum, când legiuni de patricizi înalță,
Agățătoare trepte șubrezite, către cer,
E somnul frunzelor lipsit de relevanță,
Pândind prin ochii mei, năluci de fier.
Prometeu
Cândva dar nu acum, mă voi întoarce,
Să urc din nou, înlănțuit pe Caucaz,
Privind înspre apus voi aștepta în pace,
Acvila să-mi lovească în obraz.
Să simt cum piatra se cutremură sub ghiare,
De timp, smulgându-mi din ficat,
Bucăți de plasmă picurând, hilare,
În veacul necuprins, însângerat.
Cumva dar nu oricum, voi ști mai bine,
De ce în oameni n-am găsit nimic,
Doar cioburi de oglinzi tăind în mine,
Cununi de spini și ramuri de finic.
Doar mări secate, înecând orgolii,
Sub nesfârșite valuri de uitare...
Eoni înfrânți de ploaie și de molii,
Uscați de părăsire și de soare.
Clar, undeva dar nu aici, mă voi ascunde,
Tăcând absent cu ochii în pământ,
Sub mâl amestecat în frunze ude,
Cu lacrimi, câteva și restul vânt...
Dar poate toate astea, sunt un vis,
Și focul ...o iluzie eternă,
Zadarnic l-am adus și l-am aprins,
Era de-ajuns să cumpăr o lanternă.
Mamei, la plecare
Vezi stânca asta atârnând peste abis?
Stând nemișcată-n ceață și furtună...?
Vine o vreme când, parcă-n adins,
Adoarme făr-a spune ,,noapte bună".
O simți îndepărtându-se încet,
De timp, și așteptarea altei dimineți,
Și ce-a fost rău și strâmb, acum e drept,
Cei care n-au știut, acum sunt înțelepți.
E piatra asta lacrimă și cântec...
De leagăn atârnând peste abis,
Ca un copil dormind în pântec,
Râzând, plângând, trăind în vis.
Și poate dincolo de șoapte,
De vorbe omenești rostite la durere,
Tu mamă știi cât sunt de-aproape,
Acele clipe smulse din tăcere...
Când ne vom regăsi cumva în zori,
Senini, zâmbind... căci noaptea a trecut,
Pe stânci va crește iarbă, flori,
Orice sfârșit e doar un început.
În urma ta...
De ce tăcerea ta mă arde,
Atât de grea în noaptea asta?
În mii de clipe reci și fade...
Sfărmând cu-aripa lor fereastra.
Privind în gol, din urma ta,
Pierdut în mine printre cioburi,
Sunt sigur c-am ales cândva,
Prăpăstii adormind sub poduri.
Genuni gemând întunecate,
Prin ochi de corb mușcând din tine,
Trăgând din pumnul strâns, o carte,
Rescrisă parcă pentru mine.
E un nonsens în orice așteptare,
În vise goale și făcute ghem,
E vina mea că lipsa ta mă doare,
De fiecare dată când te chem.
Așteptări
E ca atunci, când focul arde încă,
Sub valuri verzi, adânci de mare,
Învolburate chipuri de aripi și stâncă,
Fierbând neîmblânzite și amare.
Cum lava neagră, sângerie,
Se varsă în abisuri de uitare,
Și ramele izbind în apa cenușie,
Împing spre țărm, din larg și depărtare.
Când mii de demoni calcinați pe ruguri,
Gigantice gemând mistuitoare,
Din cânturi vechi se-amestecă în cruguri,
De aștri neștiuți, pierduți în zare...
Nu-ți fie teamă, vara trece...
Și codrii arși spre seară se vor stinge,
Vor fumega o vreme-n vântul rece,
Prin veacul alb din care cerul ninge.
Tu vei zâmbi, tăcută și străină,
O altă noapte peste mine vei trimite,
În urma ta lipsită de lumină,
Să-mi fie calea pată de rugină.
Și flăcări oarbe-n frământări sterile,
Prin gânduri emigrând cu pasul greu,
Mă vor chema cu glasuri inutile,
Din așteptări ce vor dura mereu.