Măicuţei

Ai vrut să-mi vezi şi lacrimile,

Dar nu ţi-am oferit plăcerea

Zâmbeam,

Chiar dacă mult prea grea era durerea.

Ai vrut să-ţi cad în genunchi,

Să te rog să rămâi, să nu pleci,

Zâmbeam,

În loc să plâng cu lacrimi grele şi reci.

Ai vrut să tânjesc după iubirea ta,

Cu toate că-mi venea ades să plâng...

Zâmeam,

Vezi...Lacrimi nu mai curg!

Ai vrut să mă vezi jos la pământ,

Dar uite, mă înalţ tot mai sus,

Şi zâmbesc,

Suferinţa nu m-a răpuns!

Îţi mulţumesc că m-ai iubit

Şi regină m-am simţit

În casa ta, în inima ta, în viaţa ta

Am fost şi eu cândva.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să zâmbesc

Şi o iubire frumoasă să trăiesc.

Să iau din iubire tot ce-i mai bun

Şi să pornesc pe-un lung drum.

Îţi mulţumesc că m-ai făcut să plâng!

De dor, de tristeţe, de durere să strig,

Ştii, lacrimile chiar te ajută - 

Îţi dau putere şi-ncredere multă.

Îţi mulţumesc că ai plecat,

Că-n zorii celei zile m-ai lăsat,

Ca o umbră ai dispărut

De parcă nici nu te-am avut.

Îţi mulţumesc că m-ai trădat

Din toate astea multe-am învăţat

Nu mai cred deja în basme şi minuni

Acestea-s doar frumoase minciuni.

Îţi mulţumesc că m-ai iubit,

Eu nu te voi uita, promit!

Ai fost în viaţa mea un simplu cunoscut

Cu toate că puteai să fii mai mult!

Alerg printre păpădii,

Prin iarba abia încolţită

Şi zâmbesc.

A venit primăvara,

Vreau să cânt,

Să strig că iubesc!

Vreau să sărut liliacul,

Să mă nasc din nou - 

Sunt fericită!

A venit primăvara,

Vino şi tu

Să mă simt şi iubită!

Vreau să cuprind cerul,

Să alerg desculţ

Printre muguri de flori.

E primăvară,

Sunt învăluită de parfum

Şi de fiori...

Toată lumea renaște, eu simt că mor

Soarele strălucește, eu văd numai nor.

E primăvară, ar trebui să zâmbesc,

Eu însă ca o frunză moartă plutesc.

Ce stare absurdă de lâncezeală,

Ce suflet gol, înăcrit și pustiu

De ce la toți e primăvară

Iar la mine nu...de ce? Nu știu...

E de vină durerea, de vină ești tu

Că nu se topește zăpada cea grea,

Si ghioceii nu înfloresc

Si-n viața mea...

În loc de ei am doar frunze descompuse

În loc de triluri de păsări, am dor,

Afară e primăvară, la mine e toamnă

Si ploile toamnei prea tare mă dor...

Cu ceva timp în urmă

erai totul pentru mine

azi nu mai însemni nimic.

Erai un cer cu lumină

cu flăcări de dor

azi flăcările se sting.

Erai nelipsit din visele mele

şi din gânduri la fel

azi nu mai eşti.

Eram atât de naivă

atât de credulă

azi nu mai cred în poveşti.

De azi mai cred 

în vorbe, în dulcegării,

las totul acolo, în trecut.

Vreau să mă nasc din nou

să fiu ce-am fost,

vreau să te uit.

Eu ştiu că o să-mi fie greu,

Şi noapte doar va fi pe cerul meu

Şi va ploua mereu, mereu,

Dar trebuie să te uit.

Azi...de azi voi încerca a te uita!

Ştiu, am mai zis aşa

Nu prea doreşte inima

Dar trebuie să te uit.

În fiecare zi puţin câte puţin,

O să-mi smulg din al iubirii spin,

Sufletul îmi va pluti doar în venin

Dar trebuie să te uit.

Eu trebuie să fiu tare!

Iubirea asta chiar doare

Aş vrea să-ţi mai dau iertare

Dar trebuie să te uit.

Ştii, singură nu-mi ajunge curaj

Să plec şi să te las

Să-mi iau un bun rămas

Dar trebuie să te uit.

Zile-n şir ca şi moartă voi fi

Ca un bolnav mă voi chinui

Dar peste ani îţi voi mulţumi

Dar trebuie să te uit.

Mamă, termină

Nimeni nu-i de vină.

Iar mi-am rupt ceva,

Și ți se rupe inima.

Nu vreau să te văd plângând,

Îmi fărâm sufletul ăsta văzând.

De mică ești eroul nostru,

Ne aperi precum un apostol.

Uite, am primit un zece,

Dar privirea ta, ca un glonț rece,

Îmi dă de știre

Că iarăși ceva nu-i bine.

Mamă, termină!

Totul o să fie bine.

Ne-ai arătat cum e să fii blând

Și cu adevărat iubit.

Zâmbetul tău senin

Mă luminează din plin,

Așa că zâmbește mai des,

Și pe-afară noaptea n-o să mai ies.

Osânda ce-o duci în spate,

Cu noi o poți împărți.

Sunt mare deja

Și te pot ajuta.

Mamă, termină

Să-ți mai faci griji de mine.

Spun asta mereu,

Comportându-mă ca un derbedeu.

Iartă-mi prostiile făcute

Și gândurile rele aduse.

Nu o să te mai fac să plângi,

Am fost rău de mic până aici.

Mamă, termină

Să-ți fie milă.

Știu că mă iubești,

Dar viața trebuie s-o trăiești.

Ai trecut prin greutăți multe,

Și nu avea cine să te ajute.

Acum, permite-mi să fiu mare,

Să stau singur pe picioare.

Mamă, termină

Mai lasă-mă o clipă

Să-ți spun cât de tare țin la tine

Și ce dor mă alină.

Pentru început am să ridic pensula
Căutând cel mai bun mod de-a contura fericirea!
Voi porni de la un zâmbet infinit
Si de la un ,, Noapte bună" șoptit,
Ambele oferite de buzele tale arse,
Ambele menite să aprindă stelele din cea mai întunecată noapte!
Voi continua cu două nestemate de smarald,
Prin care cele mai puternice vise și speranțe ard
Adăugând un strop de iubire infinită,
De admirație și adorație nerostită
Voi reuși să desenez cu succes chipul ființei pe care o iubesc!

Azi de ziua ta,

Iubirea ți-o aștern pe foaie,

Pentru că, iubirea ta mama,

Nici în vise nu-i mai mare!

Roșie ca trandafirul,

Puternică ca vârtejul,

Veșnică-i puterea ei,

Răsarită dintr-un tei,

De dragoste de mamă!

Ma sună mama sa mă întrebe cum merg treburile la mine...,

Ce-am mâncat ,cum ma simt si dacă-și bine ....

Ridicându-mi ochii spre perete și mereu zambindu-i fals ... 

Îi spun că totul e bine , ca-i perfect, că-i ideal ...

În suflet un copil îmi urla , plânge ...și strigă ... disperat .... Întoarce-ma mama în copilărie ,acolo unde nici o grijă n-am.... Ia-ma mama pe brațe... sa te sărut cu dor ... Stringe-ma ușor în ... Poate mi-va fi mai ușor....Dar nu spun nimic din astea... Îi zâmbesc la nesfirt

As strigă in gura mare

Mamă eu am obosit....

Of...Mama mea cu ochii blânzi

Un foc profund în mine-aprinzi.

Mă tem că vei îmbătrâni?

Că într-o zi nu vei mai fi.

Mergi doar pe unde vrei 

Și știu că ai alte idei,

Dar vreau să-ți dăruiesc

Un simplu te iubesc...

Aștepți să mă căiesc ,

Să nu mă-npotmolesc.

Am să-ți cer ceva

Ce nu vei observa. 

Știu c-am greșit mereu,

Dar uneori e greu 

Și vreau să-ți cer acum

Iertare oarecum. 

Doar tu știi tot despre mine ,

Mereu mă vei susține ,

Pentru asta-ți mulțumesc 

Și copilul tău eu mă numesc. 

Ai încercat, te-ai străduit 

Pentru-n viitor mai strălucit

Și-ai salvat viețile noastre 

Trecând pe mările albastre.

RĂSARE LUNA...

Din cetină albastră tremurândă,

din doină, lacrimi şi dureri,

răsare luna cea plăpândă...

La poartă, tu... aştepţi de ieri!...

Din zbor de fluturi alb-albaştri,

din iarbă, noapte şi viori,

răsare luna printre aştrii...

La poartă, tu... aştepţi în zori!...

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,

din vise rătăcite printre vremuri,

răsare luna nărăvaşă...

La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...

Din dimineţi ascunse în rouă,

din flori şi doruri ce înfrângi,

răsare luna, luna nouă...

La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...

Din zumzet dulce de albină,

din floarea de salcâm şi crini,

răsare luna, luna plină...

La poartă, tu... aştepţi, suspini!...

Din doruri scrise în calendar,

din amintiri pierdute în noapte,

răsare luna de cleştar...

La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...

Din flori de nufăr alb pe lac,

din lebede, conduri şi ciocârlani

răsare luna în hamac...

La poartă, tu... de mii de ani!...

Dintr-o poveste milenară,

din barba albă de pitic,

răsare luna iar şi iară...

La poartă, tu... nu zici nimic!...

Din neputinţe, patimi şi război,

din umbre, flăcrări şi tăciuni,

răsare luna peste noi...

La poartă, tu... în rugăciuni!...

Noi vrem să răsărim din soare

şi să ne iei de mână (ca atunci!),

dar suntem duşi în lumea care doare...

La poartă, tu... şi nu te culci!...

Noi vrem să răsărim din lună

şi să îţi trimitem sărutări,

dar suntem duşi în lumea cea nebună...

La poartă, tu... în depărtări!....

Noi vrem să răsărim din stele

şi să ne strângi cu braţul drept,

dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...

La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...