Credeam atunci, mai cred și-acum
Credeam atunci c-ar fi de-ajuns
să-ţi fur un zâmbet pe ascuns,
să-l port în suflet de copil,
să-l ţin prin vremuri juvenil.
Atunci credeam că-n univers
iubirii i se spune vers,
înscris în inimă cu dor
ce-n pragul viselor strecor.
Erai atunci priviri de jad,
lăsate-n vânt pe-al vorbei vad,
şi gene lungi cătau spre cer,
spre cerul prins de-al tău mister.
Când zori zâmbeau de-al zilei gând,
doi sori de mai şi-un râset blând
mi-erau de-ajuns să fiu un zeu,
să mor şi să renasc mereu.
Mai cred şi-acum c-ar fi de-ajuns
ca-n zori de zi să-mi fii răspuns
c-un zâmbet ce-am furat cândva,
rugând hazardul să mi-l dea.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Craciunas Silviu
Craciunas,dragoste,singuratate
Дата публикации: 9 июля 2020
Просмотры: 1279
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Uitare
Поэма: Noptile lungi
Compozitorul și interpretul Ion Aldea-Teodorovici ar fi împlinit astăzi 65 de ani
Поэма: Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în maghiară
Поэма: Timpul
De la sisteme de luptă autonome la meditaţie. Ce cărţi recomandă Bill Gates, dintre cele pe care le-a citit în 2018
Поэма: Viață, viață!
Поэма: Tot ce sunt
Editura Cartier lansează un nou volum: „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș