Credeam atunci, mai cred și-acum
Credeam atunci c-ar fi de-ajuns
să-ţi fur un zâmbet pe ascuns,
să-l port în suflet de copil,
să-l ţin prin vremuri juvenil.
Atunci credeam că-n univers
iubirii i se spune vers,
înscris în inimă cu dor
ce-n pragul viselor strecor.
Erai atunci priviri de jad,
lăsate-n vânt pe-al vorbei vad,
şi gene lungi cătau spre cer,
spre cerul prins de-al tău mister.
Când zori zâmbeau de-al zilei gând,
doi sori de mai şi-un râset blând
mi-erau de-ajuns să fiu un zeu,
să mor şi să renasc mereu.
Mai cred şi-acum c-ar fi de-ajuns
ca-n zori de zi să-mi fii răspuns
c-un zâmbet ce-am furat cândva,
rugând hazardul să mi-l dea.
Category: Love poems
All author's poems: Craciunas Silviu
Craciunas,dragoste,singuratate
Date of posting: 9 июля 2020
Views: 1523
Poems in the same category
Dor de tine
Ce poate fi mai frumos
Decât.. tu și eu
Într-un viitor luminos
Cu iubire mereu
În atmosferă de căldură
Cu multe surprize mici
Ambii sub o pătură
Jucându-ne cu pitici
Oricând, aproape și mereu
Să stăm aproape,
Chiar ..nu e greu
Doar trebuie să nu stăm departe
Distanța poate ne oprește
Dar inimile se reunesc
Inima mea se topește
Când știu că ele trăiesc
Ele.. inimile noastre
Trăiesc într-o lume rară
Plină de flori albastre
Ca într-o zi de vară
Soarele este sus pe cer
Păsările ciripesc în aer
Și zic cu mare liber
Că sunt într-un atelier
Atelier de creație și iubire
Pentru scumpul de tine
Strălucești mai mult ca un smarald
La soare înfierbântat
Autor: Anonima S
Cub de gheață
Pământule oprește-te,
să privesc la steaua ei pe cer
o eternitate …
sau măcar o viață.
Și când o da înghețul,
ea să-și trimită lumina să se oglindească
într-un cub de gheață …
în mine!
Să vadă și ea cât de frumoasă este!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )
August
În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,
La clipele dulci, când împreună eram o artă.
În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,
O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.
Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,
De momentele petrecute, când eram în armonie divină.
Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,
Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.
Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,
Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.
Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,
Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.
Și totul începe
Și se termină cu tine,
Prima ploaie de vară nu ține,
Prima dragoste nu se uită niciodată.
Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,
Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.
Îndurerat,suspin și plâng,
Fragmente de inimă spartă eu strâng.
Privesc în ochii tăi, eternitate,
Şi văd acelaşi tainic anotimp;
O dragoste mai mare decât toate,
O dragoste ce nu cunoaşte timp.
Vântul rece al schimbării a suflat,
Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;
Critici și reproșuri au pătruns,
Între noi și-al iubirii răspuns.
Pe cerul dragostei am scris,
Cântec de dor ultima oară,
Va rămâne oare doar un vis,
Iubirea noastră de o vară?
Captiva
Azi, mă retrag în bula mea,
Captivă-n gândurile mele
Care se ceartă furioase între ele,
Îmi iau creionul și-o hârtie,
Prieteni buni, pe veșnicie.
Cuvintele se-aștern
încet,
M-ascund în umbra lor și
încep
În liniște, o lume paralelă
să-mi clădesc.
Mă trec fiori când te zăresc
Zâmbind dintr-o fotografie
Și-n versuri îți șoptesc
Că te iubesc.
CB
Neiubire
Dacă iubirile toate dor
Căci n-am auzit să existe amor,dragoste sau iubire fără revers sau durere,
Neiubirea doare cel mai tare!
Lumina aduce culoare,
Amorul aduce amagire dulce,se pare,
Sare ca un bufon când promite,
Minte frumos aproape perfect,
Are glasul duios,răspândește miros de zambile și dispare!
Nu-i dragostea doar perfectul actor
Ce-și arată talentul tuturor celor care vor să-l privească?
Și ce dacă,spune poetul!
Fericirea e acolo unde nepăsarea gonește neiubirea ce blesteamă amorul care vine nepoftit,nedorit..
Adio neiubire....
Hulită,urâtă,alungată de toată lumea ești!
(12 septembrie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Si știi...
Si știi...în sufletul meu e frig,
Deși afară e soare și nu a nins.
În sufletul meu e ger și frig,
Si albu' s-a lăsat învins.
Suflă rece vântul și cât de tare pot,strig:
-Mă doare și mi-e frig !!!
Si știi... în sufletul meu e război,
Deși simți aerul libertății și-ți place.
În suflet se lupt indivizii cu papucii plini de noroi,
Si nicidecum nu vor să mă lase în pace.
În sufletul meu e un crunt război,
Si odată cu acești indivizi vom muri și noi !
Si știi... în sufletul meu e furtună,
Ard în el multe sentimente uitate și tăcute.
Trăim într-o lume atât de nebună,
În care inimile sunt făcute bucăți și rămân mute.
În sufletul meu e o grea furtună,
Urlu,tac și iar urlu și privesc cu dor spre lună.
Other poems by the author
Început de toamnă
Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.
Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.
Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.
Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.
Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.
Toamnă eternă
Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.
Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.
Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.
Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.
Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.
Floare de nufăr
Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.
De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.
Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.
E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.
În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.
De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762
Un mac în floare - Cimitirul eroilor
Îmi pare rău că am supus... o mică floare
credea în zori şi în apus... încrezătoare
cu roua vieţii se hrănea... crezând în lume
culori de vis spre cer ardea... iubiri s-adune
parfum uşor spre nori purta... în vânt de vară
și luna-n noapte o curta... în prag de seară
Stăteau c-un glonte la taifas... priviri pierdute
copii-bătrâni ce-au mai rămas... prin flori trecute
ca-n seri orfane de părinţi... tăcuți s-asculte
cum plâng și crucile fierbinți... de veacuri multe
Prin lanuri îngerii se strâng... o zi s-aleagă
când vieți de flori pe cruci
se frâng... şi ne reneagă
Îmi pare rău că am răpus... un mac în floare
când noaptea lumii am adus... şi macul moare
Cărarea vieţii
“Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)
(text scris pe data de 24 octombrie 2010)
La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.
Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.
Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.
Bibliografie neselectivă, interminabilă
. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.
Iubirea de oameni
În vârful de munte mi-aş pune de-acuma
suflarea de suflet ce astăzi mă arde,
căci omul se pierde la fel ca şi bruma,
în lumea-mpărţită-n sălbatice hoarde.
Mi-e teamă de vorba ce mintea-nţelege
din târgul politic lătrat peste lume,
poporul slăveşte, dar ură culege,
discursuri în limbi fermecate anume.
Vecin sunt cu omul născut lângă mine,
mi-e dragă iubirea de semeni lăsată
poruncă de Domnul durerea s-aline
când norul cu lacrimi în viaţă se-arată.
Mi-e dragă fiinţa născută oriunde,
în veacuri trecute şi-n veacul cel mare,
dar omul politic în vorbe ascunde
chemarea la arme-n a păcii chemare.
Simbolul iubirii e-ncins în cuvinte
ce spintecă omul în false credinţe,
promise speranţe-n minciuni să alinte
un suflet de lume ce piere-n fiinţe.
În vârful de munte doar vântul vorbeşte
cu șoapte născute în vremi ancestrale,
pe piscul iubirii e-un vis ce trăieşte,
un vis tăinuit în ascunderi astrale.