Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.

Din stropii ce-n palmă aduni,
un lac de scântei fără foc,
se-aprinde dorinţa-n cununi
ce trupul cuprind de mijloc.

În valsul din visuri aşez
o pală de vânt adormit,
mireasmă de flori te visez
în câmp de iubiri înverzit.

Prin viaţă eşti albul întins
ce simţuri înalţă spre cer,
în trupul ce doarme aprins
fărâme iubite se cer.

Iubirii cântare îi spun
pe note scăldate-n priviri
din ochii ce-n seară apun
în visul cuprins de-amintiri.

Precum într-un cânt de demult
eşti leagăn tăcerii din noi,
te caut mereu să ascult
duete născute din ploi.

Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.

Nu mă întreba de cărări
mereu îmi reneg plecările
nici gândurile nu le întreba
au fugit de acasă
poate conştiinţa
dar la ce bun
mă vizitează doar duminica
în spatele bisericii

Nu mă întreba încotro mă îndrept
s-ar putea să ne ciocnim nepăsările
nu mă întreba de nimic
obosiți de aşteptare
vom respira doar trecut

Un colţ de munte
se prăvale
peste lacul meu de lacrimi

Astăzi nu sunt acasă
poate mâine
vom juca şotronul copilăriei
rugându-ne să rămânem
acolo unde ne-am văzut prima oară
în praful timpului

Pe alocuri

regretele caută cu disperare uitarea

intens gândurile mă învăluie

barierele se întind peste ani

e trist să cumpănesc

zilele gustând doar trecutul

inel peste lumea viselor

neg viitorul într-o aşteptare dementă

Printre raze

petrec oamenii de mâine

ispite minuscule

muşcând nesăţios aerul

Eram la fel

în urmă cu un veac

tremurător stingher

prin colţuri întunecate

esenţă de conştiinţă

rebut al drumurilor vieţii

neştiinţă izbăvită de păcatul norocului

Taci astăzi truditor al eternităţii  

De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.

Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.

Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.

Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.

Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.

Singurătate

În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166

Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?

Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?

Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?

Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?

Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.

memorabilia - family notebook

w-poesis magazine

Imaterial, firesc – când ai avut curaj

și eu, când dojenind celest,

deloc, o simplă întâmplare,

n-am fost, prin gestul – imprudent.

Când ți-am răspuns, neacademic - poate,

când încă tu – răstălmăceai idei,

n-am obiectat, disciplinat, cum poate,

fiind femeie – între femei…

Sosit pe nori să-ți cânt o serenadă la fereastră,

Iubita mea blajină și frumoasă

Ce porți ale iubirii nesfârsite aripi,

Te cer acum când ești la Dobrovăț,acasă

Să-mi fii nevastă!

Ei bine,știu că pare doar o glumă,

Dar spun că treaba asta este serioasă,

Să știe lumea toată,

Chiar dacă nimeni nu ne știe

Sau nu le pasă...

Eu te iubesc precum un condamnat la fericire,

Cel ce-a primit divină condamnare fără scăpare fără ieșire,

Când stă la tine-n brațe,

Sau te sărută....

Și știe că-i condamnat la dragoste pe viață!

(22 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Zilele de iarnă, fără tine, sunt povară,

Gerul parcă-mi sapă-n suflet rana veche, tot mai iară.

Fulgi de nea se-aștern pe drumuri, dar nu-i cald în al meu gând,

Fără tine, tot ce-i iarnă pare rece și plăpând.

Cerul plânge cu zăpadă, vântul urlă prin zăvoi,

Amintirea ta mă strigă dintr-un vis pierdut în noi.

Fără tine, nopți de iarnă sunt pustii, fără hotar,

Dorul arde ca o flacără sub al gheții rece har.

Și mă-ntreb, iubite, unde ești ascuns acum?

Cum de soarele din suflet s-a pierdut pe-al vieții drum?

Zilele de iarnă trec, dar dorul nu se va topi,

Poate doar când vei fi iară lângă mine, zi de zi.

Poți să spui că mi-a fost dor în partea stângă 

Că-mi apăreai ca un nebun pe stradă

Mă simțeam bipolară fară tine 

Al meu psihopat , cu ochi plini de ceață 

Psihiatrie suflet pentru mine 

Unde scriam cu linii pe pereți 

Și mă rugam sa te-ntâlnessc pe tine 

Iar după ce am făcut am înțeles 

Calvar din coșmarul ,sufletului meu 

Cu răni , pustii , și venele tăiate 

Nu știam că ochii tăi omor 

Omoruri , la-nceput de noapte 

Demon adânc,profund , și slujitor 

Cu chip de om , și corpul tău de piatra 

Cu capul gol , și inima-n ceață 

Dragostea ta, otr

ava pentru mine

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était le temps des « je t'aime »

Nous deux on vivait heureux dans nos rêves

C'était le temps des « je t'aime »

Et puis j'ai voulu voler de mes ailes

Je voulais vivre d'autres amours

D'autres « je t'aime », d'autres « toujours »

Mais c'est de toi que je rêvais la nuit mon amour

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi

C'était vouloir et connaître

Tout de la vie, trop vite peut-être

C'était découvrir la vie

Avec ses peines, ses joies, ses folies

Je voulais vivre comme le temps

Suivre mes heures, vivre au présent

Plus je vivais, plus encore je t'aimais tendrement

Pardonne-moi ce caprice d'enfant

Pardonne-moi, reviens moi comme avant

Je t'aime trop et je ne peux pas vivre sans toi.

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

Wij twee leefden gelukkig in onze dromen

Het was de tijd van “Ik hou van jou”

En toen wilde ik met mijn vleugels vliegen

Ik wilde andere liefdes ervaren

Anderen “Ik hou van je”, anderen “altijd”

Maar jij bent het waar ik 's nachts van droomde, mijn liefste

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven

Het was willen en weten

Alles in het leven, te snel misschien

Het was het ontdekken van het leven

Met zijn verdriet, zijn vreugde, zijn waanzin

Ik wilde leven als tijd

Houd mijn uren bij, leef in het heden

Hoe langer ik leefde, hoe meer ik teder van je hield

Vergeef me voor deze kinderachtige gril

Vergeef me, kom bij mij terug zoals voorheen

Ik hou teveel van je en ik kan niet zonder je leven.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund cuţit,

Ce până la plăsele,

În inimă stă-nfipt.

Cuţit ce e-ncrustat

Pe lama de argint,

Cu vocea ta cea blândă

Şi şoapte de alint.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund stilet,

Ce-n inimă se-mplântă

Odată ajuns la piept.

Stilet care pe lamă

E încrustat cu dor,

Cu vocea ta cea dulce

Şi şoapte de amor.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Ce-n inimă pătrunde

Cu zimţii de metal.

Pumnal ce e-ncrustat

Pe lamă şi pe zimţi,

Cu vocea ta cea caldă

Şi şoaptele fierbinţi.

Mă-ntrebi ce e iubirea

Şi îţi răspund pumnal,

Stilet, cuţit...iubito,

Întregul arsenal!