Ce poate să facă iubirea dintr-un om?

Cum am ajuns din persoana care eram,

La persoana care sunt acum?

Cum a reușit o singură persoană

Să-mi schimbe complet viziunea despre lume și amor?

Cum a putut să mă schimbe la 180°,

Cu ajutorul unei piruete dintr-un vals nesfârșit, cosmic,

În care dansăm îmbrățișați,

Aflați în universul nostru?!

Poate la început par niște întrebări banale,

A unei persoane care se pierde pe sine, pentru a-și regăsi

Cealaltă jumătate,dar el mi-a schimbat percepția

Pe care o aveam asupra vieții și viziunii mele de viitor!

Acum, în loc să mă văd pustiind prin lume,

Pierdută!... Rătăcind prin abisul meu singuratic și întunecat,

Plin de responsabilități și griji, făcându-mă să mă adâncesc

Tot mai mult în lumea muzicii, care pentru o perioadă

M-a învățat să-mi accept destinul

Și să văd și cealaltă față a lumii!

Mă văd alături de el trecând peste toate obstacolele vieții,

Dar și toate obstacolele care vor apărea în calea iubirii noastre!

Mă văd lângă el, într-un amor paradisiac,

Desprins din vise și povești de adormit copiii,

Cu prințese și zmei ,eroi și antieroi !

Sunt recunoscătoare vieții că mi l-a adus în cale,

Dar mai ales lui că a reușit să-mi deschidă inima,

Pe care credeam că o am de piatră

Și nu poate nimeni să o străpungă cu flăcările aromatice ale iubirii!

Îi mulțumesc din suflet că m-a învățat

Cum să iubesc cu adevărat!

Și îi mulțumesc pentru că nu se joacă cu inima mea care...

S-a făcut mică, sclipitoare și mlădioasă de când i-a cunoscut sufletul!

Și... Asta e... Dacă se va întâmpla cândva să ne despărțim,

Prefer să rămân singură,

Pentru că știu că ceea ce simt pentru el este aur pur,

Iar o dată cu plecarea lui de lângă mine,

Va muri și o jumătate din mine!

Mi-e dor, dar nu știu cum,

Mai pot să simt chiar și acum,

Dorul, care mă-nălța ,

Spre delicata atingere a ta.

Bucurie, tristețe, ură

Toate le simt în astă viață dură,

Dar ceea ce tu mi-ai oferit,

În nici o viață n-am simțit.

Astăzi, ești doar o neînțeleasă amintire.

Dar și acum când soarta face să fii lângă mine,

Vreau să te țin, să simt căldura ta, 

Ca pe Dorul ăsta crunt, să-l pot alunga.

Stau lângă ea de ceva vreme,

Și îmi aduce liniște și pace,

Ne înțelegem și prin semne,

De asta o iubesc, pe Marce

Prin versuri, ne cântăm iubirea,

Și dragostea ce este între noi,

Nu știm să definim ce-i fericirea,

Dar cred că e în casă la noi doi

N-am fost feriți de supărări,

Și vorbe spuse la mânie,

Dar le-am luat ca încercări,

Și n-am purtat vreo dușmănie

Acum când stăm și numărăm,

Anii ce ne-au furat tinerețea,

Am vrea pe voi să vă-ntrebăm?

Poți tânăr să rămâi, cànd vine..bătrânețea!?

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Din al inimii locaș de jint

Te strig, te chem tânjind,

Dar tu, n-auzi, nu vii...

Plăpând mă lași... în agonii...

Mai am o speranță și un crin,

Mai ca-i să vii, măcar puțin,

Să nu mă lași, te rog, să mor 

De-al crinului parfum de dor.

Mă strânge-un lanț, mă-nțeapă un spin,

Mai curge o lacrimă, mai trece-un timp.

Crinul, prea mult, câte puțin s-apleacă ușor

Ofilindu-se, secat de-atâta dor.

Lumânări în cuib de cuc.

Din ale mele suferinți s-adun,

Ele tac, dar parcă strig,

Unde plec, de ce mă sting...

E pamantul tot mai greu,

Despărțirea, tot mai rea

Dragii mei, mă duc cu tot,

Cu-al crinului parfum de dor...

Iubito,prin tine-mi vine pace și iubire,

Ți-am spus că dragostea-i doar Dumnezeu,

Ținându-te de mână,

Simt Raiul nostru cum șoptește

Taina iubirii absolute

Și pe Hristos cu-a lui chemare,

Dar și pe Sfinții blânzi ai Cerului...

Iubito, te-am cerut în rugaciuni fierbinți,

Neștiind că tu exiști și porți tristețe dar și frumusețe,

Sau că destinul o să mi te-arate,

Așa cum îngerii tăcut sosesc,

Sau când va fi frumoasa zi..?

Dar iată, ziua aceea a sosit,

Când Maica Domnului prin tine mi-a găsit răspuns,

Și alinare la chinul ce-l aveam demult...

Ești darul meu sfințit,

Și mare grijă o să-ți port,

Iubito tu ești cea care iubirea mi-ai adus,

Pot eu să-ți mulțumesc cumva?

Cuvintele dar și vorbirea-i de prisos!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Îmi spuneai că-s prea emotivă

Atunci când scrisori îți scriam,

Realizând acum ca-m fost naivă

Și că prea mult mă chinuiam.

Îmi spuneai că nu ai timp adesea ori

Sau doar voiai să mă ignori?

Atunci am înțeles ce nu puteai să-mi spui...

Ceea că efort în "asta" nu mai vrei să pui.

Tăceai în momente când nu trebuia de tăcut,

Fiind aceea ce numai ea vorbea...

Cuvinte din tine, să scot, nu am putut,

Fiind aceea ce numai ea iubea.

Respiri prin răsuflet o clipă de teamă,
în ochi tu aşterni necuprinsa-ndoială,
pe gene un fulg de durere ţi-e seamă,
cu gânduri din tine-nfrăţeşti şovăială.

Ai vrea să te lepezi de praful amarnic
crescut peste viaţă din viaţa-ţi trudită,
pe strada uitării ţi-e mersul zadarnic,
căci lumea grăbită e-n veci asurzită.

Sub ploaia de stele ţi-e noaptea obidă,
săgeţi de lumină te cheamă spre astre,
poveşti de o viaţă stau umbre-n firidă,
pierdute de lume sunt neamuri fiastre.

Spre luciul de stele privirile cheamă,
un suflet e singur la braţ cu-aşteptarea,
eşti umbra din lume trăind într-o dramă
pe calea spre ziua ce pierde chemarea.

Izvoare celeste din suflet revarsă
iubiri adormite de timpul făţarnic
şi-n clipa trăită de-o lume întoarsă,
pământul înghite un cuget povarnic.

O umbră a vieții în noapte așteaptă
să mântuie trupul de ziua-nserată,
un înger ți-e rugă în gând și în faptă
când sufletul singur la ceruri se-arată.

Culeg din litere boante
călărite prin facere,
îi spun maşinii
că eu sunt Omul,
rebus de semne,
noapte de funcţii,
ard amprentele,
inundă biţii,
matrice în matrice,
fereastră dreptunghiulară,
scuipă cu negru,
alungă lumina,
cuget sinusoidal,
mulţime de cifre
pierdute-n zerouri
curg prin tăblie,
unul simbolic,
stare supremă,
aprinde zvâcnirea albastră
de serviciu.

Doar poemele
se nasc în vecinătăţi
cu frontiere tremurânde
de dorul infinitului,
caută rime
în podul uitărilor
zăvorâte,
bat ritmul
în urmele strivite
de paşii dansului.
Ele, poemele,
aştern hârtia
sub vârfuri schiloade
de sentimente.

Te iubeam.
Gânduri ascunse sub pleoapa norilor
pătau irisul cerului.
Tu plângeai timpul în stropi.
Erai tânăr.
Eu îţi culegeam apele.
M-am cununat cu sudoarea ta,
ţi-ai împrăştiat anii peste nevrozele mele.
Păcat.
Zadarnic te chem în zorii zilei,
revii odată cu amurgul
să-ţi astâmperi nefiinţa
sorbind picături de amintiri.

Sunt pustiită de tine.
Noapte bună!

-Un ochi ca să privească cerul,
un zâmbet să-mi aștearnă seara,
din vise să-mi culeg misterul,
lăsați-mi vie primăvara!-

Amurgul stă să piară-n noapte,
pe străzi lumina prinde umbre,
visează flori să spună șoapte
şi stau bătrâni în sate sumbre.

Un colţ de cer în gând coboară,
din geamuri pier luciri de viață,
prin noapte umbre se strecoară
şi plâng bătrâni uitați în ceață.

Prin nouri luna stă să piară,
din cer o ploaie lin coboară,
se-așterne-un sunet de vioară
şi sunt bătrâni flămânzi în țară.

Mai joacă focul viu în tindă,
în beznă doruri stau umile,
tăcut, trecutu-i prins pe grindă
și pier bătrâni furați de zile.

Pe alocuri

regretele caută cu disperare uitarea

intens gândurile mă învăluie

barierele se întind peste ani

e trist să cumpănesc

zilele gustând doar trecutul

inel peste lumea viselor

neg viitorul într-o aşteptare dementă

Printre raze

petrec oamenii de mâine

ispite minuscule

muşcând nesăţios aerul

Eram la fel

în urmă cu un veac

tremurător stingher

prin colţuri întunecate

esenţă de conştiinţă

rebut al drumurilor vieţii

neştiinţă izbăvită de păcatul norocului

Taci astăzi truditor al eternităţii  

Când ne-am întâlnit,
am sădit o lumânare.
A răsărit repede.
Mirosea a iubire şi ardea a patimi.
Am lăsat-o aprinsă ca să ne încălzim visele.
Am închis geamurile.
Azi,
o pată de ceară
stă lipită de inimile noastre
învechite de vreme.
Doar fumul,
prizonier al iubirii,
dansează
închipuindu-şi că
lumânările ard etern
până dincolo de timp.