Bătrâni furați de zile
-Un ochi ca să privească cerul,
un zâmbet să-mi aștearnă seara,
din vise să-mi culeg misterul,
lăsați-mi vie primăvara!-
Amurgul stă să piară-n noapte,
pe străzi lumina prinde umbre,
visează flori să spună șoapte
şi stau bătrâni în sate sumbre.
Un colţ de cer în gând coboară,
din geamuri pier luciri de viață,
prin noapte umbre se strecoară
şi plâng bătrâni uitați în ceață.
Prin nouri luna stă să piară,
din cer o ploaie lin coboară,
se-așterne-un sunet de vioară
şi sunt bătrâni flămânzi în țară.
Mai joacă focul viu în tindă,
în beznă doruri stau umile,
tăcut, trecutu-i prins pe grindă
și pier bătrâni furați de zile.
Poems in the same category
În cimitirul de povești
În cimitirul de povești,
Acolo unde stau la rând
Toți trubadurii unei vieți
Și viața lor de trubaduri,-
Acolo unde te-ntalnești
Și tu si eu, și noi și voi
Cărând bagajul desfacut
Din care curg litere moi.
Acolo unde ochii mari
Și curioși, ...nerăbdători
Pictați cu guașe sidefii
Își strigă versul rafinat
Scăldat de roz și mult ciel
Poate și ocru și cobalt..
Stridențe reci de negru-gri
Și alb-galbui... imaculat...
Mult lut,
Dar foarte diluat...
Acolo unde primprejur
Vezi chipuri cunoscute
Și, vai, atatea chipuri noi
Cu toții alergând grăbit
Să prindem roluri absolute.
Și-n cimitirul de povești
Din manuscrisul unei vieți
Îți scriu câteva rânduri vii
Ce-ți mușcă buzele-n livezi
Și-ți picură nisipul pe picior...
Mai mor puțin și iar învii
Și simt și fluturi și fior
Și-i viață-n mine, viața-n noi.
În cimitirul de povești
Se nasc povești...se scriu povești...
Toamnele mele
De orice toamnă mă răneşte,
nu-i vina vântului tembel
şi nici a ploii ce tot creşte,
cat vină-n timpul infidel.
Cobori peste visele mele,
tu, toamnă ce iar m-ai găsit,
din ceruri năvalnic rebele
îmi dărui un gând răzvrătit.
Îmi intri în casă cu mină
de doamnă gătită cu stil,
tu pari fără pată şi vină,
dar frigul îl semeni tiptil.
Mă prinde un dor de plecare
când mantia-ţi gri o privesc,
tu crezi că eşti dură şi-ţi pare
că-n tine sunt doruri ce cresc.
Mi-e vremea rămasă o goană
de zile mărunte şi reci,
iar tu eşti aceeaşi icoană,
m-arunci în tristeţe şi pleci.
Raiul
Ai spus că nici moartea nu ne va despărți,
Dar te caut disperată prin aceste părți,
Și tot ce văd sunt numai cărți.
Ți-am zis că dacă mi-aș putea alege Raiul
Cărțile ar fi detaliul.
Unde ești? Eu te aștept.
Tot ce faci este nedrept.
Chiar îți place să te joci,
Tu nu vezi că mă sufoci?!
M-am plictisit să tot aștept,
Eu nu mai pot să te accept.
Îmi pare rau, eu am plecat
Cerul s-a întunecat.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
,,Ne cunoaștem din vedere" în norvegiană
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
aldri i veien for dem
de stoppet ikke
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
Vi kjenner hverandre av synet
hvor mange flyktige øyeblikk
vi stoppet aldri på veien
trygg og rask gange
Vi kjenner hverandre av synet
bare øynene i stillhet
sa de så mange ganger
alt de ønsket seg
da de møtte lyset sitt...
Ikke engang ved et uhell
Jeg sa ikke et ord
I så mange møter,
dette stirrende spillet
det underholdt oss begge.
Vi kjenner hverandre av synet
men det er alltid en glede
minnet å beholde
og anmeldelse
øynene du har kjent i en mannsalder
møtes om morgenen
og når det snør, og når det regner
i bil 179.
Vi kjenner hverandre av synet...
Og så!
,, Uită nostalgia" în spaniolă
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
¡Olvídate de la nostalgia!
La lágrima de la nieve entre las campanillas.
Siempre tiene un propósito,
Es un eco del invierno que ha pasado,
Lo que ya no despierta un sueño perdido.
Olvídate de la nostalgia,
¡No más lágrimas!
siempre canta
¡Tu primavera!
Olvídate de la nostalgia
pasado,
canta alegria
Que nos conocimos.
Un viejo amor deja recuerdos,
Pero también abrir caminos a nuevos amores.
El sol aparece a veces sonriendo.
Olvídate de la nostalgia,
no hables de ella
Y de ojos azules
¡Limpia tu lágrima!
Olvídate de la nostalgia,
Es un tema pasado,
canta alegria
Que nos conocimos.
Olvídate de la nostalgia,
¡No más lágrimas!
siempre canta
¡Tu primavera!
Olvídate de la nostalgia,
no hables de ella
Y de ojos azules
¡Limpia tu lágrima!
Y de ojos azules
¡Limpia tu lágrima!
Olvídate de la nostalgia,
¡No más lágrimas!
siempre canta
¡Tu primavera!
Olvídate de la nostalgia
pasado,
canta alegria
Que nos conocimos.
¡Olvídate de la nostalgia!
Other poems by the author
Cărarea vieţii
“Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)
(text scris pe data de 24 octombrie 2010)
La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.
Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.
Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.
Bibliografie neselectivă, interminabilă
. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.
(audio) Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad
Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.
Înserare peste lume
Când seara respiră precum o fiinţă
chiar umbra de ziuă aproape opacă,
căderi de culori ce ascund stăruinţă
se duc printre nori să le fie o joacă.
Un pisc de cenuşă născut din înalturi
înghite în trupu-i un con de culoare
şi muşcă din cer, fără milă, în salturi,
aruncă cortine în gest de grandoare.
Mai piere-o paletă din cerul sălbatic,
dispar holograme învinse vremelnic,
curg semne discrete pe cerul apatic,
împunge o rază zâmbind şovăielnic.
Cupola renaşte sub ploaia de stele,
halouri respiră rotunduri de-aramă,
coboară în noapte, şirag de mărgele,
şi pier în tăcere murind în maramă.
Speranţele pleacă prin anii-lumină
spre noaptea rămasă grădină fertilă,
o floare de viaţă vremelnic s-o ţină,
cu vraja din vorbe să nasc-o idilă.
În colţul de iad dănţuind neputinţă,
umanul se-apleacă spre zarea orfană,
un cuib de războaie e-a lumii credinţă,
iubirea de oameni e-o pată sărmană.
Pe frunţi părăsite de gândul luminii,
în jocuri de vânt cad şuviţe înfrânte,
ţărâna le prinde, stindarde prin spinii
crescuţi ca în veacuri pustiul să cânte.
În ochi se aprinde un picur năvalnic,
cristalul de ură ce moartea ascunde
să poarte sămânţa din care năvalnic
un veac fără viaţă în lume pătrunde.
Speranţele pier din chemarea astrală
topite ca fulgul când focul atinge,
pământul se-aprinde când cerul înşală,
o noapte mai doare când ziua se stinge.
Am găsit...
Am găsit urma ta
în amintirile mele
ca pe niște piese
într-un domino
vocea ta
îmi bucură simțurile
în serile tărzii
peste sufletele noastre
atârnă o lume
care ne strivește
doar visele noastre
scapă spre un timp infinit
Prizonierii umbrelor
Sunt prizonierul umbrelor
născute din trecut
aștept să răsară soarele
deasupra amintirilor
iar când umbrele vor muri
voi evada
spre un vis așternut
pe oglinda
orbită de alb
dar s-a ivitt iar ziua
în urletul deșteptătorului
apa rece îmi dezmorţeşte simțurile
doar o urmă de moleșeală
mai dansează odată cu trupul
atașat de gropile din asfalt
în indiferența șoferului
care pare să nu fi scăpat nici el
din închisoarea umbrelor.
Doruri
Vino vântule să-ți dărui
doruri vechi în care stărui,
căi sculptate-n amintire
doar cu umbre de iubire.
Mă cuprind cu foc în suflet,
pas cu pas îmi sunt răsuflet,
dor când mintea îmi e trează,
nopți la rând mi le retează.
De-i veni în prag de seară
când din doruri iau povară
clipe strânse într-o viață,
mai așteapt-o dimineață.
De te-nalți în vârf de noapte
peste visele-mi răscoapte,
lasă-mi dorul din născare
plin cu dragoste de soare.
Nu veni în ziua toată
că-s plecat ca altădată
să mai prind pe ulicioară
dor de-o tânără fecioară.
Dar mai bine stai departe
de trăirile-mi aparte,
până gândul o să moară
lasă doruri să mă doară.