Speranță

Sculptură murală între ruine

Asta ești tu pentru mine,

Mână de ajutor în agonie

Cea mai frumoasă peripeție.....

Pentru mine ești artă pură,

Scut ce mă apără de fiecare lovitură,

Ești tot ce mi-aș putea dori,

Ești totul pentru care aș putea muri....

Aș vrea să trăiesc într-o lume-n care 

Cuvintele nu-s goale ci-s pline de valoare 

Aș vrea să pot să-i cred pe toți pe cuvânt 

Să nu fie nevoie de niciun jurământ 

Aș vrea să trăiesc singur pe pământ 

De singurătate să nu mă-nspăimânt 

Pentru că mai bine-s singur pe lume 

Decât să mă simt singur în mulțime

Timid este gândul

Cu care ai descoperit

Tainele din priviri.

Frumos este visul

Cu care ai dezvăluit

Subconstient din adâncuri.

Credul este sufletul

Ce speră intr-un sfârșit

Al suferinței din corpuri.

Umil este trupul

Lovit si vlăguit

Sub grele poveri.

Plăpând este spiritul

Ce nu s-a dezlănțuit

Din liana de ocări.

Liniștitor este fumul

Ce se-nalță în infinit

Ducând mii de gânduri.

Mister este destinul

Ce nu l-ai deslușit

Ascuns în căutări.

De ce se numește trecut?

De ce,fiindcă simt că nu mai trece.

Simt că rămâne înfipt în șale

Rămâne mai rău ca la-nceput

Chiar dacă vrei sau nu ai vrut.

De ce trebuie să te descrie

Niște vorbe vechi ca mama?

Vechi,încă din copilărie.

Greșeli făcute de un om necunoscător

De un om care doar se plimba seara.

Urăsc acest trecut netrecător

Dar defapt îl iubesc pentru acele minunate amintiri

Îl simt ca și cum ar fi Yin și Yang

Bine și rău, plin de oștiri.

Uneori mă aleargă în cele mai bune momente.

Neașteptându-mă,

Așteaptă după mine.

Pândește,mă sună,

Mă cheamă la el ca să îmi dea testamente…

Cândva și eu va fi să zbor

Spre zări cu falnice lumini.

Și-atunci, avântu-mbietor,

Pe când va fi și eu să zbor,

Prin cer mă va purta de zor,

Cu ochii de lucire plini.

Va fi și eu cândva să zbor

Spre zări cu falnice lumini.

Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze 

Conștiința îi este pe cale sa cedeze

Este constant la un pas să clacheze....

Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire

Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire

Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...

Este mereu la un pas să facă ultimul pas 

Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras 

Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....

Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas 

Nu se mai lasă de nimic distras 

Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....

Face ultimul pas de pe drumul vieții

Face primul pas pe cărarea morții.....

Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles

Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers

Sufletul său rămâne călător prin univers.....

Un ciob, zile întregi te poate răni,

Încet te poate distruge.

Pielea îți străpunge, 

Uşor nu poți privi.

În spatele acelui ciob,

A fost o fereastră

Clară, vie şi măiastră.

Nimeni nu o străpungea,

Toată lumea o admira.

Un zid închis şi dur,

Nu poate fi dărâmat.

Nimic nu este pur, 

Nimic de admirat.

În spatele acelui zid,

Rămase sunt cioburile,

Mari sunt durerile,

Totu-i morbid.

Lumina sufletul să vi-l străpungă,

Prin fereastră să ajungă.

Frica de cioburi, inexistentă,

Nicio rană precedentă.

1

Fereastra, portal între lumi diferite

Întâmplari aurite, toate descoperite.

Zidul, loc întunecat, de nepătruns,

Un ciob ascuțit  în spate ascuns.

La bine şi la greu, 

Acolo este ea mereu.

Cu un suflet bun şi glume stupide,

Poarta de emoții, doar în fața ei se deschide.

Zilnic pun un zâmbet datorită ei,

Lacrimile mi le omoară,

Sufletul mi-l înseninează

Zilele mi le luminează.

Mă face să cred, că tristețea nu mi-o închei.

Îmi aduce bucurie, mă face să zâmbesc,

Toate gândurile rele, să le opresc.

Ori cu râs sau plâns,

În adâncul inimii, ea mi-a pătruns.

M-a învățat ce e iubirea, 

Mi-a arătat ce e fericirea,

M-a salvat de la moarte, 

De durere m-a dus de parte.

Aşadar şi prin urmare,

Îți sunt mai mult decât recunoscătoare,

Un zâmbet pe față mereu mi-ai pus,

Toate rele le-ai distrus.

Te iubesc fără sfârşit,

Şi pun pariu că te-ai înroşit.

Lăsând gluma la o parte,

Tu chiar ai ceva aparte.

După fiecare drum,

În urmă e lăsat un scrum.

Un scrum plin de durere,

Ce aduce o adâncă tăcere.

Pierderea cuiva este dureroasă,

Dar de altfel şi firească,

Ea te lasă fără zâmbete

În suflet îți aduce tunete.

Un ultim rămas bun e tot ce-ți poți dori,

Deoarece moartea nu o poți preveni.

Nu îți stă în putere,

Să opreşti această durere...

Viața e un lucru valoros 

Ce trebuie luat în serios

Fără suferință şi plâns

Viața nu-i ceva de ascuns.