Ce era de făcut
Nu te teme de grecul, ascuns printre dune,
Așteptând vreo chemare, dinspre Troia să sune,
În vuiet de valuri șoptindu-și anume,
Al fiilor număr și-al soțiilor nume...
Sub praful acesta, de timp și cenușă,
Stau veacuri de ură, pândind după ușă,
Broboane de sânge picurând din țepușă,
Dușmănia firească dintre om și căpușă.
Dacă știi undeva, spre apus vreo cărare,
Mai departe de umbre, mai aproape de soare,
Îndârjitelor neamuri, părăsite-n uitare,
Tu arată-le calea, dă-le drum de scăpare.
Dă-le brânci peste margini zăvorâte-n minciună,
Printre ere de fum, ce s-au scurs fără urmă,
Peste cruci fără noimă, răstignite-ntr-o doară,
Vechi poeme de-amor pregătite să moară.
Spune tu fără frică, adevărul nebun,
Ca un înger ce doarme, într-o țeavă de tun,
Adevărul acela din cana cu vin,
Cu o aripă ruptă, înotând în sarin.
Nu te teme de grecul ascuns după dună,
De săgeata grăbită ce-ți vine din urmă,
Dacă știi undeva, vreun popas pentru turmă,
Izbăvește-o de lupii păstori și de ciumă.
Ca plecând de la Troia, acasă cu bine,
Să privești înapoi, înspre țărm la Ahile,
Peste vârfuri de lance, rezemat de un scut,
Ai făcut ca și ceilalți, ce era de făcut.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Iulian Grigore
Дата публикации: 25 сентября
Просмотры: 77
Стихи из этой категории
Amanet
nu prea cunosc a lumii taină
mi-ar trebui în amanet să las
atâţia ani
să-i dezgolesc puţin
întunecata haină
să-ntrezăresc sub ea un ocean
şi tot mă-ntreb
de-o fi să-i spintec faima
în adândimea necuprinsului măreţ
o fi vreo cale să vă dărui ploaia
lăsând toţi anii
amanet
Indeterminare
Sunt cea mai teribilă fiinţă din istorie,
O bestie plină de flăcări şi întunecimi,
De elanuri şi disperări, de eşecuri şi glorie,
Un abis sinistru de mari adâncimi.
Grijile lumii şi incertitudinile toate,
Într-o clipă în mine amuţesc,
Căci din pustiu şi grote nu se mai poate,
Percepe mesaje din peisajul lumesc.
Aş iubi o lume în care criteriu să nu existe,
Să nu fie nici o formă şi nici un principiu,
O lume în care indeterminarea să persiste,
Şi-n care să nu fie moralizat nici un viciu.
Nu voi veni în numele suferinţei niciodată,
Să opresc lumea de la plăceri, orgii sau excese,
Fiindcă viaţa e scurtă şi trebuie consumată,
Şi nu vreau nicidecum să mor la bătrâneţe.
Deci, vreau să beau cupa plăcerii până la fund,
Să plâng, să râd, să strig de bucurie ori disperare,
Să-mi mistui în creier orice fărâmă de gând,
Şi să sfârşesc fericit în propria-mi desfătare.
Iluzii în italiană
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusioni
Sei vecchio quanto vuoi essere,
Hai i capelli ricci che hai sempre ammirato e che non si increspano mai,
Hai una parete piena di quadri nella tua stanza,
Hai il modello di telefono più alla moda,
Hai un migliore amico, non ti deluderà mai, almeno non consapevolmente,
Hai la colazione più deliziosa (pancake con Nutella),
Hai il miglior contapassi che possa essere scaricato,
Hai la bici più veloce, con essa raggiungi Fălticeni in soli 15 minuti,
Hai il naso più dritto, non hai più bisogno della rinoplastica,
Hai i denti più dritti, nessuno troppo indietro o troppo lontano,
Hai sempre l'apprezzamento più accurato da parte di chi ti circonda (non c'è menzogna più sfacciata, non ti riconosceranno, o perché non gli importa, non ne hanno bisogno, o perché tieni tutto dentro di te e vuoi per sembrare una donna forte, smetti di mascolinizzare te stessa per il bene delle persone a cui non importa, chiunque esse siano),
Hai le intenzioni più pure, non solo, sai anche come dimostrarle,
Hai le unghie in gel più lucenti,
Hai il maggior numero di sfumature di viola nel tuo guardaroba,
Hai la Playlist più completa con le poesie di George Bacovia recitate, una dopo l'altra,
Hai tanti amici quanti vorresti avere, cioè due, quelli onesti, con cui rimarrai in contatto per tutta la vita, il resto sono solo persone che vogliono qualcosa da te, ti usano, non si perdono un'opportunità quando ti vedono,
Hai il modo migliore per preparare patatine fritte, come McDonald's vicino a te,
Hai lo styling migliore ogni volta che ti vesti,
Hai sempre armonia, nulla si discosta da ciò che volevi inizialmente, nemmeno la minima deviazione,
Hai le persone più comprensive (ma devi spiegare tutto, perché il cielo è azzurro?, perché respiri?), ma questo non accade nella nostra poesia,
Hai le migliori spiegazioni, solo tu sai come le hai fatte così belle, nessuno rimane confuso, tutti ti amano soprattutto per questo,
Hai le migliori torte di compleanno della Norvegia,
Hai le penne migliori, non si rompono mai,
Hai il miglior paio di scarpe, anche per i balli latinoamericani,
Hai le idee più interessanti per decorare la stanza,
Hai la massima precisione quando tagli i capelli di un amico (riesci a malapena a tagliarti),
Hai le preferenze più divertenti quando si tratta di musica,
Hai un orecchio musicale, ma non sai affatto come usarlo,
Hai i gusti più stravaganti in fatto di smalti, ti piacciono solo i colori neon,
Hai dei canoni più belli, non ti avvicini mai perché sono belli,
Hai gli specchi migliori, attraverso di essi puoi vedere tutto, ogni mosca che è entrata,
Hai il merito più grande sempre e ovunque,
Hai la migliore capacità di comprendere gli avvenimenti, di qualunque natura essi siano,
Hai la voce più piacevole,
Hai il tocco più morbido,
Hai i profumi più fragranti, sei una fata della primavera,
Hai un sorriso smagliante, attiri tutti gli sguardi, anche se non ti piace l'attenzione,
Hai il miglior tosaerba, taglia qualsiasi filo alla stessa lunghezza,
Apprezzi al meglio le cose, soprattutto la quantità, quando un amico viene a trovarti e vuoi bere una limonata, assicurati di avere entrambi la stessa quantità di succo nel bicchiere,
Hai il modo migliore per comprendere i problemi delle persone, prendi la logica e ciò che è logicamente realizzabile, non quello che tutti vogliono che accada, sii onesto, anche tu volevi tante belle farfalle in questa vita, ma non volavano nella tua direzione, solo cose che tu saltato per acchiappare e farti solo male,
Hai la capacità migliore di guardare nel cuore delle persone, di curare le ferite, sei anche uno psicologo da questo punto di vista,
Hai la più bella decenza nel comportamento e nella condotta,
Hai gli argomenti più corretti e migliori,
Hai le preferenze più strane per quanto riguarda le stazioni televisive che guardi,
Hai i ricordi più tristi, ma sei riuscito a moltiplicare quello che a prima vista sembrava essere troppo poco, a trasformare quei consigli in qualcosa di costruttivo,
Avevi dei colleghi di banca più carini,
ti dava sempre gli esercizi che non sapevi fare,
Hai le parole più toccanti del vocabolario,
Hai le migliori pinzette, tagliaunghie,
Hai le aspirazioni più belle dentro di te, non solo ne saresti il beneficiario,
Hai i pensieri più generosi,
Hai la voce della coscienza più moralizzante e melodiosa,
Hai la forza/saggezza di arrenderti quando vedi che non hai motivo di continuare,
Hai la possibilità di far stare bene le persone solo con la tua sola presenza, quando sei con loro, non hanno più i capelli bianchi, sono più felici, non sembrano nemmeno avere più rughe,
Hai cercato in tutti i modi di diventare una versione migliore di te stesso, obiettivo raggiunto, puoi rilassarti, la voce della coscienza è stata dura con te, perché voleva solo il tuo bene, è come la voce di un genitore che non ti obbliga, solo che dice che sarebbe meglio perché pensa a te e ci tiene ancora.
Prea multă sensibilitate în germană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Zu viel Sensibilität
Eine geringe Sensibilität ist auf ihre Art gut. Es ist gut, sensibel zu sein, unserem Bedauern Ausdruck zu verleihen, wenn jemand weniger angenehme Ereignisse erlebt hat, bei ihm zu sein, ihm zuzuhören, ihn zu beruhigen, ihn zu verstehen, seine Leiden zu lindern, mit ihm zu seufzen, mit ihm zu weinen sie einzuwickeln, wenn ihnen kalt ist, sie zu verbinden, wenn die Katze sie gekratzt hat (dass es auch ihre Schuld war, dass sie sie gekratzt hat, weil sie nicht wissen, wie man damit spielt), ihnen einen Eisbeutel anzulegen über einem verstauchten Knöchel aus dem Kühlschrank holen, ihre Tränen abwischen, ihnen Medikamente gegen das Fieber geben, Lippenbalsam, damit sie nicht so rissig werden, desinfizieren ihre blutende Nagelhaut, wenn sie nicht wussten, wie sie die Maniküre machen sollten, die sie haben wollten Nägel, die länger sind, als sie von Natur aus hatten, weil das Mode ist, und jetzt haben sie nur noch Blut daran, lasst uns Moskitonetze anbringen, damit sie sie nicht so sehr beißen, ihr Blut saugen, keine Malaria oder Gelbfieber übertragen, Nehmen wir Insektizide. Wenn sie immer noch darauf bestehen, das Haus zu betreten, holen wir uns auch einen Ventilator, um den Geruch von Insektiziden zu verbreiten. Halten Sie das Fenster offen, damit keine Mücken eindringen und der Geruch von Insektiziden herauskommt. Stellen wir den Boiler so ein, dass er auch heißes und nicht nur kaltes Wasser liefert, denn dann ist noch mehr Sorgfalt erforderlich. Volkswirtschaften berücksichtigen nicht wirklich die individuellen Bedürfnisse der Menschen, sie sind eher ein egoistisches Bedürfnis eines einzelnen Menschen.
Sparen wir auch nicht an immunstärkenden Nahrungsergänzungsmitteln wie Vitamin C, das köstlich zitronig schmeckt und nicht zu viel kostet, es ist erschwinglich, man kann es aus einer einfachen Limonade bekommen, also haben wir keinen Grund, auf den Kauf zu verzichten .
Besorgen wir uns dicke, flauschige Blusen, die nur für den Aufenthalt zu Hause gut sind. Nehmen wir ihre Gesichtspflegemaske, eine Maske, die das frühzeitige Auftreten von Krähenfüßen und Mimikfalten verhindert. Wir sind zu jung, um Falten zu haben!
Im Allgemeinen ist Sensibilität die Schwester von Großzügigkeit und Fürsorge, aber was tun wir, wenn sie außer Kontrolle gerät, neue Höhen erreicht und keine Grenzen kennt? Ist das immer noch eine wohltuende, gesunde und wohlverstandene Empfindung? Nein natürlich nicht. Schon jetzt knarrt etwas in unserem Wesen, und diese Sensibilität ist das Hauptsymptom. Es wäre angebracht, sich Fragen zu stellen: „Warum bin ich so?“, „Übertreibe ich?“, „Was führt dazu, dass ich auf im Wesentlichen triviale Dinge so heftig reagiere?“
Sie werden die Antwort irgendwo in Ihrer Vergangenheit verloren finden. Ist die Sensibilität, von der wir sprechen, das Ergebnis einer traumatischen Lebensepisode? Haben Sie bei einer Prüfung nicht so lange gebraucht, wie Sie erwartet hatten, und haben sich seitdem dazu entschieden, alles aufzugeben, weil Sie denken, dass es keinen Sinn mehr hat? Wurden Ihnen nicht die Chancen geboten, die Sie sich erhofft hatten? Konnten Sie aufgrund der Umstände nicht tun, was Sie sich vorgenommen hatten? Wenn die Antwort auf mindestens die Hälfte davon „Ja“ lautet, dann sprechen wir nicht gerade von Sensibilität, sondern von einer negativen Reaktion auf Dinge, die passiert sind, die uns vorübergehend verletzt haben und eine völlig unverheilte Wunde hinterlassen haben.
Wie könnte eine solche Wunde geheilt werden? Ich kratze immer mehr daran. Sitzen und analysieren: Woher kommt diese Wut, gepaart mit Sensibilität? Du hattest den Mut, auf ein ich weiß nicht welches schwedisches College zu gehen. Und mit 19 braucht man wirklich Mut, die Flucht zu ergreifen, das Elternhaus zu verlassen, aus einer Provinzstadt, eben in ein großes Universitätszentrum. Und was es zu sehen gibt, der Weg zum Erfolg und die interessanten Fähigkeiten, die man im Lebenslauf absolvieren kann, ist nicht nur mit friedlichen Momenten gespickt, sondern sie ist auch jemand, der gerne schreit, schreit und Studenten demütigt, weil sie diese nordische Sprache nicht perfekt aussprechen – Germanisch. dass ich die Zeitformen nicht perfekt kenne, dass ich die Grammatik und Syntax nicht beherrsche ... immer noch perfekt? Ich weiß nicht einmal, was perfekt wäre, wie perfekt wäre, und ich denke nicht, dass subjektive Perfektion eine Rolle spielen sollte. Wenn es objektive Standards gäbe, dann lohnt es sich ja, sie einzuhalten und zu versuchen, sie zu erreichen, denn so kann der Fortschritt wirklich gemessen und beobachtet werden. Wenn es sich hingegen um Ziele handelt, die nur einer will, die anderen aber nicht, macht es keinen Sinn, uns selbst zu vergleichen, denn wir können aus dem, was wir hören, sowieso nichts wertschätzen oder abwägen. Es ist sicher, dass jeder, der Schüler demütigt, weil sie es nicht genau wissen, das Herz eines Försters hat, der am Fließband Bäume fällt, ohne auf das zu achten, was er zurückgelassen hat. Ja, die Bewertungskriterien sind sehr objektiv. Wie können Sie als 58-jährige Frau, die sich ihr ganzes Leben lang nur mit Schwedisch umgeben hat, davon ausgehen, dass eine 19-jährige Schülerin Ihnen in puncto Beherrschung und Können ebenbürtig sein muss? ? Wir sind zum Lernen da. Wenn wir lernbereit geboren wären, würden wir uns nicht für eine Spezialisierung anmelden, und das war’s, was bräuchten wir, wenn wir es bereits wüssten? War es nicht billiger, keine Miete, keine Zugfahrten, keine Wohnheime, keine Bibliotheksmitgliedschaft, kein Essen und viele andere Nebenkosten? Es ist lustig, was passiert, wenn 58-jährige Frauen Sie nach ihren eigenen Werten beurteilen. Es ist so, als würde der Schüler einem 8-jährigen Kind eine Meditation geben. Damals konnte er kaum in seiner eigenen Sprache schreiben, geschweige denn auf Englisch, Französisch ... Wäre es nicht traumatisierend, ihn zu beschimpfen, weil er keine Zeit hatte, den Inhalt perfekt zu beherrschen? Während? dass die Person, die Privatunterricht gibt, im Ausdruck vage wird? Zeit, das heißt, er hätte mit seiner Mutter verhandeln können, sie zu bitten, ihn mit 5 Monaten zur Welt zu bringen, nicht mit 9 Monaten, wie es normal ist, um früher auf die Welt zu kommen, früher zu lernen, einfach weil das der Mensch ist will, wer Unterricht gibt. Es gibt auch die Frage der Erdenzeit. Solange wir auf demselben Planeten leben, haben wir alle gleich viel Zeit, 24 Stunden, nicht mehr.
Diese subjektive Perfektion anderer führt zu Empfindlichkeiten aller Art. Es macht auch keinen Sinn, danach zu streben, es zu berühren. Wir wissen nicht, was die Person will, die mit uns nicht zufrieden ist. Wir wissen nicht, was er denkt, wie er denkt, was er bevorzugt, was er nicht bevorzugt, wie viel, was, wie und in welchem Ausmaß.
Die subjektive Perfektion anderer lähmt, sowohl emotional als auch sachlich. Wenn die Schülerin jedes Mal gedemütigt wird, wenn sie den Mund öffnet, wird sie dann immer noch zuversichtlich sein, dass sie eine Chance hat, eine gute Schwedischsprecherin zu werden? Wird sie in den Tiefen ihrer Seele immer noch die Kraft finden, weiterzumachen, zu üben, zu lesen, sich zu verbessern, bis sie die Geläufigkeit, den Rhythmus und die Musikalität der Sprache erlangt? Nein, das gibt es nicht. Er hatte gute Absichten, die im Laufe der Zeit scheiterten.
Die subjektive Perfektion anderer verlangsamt, verdrängt. Als ob Ihr Lehrer jeden Ton planen würde, wann er ihn sagen soll und wie er ihn sagen soll. Würde Sie diese Lerntechnik nicht einschüchtern? Wo ist die Leidenschaft, der Charme, die unregelmäßigste und vielseitigste Schönheit der Sprache? Wann haben Sie Zeit, sich auf Vokabeln, Grammatik, Syntax und ihre Wünsche zu konzentrieren, wenn der Fokus immer auf Ihrer Sprechweise liegt? Wird es nicht zu einem Hindernis, das Sie nicht überwinden können? Behoben wie bei Multiple-Choice-Tests. Sie sind auf eine Frage gestoßen, auf die Sie nicht die richtige Antwort wissen, obwohl Sie sie bereits gut beantwortet haben. Was machst du? Bleibst du dort hängen und gehst nicht weiter, nur weil du es dort nicht weißt? Es wäre ein großer Verlust, sowohl für den Gutachter als auch (zunächst) für Sie.
Als Reaktion auf die subjektive Perfektion anderer müssen wir unsere eigenen Werte aufbauen, unsere eigene Perfektion, die aus mehreren Gründen objektiv sein muss: um nicht die Sensibilität zu erreichen, die uns daran hindert, das zu tun, was wir wollen und auch nur das zu fühlen Wir entwickeln uns so weit wie möglich weiter, ohne durch andere, andere Aspekte und Umstände eingeschränkt zu werden.
Sfera
E noapte,
prin ceața densă am zărit-o...
–ajută-mă! mi-e groază!
E înaltă,
stă atârnată... ba nu, plutește!
în valuri repezi ea gonește...
E plină,
strălucește ca un far în sânul mării,
cu raza mi-a lovit ochelarii...
E perfectă,
colțuri nu are și e netedă,
se-nvârte-n jur ca o planetă...
Ce înseamnă? ce vrea de la mine?
cad pe trepte pân' la o linie.
Mă ridic și n-o mai văd în noapte...
a dispărut, mă urăște poate...
E zi,
sub lumina astrului e oarbă,
mai bine, nu-mi mai este teamă!
E scundă,
face un pas tiptil și obosește,
îi e greu că nu mai gonește...
E goală,
în suflet și aparență,
de rușine, mă privește cu greață...
E distrusă,
spartă la mijloc și zgâriată,
un gând atunci mi se arată.
Fug după ea; fug să o prind,
o ating, vreau s-o ridic.
În zadar, ea nu mai dorește,
și peste mine atunci se prăbușește...
E vis?
nu, e realitate și doare,
doare când te pălește...
E moarte?
poate, primele chinuri,
lacrimile curg șiroaie, râuri...
E bine?
rău oricum nu-mi este,
zbier când aud acea veste...
E sfârșit?
nu pentru mine, ci pentru sferă,
și mă zdrobește, sigur mă urăște!
Nesiguranța reîncercării
E neobișnuit
să stai la masă
să stai în casă,
totul să-ți fie pustiu.
Să-ți fie teamă
în propriul tău lăcaș
construit cu sânge
din palmele ce odată au mai strâns,
când trebuiau să lase
mult mai multă libertate.
Другие стихотворения автора
Prometeu
Cândva dar nu acum, mă voi întoarce,
Să urc din nou, înlănțuit pe Caucaz,
Privind înspre apus voi aștepta în pace,
Acvila să-mi lovească în obraz.
Să simt cum piatra se cutremură sub ghiare,
De timp, smulgându-mi din ficat,
Bucăți de plasmă picurând, hilare,
În veacul necuprins, însângerat.
Cumva dar nu oricum, voi ști mai bine,
De ce în oameni n-am găsit nimic,
Doar cioburi de oglinzi tăind în mine,
Cununi de spini și ramuri de finic.
Doar mări secate, înecând orgolii,
Sub nesfârșite valuri de uitare...
Eoni înfrânți de ploaie și de molii,
Uscați de părăsire și de soare.
Clar, undeva dar nu aici, mă voi ascunde,
Tăcând absent cu ochii în pământ,
Sub mâl amestecat în frunze ude,
Cu lacrimi, câteva și restul vânt...
Dar poate toate astea, sunt un vis,
Și focul ...o iluzie eternă,
Zadarnic l-am adus și l-am aprins,
Era de-ajuns să cumpăr o lanternă.
Va veni o vreme
Să fie circ! …din nou prostimii în delir,
Să-i dăm miros, de coji de mămăligă…
Prin botniță să-i strecurăm un fir,
De amnezie când de foame strigă.
Priviți cum gloata-ntunecată, se grăbește,
Din zori în pași de dans, spre abatoare,
Cât întunericul prin fiecare crește,
Făcând din noaptea minții sărbătoare.
Că doar s-a spus mereu: așa e scris!
E soarta robului să stea cu ochii în pământ,
Visând absent, obedient un cer închis,
Împiedicat pe drumul spre mormânt.
Să fie beznă rece, frică și durere,
Mulțimi de demoni histrionici cu umor,
Sa toarne peste noi oțet și fiere,
Dintr-un potir kitschos, otrăvitor.
Dar vine, …sigur va veni o vreme,
Când toate cele rele se vor îndrepta,
Când praful care suntem se va cerne,
Și lumea asta strâmbă va-nceta.
Gregaritate
Îți vor striga să te ascunzi în umbră,
Când refelectoarele vor răscoli pământul,
Să fugi cât poți, făr-a privi în urmă,
Sirenele urlând, când vor aprinde vântul.
Cătușa, de la-ncheietura mâinii,
Să nu te doară, când te trage înapoi,
Să taci, dacă-s aproape câinii,
Cât mai adânc, să te acoperi cu noroi.
Te vor chema cu glasuri de departe,
Trecând prin gratii și pereți,
De mii de ori, aceleași gânduri moarte,
Să te întorci înfrânt la ele, să regreți.
Orice secundă oarbă, netrăită,
Și orice vorbă nerostită, ...grea,
Ca o reptilă, evitând neauzită,
Viclenele săgeți, înfipte în podea.
Îți vor șopti, mușcând din sârmele ghimpate,
Zbătându-se cumva să se adune,
Aceiași îngeri triști cu-aripile tăiate,
Stropiți cu var, întinși în gropi comune.
Într-un târziu vei înțelege, negreșit,
Cutremurându-te învins și derutat,
Ce larg și lunecos e drumul spre sfârșit,
Cu gust străin și mirosind ciudat.
Taciturn
E doar aşa... un vânt uşor,
Înfrigurat, ce-mi bate-n cuget,
Păreri sunt frunzele ce dor,
Căzându-mi... răsfirate-n sufet.
Nu-i nici o urmă presărată în noroi,
Trecând, prin cea mai neagră zi din viață,
Nici mama nu-i aici, ca să mă tragă înapoi,
Din haul care stă ascuns sub gheață.
Atâtea gânduri goale, în sfârşit s-au stins,
Mototolite, fumegând în scrumieră,
Acum le simt, cum iarăşi m-au cuprins,
Arzând mocnite, din cartuşieră.
Arcașii grabnic i-am trimis în turn,
La poartă, grenadierii stau de veghe,
De ce e oare tocmai astăzi, cerul taciturn,
Şi aripile îngerilor, au culori de zeghe?
Visând
Când nu mai e nimic de spus,
Bufonul tace, în sfârșit...
Călăul prin decor ascuns,
De mult a adormit.
De mila timpului pierdut,
Câțiva copii au râs,
La urmă chiar și-un surdo-mut,
Înțelegând a plâns.
Of, piesa asta, prost circar,
S-a apucat s-o scrie,
Pe cerul cenușiu, cu var,
Să mi-o dedice mie.
Să-mi toarne-n sufletul pustiu,
Scânteie și benzină,
Aprinde-mă acum să fiu,
O clipă de lumină.
Arzând să cad într-un abis,
Prin hăuri fără nume,
Visând că zbor într-un alt vis,
Zâmbind din altă lume.
Așteptări
E ca atunci, când focul arde încă,
Sub valuri verzi, adânci de mare,
Învolburate chipuri de aripi și stâncă,
Fierbând neîmblânzite și amare.
Cum lava neagră, sângerie,
Se varsă în abisuri de uitare,
Și ramele izbind în apa cenușie,
Împing spre țărm, din larg și depărtare.
Când mii de demoni calcinați pe ruguri,
Gigantice gemând mistuitoare,
Din cânturi vechi se-amestecă în cruguri,
De aștri neștiuți, pierduți în zare...
Nu-ți fie teamă, vara trece...
Și codrii arși spre seară se vor stinge,
Vor fumega o vreme-n vântul rece,
Prin veacul alb din care cerul ninge.
Tu vei zâmbi, tăcută și străină,
O altă noapte peste mine vei trimite,
În urma ta lipsită de lumină,
Să-mi fie calea pată de rugină.
Și flăcări oarbe-n frământări sterile,
Prin gânduri emigrând cu pasul greu,
Mă vor chema cu glasuri inutile,
Din așteptări ce vor dura mereu.