Sayonara
De multe luni și doar câteva zile,
Te-aud pășind aici, prin ploaie lângă mine,
Copil sărind șotronul în tranșee,
Captivă–n labirintul ăsta de clișee.
Deasupra noastră milioane de obuze,
Se-aruncă oarecum peste ideile obtuze,
Printre cuvinte nerostite și confuze,
Într-un sărut albastru, scrijelit pe buze.
Nu e de glumă, uneori aproape...
Că mă trezesc, îngreunat de șoapte,
Cu tine priveghindu-mi peste pleoape,
Mereu mai singur, devorat în noapte.
Știu bine, simt ascunse între toate,
Din lupta stranie a dimineților cu seara,
Nicând doritele secunde-n care, poate,
Trecând voi spune: ,,sayonara”!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Iulian Grigore
Дата публикации: 1 октября
Просмотры: 50
Стихи из этой категории
"I love Paris" în germană
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
Ich liebe Paris
Ich liebe Paris im Frühling,
ich liebe Paris im Herbst
ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt
ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris im Frühling,
ich liebe Paris im Herbst
ich liebe Paris im Winter, wenn es nieselt
ich liebe Paris im Sommer, wenn es kocht.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Ich liebe Paris zu jedem Augenblick,
in jedem Moment, in jedem Moment, in jedem Moment des Jahres,
Ich liebe Paris, warum liebe, oh, warum liebe ich Paris?
Weil meine Liebe hier ist.
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
Printre vise
Mă bântuie vise ciudate;
Rodul iluziilor deșarte
Ori trăirilor suprimate
Șterse dintr o carte
Ființe stranii se perinda,
Mi este mintea amorțita
Intr un scenariu sa ma prindă,
Eu de voință sunt lipsită.
Situații fără noimă,
Aievea totuși par,
Punându ma n dilemă;
Ce I ficțiune, ce I originar.
Buimacita ma trezesc;
Sa cred in semne, premoniție,
Ori ochiul sa mi l limpezesc
Sa nu ma pierd in definiții.
Un labirint fără ieșire,
Un mister plin de suspans
La mijloc e o tălmăcire;
O întrebare, un răspuns.
Prinsă de gânduri și imagini
Imi beau cafeaua n fugă,
Răsfoiesc nevăzutele pagini
Sa descopăr vreo verigă?...
Rădăcini
În ziua unei februarii atât de friguroase...
Încât îi era greu frigului să nu îți intre în oase...
Între o mare de crizanteme,
În mijlocul tuturor, indiferent de vreme,
O mică tulpină care de când se stabilise,
Stătea nemișcată, cu florile închise.
Ascunsă de lume ca o stea de dimineață,
Iar la atingere, rece ca de gheață.
Un violet puternic și închis o cuprindea,
Ca nimeni să nu o poată vedea.
Nu o mai observase nimeni înflorind.
Dar dorind grația ei să surprind,
În genunchi rapid m-am pus,
Și din greșeală la întuneric locul ei l-am expus.
Chiar atunci, de nicăieri,
Din pricina acestei apropieri,
Înflorește chiar în fața mea un mu-gur.
Galben în mijloc și violet împre-jur.
Cea mai frumoasă floare,
De cea mai extraordinară culoare,
De decenii nemaivăzută de popoare,
Singură în lume, uitată chiar și de soare.
Dar nu vreau a te îngrijora...
Secretul tău nu am să divulg...
Și nu aș putea eu vreodată să te smulg,
Din pământul tău, din casa ta.
Eu pur și simplu am crezut că poate,
Ți-as putea iubii toate petalele și toate florile,
Dar cum aș putea? Să îți ignor erorile?
Când tu nu ți-ai înfipt adânc rădăcinile,
Și nu ți-ai crescut toate tulipinile...
...O să îți iau doar câteva fructe, din cele cultivate.
Le-am ridicat și din ele am mușcat,
Un gust dulceag mi-a amintit de tot felul de momente...
Și o senzație de neexplicat m-a atacat,
La nivel elementar, un quasar, de emoții și sentimente.
Starea nu mi-a stat pe loc, pupilele mi s-au dilatat,
O clipă mai târziu, de lume am uitat.
La floarea mea frumoasă am revenit...
Am văzut ceva așa de nemaipomenit,
Nu eram sigur dacă nu înebuneam...
Un zâmbet de la o femeie care parcă știa că veneam...
M-a luat de braț și încet vals am dansat.
Xenophil cum sunt, în brațele ei m-am lăsat.
Avea o rochie purpurie și ochii îi sclipeau de bucurie,
Nu mai putea singurătatea pe ea a o descrie...
Tot am încercat să o întreb cum o cheamă.
Inima mea a început să geamă...
Când mi-a spus că mă iubește,
Și că din pricina mea, ea trăiește,
A găsit unde să se împlinească,
Unde să se stabilească,
Și cum noua viață să își pornească.
Îi pare rău totuși că din pricina ei,
Eu mult nu am și viața am să mi-o închei...
Inima rapid a început să îmi bată,
Ea la mine s-a uitat, cu o expresie întristată
„Totul va fi okay, Andrei.”
Mă apucă de gât și îmi oferă un ultim sărut...
Pe jos am căzut după ce să respir nu am mai putut.
de ce?..
am înțeles în sfârșit
că a te iubi,te distruge groaznic,
iar a fi iubit îți oferă viață.
dar totuși..de ce mă simt ruinată?
de ce mă simt un nimic fără tine?
de ce sunt dependentă de tine?..
și de ce te las să dai cu mine de pământ
ca apoi sufletul să-mi fie distrus?
de ce te mai aștept,
după tot răul făcut?
de ce aștept scuzele tale false
că doar pe mine mă iubești?
de ce aștept acele minciuni copilăroase
de care m-am îndrăgostit din prima secundă?
de ce îți aștept îmbrățișarea?
de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,
că voi fi bine?
de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,
doar cu acel zâmbet?
de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?
de ce......
SCRUM
De la lună pân’ la stele
Toate sentimentele mele
Ale tale romane găzduiesc
Toate astea ca să răzvrătesc
Și am încertcat să trec
Da tot parcă mă-nec
În ale mele gânduri reci
Cât o să mai petreci?
Și când stau să mă gândesc
Că am încercat să nu te prea-măresc
Chiar dacă nu am să reușesc
Tot presimt că o să greșesc
Și cu un mesaj măreț
A dispărut orice dispreț
Cântărind un mare preț
A tău gând măiestreț
Și orice ai spune tu acum
Tot nu s-ar fi terminat altcum
Și tot acest drum
Fără tine, m-a făcut scrum...
Другие стихотворения автора
Însigurare
De unde-mi vii singurătate,
Cu glasul tău de vifor ruginit?
Atâta vreme te-am crezut departe...
Văd limpede acum că zeii m-au mințit.
Îmi curgi prin suflet aspră în șuvoaie,
Iar, flăcări înghețate mă străpung,
Tigroaică neagră, rătăcind în ploaie,
Prin ochii tăi din mine mă alung.
Știam că ai plecat la vânătoare,
Amar de vorbe înțelepte mi-am șoptit,
De unde te întorci însingurare,
Când străjile în turn au adormit?
...sub pașii tăi s-aud foșnind regrete,
În noaptea lungă ca o veșnicie,
Demoni absurzi cerând dovezi concrete,
Sărutul tău sublim, cu gust de nebunie.
Ah, ...sângele în apă mi-l preface,
Privirea ta sălbatică și rece,
În jurul nostru universul tace,
Că norii ăștia au uitat să plece.
Și gânduri fără de noimă stau să-mi cadă,
Prin haosul turnat în sticlă,
Ca iedera mușcând dintr-o fațadă,
Zidită-n solitudine și-n frică.
Bruno
Sunt trecător prin Campo dei Fiori,
Miros a fum de păr …și cârpă arsă,
Când primii fulgi cu vânt, alungă zorii,
Și noaptea miilor de ani, m-apasă.
În ochi de lemn, îmi zgârii adevărul,
Pe ziduri brune, coșcovite de uitare,
Aud cum râd, când am oprit motorul,
Inchizitorii șchiopi ce-mi stau în cale.
Zâmbesc, …Giordano mă privește…
În grabă-și toarnă peste haine gaz,
Mă doare și tăcerea lui mă răvășește,
Și simt cum ploaia mă lovește în obraz.
Februarie se uită cu regret în urmă,
La brazii de Crăciun, uscați,
Cenușa lor, e pildă pentru turmă,
Iar focul pentru cei necugetați.
Ascultă, e ciudat cum murmură norodul,
În bronz de clopot și în cor de bași,
Absurd destinul răsucind tarodul,
În ritmul miliardelor de pași.
Se zbat în rime pagini înnegrite,
Între rozarii și regrete delirând ascunse,
Îl simt în mine printre flăcări împietrite,
Un demon așteptând cu aripile strânse.
Geneză
De parc-ar fi atunci, acum îmi amintesc,
Tăceri adânci rupând pustiitoare,
Bucăți de vreme când se rătăcesc,
În valuri negre, umbre trecătoare…
Venit-am printre voi plângând,
Cu pumnii strânși, neștiutor;
Să trag la sorți, să stau în rând,
Nerăbdător, nepăsător…
Zvâcnind dintr-un fior de estrogen,
Zălog unui destin de plastic,
Testosteron, amestecat cu cherosen,
Ascuns într-un poem, sarcastic.
Sunt iar aici, spunând printre cuvinte,
Frânturi de adevăruri care mor,
Citește! Taci și ia aminte,
Există răni care nu dor.
Dulci mângâieri în suflet strecurate,
Te sfâșie așa cum vor,
Și îndoieli scurmând înșurubate,
Și râzi, …nu dor., nu dor!
Doar focul ăsta care arde încă,
Sub solzii mei de-aramă înverzită,
E lava strecurată pe sub stâncă,
E șoapta vântului peste o mare adormită.
Visul
Și dacă însuși Ramses ar fi spus o vorbă,
În loc să fi tăcut cu ochii în pământ,
Săgețile, cuminți ne-ar fi rămas în tolbă,
Decât să rătăcească fără sens în vânt.
Ah! ...visul lui smintit, de om bolnav,
Cu vite moarte, ciumă și furtuni,
Ciudat, răstălmăcit de preotul gângav,
A fost ca păcura, vărsată pe tăciuni.
Ce foc avan, aprins din întâmplare,
Ne-a pârjolit sălbatic și-ndelung...
Sub pași uciși, printre nisipuri mișcătoare,
Rupând bucăți și ani din timpul ciung.
Nu știe faraonul cântecele noastre,
Zapcii lui nu știu grăbiți, decât lovi,
Și au dreptate, ...zările albastre,
Câți dintre noi mai îndrăznesc a le privi?
E locul robului să tremure în lanțuri,
Cu orbi învățători ce îl grăbesc la groapă,
Împotmolit mereu în văgăuni și șanțuri,
Săpate-adânc, umplute cu țăruși în apă.
Am alergat atunci, mânați de frică,
Trimiși, din urmă să ajungem o himeră,
Și am căzut naivi, de pe un pod de sticlă,
Înfrânți de drumul lung și de holeră.
Temându-ne, am vrut să fim exemplu,
Un rost să dăm uitării, ...agoniei,
Și foc am pus icoanelor din templu,
Cenușă spulberată pe altarul nebuniei.
De-ai ști
De-ai ști tu vânt,
Cum înlăuntru stânca tace,
Te-ai prăbuși.
Și-n murmurul de aripi de pământ,
Nicicând să crezi,
N-ai îndrăzni.
Caldeilor, de-ai arăta în noapte,
Drumul către stele,
S-ar rătăci,
Prin praf, pierduți.
Eu însumi m-am ascuns de ele,
Departe-n munți.
Atunci când fără nici o noimă,
Bucăți de adevăr,
Îmi tremurau în mână,
Prieteni, frați, mă amăgeau,
Cu limbi de lut,
Înfășurate în minciună.
De parcă totul,
Ar fi fost în van,
Un bâlci grotesc...
Deșertăciuni ce trag la han,
Când obosesc.
Tu vânt de-ai ști cu-adevărat,
Vreun rost mai bun,
Vreo cale...
În lumea asta de nebuni,
Sisifilor din vale,
Nu te-ai opri, nepăsător,
Uitând în largul mării,
Luntrași setoși de adevăr,
În umbra disperării...
Cândva aici
Auzi? ... oceanul iar ne cheamă,
Cu glasul lui, adus din larg,
În zori când noaptea se destramă,
De-un vânt șoptind ciudat, ...pribeag.
Te-ai întrebat vreodată de ce strigă,
Atât de straniu peste stâncile albastre...
Furtunile născute să se-nfigă,
Adânc și monstruos în sufletele noastre?
Atâta teamă rece, cum în vintre sapă,
Amestecată-n urlete de fiară,
Cât într-o viață n-ar putea să-ncapă,
Nedreaptă, dureroasă și amară?
Ascunsă printre runele ciobite,
Sub ude aripi, nemișcate în pământ,
Mușcând din buze, încă nerostite,
Făgăduințele ucise în cuvânt?
Cândva pe țărmul ăsta, pașii altor umbre,
Pe rând se vor înfiora în treacăt,
Năluci prin valuri vrând să umble,
Fugind de sub al vremii lacăt.
Cândva aici vor crește iarăși arbori,
Înfrânți, și cu securea lângă trunchi,
Războinici ai tăcerilor și martori,
Împinși de vânt să cadă în genunchi…
Citește! …rândurile astea, iar miros a sânge,
A lacrimi fierte, decupate din noroi,
Și zboară dacă simți că lanțul strânge,
Să stingă focul negru, care încă arde-n noi.