Luna și chipul său
Pe cât ești de luminoasă
Te văd bine,cum admiri
Și cu fața ta frumoasă
Îmi trezești doar amintiri.
De cei dragi, plecați devreme
În adânc frumos și lin
Suferim și noi o vreme
De venit, ei nu mai vin.
Luna mea strălucitoare
Suferim azi,mâine oare?
Ce-o să fie nu mai știm
De trăim sau nu trăim.
Ești divină! Ia aminte:
Că de-acuma înainte,
O să-mi fac eu singur soartă
Să-mi fiu mamă,să-mi fiu tată
C-am rămas al nimănui
Ca un singuratic pui.
Că cei de Sus mereu veghează
Și cu drag ne luminează
Au mereu grijă de noi
La bine și la nevoi.
Autor:Boboc Cristian Marian
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cristian Boboc
Data postării: 30 octombrie
Vizualizări: 39
Poezii din aceiaşi categorie
#Interesant
Poem: Adevăr
Poem: Și eu fac rugi câteodată
Spectacol de muzică și poezie ”Eminescu , În mine bate inima lumii”- Omagiu Poetului Național la 130 de ani de la trecerea în eternitate
Poem: De când mă știu.
Poem: Epigrame XXIII
Misterele morţii celor mai mari zece scriitori români: ce i-a adus, de fapt, sfârşitul lui Eminescu. Sadoveanu, asasinat de un mason?
Poem: A fost odată
Poem: Dorul de tine
(foto) Inspirată de poezia lui Stănescu. Moldoveanca Irina Madan și-a lansat colecția de paltoane pictate manual la Fashion Week San Diego