Luna și chipul său
Pe cât ești de luminoasă
Te văd bine,cum admiri
Și cu fața ta frumoasă
Îmi trezești doar amintiri.
De cei dragi, plecați devreme
În adânc frumos și lin
Suferim și noi o vreme
De venit, ei nu mai vin.
Luna mea strălucitoare
Suferim azi,mâine oare?
Ce-o să fie nu mai știm
De trăim sau nu trăim.
Ești divină! Ia aminte:
Că de-acuma înainte,
O să-mi fac eu singur soartă
Să-mi fiu mamă,să-mi fiu tată
C-am rămas al nimănui
Ca un singuratic pui.
Că cei de Sus mereu veghează
Și cu drag ne luminează
Au mereu grijă de noi
La bine și la nevoi.
Autor:Boboc Cristian Marian
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cristian Boboc
Data postării: 30 octombrie
Vizualizări: 13
Poezii din aceiaşi categorie
#Interesant
Poem: Dulce-i somnul!
Poem: Sonată
Dragostea de neam, de istorie si poezie ii va duce intr-o calatorie... la Paris
Poem: Caut totul dar în acelaşi timp altceva… glosă
Poem: Ce ne-am face
(foto) Cititul este sexy. Cum arată bărbații care în loc de smartphone au ales să ţină o carte în mână
Poem: Ce-mi pasă...
Poem: Satul care moare!
ZILELE LITERATURII ROMÂNE LA CHISINĂU. Cum a influențat țuica apariția poporului român