Luna și chipul său
Pe cât ești de luminoasă
Te văd bine,cum admiri
Și cu fața ta frumoasă
Îmi trezești doar amintiri.
De cei dragi, plecați devreme
În adânc frumos și lin
Suferim și noi o vreme
De venit, ei nu mai vin.
Luna mea strălucitoare
Suferim azi,mâine oare?
Ce-o să fie nu mai știm
De trăim sau nu trăim.
Ești divină! Ia aminte:
Că de-acuma înainte,
O să-mi fac eu singur soartă
Să-mi fiu mamă,să-mi fiu tată
C-am rămas al nimănui
Ca un singuratic pui.
Că cei de Sus mereu veghează
Și cu drag ne luminează
Au mereu grijă de noi
La bine și la nevoi.
Autor:Boboc Cristian Marian
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cristian Boboc
Data postării: 30 octombrie 2024
Vizualizări: 230
Poezii din aceiaşi categorie
#Interesant
Poem: CEASUL FERMECAT
Poem: "Unforgettable" în română
Misterele morţii celor mai mari zece scriitori români: ce i-a adus, de fapt, sfârşitul lui Eminescu. Sadoveanu, asasinat de un mason?
Poem: Observatorul. Renașterea.
Poem: vise de întuneric
Cea mai veche lucrare de literatură
Poem: Ziua copilului
Poem: Toți
(foto) Amintiri păstrate într-o Fotocarte. Nimic nu se compară cu plăcerea de a răsfoi un album foto