Luna și chipul său

Într-o simplă zi de iarnă, 

Totul se răstoarnă, 

Amintirile călătoresc 

Apoi te găsesc .

A vedea-i posibil 

Totu este admisibil

A spera e-un vis

Ce încă nu-i decis!

...

31.01.24

Simt ca e stoc epuizat, 

La săruturi dulci,  cu priviri prin geam.

Îmbrățișări, și plimbări prin parc.

Iubire și declaratii prin care am trecut cândva.

Alerg spre mine

Oare alerg înspre sau mă îndepărtez de viață 

Fiorul morții m-a întâmpinat de 2 ori într-o singură săptămâna 

Doar un bun reflex și un inger pe bicicleta 

Îmi țin încă respirația aici pe pământ 

Ce oare este frica de a pieri ,de a nu mai fi 

De ce mă inspaimantă ce nu cunosc ? 

Mă țin atât de strânsă cu ghearele de ale vieții gât 

Vreau să stau Doamne până când motivația să nu o mai cunosc.

Îmi place să râd să mă simt în viață 

Oamenii și natura să o ascult 

Să mă întrec cu mine în fiecare zi 

Să merit Doamne,acest loc pe pământ. 

De ce taci de-atâta vreme
Lăsând vântul rece-n casă
Să colinde peste clape,
Peste foi cerneala-i ştearsă …
De ce speri în mângâiere
Nu-i decât flacără stinsă
Nu te încălzi cu vorbe
Orişicum timpul....tot trece!
De ce?

dimineața asta e ca o lacrimă pe obrazul zilei

aproape că-mi dau și mie lacrimile

lumina ei mi se furișează în suflet

ca o femeie sfioasă

care dă cearșaful deoparte

și-mi pune capul pe inimă

în timp ce eu privesc uluit pe fereastră

cum apar

încet-încet din noapte

lucrurile cunoscute

copacii

păsările viu colorate

femeile somnoroase care-și plimbă câinii blegi printre blocuri

insectele cu instincte morbide

din conhortele înspăimântătoare ale morțiii

bufnițele alergice la culoarea albatră a cerului

furnicile care nu dorm niciodată

coțofenele îndrăgostite de propria imaginea din oglindă

fulgul de nea în cădere liberă

căruia îi trebuie aproape o oră să atingă Pământul

liliecii rătăciți în zori cu picioare atât de subțiri

încât mai au nevoie și de aripi

conform Genezei găina a apărut înaintea oului

ne amintește în fiecare dimineață cocoșul

așa cum ziua a apărut înainte dimineții și nopții

ca să nu mai orbecăim cu ochii deschiși prin jungla incertitunii…

cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.

am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.

pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.

am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…

sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.

acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins

aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere

Piere și se sfarmă de durere…