2  

Povara

Port lumea pe umeri, cu spatele frânt,

Sub cerul ce tace și ecoul ce cântă în vânt.

Munți de speranțe și râuri de dor,

Le car fără tihnă, fără ajutor.

 

Ziua mă-ndoaie cu griji ce m-apasă,

Noaptea mă cheamă, dar somnul nu mă lasă.

Gânduri ca pietre mi-s puse în sac,

Merg înainte, chiar dacă mă-ndoi și cad iar dintr-un pas.

 

Cuvinte ce dor și priviri ce rănesc,

Le țin în tăcere, dar tare mă cresc.

Fiindcă sub greul ce-n suflet s-a strâns,

Eu nu mă dobor, eu rămân neînvins.

 

Când cerul apasă și lumea-i prea grea,

Din mine răsare o forță nouă, cumva.

Nu plâng, nu mă pierd, nu îngenunchez,

Sub povara aceasta… eu tot răzbesc .

 

Căci dacă m-aplec, nu-i fiindcă cedez,

Ci fiindcă ridic și mai mult ce urmez.

Lumea-i pe umerii mei, dar să știe:

Eu nu sunt povară. Eu sunt temelie


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Nayumi poezii.online Povara

Data postării: 2 aprilie

Vizualizări: 106

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Mă pierd

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

 

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

 

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

 

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Mai mult...

fulguiri//5

zgomotul de război

perturbă

seninătatea unui vis de iarnă.

 

împăratul de la miazăzi

salută pe-omologul său

de la miazănoapte.

 

din sfintel cărți

ale bocitoarelor,

corul

intonează imnul

tăcerii.

 

 

Mai mult...

Ma simt pierdut

Ma simt pierdut,ca frunza n vant,

Cu suflet trist si chip carunt.

Durerea musca adanc in piept,

Tradarea-i rana de n-o iert!

 

Ma simt pierdut,in zi si noapte,

Oriunde-as merge, aud soapte.

Tradarea doare,ca un cutit…

In spate infipt, uitat si-n vechit.

 

Mă simt pierdut, fără alinare,

Inima-mi plânge, fără iertare.

Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,

Azi nu mai cred si nici nu pretind.

 

Intr-o lume rece, durerea apare,

Ma simt pierdut,fara vreo salvare,

Rabdarea da timp,si timplul schimbare,

Dar fara respect n ai nici o valoare.

Mai mult...

1 Decembrie

ca să-ți iubești patria

trebuie mai întâi să ai o patrie

nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă

cu alte milioane de oameni

într-un anumit loc

o poți face la fel de bine oriunde

în toate limbile Pământului

nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu

Grădina Maicii Domnului

de exemplu

Pământul e plin de asemenea locuri

nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei

amăgindu-te că de acolo

din fundul curții

începe patria

cât vezi cu ochii e doar pământ

oameni care vorbesc în toate limbile

ca în Babilon

po***cenzure***ții

nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam

fiindcă te-mbraci într-un anumit fel

că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc

sau că mergi în fiecare duminică la biserică

nici vorbă

trebuie mai întâi să fii demn

smerit

să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți

de ce m-aș bucura azi

în acest început polar de decembrie

să-mi cinstesc „eroii”

niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă

când împotriva nemților

când împotriva rușilor

înrușinați din ambele părți

și neîngropați în morminte

morți ca proștii

halal eroi

să-mi cinstesc urmașii

îndușmăniți într-atât între ei

încât a fost nevoie de un rege neamț

mason

dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii

cum spunea Nice

Habsburgii și Hohenzollernii

apoi de un cismar

și din nou de un neamț

descălecat din fostele Wafen SS

care ne vorbește despre democarație

mai bine nu

prefer să rămân un om fără patrie

fără tembelii și vânzătorii de neam

# rezist

în aceiași fundătură urât mirositoare

a istoriei

încă o sută de ani....

Mai mult...

Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere

Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere , 

Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,

Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,

Îngerii din ceruri zboară ,

Spre pământ coboară . 

 

Azi e mare sărbătoare ,

Hristos a înviat , 

Tuturor vă doresc : 

UN PAȘTE BINECUVÂNTAT ! 

 

        AUTOR : Rada Maria 6D

Mai mult...

Mă pierd

E toamnă-acum afară și în suflet,

Și tot ce pot să fac este să cuget,

La ce am fost, sunt și voi fi

Și dacă mă mai pot jertfi.

 

Inlăuntrul meu este un haos,

Și nu gasesc nici măcar un naos,

Care să mă ducă la mal,

Ceea ce este tare anormal.

 

Mă pierd încet, încet pe mine

Și nu știu dacă vreau să se termine.

M-am obișnuit, însă, așa,

Culegându-mi cenușa.

 

Am vazut chipuri omenesti în ceață,

Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.

Acele chipuri erau ale mele,

Și ele toate erau singurele.

Mai mult...

fulguiri//5

zgomotul de război

perturbă

seninătatea unui vis de iarnă.

 

împăratul de la miazăzi

salută pe-omologul său

de la miazănoapte.

 

din sfintel cărți

ale bocitoarelor,

corul

intonează imnul

tăcerii.

 

 

Mai mult...

Ma simt pierdut

Ma simt pierdut,ca frunza n vant,

Cu suflet trist si chip carunt.

Durerea musca adanc in piept,

Tradarea-i rana de n-o iert!

 

Ma simt pierdut,in zi si noapte,

Oriunde-as merge, aud soapte.

Tradarea doare,ca un cutit…

In spate infipt, uitat si-n vechit.

 

Mă simt pierdut, fără alinare,

Inima-mi plânge, fără iertare.

Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,

Azi nu mai cred si nici nu pretind.

 

Intr-o lume rece, durerea apare,

Ma simt pierdut,fara vreo salvare,

Rabdarea da timp,si timplul schimbare,

Dar fara respect n ai nici o valoare.

Mai mult...

1 Decembrie

ca să-ți iubești patria

trebuie mai întâi să ai o patrie

nu e de ajuns să te-njuri în aceeași limbă

cu alte milioane de oameni

într-un anumit loc

o poți face la fel de bine oriunde

în toate limbile Pământului

nu-i de ajuns să trăieși într-un loc binecuvântat de Dumnezeu

Grădina Maicii Domnului

de exemplu

Pământul e plin de asemenea locuri

nu e de ajuns să mori pentru ogorul din spatele casei

amăgindu-te că de acolo

din fundul curții

începe patria

cât vezi cu ochii e doar pământ

oameni care vorbesc în toate limbile

ca în Babilon

po***cenzure***ții

nu e de ajuns să crezi că aparții unui neam

fiindcă te-mbraci într-un anumit fel

că te-nfrupți cu sarmale și slănină de porc

sau că mergi în fiecare duminică la biserică

nici vorbă

trebuie mai întâi să fii demn

smerit

să-ți aparții deopotrivă ție și celorlalți

de ce m-aș bucura azi

în acest început polar de decembrie

să-mi cinstesc „eroii”

niște nefericiți sacrificați pe câmpurile de luptă

când împotriva nemților

când împotriva rușilor

înrușinați din ambele părți

și neîngropați în morminte

morți ca proștii

halal eroi

să-mi cinstesc urmașii

îndușmăniți într-atât între ei

încât a fost nevoie de un rege neamț

mason

dintr-o rasă de criminali și idioți stacojii

cum spunea Nice

Habsburgii și Hohenzollernii

apoi de un cismar

și din nou de un neamț

descălecat din fostele Wafen SS

care ne vorbește despre democarație

mai bine nu

prefer să rămân un om fără patrie

fără tembelii și vânzătorii de neam

# rezist

în aceiași fundătură urât mirositoare

a istoriei

încă o sută de ani....

Mai mult...

Astăzi noi slăvim sfânta Ta Înviere

Astăzi noi slăvim sfănta Ta-nviere , 

Cela ce ai pătimit spre a noastră mântuire,

Astăzi la Ierusalim Lumina se pogoară,

Îngerii din ceruri zboară ,

Spre pământ coboară . 

 

Azi e mare sărbătoare ,

Hristos a înviat , 

Tuturor vă doresc : 

UN PAȘTE BINECUVÂNTAT ! 

 

        AUTOR : Rada Maria 6D

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Să-ți arda

Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,

Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.

Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,

Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!

 

Ea te va ține de mână, zâmbind,

Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.

Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,

Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!

 

Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,

Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.

Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,

Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.

 

La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,

Să simți cum iubirea mea te trage din drum.

Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,

Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.

 

Să-ți fie amară nunta cea mare,

Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.

Și când îți va spune “Te iubesc” blând,

Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând

 

Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,

Eu mă ridic, zâmbesc și înving.

Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,

Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.

 

Voi râde, voi străluci, voi dansa,

Când tu în durerea trecutului tău vei sta.

Să mă privești și să simți că ai pierdut,

Ce-n lume, o singură dată ai avut.

 

Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,

Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.

Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,

Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!

Mai mult...

Fata cu foc în privire

Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,

E vânt ce șoptește și mare nebună,

E focul ce arde, dar nu se consumă,

O taină păstrată sub piele de humă.

 

E verde în ochi, ca pădurea de vară,

Dar gândul îi fuge-n furtună amară,

E greu de citit, dar ușor de simțit,

E visul ce doare și dorul iubit.

 

Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,

Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună

Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,

Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.

 

Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,

Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.

Căci vrea o iubire ce schimbă destine,

Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.

Mai mult...

A fost, dar nu mai e…

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

 

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

 

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.

Mai mult...

Să-ți arda

Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,

Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.

Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,

Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!

 

Ea te va ține de mână, zâmbind,

Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.

Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,

Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!

 

Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,

Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.

Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,

Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.

 

La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,

Să simți cum iubirea mea te trage din drum.

Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,

Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.

 

Să-ți fie amară nunta cea mare,

Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.

Și când îți va spune “Te iubesc” blând,

Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând

 

Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,

Eu mă ridic, zâmbesc și înving.

Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,

Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.

 

Voi râde, voi străluci, voi dansa,

Când tu în durerea trecutului tău vei sta.

Să mă privești și să simți că ai pierdut,

Ce-n lume, o singură dată ai avut.

 

Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,

Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.

Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,

Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!

Mai mult...

Fata cu foc în privire

Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,

E vânt ce șoptește și mare nebună,

E focul ce arde, dar nu se consumă,

O taină păstrată sub piele de humă.

 

E verde în ochi, ca pădurea de vară,

Dar gândul îi fuge-n furtună amară,

E greu de citit, dar ușor de simțit,

E visul ce doare și dorul iubit.

 

Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,

Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună

Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,

Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.

 

Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,

Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.

Căci vrea o iubire ce schimbă destine,

Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.

Mai mult...

A fost, dar nu mai e…

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

 

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

 

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.

Mai mult...

Să-ți arda

Te-am iubit cu tot ce-am fost, cu suflet curat,

Dar tu m-ai lăsat ca pe-un vis spulberat.

Te-nsori? Du-te, ia-ți mireasă aleasă,

Să vezi cum iubirea se face cenușă, arsă!

 

Ea te va ține de mână, zâmbind,

Dar mâna mea o vei simți tot suspinând.

Să-i cauți căldura ce eu ți-am lăsat,

Și să găsești gheață, exact ce-ai visat!

 

Când o să-i șoptești vorbe dulci, mincinoase,

Să-ți vină în minte buzele-mi moi, păcătoase.

Când o s-o privești, s-o dorești, s-o iubești,

Chipul meu, ca o umbră, să nu-l mai gonești.

 

La altar când vei sta, îmbrăcat la costum,

Să simți cum iubirea mea te trage din drum.

Să vrei să fugi, dar să nu poți pleca,

Legat de-amintirea ce-n suflet ți-am pus-o cândva.

 

Să-ți fie amară nunta cea mare,

Să vezi ochii ei, dar s-o simți de uitare.

Și când îți va spune “Te iubesc” blând,

Să auzi glasul meu, în șoaptă murmurând

 

Dar eu? Eu n-oi rămâne în urmă să plâng,

Eu mă ridic, zâmbesc și înving.

Voi fi mai frumoasă, mai mândră ca ieri,

Și altul o să-mi șteargă durerea din seri.

 

Voi râde, voi străluci, voi dansa,

Când tu în durerea trecutului tău vei sta.

Să mă privești și să simți că ai pierdut,

Ce-n lume, o singură dată ai avut.

 

Căci eu nu-s femeia ce plânge-ntr-un colț,

Eu sunt furtuna ce-ți rupe al vieții pod.

Să-ți ardă iubirea, să-ți ardă păcatul,

Că eu am plecat… și am luat tot ce-a fost sfânt în al tău suflet, odată bogat!

Mai mult...

Fata cu foc în privire

Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,

E vânt ce șoptește și mare nebună,

E focul ce arde, dar nu se consumă,

O taină păstrată sub piele de humă.

 

E verde în ochi, ca pădurea de vară,

Dar gândul îi fuge-n furtună amară,

E greu de citit, dar ușor de simțit,

E visul ce doare și dorul iubit.

 

Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,

Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună

Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,

Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.

 

Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,

Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.

Căci vrea o iubire ce schimbă destine,

Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.

Mai mult...

A fost, dar nu mai e…

A fost o vreme când numele tău

Era ars în pielea mea ca un jurământ.

A fost o vreme când mâinile tale

Erau răspuns la orice cuvânt.

 

Dar timpul a șters, dar timpul a stins,

Focul ce-mi ardea sub piele, aprins.

Acum ești un nume, o umbră subțire,

Un fum ce s-a dus, o veche amintire.

 

Nu doare, nu plâng, nu mai privesc,

Ce-a fost s-a pierdut, ce e, trăiesc.

Și dacă te-ntrebi de ce nu mai sunt,

E pentru că eu am ales alt cuvânt.

Mai mult...
prev
next