Emoții digitale

Ne aruncăm spre viitor plini de speranță

Dar adunăm vise pierdute în restanță

Suntem dogmatic acuzați de cutezanță

Ni-i contestată inocența în instanță

Primind noroc și o particulă de șansă

Petrecem viața fericiți în consonanță

Trăind senini copilărim până-n postfață

Soare și nori amestecând cu eleganță

Lipsiți de stropul de noroc plătim chitanță

Primind tristețea să ne tulbure balanță

Topește zâmbetul lăsândul fără nuanță

Ajungem palidă ființă-n discordanță

Doar o iubire ne mai scapă de creanță

Lipind o aripă de suflet ai portanță

Dar când e dragostea lipsită de speranță

Toate durerile se-adună la restanță

Vom fi copii până când viața ne dezvață

Preschimbă joaca într-un joc de circumstanță

De ți-e ursită fericirea ai o șansă

Copilăria-i doar o stare de speranță

Sunt mai deștept decât îți poți închipui

Dar mult mai prost decât îți poți imagina

Dezechilibrul nu îl poți învinui

Am echilibrul rătăcit în palma ta

Atins de patimă nici patul n-are somn

Primind otravă-n diminețile străine

Tot caut zilele-n prezent până adorm

Trăind incert mă risipesc în amintire

Atârnă greu lacrima scursă din creion

Silid cuvintele să piară pe hârtie

Cântarul tremură lipsit de etalon

Nu știe dorul să-l măsoare-n poezie

Căzând din propria-mi balanță mă transform

Strivit de umbletul tăcerii plec din mine

Plutesc absent rostogolindu-mă diform

Cerșind uitării să mă scuture de tine

Cum ar fi marea fără valuri pe ponton

Oglindă soarelui în zilele senine

Cum ar fi dragostea pe rafturi la raion

Să poți alege cântărind ce e mai bine

N-ai echilibru când iubești abandonat

Cărând o stâncă agățată-n amintire

Te-apasă-n jos exagerând dezordonat

Umplându-ți talerul te paște nebunie

În setea nopților pustii mă rătăcesc

Aleargă visele plutind dezinformate

Lipsind prezențele vitale-nebunesc

Sunt dezertor refugiat din realitate

Spre dimineață doar tăcerile vorbesc

Liniștea curge înecând șoaptele toate

Cuvinte magice în pagini strălucesc

Au dezertat sedimentându-se frustrate

Plec în absență căutând să mă găsesc

Prezența umblă despletită jumătate

Umbrele zilelor desculțe hoinăresc

Gândul pierdut în amintiri controversate

Fără de urmă pașii mei te însoțesc

Impare calcă levitând dezorientate

Acasă drumul de-aș putea să-l regăsesc

Toate cărările mă plimbă derutate

Secunda bate efemerul omenesc

Haosul crește alungându-mă spre noapte

Rostogolit către apus mă veștejesc

Lasând în urmă toate visele-nodate

La fel ca luna doar în soare strălucesc

Dorul mă frânge respirând absurditate

Am dezertat în aiuritul ,te iubesc’

Degeaba sunt dacă exist în altă parte

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante

E liniște

Noaptea visează în cameră

Patul doarme tăcut

Singurătatea mă strânge în brațe

Încuibă sub plapumă rece

Spre dimineață liniștea strigă

Ecoul lovește asurzitor

Ochii se crapă de ziuă

Curg râuri în liniște

Nu aude nimeni fierbinte

Pornesc către rutină

Merg pașii căzuți în visare

Timpul se pierde-n amintire

Liniștea șterge prezență

Stabilit în absență plutesc

Seara mă-ntorc în tăcere

Deschid caietul cu gânduri

Apuc de mână creionul

Șoptindu-i durerea apasă

Vopsește pe liniștea albă

Cuvinte se-adună rănite

Nu sunt rostite, nu sunt simțite ….. nu sunt

Și-atunci le-nchid între coperți și cad

Noaptea se furișează în cameră

O așteaptă liniștea tăcut

A nins mult peste suflet cu noapte

Așternându-se iarnă pe toate

Mă ascund între litere moarte

Căutându-mi cuvintele-n fapte

Fremătând biată inimă arde

Ascultând la o poartă departe

Amintirea șoptind ne-ntrebate

A nins mult cu tăceri adresate

Gândul lung meditând se abate

Umblă strâmb printr-e vise abstracte

Mă înfrâng două stele plecate

A nins mult cu secunde-alungate

Întrebând urma tălpii nomade

Îmi răspunde clădind baricade

Înghețând drumul pasului șade

A nins mult astupând orice cale

Fuge timpul crescându-mi etate

Goale ore zburând anulate

Unde sunt nu mai știe nici poate

A nins mult așteptându-ți aproape

Tu esti miracolul zilei

ce apune sau rasare 

stingand focul inimi mele 

regasinduma in pagini albe amagind a mea private cu a ta

dulceata iubire a voastra spunand iubesc si voi iubi 

Iar tu esti doar un biet  iluzionist

    Am visat că eram treaz,
    Sau eram treaz şi visam,
    Şi-n vis erai alături de mine, 
    Şi-notam în albastru marin... 
    Spre adânc, spre-ntuneric, şi 
    Pletele tale turnate-n argint 
    Lumină-mi erau...
    
    Şi-n păr perle ţi-am pus,
    Pe trup numai alge 
    Pe buze sărut,
    Şi pe sâni şi pe trup.
    
    Şi-atunci te-ai trezit,
    Ai visat c-ai dormit...
    Lângă tine eram, gol,
    Întins, cu trupul pe alge 
    Cu perle în păr,
    Cu buzele arse,
    De năvalnic sărut
    Şi pe piept şi pe trup...

    Aceasta-i inima mea,
    Ca o piatră roasă de vânt,
    Uneori ca o petală,
    Strivită-n ploi de stele,
    Alteori ca un zar,
    Ce dansează-n lumină...
    
    Aici mă voi ascunde,
    În acest sanctuar,
    Şi-i voi plânge superior,
    Pe cei care nu ştiu ce-nseamnă dragostea, 
    şi n-au cunoscut durerea... şi moartea...

Îți scriu această scrisoare, dulce miraj,  

Un mic poem să-mi aline puțin psihoza,  

Arătându-ți acum cât încă mai am curaj,  

Urletul sentimentelor amuțindu-mi groaza.

Știu că nu-mi vei citi acest plânset cu dor,  

Căci l-am trimis prin flăcări, fără destinatar,  

Dar poate îmi vei simți emoția înainte să mor,  

În această toamnă lipsită de-al tău dulce nectar.

Rămânând acum, nu singur cum am fost mereu,  

Acum am pixul, hârtia și zbierătul fără ecou,  

Gândul sur, noaptea și fantasma zâmbetului meu,  

Făcându-mi din rimă al singurătății mic erou.

Dar tot voi dispărea, înghițit de un suspin mut,  

Legat cu lanțuri de ură, de-un trecut carbonizat,  

Ars în focul iadului de iubirea de care s-a temut,  

Fără să am scăpare din acest cumplit infern nebotezat.

Acum, spre sfârșit, sigilez senin această scrisoare,  

Scrisă cu un stilou ce lasă în urma sa doar venin,  

Pe-o agendă din lacrimi de sânge, cusută-n uitare,  

Și ți-o trimit prin foc, arsă cu scântei si lacrimi fără destin.

Adio.

Şi peste ani, peste mulţi, mulţi ani

Ne vom iubi.

Ne vom iubi aşa ca acum

Fericiţi şi tineri vom fi.

Peste ani, peste câţiva ani

Noi tot ne vom iubi.

Vom privi cu drag

Cum prin casă aleargă copii.

Peste ani, peste vreo douăzeci de ani

Atât de mult ne vom iubi

Iar tu vei fi atât de-ncântător

Şi pe fiica noastră la alatar vei însoţi!

Peste  mai mulţi ani

La sigur ne vom iubi,

Vom întineri pe zi ce trece

Când nepoţii ne vor zâmbi.

Peste ani, când vom avea argint în păr

Noi încă ne vom iubi

Şi prin dragostea noastră mare

Nemuritori vom fi.

Peste ani, da! Peste mii de ani,

Iubirea noastră poveste va deveni,

O vor citi-o strănepoţii

Iar noi încă ne vom iubi.

Fara cuvinte, ascunse intr-un glas,

Ramase-n gat, sau poate nestiute,

As vrea sa pot sa-mi iau un bun ramas...

Dar noaptea nu ma lasa-n patu-mi

Sa uit chemarea cea din urma...

As vrea sa te urasc, dar totusi

Intunecat fiind, cand dimineata suna,

Nu pot uita, nu vreau sa uit

Cea dintai strangere de mana

Si cel dintai sarut...

te simt departe, dar incerc

Sa-mi potolesc al neiubirii gand...