E ridicol
Am râs când m-am născut,
la fel când mi-a căzut primul dinte.
Râdeam când mă băteau părinţii,
la fel când venea noaptea.
Am râs în durere,
la fel în clipele de tristeţe.
Am râs în faţa morţii,
la fel chiar de destinul meu.
Am râs de tot și de toate, dar în același timp,
m-am plâns pe mine…
Poems in the same category
Acorduri de furtună
Plouă, vino și ia-ți inima-n două căci doruri prin picurii ei, te-au răscolit învelindu-te-n furtunii de spini
Suspină, dar strigătul tău să nu șadă la picioarele nimănui căci lumea va destrăma tot ce ti-a fost și îți va fi și mai drag
Înlăcrimează-ți sufletul cât vrei căci lumea oricum nu v-a trece peste crudul din el
Și atunci îți vor pune fel și fel de întrebări.
De ce te-ai schimbat? Tu erai mereu cu sufletul bun.
Da, dar atât de bun încât nu și-a spulberat dreptul la fericire ca voi s-o puteți zgruzuma
Iar dorul a rămas și acum tot al său căci niciunuia dintre voi nu i-a stârnit cel puțin interesul să descopere cu adevărat, ce trăiește el de fapt în conștiința lui, asa ca voi ați rămas cu judecata, iar el doar cu plata
Un frate și o Sora
Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,
La chipul tău blând, la vocea ta clară,
Sora mea dragă, lumină din stele,
Mi-e dor să te am aproape de ele.
Anii ne-au dus pe cărări diferite,
Dar inima mea te păstrează învinsă,
Oricât de departe, iubirea rămâne,
Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.
Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,
Cum alergam desculți printre coclauri,
Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,
Erai jumătatea din sufletul micii.
Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,
Sora mea dulce, cu chip luminat,
Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,
Să râdem din nou, să ne regăsim.
Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,
În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,
Te port în suflet, ca pe-o comoară,
Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.
Aș da orice să-ți simt iar privirea,
Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,
Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,
Când sora mea dragă e prea depărtat.
Te chem în tăcere, te strig în visare,
Sora mea scumpă, ești a mea alinare,
Oricât de departe ne-ar duce destinul,
În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Plăgi
De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.
În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.
Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?
Fake news
imaginea lumii revărsându-se peste ochii noștri
din ecranele televizoarelor
din sticla ferestrelor
sau din ochiul de ciclop al Internetului
îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului
asupra minții
.
o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității
până la urmă
.
un film science fiction fără sfârșit
cu milioane și miliarde de episoade
.
nimic coerent însă
.
cel mult
o simplă îngrămădire de imagini
reprezentând cam aceleași locuri
cam aceleași lucruri
cam aceeași oameni
.
adevărata lume e alta
câteva palme de pământ
câteva fețe cunoscute
.
le poți număra pe degete
.
o viață versatilă
ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi
împărțită între un supermarket
un loc de muncă
.
și
poate
un strop de dragoste
.
de neînțeles
.
o lume surprinsă în selfie-uri
frivole
despre cum suntem sau am vrea să fim
.
fără nicio speranță
până la greață…
Acorduri de furtună
Plouă, vino și ia-ți inima-n două căci doruri prin picurii ei, te-au răscolit învelindu-te-n furtunii de spini
Suspină, dar strigătul tău să nu șadă la picioarele nimănui căci lumea va destrăma tot ce ti-a fost și îți va fi și mai drag
Înlăcrimează-ți sufletul cât vrei căci lumea oricum nu v-a trece peste crudul din el
Și atunci îți vor pune fel și fel de întrebări.
De ce te-ai schimbat? Tu erai mereu cu sufletul bun.
Da, dar atât de bun încât nu și-a spulberat dreptul la fericire ca voi s-o puteți zgruzuma
Iar dorul a rămas și acum tot al său căci niciunuia dintre voi nu i-a stârnit cel puțin interesul să descopere cu adevărat, ce trăiește el de fapt în conștiința lui, asa ca voi ați rămas cu judecata, iar el doar cu plata
Un frate și o Sora
Pe-o rază de soare, gândul meu zboară,
La chipul tău blând, la vocea ta clară,
Sora mea dragă, lumină din stele,
Mi-e dor să te am aproape de ele.
Anii ne-au dus pe cărări diferite,
Dar inima mea te păstrează învinsă,
Oricât de departe, iubirea rămâne,
Ca un râu ce curge prin stânci și țărâme.
Îmi amintesc clipe, râsete, jocuri,
Cum alergam desculți printre coclauri,
Cum ne-mpărțeam vise și mici bucurii,
Erai jumătatea din sufletul micii.
Acum te privesc printr-un dor nemăsurat,
Sora mea dulce, cu chip luminat,
Mi-e greu fără tine, mi-e dor să vorbim,
Să râdem din nou, să ne regăsim.
Nopți lungi, tăcute, la tine mă gândesc,
În rugă și lacrimi, iubirea-mi păzesc,
Te port în suflet, ca pe-o comoară,
Ești sora mea, steaua ce mă-nfioară.
Aș da orice să-ți simt iar privirea,
Să-ți strâng mâna caldă, să-ți spun fericirea,
Că dorul ce-mi arde e greu de purtat,
Când sora mea dragă e prea depărtat.
Te chem în tăcere, te strig în visare,
Sora mea scumpă, ești a mea alinare,
Oricât de departe ne-ar duce destinul,
În inima mea, tu vei fi mereu liniștea din lumină.
Prezentul ucis
Încătușat in amintiri
Gândul ucide prezentul.
Trăiești fara-a trai,
Prizonier at zilei de ieri
Răcind pe-al trecutului drum,
Risipești momentul de-acum..
Clipele nu se mai întorc,
Și uitând de azi
Mori înainte de-a muri..
Cu rugăminți ardente
Viața îți spune:trezeste-te!
Iubiri netrăite te-astepta,
Dimineți strălucitoare,
Îmbrățișări,visuri fervente.
Nu-ți reteza aripile,
Ucigând ceea ce poți fi..
Plăgi
De multe ori mă pierd în gânduri grele, Mă simt prins între umbre și vise deșarte, Și mă întreb, oare iubirea e doar un joc? Un joc pe care-l pierdem, fără să-l știm.
În căutarea unei lumini care să mă însoțească, Văd doar apusuri ce nu se mai întorc, Și mă întrebi dacă voi mai putea să iubesc, Când fiecare iubire s-a transformat în tăcere.
Căutând un răspuns într-o mare de neliniști, Îmi las pașii să mă poarte spre necunoscut, Dar știu că în fiecare pas pierd o parte din mine, Și mă întreb: mai pot să mă regăsesc?
Fake news
imaginea lumii revărsându-se peste ochii noștri
din ecranele televizoarelor
din sticla ferestrelor
sau din ochiul de ciclop al Internetului
îmi apare ca o încercare de mani***cenzure***re a ochiului
asupra minții
.
o iluzie fabricată din cioburile risipite ale realității
până la urmă
.
un film science fiction fără sfârșit
cu milioane și miliarde de episoade
.
nimic coerent însă
.
cel mult
o simplă îngrămădire de imagini
reprezentând cam aceleași locuri
cam aceleași lucruri
cam aceeași oameni
.
adevărata lume e alta
câteva palme de pământ
câteva fețe cunoscute
.
le poți număra pe degete
.
o viață versatilă
ca o bielă-manivelă la motorul cu aburi
împărțită între un supermarket
un loc de muncă
.
și
poate
un strop de dragoste
.
de neînțeles
.
o lume surprinsă în selfie-uri
frivole
despre cum suntem sau am vrea să fim
.
fără nicio speranță
până la greață…
Other poems by the author
Hibernare
Miroase a parfum în beci,
Buchetul vinului se varsă,
Afară suflă vânturi reci,
Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.
Orașul a căzut în beznă,
Îmi cântă un ţigan la cap,
Valsez lejer din gleznă,
Cu partenera din ciorap.
Îmi curge somnul în pahar,
Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,
Parfumu-n beci e tot mai rar,
Şi iarna-și caută culcuș.
Urme...
Ochii mi se cufund adânc în orbite,
Când ușa întredeschisă o zăresc,
Văd pe alocuri urme prea grăbite,
Ce înspre drum deodată se opresc.
Îmi pare că te-ai risipit precum o boare,
De-a lungul drumului ce-l tot privesc,
Și parcă-mi pleacă ochii la plimbare,
Că-n lipsa ta le este teamă că orbesc.
Și nu mă pot uita acum nici îndărăt,
Nimic nu-i mai sinistru ca o casă goală,
Și mă-nspăimânt profund de tot ce văd,
În casa cum se ruină ca de o boală.
Mă mistuie un foc pe dinăuntru,
Iar flacăra se-ntinde încet spre ușă,
Și-ai să auzi cândva, că înăuntru,
În urma ta lăsată e altă urmă de cenușă.
Romanță
Făptură, dulce făptură, ochi de lumină,
Ce cobori pe raza gălbuie, ca o felină,
Pe-un freamăt de noapte îmi intri-n odaie,
Somnul îmi mângâi cu-n murmur de ploaie,
(Fricoasă, inima-mi bate în palmele tale),
Și plângi peste ceruri cu aurori boreale.
Hai vino, străino, și dulce îmi cântă pe buze,
În colțul gurii, frânge-mi al lunii surâs,
Pune-mi la creștet îngeri cu mame lăuze,
Și ochi de fecioare ce niciodată n-au plâns.
Apoi du-mă departe, la ani-lumină de casă,
Pe cea din ultimă stea, să te cer de mireasă,
Să mă caute pământul, să-ntrebe odaia de mine,
Să las totu-n urmă și toate să-mi fie străine,
Să fim doar noi doi...goi, în eden, şi orbiţi,
S-alergăm după şarpe, ca să fim ispitiţi...
Hai vino, iubito, hoțește fură-mi săruturi,
Din ochii albaștri, să-mi plângă doar fluturi,
Stoarce-mi pe tâmple amurguri de îngeri,
Iar inima arsă, cu inima ta să mi-o sângeri.
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Ca Iov...
Zidește Doamne împrejuru-mi ziduri,
Cu cărămizi din catedrale goale,
Și fața umple-mi-o de riduri,
Iar pielea fă-mi-o galbenă și moale.
Mă scuipă Doamne ca pe-o frunză toamna,
Și ninge peste mine cu dispreț și milă,
Iar îngerul să sune-n ceruri goarna,
Că de pământ și viață-mi este silă.
Ori, du-mă Doamne în capela părăsită,
Să stau în taină cu ochii în ceaslov,
Și ca să n-am nicicând nici o ispită,
Mă umple Doamne, de bube, ca pe Iov.
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Hibernare
Miroase a parfum în beci,
Buchetul vinului se varsă,
Afară suflă vânturi reci,
Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.
Orașul a căzut în beznă,
Îmi cântă un ţigan la cap,
Valsez lejer din gleznă,
Cu partenera din ciorap.
Îmi curge somnul în pahar,
Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,
Parfumu-n beci e tot mai rar,
Şi iarna-și caută culcuș.
Urme...
Ochii mi se cufund adânc în orbite,
Când ușa întredeschisă o zăresc,
Văd pe alocuri urme prea grăbite,
Ce înspre drum deodată se opresc.
Îmi pare că te-ai risipit precum o boare,
De-a lungul drumului ce-l tot privesc,
Și parcă-mi pleacă ochii la plimbare,
Că-n lipsa ta le este teamă că orbesc.
Și nu mă pot uita acum nici îndărăt,
Nimic nu-i mai sinistru ca o casă goală,
Și mă-nspăimânt profund de tot ce văd,
În casa cum se ruină ca de o boală.
Mă mistuie un foc pe dinăuntru,
Iar flacăra se-ntinde încet spre ușă,
Și-ai să auzi cândva, că înăuntru,
În urma ta lăsată e altă urmă de cenușă.
Romanță
Făptură, dulce făptură, ochi de lumină,
Ce cobori pe raza gălbuie, ca o felină,
Pe-un freamăt de noapte îmi intri-n odaie,
Somnul îmi mângâi cu-n murmur de ploaie,
(Fricoasă, inima-mi bate în palmele tale),
Și plângi peste ceruri cu aurori boreale.
Hai vino, străino, și dulce îmi cântă pe buze,
În colțul gurii, frânge-mi al lunii surâs,
Pune-mi la creștet îngeri cu mame lăuze,
Și ochi de fecioare ce niciodată n-au plâns.
Apoi du-mă departe, la ani-lumină de casă,
Pe cea din ultimă stea, să te cer de mireasă,
Să mă caute pământul, să-ntrebe odaia de mine,
Să las totu-n urmă și toate să-mi fie străine,
Să fim doar noi doi...goi, în eden, şi orbiţi,
S-alergăm după şarpe, ca să fim ispitiţi...
Hai vino, iubito, hoțește fură-mi săruturi,
Din ochii albaștri, să-mi plângă doar fluturi,
Stoarce-mi pe tâmple amurguri de îngeri,
Iar inima arsă, cu inima ta să mi-o sângeri.
Singur...
Zorii-mi intră prin perdea,
Mii de sulițe cerești,
Singur stau și beau cafea,
Dar pe masă-s două cești.
Două scaune-s în casă,
Și de asemeni două linguri,
Câte una stă la masă,
Viața oamenilor singuri.
Vântul suflă pe afară,
Singur bântuie prin lume,
Parcă-i viața mea amară,
Ce nu am cui a o spune.
Iar clepsidra molcom curge,
Gongul sună peste ringuri,
Timpu-ncet, încet parcurge,
Lumea oamenilor singuri.
Parcă aud că-n ușă-mi bate,
Îi simt pașii pe podea...
-Tot tu ești singurătate?
Pleacă, du-te, nu mai sta!
Ca Iov...
Zidește Doamne împrejuru-mi ziduri,
Cu cărămizi din catedrale goale,
Și fața umple-mi-o de riduri,
Iar pielea fă-mi-o galbenă și moale.
Mă scuipă Doamne ca pe-o frunză toamna,
Și ninge peste mine cu dispreț și milă,
Iar îngerul să sune-n ceruri goarna,
Că de pământ și viață-mi este silă.
Ori, du-mă Doamne în capela părăsită,
Să stau în taină cu ochii în ceaslov,
Și ca să n-am nicicând nici o ispită,
Mă umple Doamne, de bube, ca pe Iov.
Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.