You searched for: "poems for childrmosul"
No results found!
Random creations :)
Mireasa
In lacul negru , tulbure , ea s-arunca fara clipiri
O mana simti-n crestet , cum o-mpingea in adancimi
Zbatandu-se necontenit , pierea cate putin , incet, incet
Si vietatile de dedesubt , sa-i fure inima din piept !
Avea sa-si vada viata toata , trecand intr-o clipita
Regrete adunate-n saci , ieseau la suprafata
Si amagiri, dezamagiri , aduse de curenti degraba
Prieteni, rude, ce alai ! se adunara-n graba
Si demonii de dedesubt aveau sa ii surada ,
Se stransera in jurul ei , jugul sa il puna
De gat avea lanturi de fier , purtandu-le vesmant
Povara grea ii atarna , pe umerii sai ,plumb .
Si biata fata se zbatea, in propiul iad, necontenit
Dureri acumulate-n timp, aveau sa piara negresit
Si-atunci, in ultimul moment si suflu, ea se vazu !
In vesnicul sicriu de apa, mireasa moarta intruchipata !
,,Un cuvânt dulce''
Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.
Vântul de abia leagănă florile din câmp.
Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,
Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?
Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,
Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.
Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.
Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,
Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,
Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,
Dar stai singur în casă.
Închis în propriile idei,închis în interior,
Prea multe gânduri negative,prea multă ură,
Te zbați în agonie,strigi după ajutor !
Dar toți dorm...
...
Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,
Consumând aerul curat,un aer pur.
Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.
Ar fi oare un protest în adresa mea ?
Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.
La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.
Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .
Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.
Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.
...
Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,
Pentru tine și pentru ceilalți.
În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.
Ca un om bun conform propriei teorii,
Ca un om ce trăiește bucuros.
Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.
Propriul gând bun,propria iubire.
Distanța
Stau noaptea si ma gândesc
Cat de mult noi ne distram
Tu esti liber sa visezi
Eu nu pot face asa ceva
Tu acolo te simți bine
Eu aici sufăr de dor
Înconjurat de lume falsă
Asa imi este dat sa mor
Poate nu mai vi deloc
Poate vi cine să știe
Insa un lucru este clar
Esti un frate pentru mine
Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.
Mireasa
In lacul negru , tulbure , ea s-arunca fara clipiri
O mana simti-n crestet , cum o-mpingea in adancimi
Zbatandu-se necontenit , pierea cate putin , incet, incet
Si vietatile de dedesubt , sa-i fure inima din piept !
Avea sa-si vada viata toata , trecand intr-o clipita
Regrete adunate-n saci , ieseau la suprafata
Si amagiri, dezamagiri , aduse de curenti degraba
Prieteni, rude, ce alai ! se adunara-n graba
Si demonii de dedesubt aveau sa ii surada ,
Se stransera in jurul ei , jugul sa il puna
De gat avea lanturi de fier , purtandu-le vesmant
Povara grea ii atarna , pe umerii sai ,plumb .
Si biata fata se zbatea, in propiul iad, necontenit
Dureri acumulate-n timp, aveau sa piara negresit
Si-atunci, in ultimul moment si suflu, ea se vazu !
In vesnicul sicriu de apa, mireasa moarta intruchipata !
,,Un cuvânt dulce''
Soarele încet dispare în depărtare,luând cu el toată căldura.
Vântul de abia leagănă florile din câmp.
Ce poate fi mai frumos decât apusul din depărtare ,
Ce poate fi mai frumos decât al tău cuvânt ?
Oare cât de frumoasă ar fi a ta voce,ale tale idei,sau al tău gând,
Cât de plăcut ai fi tu însuși,în mijlocul parcului stând.
Într-o căutarea infinită a ceva plăcut,a unei anumite persoane, strălucind precum un rug.
Un rug ce arde necontenit, continuând să ardă tot mai tare ,
Hrănindu-se din propriile scopuri,din propriile planuri pe viață,
Tu aștepți cu nerăbdare să se întâmple ceva,
Dar stai singur în casă.
Închis în propriile idei,închis în interior,
Prea multe gânduri negative,prea multă ură,
Te zbați în agonie,strigi după ajutor !
Dar toți dorm...
...
Stând pe un câmp,amețit de mireasma florilor,
Consumând aerul curat,un aer pur.
Cerul senin devine sur,se așteaptă o furtună grozavă,revărsânduse asupra mea cu tunete și fulgere.
Ar fi oare un protest în adresa mea ?
Câmpul ia foc,macii ard necontenit,probabil sunt destule atâtea cugete.
La gunoi toată lumea ! ,îți cauți alinare în natură.
Nu arde niciun mac,arzi chiar tu în interiorul tău .
Ucis de acțiunile celorlalți,cazi la pământ.
Oare ce se putea fi mai rău decât să fii doborât de propriul gând.
...
Încălzit de dragostea soarelui ,te poți bucura,
Pentru tine și pentru ceilalți.
În mijlocul naturii tu poți afla că ești iubit.
Ca un om bun conform propriei teorii,
Ca un om ce trăiește bucuros.
Și doar în largul ierbii,sau în mijlocul pădurii,tu îți poți găsi propria fericire.
Propriul gând bun,propria iubire.
Distanța
Stau noaptea si ma gândesc
Cat de mult noi ne distram
Tu esti liber sa visezi
Eu nu pot face asa ceva
Tu acolo te simți bine
Eu aici sufăr de dor
Înconjurat de lume falsă
Asa imi este dat sa mor
Poate nu mai vi deloc
Poate vi cine să știe
Insa un lucru este clar
Esti un frate pentru mine
Descătușare
Ești prea înzestrată de Zei
Să dai valoarea pe slugărnicie,
Să schimbi virtutea-n viciu,
Sinceritatea gândului-n nemernicie
Și licuricii în negri gândăcei.
Gândirea, simțurile și voința
În mii de fărâme mărunțite,
Devin mici cioburi ale vieții
Ce vor croi îndreptățite
Obstacolul ce va-nfrunta dorința.
Strângând mereu tot firmituri,
Puterea fizică și a minții
Se vor împrăștia-n neant.
Și vei afla că bucuria vieții
Ți-apare palidă și în frânturi.
Taina Nopții
Noanțe calde de violet
Pictează un amurg perfect
Soarele ca un aprins buchet
De Bujori ce se îneacă încet
Umbre lungi și Raze scurte
Pentru locuri pornesc să lupte
Către soare îs împletite
Până Bolta cerului pălește
Când privesc,cerul înstelat
Zăresc Luceafărul înalt
Sclipesc în inimă scântei
Când visez la razele ei
Vin norii, o i-au în brațe
Și-i fac un Palat de ațe
În el își ascunde raza aleasă
Fiindcă doarme și nu-i mai pasă
Albul ei devine palid
În vârful cerului s-a oprit
Să ridice valul mării
Și să dispară în răsărit...
Astrul galben iar s-a ivit
Să rupă a nopții vrajă
Și-a ei taină sfântă a-nlocuit
Cu a Zilei grabă oarbă.
Cursul vieții
Am adormit gândind în van
Dacă-i aievea soarta mea,
Sau poate trece într-un an
Această suferință grea.
Nu-s clipele ce le petrec
Atăt de greu de suportat,
Nici lacrimile ce mă înec,
Ca spaima gândului îngrijorat.
Dacă aș putea să-nfrâng momentul,
Să am puterea de a lupta,
Destinului să-i schimb iar cursul,
S-aduc lumină-n viața mea.