Intr-o zi

Poate intr-o zi, pe neașteptate, drumurile ni se vor întâlni 

Și pe chip se va așterne un zâmbet plin

Uitată voi fi de atâta freamăt și suspin

Poate într-o zi... când ne-om reîntâlni...

 

Până atunci, chiar de lipsești, rămâi parte din viața mea

Deși nu-ți pasă, întotdeauna îmi vei rămâne-așa 

Mângâiere divină a sufletului meu

Și ieri și azi și mâine și ai să fii mereu...

 

Căci, oricâți bărbați ar fi pe lume

Și chiar de au ochii căprui și luminoși 

Nici unul nu și i-ar purta ca tine, 

Când mă privesc... atât de limpezi și duioși...

 

 


Category: Love poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Intr-o zi

#unpahardepoezie #onewinewoman

Date of posting: 8 February 2025

Added in favorites: 11

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1479

Log in and comment!

Other poems by the author

Din nou... de dor..

Mi-e dor de tine chiar de îmi taci

Privirea ta o port ca pe un vechi apus

În suflet si azi mai trăiesc urme 

De zâmbet stins și gând ascuns.

 

Chiar de te-ai dus pe un drum nou

Te port in amintire viu

Ești visul ce nu se vrea pierdut 

Un dor ce renaște în noapte tarziu...

 

Mi-e dor și visul nu are hotar

Doar aici ești, să mă privești 

Căci am rămas o umbră trecătoare 

De când mi-e dor și nu mai ești....

 

More ...

Nu știu nimic...

Nu știu dacă durerea-mi va trece cu timpul,

Știu doar că azi, timpul îmi trece cu durere

Când doar aș vrea să-ți mai simt vinul

Și-o ultimă îmbrățișare pe piele...

 

Nu știu de dorul mă va lăsa vreodată,

Să sting flacăra ce în suflet se aprinde

Căci tu ești visul meu, o lume neuitată,

În care timpul nu îmi mai aparține.

 

Nu știu de am să pot uita cândva 

Cum zâmbetu-ți mă îmbăta ca vinul

Negândind că de tot vei pleca,

Strivind tot ce-mi dăruise destinul...

 

Nu știu nimic...și-ți scriu plină de gânduri 

Și printre rânduri ascund câte-un fior,

Căci al meu dor nu are margini 

Și doar așa pot umple paharul rămas gol.

More ...

Spală ploaie!

Spală ploaie tot ce mă mai doare

Spală-mi rănile nevindecate

Și cheamă să-ți fie ajutoare

Furtuna, vântul și nopțile întunecate!

 

Prindeți-mă în a voastră vâltoare

Tot ce doare să uite al meu nume

Faceți cu mine calamitate naturală 

Să scap de neputința ce zace în mine.

 

Spală ploaie de primăvară timpurie

Amintirea ce mi-a rămas doar mie

Șterge urma celui ce mi-a zâmbit 

Și-n final a uitat .... că exist!...

More ...

Mai trece-o toamnă

Îmi trece și această toamnă, fără tine, 

Cu seri pustii şi doruri prea străine, 

Cu vise ce la răsărit se frâng

Cu gând că te-oi uita încet... în timp.

 

Privesc poza cu noi și zâmbetul din ea, 

Oare de ce-al meu dor te-a înrăit așa?.. 

De ce deși tăcerea ta mă lasă rece, 

Totuşi, inima mea de dor nu trece!

 

Am încercat să-ți sterg numele din gând 

N-am reușit... se scrie singur...

Cum versul mi s-așterne rând cu rând 

Când amintiri în mine tremur...

 

 

More ...

Un gând... o minune

Mi-am pus o dorință... părea naiv de stupidă 

...Știind probabil că este imposibilă 

Nu tu îmbrățișări... nici vin să-mi dai...

Doar să-ți mai aud râsul ce îl adoram!

 

Un gând care, ca o minune s-a adeverit

Fix în ziua când am adăugat un an.

Acum că mă gândesc... e puțin trist

...nicicând vei ști, ce frumos în suflet te purtam...

 

Pentru o clipă ochii frumoși ți i-am zărit 

M-am ferit, n-am vrut a ta privire să doară 

Am preferat doar să îți aud glasul râzând 

... dorința mea, de odinioară...

 

Frumos viața mi-a demonstrat 

Cum o dorință devine realitate 

Atunci când îți dorești din suflet, curat,

Imposibilul își pierde din a lui legitate...

 

De-atunci mă dezbat... să înec orice cuvânt 

Sau să îl las să-mi fie in versuri verdict

Vinovată de loialitate față de magia unui timp

Eliberată de curajul de-a scrie-n poem, orice gând..

 

 

 

 

 

 

More ...

Ecouri sub umbrelă

E mai și cerul plânge lin,

Se-aude ploaia ca un vechi destin,

Cu stropi ce cad pe frunze, tremurând,

Șoptind povești ce le dezmierd în gând.

 

Pe-alei se lasă-n ritm domol,

Un murmur cald, ca un simbol,

Căci vântul poartă-n palme un descânt,

Din amintiri ce nu mai au cuvânt.

 

Și-n fiecare ropot regăsesc

Un chip de preț pe care-l amintesc,

Nu e durere, ci un gând curat,

Ecou al unui timp ce m-a schimbat.

 

Se scurge gândul printre picături,

Ca visul dus de mii de vânturi,

Iar inima se oprește să asculte,

Cum ploaia scrie versuri pe tăcute.

 

E mai și ceru-i plin de har,

Iar fiecare strop pare un dar,

Și-n zgomotul pe care-l tot aduce,

Găsesc un colț de lume blând și dulce.

More ...

Poems in the same category

Am văzut un om plâng..

Am văzut un om plâng

 

Am văzut un om plâng, în timp ce zâmbea,

Ascuns în lumină, dar gol pe dinăuntru era.

Ochii-i luceau ca și cum ar fi fost fericit,

Dar sufletul lui, în tăcere, era rănit.

 

Râdea printre oameni, glumea și vorbea,

Dar noaptea, în umbră, pe sine se pierdea.

Părea că-i puternic, că nimic nu-l atinge,

Dar dorul din piept încet îl învinge.

 

Avea pe buze un zâmbet frumos,

Dar inima-i plângea fără vreun folos.

Se-ascundea de lume, dar nu și de sine,

Căci lacrimile dor chiar și când nu se văd bine.

 

Am vrut să-l întreb ce durere-l apasă,

Dar tăcerea lui grea m-a ținut mai în față.

Și-am înțeles atunci, fără să spună un cuvânt,

Că unele suflete plâng… chiar râzând.

 

More ...

O, de-aş fi...

 

O, de-aş fi o dimineaţă,

Să stau la fereastra ta,

Să privesc cum dormi tăcută,

Să te mângâi prin perdea.

 

O, de-aş fi o adiere

Să-ţi sărut obrazul roz,

Să-ţi aduc înspre vedere,

Tot ce-n lume e frumos.

 

Iar un fulg de nea de-aş fi,

Pe-a ta buză m-aş topi,

Să mă sorbi sub clar de lună,

Să fim pururea împreună.

 

O, de-aş fi o albă floare,

Să mă pui după ureche,

Să-ţi şoptesc plin de pudoare,

Vorbe dulci în limba veche.

 

O, de-aş fi copacul vieţii,

S-odihneşti la umbra mea,

Să-ţi simt vraja tinereţii,

Şi să-mi trag seva din ea.

 

Iar de-aş fi pământ sub iarbă,

Să mă calci cu pasul lent,

Lava-n mine o să fiarbă,

Şi-am să-nghit un continent.

 

More ...

De ce?

De ce n-ar fi şi mâine-o zi
lăsată-n drum de ursitoare,
când noaptea zorii vor păzi
să-mi fii alături ca o floare?

 

De ce prin clipe te grăbeşti
să prinzi doar zboruri ostenite,
când an de an mai dăltuieşti
un vis de drumuri înverzite?

 

O viaţă rog să-ţi facă-n dar
un şir de zile în lumină
şi vinul vechi să-l bem cu har,
din doruri să ne facem vină.

 

Făcut eu sunt iubiri să-ţi port,
ca-n ziua scrisă de-ntâmplare
s-aştearnă dragostei suport
o poză prinsă-ntr-o scrisoare.

 

O zi se prinde-n răsărit
pe firul razelor de soare,
o zi mai rog la asfinţit
să pună cerului culoare.

More ...

Tânăr de aș muri

Tânăr de aș muri

Tu la mine ai veni

Să mă vezi elegant în costum

Sâ  plângi pe miros de parfum

 

Tânăr de aș muri

Mereu aș vrea să te văd

Cum se adună norii purpurii

Iar o sărutare aș vrea să o revăd

 

Tânăr de aș muri

Tot pe tine te-aș găsi

În universul din altă viață

În care ne vom iubi eternitatea toată

 

Tânăr de aș muri

La mormânt te-aș vedea

Cum plângi pe furioșii nori

Iar pe cer pică o stea

 

More ...

Între dor si iertare

Nu mai ești azi, ochii plini de drag să mii vezi

M-am împăcat cu gândul că ai uitat de mine.

Stai liniștit nimeni va ști vreodată cine ești!

Însă toți vor citi doar versuri despre tine...

.................................................................

Nu mi-ai mai scris... nu m-ai mai căutat 

Nici un mesaj n-am primit... nu m-ai sunat

Deloc n-ai mai venit... atât de simplu ai plecat,

Făr' de rămas bun... făr' de îmbrățișat...

 

Nici din priviri nu te-ai întors și m-ai lăsat pierdută 

Că azi îmi este visul o cauză pierdută...

Așa ușor ai renunțat, de parcă nu ne-am cunoscut

Cum ai venit ai și plecat, uitând tot ce ne-am spus.

 

Am învățat să trăiesc cu ce nu mai pot schimba.

Din cioburile inimii nicicând n-am să mai fac oglindă!

Am învățat că oricât de mult inima ar durea

La un moment dat se nasc vitralii și lumina-i diferită...

 

M-am învățat la braț să merg, cu a ta amintire,

Să accept hotărâri care nu țin de mine,

Să nu cred că poate eu n-am fost destul 

Și că-i vina mea că paharu-i strain de al tau vin.

 

Visul nu îl mai strig... o ultimă dată să te îmbrățișez,

Cu tot dorul ce-mi arde mocnit în piept, 

Căci mi-a rămas gravat în suflet pe veci

Să pot să trec peste, să pot să te iert...

 

Că n-ai înțeles să mă iei în brațe o ultimă oară 

Să nu faci din a noastră poveste, pe viață, o povară...

Să nu mă acopere regretul, că nu te-am așteptat destul,

Că-ți duc dorul nu mai e secret... o știi, acum o știu și restul...

 

Și de mai scriu câte o poezie în nopțile târzii 

Singură îmi fac lumină printre vise pustii...

Nu să mă împotrivesc acestui puternic destin

Ci doar o clipă să mai fim, în brațe să te țin...

...............................................................

P.S

Știu că "povestea noastră" cum spuneai, a apus

Și-ai ales liniștit să iți vezi de-a ta cărare 

Chiar de-au rămas atâtea de spus... de făcut,

Mă bucur că deși în jur doar plouă, pe strada ta... e soare!

 

 

More ...

Cel mai trist prizonier

Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,

În lanțuri mai grele ca cele de fier,

In celula cea mai întunecată,

Cel mai trist prizonier

E omul ce a pierdut un suflet iubit.

Cel mai trist prizonier,

In întuneric,la zenit,.

Cel mai trist prizonier,

Mangaiat doar de al lui asfințit..

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍