Când?
Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.
O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.
Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.
Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.
În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.
Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?
Category: Philosophical poem
All author's poems: Craciunas Silviu
Craciunas,gânduri
Date of posting: 23 апреля 2024
Views: 492
Poems in the same category
Dureri de cap
Bătălii în cap se dau, toate cu săbii de foc
Între bine și-ntre rău, parcă seamănă a joc
Ce-ați făcut din capul meu? Teren de război cumva?
Sau vreți să mă țineți treaz ca-n sevrajul pe dava?
Nimeni nu te mai aude, nimeni nu te mai susține
Stând în pat, singur, pe beznă, cu migrene și suspine
Devii rudă cu durerea, parcă ai fi masochist
Si-ai vrea să arunci cerneală cu precizie de artist
Pas, pastile, pas la apă, asta nu-mi rezolvă mie
Durerea lăuntrică zguduind din temelie
Demoni ce lansează gloanțe, parcă sunt cranii de foc
Îngeri ce lansează valsuri dintr-o harpă din talcioc
Fac efort și mă ridic, bag o boabă la vrăjeală
Aspirină pentru babe, și mă culc cu tot cu boală
Hai că s-a mai liniștit, m-am crezut un încrezut
C-o să stau să sufăr crunt, cu tot iadul ăsta atât de mult
Viață
Mi-era frică de necunoscut,
O gaură neagră, fară final sau început...
Știam doar că așa e viața,
Orișicand se poate rupe ața.
Nu am trecut prin toata, cum e ea
Am sa aflu pe parcurs, dar spun așa:
Acum, necunoscutul mi se pare-un fleac,
Pe langa faptul că ceea ce am cunoscut,
Va fi uitat.
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Locul
E mult loc sub Soare,
E mult loc sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Praful de pe drum,
Pulbere de aur
Spalata in copaie,
Seara,
Si transformata in vise.
Regina noptii
Isi invaluie regatul
Cu parfumul tandru,
Greerii ii canta laude
Sub candelabrele instelate,
Dansul tine pana-n zori
Cand unii se inchid in sine,
Altii adorm sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Lumina contureaza tot ce prinde,
Dand rost timpului,
Faptura alene se intinde,
E mult loc sub Soare,
Cat cuprinde !
Pentru cine?
Oh duflet drag,
Oare pentru cine scriu?
Cine mă ascultă ...
Cina mă înțelege ?
Sau de ce liniște nu găsesc
Până nu aștern acest vers pe hârtie ?
Mă gândesc -
Că toate aceste numa impulsuri neuronale sînt
Un val de curent altfel spus
În al meu univers.
Inima o aud cum bate
Sângele cum în artere se prelinge
Dar tot rece mă simt.
Fară de vlagă
Când aerul în plămâni îmi intră.
Părăsită de suflu viu
Încă mă întreb
"De ce și pentru ce?"
Când numa stelele mă veghează
Și luceferi blânzi mă asculta
Lin în brațe ei mă țin
Șoptind mereu
Cuvinte de alinare
Aminte aducandu-mi
Că am scris pentru mine
A mă vindeca
A pune importanță pe ce simt
Nu pe ce gândesc
Căci mintea mă minte
Alegând din nou
De suflet să ascult
În grija să-l am mereu
Căci este al meu
Suflețel drag.
DOAMNE DOAR TU POȚI…
Dă-mi doamne-n fiecare zi
Un vers din poemul vieții
Mai lasă-mi ziuă până la apus
Și lumină-n timpul nopții
Să pot să simt , să deslușesc
Șoapte în ploaia de stele
Doamne, pios îți mulțumesc….
Îngenuncheat și resemnat
Îndrăznesc timid, să te conjur
Dă zilelor un nou contur
Lumina ochilor să o scald
Printre cuvinte de smarald
Ce-n suflet mi s-au incrustat
Într-un poem neterminat…
Coborând pe-a vieți-mi trepte
Se sting stelele în noapte
Te rog îngăduie-mi s-aud doar…
A lunii harpă cu tăcute șoapte.
Dureri de cap
Bătălii în cap se dau, toate cu săbii de foc
Între bine și-ntre rău, parcă seamănă a joc
Ce-ați făcut din capul meu? Teren de război cumva?
Sau vreți să mă țineți treaz ca-n sevrajul pe dava?
Nimeni nu te mai aude, nimeni nu te mai susține
Stând în pat, singur, pe beznă, cu migrene și suspine
Devii rudă cu durerea, parcă ai fi masochist
Si-ai vrea să arunci cerneală cu precizie de artist
Pas, pastile, pas la apă, asta nu-mi rezolvă mie
Durerea lăuntrică zguduind din temelie
Demoni ce lansează gloanțe, parcă sunt cranii de foc
Îngeri ce lansează valsuri dintr-o harpă din talcioc
Fac efort și mă ridic, bag o boabă la vrăjeală
Aspirină pentru babe, și mă culc cu tot cu boală
Hai că s-a mai liniștit, m-am crezut un încrezut
C-o să stau să sufăr crunt, cu tot iadul ăsta atât de mult
Viață
Mi-era frică de necunoscut,
O gaură neagră, fară final sau început...
Știam doar că așa e viața,
Orișicand se poate rupe ața.
Nu am trecut prin toata, cum e ea
Am sa aflu pe parcurs, dar spun așa:
Acum, necunoscutul mi se pare-un fleac,
Pe langa faptul că ceea ce am cunoscut,
Va fi uitat.
Miercuri seară
Pe salteaua ce dormeam
Adesea ma gândeam
De ce viata e așa
Așa rece și rea.
Trecutul copleșitor ma apuca și
Brațele destinului ma înconjoară,
Și ma trage înspre ea
Sa simt din nou căldura vieții
Sa simt din nou ceva.
Din umbre sumbre, ce adâncesc
Tristeți și supărări, de care nu pot sa evadez
Sa fiu liber din nou.
Gândul îmi fuge jucăuș la mii și mii
de lucrui, dar nici un lucru nu va putea
aduce-n suflet gândul cu care
Cu drag revăd momente tandre,
ale trecutului destin și
Ma gândesc cu groaza
La zile ce-au fost,
Cele care s-au pierdut,
Și cele ce v-or fii.
Mai bine mor tânăr și trist
Într-o seară de aprilie
Decât sa simt cum zilele
Se duc fără efort, într-un ciclu
Infinit al cărei mecanism
Nu se încheie niciodată
Nici dacă aș fi mort.
Dar mai bine mort de-aș fii,
Decât bătrân și trist
Într-o lume rece unde
Te simți bătrân și mic.
Locul
E mult loc sub Soare,
E mult loc sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Praful de pe drum,
Pulbere de aur
Spalata in copaie,
Seara,
Si transformata in vise.
Regina noptii
Isi invaluie regatul
Cu parfumul tandru,
Greerii ii canta laude
Sub candelabrele instelate,
Dansul tine pana-n zori
Cand unii se inchid in sine,
Altii adorm sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Lumina contureaza tot ce prinde,
Dand rost timpului,
Faptura alene se intinde,
E mult loc sub Soare,
Cat cuprinde !
Pentru cine?
Oh duflet drag,
Oare pentru cine scriu?
Cine mă ascultă ...
Cina mă înțelege ?
Sau de ce liniște nu găsesc
Până nu aștern acest vers pe hârtie ?
Mă gândesc -
Că toate aceste numa impulsuri neuronale sînt
Un val de curent altfel spus
În al meu univers.
Inima o aud cum bate
Sângele cum în artere se prelinge
Dar tot rece mă simt.
Fară de vlagă
Când aerul în plămâni îmi intră.
Părăsită de suflu viu
Încă mă întreb
"De ce și pentru ce?"
Când numa stelele mă veghează
Și luceferi blânzi mă asculta
Lin în brațe ei mă țin
Șoptind mereu
Cuvinte de alinare
Aminte aducandu-mi
Că am scris pentru mine
A mă vindeca
A pune importanță pe ce simt
Nu pe ce gândesc
Căci mintea mă minte
Alegând din nou
De suflet să ascult
În grija să-l am mereu
Căci este al meu
Suflețel drag.
DOAMNE DOAR TU POȚI…
Dă-mi doamne-n fiecare zi
Un vers din poemul vieții
Mai lasă-mi ziuă până la apus
Și lumină-n timpul nopții
Să pot să simt , să deslușesc
Șoapte în ploaia de stele
Doamne, pios îți mulțumesc….
Îngenuncheat și resemnat
Îndrăznesc timid, să te conjur
Dă zilelor un nou contur
Lumina ochilor să o scald
Printre cuvinte de smarald
Ce-n suflet mi s-au incrustat
Într-un poem neterminat…
Coborând pe-a vieți-mi trepte
Se sting stelele în noapte
Te rog îngăduie-mi s-aud doar…
A lunii harpă cu tăcute șoapte.
Other poems by the author
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
Floare de nufăr
Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.
De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.
Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.
E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.
În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.
De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762
Parfum de femeie
-În mine port
amintiri sărutate
cu stropi de poeme
așa cum erau odată-
Cu dorul aprins de un sunet de harpă
croită cu strune din vise bastarde,
furate din mintea ce bântuie stearpă,
pândesc adieri de parfumuri bavarde.
Străpung ce tăcerea în suflet ascunde,
un leagăn de paşi, din vioară chemare,
balanţă ţi-e trupu-n beţia din unde,
tangoul în tremur cerşeşte-o cărare.
Sunt ringul de stele aprins de ursită
să-ţi prindă în bucle cuvinte uşoare.
Dansează cu mine tangoul, iubită,
şi lasă-ţi parfumul de floare să zboare.
O roză se-ascunde în trupul molatec,
aruncă în juru-i miros de fecioară,
petalele curg în torent de jăratec,
sfios contrabasul prin note coboară.
Sunt orbul răpus prin iubiri rătăcite,
bucăţi de culoare în pale crâmpeie,
sentinţe de dor în priviri peticite,
aşteaptă tangoul, parfum de femeie.
Doar poemele - I
Culeg din litere boante
călărite prin facere,
îi spun maşinii
că eu sunt Omul,
rebus de semne,
noapte de funcţii,
ard amprentele,
inundă biţii,
matrice în matrice,
fereastră dreptunghiulară,
scuipă cu negru,
alungă lumina,
cuget sinusoidal,
mulţime de cifre
pierdute-n zerouri
curg prin tăblie,
unul simbolic,
stare supremă,
aprinde zvâcnirea albastră
de serviciu.
Doar poemele
se nasc în vecinătăţi
cu frontiere tremurânde
de dorul infinitului,
caută rime
în podul uitărilor
zăvorâte,
bat ritmul
în urmele strivite
de paşii dansului.
Ele, poemele,
aştern hârtia
sub vârfuri schiloade
de sentimente.
Cărarea vieţii
“Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)
(text scris pe data de 24 octombrie 2010)
La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.
Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.
Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.
Bibliografie neselectivă, interminabilă
. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.
Las
Las clipele mele în freamăt arzând
din viaţa lipsită de veşnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici şi acum.
Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie văratic veşmânt
când iarna din mine e veşnicul cânt.
Las urme de viaţă să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.
Las visul de mâine s-aştepte tăcut
în picul de viaţă ce azi s-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu ştiu s-o trec.
De doruri le las să se stingă de dor
când sufletul-i plin de trăirile lor,
sub cerul cerşind o culoare model
se naște din mine un mine rebel.
Singurătate
Singurătate
În această clipă sunt singur. Ce mi-aş putea dori mai mult? O bucurie mai intensă nu există. Ba da, aceea de a auzi cum, de atâta tăcere, singurătatea-mi creşte.
Emil Cioran, Sfârtecare, Bucureşti, Editura Humanitas, 1995, p. 166
Stranie făptură-n noapte, o iubire spusă-n şoapte,
între vise şi suspine, de la mine către cine?
Îndoiala mă cuprinde, tot ce-n gânduri se întinde,
aruncând trăiri divine, de la mine către cine?
Arătări în ochi fugare printre stele căzătoare,
le-aş întoarce să aline, de la mine către cine?
Strânse-n dar din trează minte, slove spuse în cuvinte,
azvârlite-n nopţi senine, de la mine către cine?
Val zdrobit întorc în mare, veşnic adâncind cărare,
spre neantul ce revine, de la mine către mine.
Floare de nufăr
Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.
De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.
Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.
E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.
În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.
De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762
Parfum de femeie
-În mine port
amintiri sărutate
cu stropi de poeme
așa cum erau odată-
Cu dorul aprins de un sunet de harpă
croită cu strune din vise bastarde,
furate din mintea ce bântuie stearpă,
pândesc adieri de parfumuri bavarde.
Străpung ce tăcerea în suflet ascunde,
un leagăn de paşi, din vioară chemare,
balanţă ţi-e trupu-n beţia din unde,
tangoul în tremur cerşeşte-o cărare.
Sunt ringul de stele aprins de ursită
să-ţi prindă în bucle cuvinte uşoare.
Dansează cu mine tangoul, iubită,
şi lasă-ţi parfumul de floare să zboare.
O roză se-ascunde în trupul molatec,
aruncă în juru-i miros de fecioară,
petalele curg în torent de jăratec,
sfios contrabasul prin note coboară.
Sunt orbul răpus prin iubiri rătăcite,
bucăţi de culoare în pale crâmpeie,
sentinţe de dor în priviri peticite,
aşteaptă tangoul, parfum de femeie.
Doar poemele - I
Culeg din litere boante
călărite prin facere,
îi spun maşinii
că eu sunt Omul,
rebus de semne,
noapte de funcţii,
ard amprentele,
inundă biţii,
matrice în matrice,
fereastră dreptunghiulară,
scuipă cu negru,
alungă lumina,
cuget sinusoidal,
mulţime de cifre
pierdute-n zerouri
curg prin tăblie,
unul simbolic,
stare supremă,
aprinde zvâcnirea albastră
de serviciu.
Doar poemele
se nasc în vecinătăţi
cu frontiere tremurânde
de dorul infinitului,
caută rime
în podul uitărilor
zăvorâte,
bat ritmul
în urmele strivite
de paşii dansului.
Ele, poemele,
aştern hârtia
sub vârfuri schiloade
de sentimente.
Cărarea vieţii
“Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)
(text scris pe data de 24 octombrie 2010)
La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.
Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.
Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.
Bibliografie neselectivă, interminabilă
. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.
Las
Las clipele mele în freamăt arzând
din viaţa lipsită de veşnicul când,
las timpul să-mi fie o ploaie de scrum
când verbul mă-nvinge aici şi acum.
Las gânduri înscrise în părul cărunt,
purtate vremelnic de faptul că sunt,
las pielea să-mi fie văratic veşmânt
când iarna din mine e veşnicul cânt.
Las urme de viaţă să plângă amar,
din tot ce mă stinge să nască un dar,
las neguri pe ape întinse spre zări
când sângele sparge în mine cărări.
Las visul de mâine s-aştepte tăcut
în picul de viaţă ce azi s-a născut,
las trupul să piară, în mine mă-nec
de dorul iubirii ce nu ştiu s-o trec.
De doruri le las să se stingă de dor
când sufletul-i plin de trăirile lor,
sub cerul cerşind o culoare model
se naște din mine un mine rebel.