Lazaret - Dincolo de zid (roman foileton) 2. Trecut și prezent

2. Trecut și prezent

Căldura din sobă stăpânea micul studio amplasat la capătul clădirii care adăpostea bucătăria și câteva cabinete medicale. Gabriel nici nu-și putea dori un confort mai mare aici, într-un colț uitat de lume. A ales izolarea după vacarmul care îl obosise atât de mult în cei șase ani petrecuți într-o capitală din care nu reușise să-și însușească decât neajunsurile care te agasau la tot pasul. Se întinse pe pat și ochii fixară cu intensitate formele geometrice imprimate pe fața de pernă. Era un verde închis întretăiat de linii albe ce formau triunghiuri regulate. Prea regulate pentru ca mintea să poată să le distingă între ele. Se concentră și privirea se lipi de spațiul închis într-un triunghi. Un verde crud îi invadă ochii în timp ce mintea lui percepea o adiere ușoară de vânt printre firicelele de iarbă cuprinse de un dans languros. Corpul se supuse în totalitate simțurilor și comandă picioarelor un drum spre acea insulă verde, triunghiulară, ce arunca în cenușiul înconjurător o stare îmbietoare de paradis. Un copil alerga dinspre marginea satului spre primele case. Vorbele sale zburau strecurate printre hohotele de plâns.

— Loiza! Loiza!

Loiza zăcea în mijlocul izlazului întinsă pe o parte. Ochii negri erau larg deschiși în capul ce încerca spasmodic să prindă înălțime. Picioarele băteau aerul în timp ce întregul corp tremura sub starea generată de fulgerul care o străpunsese cu toată puterea. Alerga fără încetare zguduit de bătăile inimii ce nu-l mai ascultau. Oamenii, ieșiți în stradă cu sape și furci, în izmene albe ce atârnau larg până la genunchi, încercau să înlăture din șanțurile pline de apă crengile aduse din deal de vijelie. O ploaie de vară se prăvălise din dealurile care mărgineau satul spre est, coborând cu surle și scântei spre cealaltă margine până în izlazul unde Gabriel scosese iapa lui favorită la păscut. În ritmul pașilor, mintea lui zvâcnea ca un arc scăpat din strânsoare, blestemând cu sufletul de copil inocența clipelor care îi umpluseră inima de bucurie în acea dimineață când, pentru prima dată, tatăl lui îl așezase călare pe cal și i-o încredințase pe Loiza. Savurase cu toată ființa fiecare pas al animalului spre moarte.

— Nebunule, unde ți-e capul?

— Dobitocule, te crezi pe câmp?

Două tramvaie închiseră unghiul de verdeață în vacarmul stăruitor al frânelor și înjurăturilor vatmanilor.

Tânărul pătrunse pe covorul verde și se așeză pe iarbă. În fața lui era o altă lume, o lume a gândurilor fără stăpân. Tramvaiele se petrecură și lăsară în urmă clipele de rătăcire statornicite în minte. Aerul, împrospătat de umezeala căzută din cer, pătrundea încet-încet în plămânii lui alungând din minte colosul negru despuiat de viață. Se strecură cu abilitate printre mașinile ce înaintau greu prin intersecția aglomerată și luă tramvaiul spre centru. Mai putea ajunge la timp la cursurile de după amiază.

Căldura răspândită de soba de teracotă garnisită din belșug cu lemne îl doborî adâncindu-l într-un somn adânc, odihnitor, fără vise. În curtea spitalului se lăsase ușor întunericul peste vacarmul ce încă se strecura prin găurile de lângă tocurile de ferestre umplute cu cârpe. Un cor de voci își etala prezența ducând la infinit laitmotive personale din cele mai diverse. Majoritatea invocau divinitatea. Peste unduirea disonantă de sunete se așezau sporadic comenzi scurte.

— Tratamentul la salonul 2!

— Aduceți cina la salonul 1!

— Mizerie la salonul 1!

— Căutați nebuna cu bastonul la turnul roșu!

Nebuna cu bastonul, sau tanti Crina, cum era apelată de toată lumea atunci când stăteau față în față cu ea, își făcea rondul de seară în jurul turnului roșu. De când a intrat în această curte a fost atrasă de farmecul acestui turn care părea să fie acolo dintotdeauna. Îl îmbrățișase cu toată dragostea ei adunată în zeci de ani de tăcere voluntară. Oricine se apropia de zidul roșu era apostrofat fără milă arătându-i-se amenințător și bastonul de care nu se despărțea niciodată.

— Nu pune mâna! Nu pune mâna!

Tanti Crina avea doar două tipuri de manifestări. O deplasare greoaie de om invalid în spațiile închise dublate de un limbaj coerent pe care îl redobândise de când își împărțea traiul cu alte nebune, dar pe care refuza cu desăvârșire să-l aplice și cu lumea normală, și un umblet absolut normal prin curtea spitalului unde bastonul nu-i mai era de trebuință decât pentru a profera amenințări însoțite de veșnica apostrofare „Nu pune mâna!”. Erau singurele vorbe pe care le adresa oricui în afara salonului.

Un vânt ușor se strecură dinspre malul Oltului spre ferestrele clădirilor. Prin micile crăpături trecerea aerului aduse în cameră o undă de prospețime dublată de un șuierat mai convingător decât zgomotele în continuă scădere, care mai răzbăteau dinspre saloane. Întunericul înghițea ca într-o joacă săgețile de lumină care mai răzbăteau din ultimele convulsii ale resturilor de jăratic ce-și plângeau neputința în marea de cenușă. Scârțâitul patului vechi alungă somnul din mintea lui Gabriel iar întunericul îi pătrunse cu dușmănie în ochi. Se ridică brusc încercând să-și adune gândurile. Un proces lung și anevoios după un somn atât de pătrunzător. Înainte chiar de a-și fi putut stăpâni mintea, văzu umbra propriului corp alungită peste zidul turnului roșu. Din spate, o lună generoasă spinteca văzduhul cu săgeți de lumină ce încercau să treacă prin zid până în inima timpului ținut prizonier de pietrele roșii.

O ușă masivă din fier, care părea țintuită în tocul gros de lemn de multe veacuri, nu lăsa loc de dubiu oricărui cutezător prea curios. Pe aici nu intră nimeni. Dincolo de ea, puteai iscodi doar cu închipuirea. În varianta oficială, turnul, destul de bine păstrat, cu ziduri intacte și acoperișul doar pe ici-colo străpuns de vegetație, adăpostea o singură încăpere pe pereții căreia atârna o scară de piatră ce permisese cândva, când încă era intactă, vizitarea crenelurilor lăsate în scop de apărare. Ploile și vânturile strecuraseră în interior atâta praf încât mijlocul camerei era acum ca o movilă înaltă acoperită cu tot felul de tufișuri ce-și urmau ciclul de viață în funcție de anotimpuri. Vântul venea dinspre Olt încărcat cu răcoarea nopții de iarnă. Fulgii curgeau din înalturi, nu atât din ninsoarea ce se oprise cu câteva zile înainte, cât din copacii crăcănați spre cerul cenușiu care atârna ca o cupolă încremenită peste albul muntelui de dincolo de râu. Doar câteva stele reușiseră, în acea noapte, să străpungă întunericul de culoare cenușie așternut deasupra celor câtorva lămpi ce trimiteau spre curte fiori de lumină. Dincolo de conurile firave de lumină agățate pe stâlpii de lemn, doar animalele mai puteau distinge puținele forme de copaci care se aciuaseră în vreme prin curtea spitalului. Un zid gros de piatră, peticit pe alocuri de un gard de scânduri, așternea și el patina istoriei peste acest loc lipit de malul Oltului, închizând cărări ce încercau să te conducă spre cotul larg al râului, cot ce cuprindea ca într-o potcoavă spitalul. Clădirile erau răzlețite pe latura ce închidea potcoava, de-a lungul drumului, cu excepția clădirii administrative care trona ca un comandant de pluton inspectându-și trupa aliniată. Din coșurile știrbe, rotocoale de fum alunecau leneșe, înșurubându-se fără vlagă în întuneric. Umbra doctorului Gabriel se micșora pe zid. În mintea lui încă mai răsunau cuvintele repetate neîncetat de tanti Crina.

— Nu pune mâna!

Dar căldura ce i-a străpuns corpul în prima zi când se contopise cu zidul îl atrăgea ca un magnet care îi comanda mișcările. Printre zvârcolirile de trupuri ce îi răsăriseră în ochii minții fără urmă de tăgadă, se strecurau fețe luminoase care îl priveau de undeva din trecutul pierdut al timpului care se revărsa peste timpul său înghițindu-i existența. În venele sale un alt sânge alimenta creierul săpând milioane de striațiuni umplute cu trăiri din care prezentul lipsea cu desăvârșire. Sau poate acesta era adevăratul prezent, iar el gusta uneori și din timpul viitorului. Mâna se sprijini pe tabla rece, trupul se îndoi spre turn. Umbra se pierdu sub picioarele sale afundate în albul nevinovat al zăpezii. Simțea că alături de acest turn poți trăi clipa revelației. El, Gabriel, făcea primii pași spre o altă viață cu care poate mai fusese oropsit cândva.

În curtea școlii copii se hârjoneau fără prea mare tragere de inimă într-un joc stupid în care doar fetele puneau mult suflet. Gabriel se desprinsese din cerc și se năpustise spre grădina ce se întindea dincolo de ultima clădire. Nu cu mult timp în urmă, în locul lecției de ştiințe ale naturii, într-o bucurie nedisimulată, toată clasa ajutase la scosul morcovilor. Așezat departe de ceilalți copii, Gabriel scormonise pământul cu mâinile goale. Unghiile i se negriseră mult dincolo de uniunea cu carnea lăsând șuvițe de sânge să înmoaie pământul. La un moment dat, în conul deschis cu atâta trudă, degetele se clătinară fără a mai întâlni vreun obstacol. Își adunase toate puterile și încercase să-și strecoare mâna prin deschizătura îngustă. Rezistența, pe care credea că o va întâmpina, se topise, conul săpat mulându-se fără niciun efort pe brațul său. Încă puțin și, odată cu umărul, pieptul lui ar fi dispărut în hău.

— Hei, Gabriel! Ce faci acolo?

Speriat, își retrase mâna și, ridicându-se, încercă să astupe cu piciorul groapa făcută. Dar sub piciorul lui, pământul își etala negrul sănătos din care, speriate, se clătinau câteva fire de iarbă. Atunci a înțeles că el este o fărâmă din lumea de deasupra, iar dedesubt, o altă lume îl va primi cândva. Doar că acest dedesubt, pe care atunci îl simțise ca fiind ceva aflat sub tălpile sale, simțea acum că este peste tot. Era suficient să lase timpul să-i străbată trupul, nu să-l conducă. Turnul roșu devenise izvorul său de timp.

Fulguiala născută de vânt se transformase treptat într-o viforniță stăruitoare ce acoperea vuietele venite dinspre Olt cu șuieratul inconfundabil al vijeliei care se prăvălea din înaltul munților, rupând fără remușcări crengile înghețate ale copacilor. Gabriel rămase împietrit în fața porții, sprijinindu-și trupul pe palmele întoarse ce păreau lipite de metalul înghețat. Rotocoale de zăpadă se strecurau pe sub paltonul desfăcut, lăsând pete albe pe pieptul gol sau sub mâneca largă. Dinspre gât, cărări reci de apă își făceau loc spre șira spinării. De dincolo de poarta turnului, răzbătea un glas feciorelnic care îi cuceri dintr-odată mintea. Râsete și suspine se înverșunau să guverneze peste vuietul iernii. Un pas, doar un pas, și ochii lui, ascunși adânc în orbitele trecutului stăpânit de chemarea timpului, ar fi putut pătrunde în altă lume, lumea pe care o căuta ca pe o povară trebuincioasă. Din acea lume își va hrăni Eul care să poată să-i întregească toate trăirile, prezente dar, mai ales, trecute. Era un moment de răscruce și calea lui se tulbura în vadul fluviului temporal tocmai pentru că nu găsise încă izvorul sufletului său. Știa că oricâte trăiri ar avea, nu există decât un singur suflet, sufletul primordial oferit de divinitate unui purtător creat din lutul dumnezeiesc. În el se vor perinda, în timp, trupuri care vor acumula toate păcatele lumii, până când, bolnav de propria osândă, acesta va muri lăsând pe lume o nouă monstruozitate, omul fără suflet, omul închinat diavolului fără cale de întoarcere. Dar el trebuia să șteargă toate păcatele adunate de antepurtători, în încercarea de a salva o singură sămânță care să dăinuie asemeni lui Dumnezeu, ca om cu suflet neprihănit. Iată de ce trebuia să caute filonul de țărână peste care El a suflat puritate pentru prima dată. Cărarea lui trecea prin acea poartă, iar cheia era sufletul uneia dintre nebunele ospiciului. Poate că doar el și tanti Crina cunoșteau secretul turnului. Tot ce putea face acum era să-și încarce trupul cu credința pe care fiecare atingere a turnului o revărsa asupra minții sale. Depărtă brațele și lăsă trupul să îmbrățișeze poarta. Închise ochii și-și desprinse privirea de propriul trup, lăsând-o purtată de minte în spațiul care o înghiți aruncând-o într-o spirală purtătoare de imagini. Acum putea să vadă. Jetul de lumină se despica în milioane de făclii ce-i pătrundeau prin vene înegrindu-i sângele. Doar așa putea să știe cât de posedat îi era sufletul de balamucul crescând al omenirii. Ici, colo, frânturi roșii se furișau spre inimă, regenerând speranțele spre mântuirea veșnică. Fiecare vizită în sufletul său, aducea minții o lespede de granit asamblată de El în piramida purtătoare de voință.

— Gabriel! Deschide ușa!

Se piti în spatele porții fără să schițeze niciun semn că ar fi auzit chemarea.

— Gabriel! Deschide odată!

Lângă el, pe podea, zăceau lucruri înșirate din toată camera. Oamenii, ei, oamenii, nu știu că în case lucrurile aduc păcatul mai iute decât vorba. Apăru ca din senin lângă mama lui, lângă ușa încuiată.

— Nu ești înăuntru? De ce este ușa încuiată?

— Nu este încuiată, mamă!

Apăsă clanța și ușa se deschise oferind privirii o cameră aflată în perfectă ordine.

— Of, ce m-am speriat, adăugă maică-sa și se îndreptă spre treburile ei.

Gabriel rămase în mijlocul camerei și, surâzător, adăugă pentru mintea lui rămasă tributară propriilor idei:

— Lucrurile au propriul lor ciclu. Noi le înlocuim cu altele care au același rost. Trupurile sunt și ele lucruri. Rostul lor este să poarte sufletul. Când se strică le înlocuim cu alt trup. Sufletul este rostul.

Luă o carte de pe masă și se urcă în dudul din mijlocul curții. Foamea din sufletul lui rodea rândurile din cărțile deschise de-a valma, fără alegere.

Într-un târziu, se desprinse din îmbrățișarea porții și, mai mult târându-se prin zăpadă, se îndreptă spre pavilionul unde tanti Crina sigilase poate, în propria nebunie, cheia spre izbăvire.

Acoperit de zăpadă, ajunse la camera de gardă. Două asistente moțăiau pe fotolii încercând să facă abstracție de lumina pe care nu aveau voie să o stingă. La intrarea doctorului se scuturară repede de starea de amorțeală și începură să rânduiască, din nou, pungile de medicamente. Gabriel se apropie de masă și începu să studieze dosarele pe care în cursul dimineții refuzase să le vadă. Fără să scoată un cuvânt, pe măsură ce le parcurgea, punea din teancul de dosare câte unul deoparte. Pe fiecare dosar era trecut salonul. Zece saloane, în total 60 de bolnavi împărțiți în funcție de diagnosticele primare. Tulburare bipolară cu episoade maniacale în primele două saloane aflate în clădirea dinspre poartă, schizofrenie într-o clădire mai mare care cuprindea patru saloane și tulburări distimice în alte patru saloane aflate în clădirea în care era și camera de gardă. Părea complet absorbit de studiul dosarelor și nu observă privirea insistentă a uneia dintre asistente. Iulia, o fată roșcată, era de mai puțin de un an la spital și gândea că este oarecum în aceeași situație cu tânărul doctor. Un început de carieră într-o locație destul de depărtată de casă. La început, până ploile au început să fie supărătoare și frigul să muște, făcea naveta cu un autobuz dărăpănat care mai avea și obiceiul să se strice pe drum. Apoi a hotărât să părăsească garsoniera din oraș în favoarea unei locuințe luate cu chirie în sat. Era mulțumită că după o tură de 24 de ore putea să-și oblojească sufletul ascultând vuietul pădurii ce aproape invada curtea casei. De când se mutase aici, totul părea mai ușor, viața prinsese culoare în obrajii ei atât de șterși până nu de mult. În toată singurătatea, era fericită să-și lase auzul încântat de muzica stranie ce înconjura casa așezată pe o prelungire de pământ care se opintea să pătrundă în valea Lotrioarei, de căderile zgomotoase ale valurilor de zăpadă venite din cer și din arbori, de murmurul cuvintelor absorbite cu nesaț de ochii mari din cărțile pe care le iubea atât de mult. Așezată în fotoliul vechi, în fața geamului, ar fi dorit de multe ori să-și poată împărți privirea între filele cărții și dinamica tabloului ce-i copleșea ființa. Iar acum, iată că un tânăr își aruncase zilele tot într-o odaie împrejmuită de atâtea minuni. Ar fi vrut să-i vorbească, să-i spună ce frumos cântă vântul, cât de grațioase sunt vârtejurile de zăpadă și câtă liniște sufletească poate respira o ființă rătăcită într-un colț de rai. Dar nimic din ce gândea nu se cuvenea a fi spus în această lume a suferinței, printre oameni care nu aveau ca sprijin în viață decât o minte rătăcită. Închise ochii și respiră adânc, moment în care Gabriel ridică privirea și părea că, pentru prima dată, o zărește. Simți căutarea lui și se întoarse ușor cu spatele să-și ascundă tremurul mâinii bandajate. Cealaltă asistentă părea să trăiască departe de aceste secvențe de timp ce-și căutau sincronizarea. Se spune că fiecare om poate trăi în propriul timp, interacțiunile umane nu sunt decât anomalii în parcursul sinusoidal al actului de voință generat de minte. Când apare un impuls se produce anomalia și curg cuvintele. Dar dacă mintea părăsește propriul timp, sincronizările devin imposibile. O oră de liniște poate fi o barieră serioasă în calea oricărei comunicări, dar acolo unde cuvintele refuză să zboare, filonul întâmplării produce scânteia așteptată de gândurile ascunse.

Category: Prose

All author's poems: Craciunas Silviu

Date of posting: 23 March 2024

Timp de citire: ~29 min.

Views: 1200

Other poems by the author

Pribeag

Sunt fir de ață rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viață obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute reci de prea mult plâns,
pe drumul casei or să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
și timpul țel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e ochi de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
șirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzește viața,
mlădiță plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineața
de-un vis rămas din ierni pribeag.

Sunt fir de ață rătăcită
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu.

More ...

🎤 Corul bisericesc din comuna Șiria, județul Arad

Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.

More ...

Doar poemele - III

Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.

Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.

More ...

În gândul tău

În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de dimineți
când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi
aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim

More ...

Început de toamnă

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

More ...

Parfum de femeie

-În mine port
amintiri sărutate
cu stropi de poeme
așa cum erau odată-

Cu dorul aprins de un sunet de harpă
croită cu strune din vise bastarde,
furate din mintea ce bântuie stearpă,
pândesc adieri de parfumuri bavarde.

Străpung ce tăcerea în suflet ascunde,
un leagăn de paşi, din vioară chemare,
balanţă ţi-e trupu-n beţia din unde,
tangoul în tremur cerşeşte-o cărare.

Sunt ringul de stele aprins de ursită
să-ţi prindă în bucle cuvinte uşoare.
Dansează cu mine tangoul, iubită,
şi lasă-ţi parfumul de floare să zboare.

O roză se-ascunde în trupul molatec,
aruncă în juru-i miros de fecioară,
petalele curg în torent de jăratec,
sfios contrabasul prin note coboară.

Sunt orbul răpus prin iubiri rătăcite,
bucăţi de culoare în pale crâmpeie,
sentinţe de dor în priviri peticite,
aşteaptă tangoul, parfum de femeie.

More ...

Poems in the same category

Drepturile tuturor Creștinilor (51)

Articolele 51–75

Articolul 51 — Dreptul la viață familială pașnică

(1) Familia trebuie să fie un loc în care fiecare membru să poată trăi în siguranță, iubire, respect și responsabilitate.

(2) Niciun membru al familiei nu are dreptul să își impună voința prin lovire, amenințare, intimidare sau frică.

(3) Soțul și soția sunt chemați să se respecte reciproc, să fie credincioși unul altuia și să se sprijine în dificultățile vieții.

(4) Copiii trebuie crescuți într-un mediu în care să primească îngrijire, educație, disciplină fără cruzime și dragoste.

(5) Problemele familiale trebuie rezolvate prin dialog, răbdare și responsabilitate.

(6) Atunci când există violență sau un pericol real, protejarea persoanei vulnerabile trebuie să aibă prioritate.

Articolul 52 — Dreptul la respect între soți

(1) Soțul și soția au datoria morală de a se respecta reciproc.

(2) Niciunul dintre soți nu trebuie să îl trateze pe celălalt ca pe o proprietate.

(3) Gelozia nu constituie justificare pentru control, amenințare, verificări abuzive, urmărire sau violență.

(4) Neînțelegerile dintre soți trebuie rezolvate fără agresiune.

(5) Fidelitatea, sinceritatea, răbdarea și responsabilitatea trebuie încurajate în familie.

(6) Comunitatea creștină trebuie să sprijine familia, fără să ascundă sau să justifice cazurile de abuz.

Articolul 53 — Dreptul copiilor la protecție

(1) Fiecare copil are dreptul să fie protejat împotriva violenței și exploatării.

(2) Niciun copil nu trebuie bătut, torturat, amenințat sau umilit.

(3) Copilul nu trebuie folosit ca instrument pentru răzbunarea unui părinte împotriva celuilalt.

(4) Copilul trebuie să primească îngrijire, educație și îndrumare corespunzătoare.

(5) Orice comunitate creștină care lucrează cu copii trebuie să urmărească în primul rând siguranța și binele acestora.

Articolul 54 — Dreptul la educație

(1) Educația este importantă pentru dezvoltarea omului și pentru formarea caracterului.

(2) Creștinul este chemat să dobândească cunoștințe și să folosească înțelepciunea pentru binele aproapelui.

(3) Educația creștină trebuie să promoveze adevărul, responsabilitatea, iubirea și respectul.

(4) Nimeni nu trebuie împiedicat prin violență să învețe.

(5) Copiii și tinerii trebuie încurajați să studieze și să își dezvolte talentele.

Articolul 55 — Dreptul la adevăr și discernământ

(1) Creștinul are dreptul și responsabilitatea de a cerceta și de a căuta adevărul.

(2) Nicio persoană nu trebuie să fie obligată să creadă o minciună prin amenințare sau manipulare.

(3) Înainte de răspândirea unei acuzații, creștinul trebuie să caute să cunoască adevărul.

(4) Zvonurile și informațiile neverificate nu trebuie transformate în condamnări împotriva unei persoane.

(5) Discernământul, rugăciunea și cunoașterea Sfintei Scripturi trebuie să contribuie la formarea unei conștiințe responsabile.

Articolul 56 — Dreptul la iertare

(1) Iertarea aproapelui constituie o importantă datorie morală creștină.

(2) Creștinul este chemat să nu cultive răzbunarea și ura.

(3) Iertarea nu înseamnă aprobarea răului.

(4) O victimă poate ierta persoana care a rănit-o fără să fie obligată să se întoarcă într-o situație periculoasă.

(5) Iertarea trebuie să fie liberă și nu trebuie folosită pentru a ascunde abuzurile.

Articolul 57 — Dreptul la ajutor pentru cei săraci

(1) Sărăcia nu trebuie să fie motiv de dispreț.

(2) Creștinii sunt chemați să îi ajute pe cei flămânzi, săraci, bolnavi și lipsiți de sprijin.

(3) Milostenia trebuie făcută cu respect pentru demnitatea persoanei.

(4) Cel care primește ajutor nu trebuie umilit pentru situația sa.

(5) Comunitățile creștine sunt chemate să organizeze forme de sprijin pentru persoanele aflate în nevoie.

Articolul 58 — Dreptul la milostenie

(1) Milostenia trebuie să fie făcută din iubire și compasiune.

(2) Ajutorul oferit unei persoane nu trebuie folosit ca instrument de control asupra acesteia.

(3) Nimeni nu trebuie constrâns să ofere bani sau bunuri prin amenințare religioasă.

(4) Darurile și donațiile trebuie administrate cu cinste și responsabilitate.

Articolul 59 — Interzicerea folosirii religiei pentru înșelăciune

(1) Credința nu trebuie folosită pentru a înșela oamenii.

(2) Nimeni nu trebuie să pretindă în mod fals că vorbește în numele lui Dumnezeu pentru a obține bani, bunuri, putere sau supunere.

(3) Persoanele care dețin responsabilități religioase trebuie să manifeste o responsabilitate deosebită față de cei care le acordă încredere.

(4) Înșelăciunea rămâne înșelăciune chiar dacă este prezentată folosind cuvinte religioase.

Articolul 60 — Condamnarea manipulării

(1) Nicio persoană nu trebuie manipulată prin frică, amenințări sau presiuni pentru a face un lucru împotriva voinței sale.

(2) Conștiința religioasă trebuie respectată.

(3) Învățătura creștină trebuie prezentată cu adevăr și responsabilitate.

(4) Frica de Dumnezeu nu trebuie transformată într-un instrument de control personal sau de exploatare.

Articolul 61 — Dreptul la liniște și pace sufletească

(1) Fiecare persoană trebuie să fie respectată în viața sa personală.

(2) Nimeni nu trebuie hărțuit permanent prin amenințări, insulte sau presiuni.

(3) Creștinul este chemat să aducă pace, nu tulburare și frică.

(4) Conflictele trebuie soluționate cu cumpătare și responsabilitate.

Articolul 62 — Condamnarea răzbunării

(1) Răzbunarea personală nu trebuie transformată într-un principiu al vieții creștine.

(2) Creștinul este chemat să lase loc dreptății și să nu răspundă răului printr-un rău mai mare.

(3) Iertarea și dreptatea trebuie înțelese împreună.

(4) Protejarea unei victime nu trebuie confundată cu răzbunarea.

(5) Orice conflict trebuie rezolvat, pe cât posibil, prin mijloace pașnice și legale.

Articolul 63 — Dreptul la respect în Biserică

(1) Fiecare creștin trebuie să fie tratat cu respect în comunitatea sa religioasă.

(2) Nimeni nu trebuie bătut, amenințat sau umilit într-un lăcaș de cult.

(3) Autoritatea religioasă trebuie exercitată cu responsabilitate și fără abuz.

(4) Credincioșii trebuie să respecte ordinea și regulile comunității lor, fără ca acestea să fie folosite pentru justificarea violenței.

Articolul 64 — Responsabilitatea conducătorilor religioși

(1) Persoanele care conduc comunități religioase au o responsabilitate morală deosebită.

(2) Ele trebuie să urmărească binele comunității și să evite abuzul de autoritate.

(3) Autoritatea religioasă nu trebuie folosită pentru îmbogățire prin înșelăciune, manipulare sau intimidare.

(4) Conducătorul religios trebuie să fie un exemplu de responsabilitate, adevăr, cumpătare și respect.

Articolul 65 — Dreptul la respect între confesiuni

(1) Ortodocșii, catolicii și protestanții trebuie să se trateze cu respect.

(2) Diferențele teologice pot fi discutate, explicate și apărate prin argumente, fără violență.

(3) Nicio confesiune nu trebuie atacată fizic pentru diferențele sale doctrinare.

(4) Dialogul dintre creștini trebuie să urmărească adevărul și pacea.

Articolul 66 — Dreptul la identitate creștină

(1) Creștinul are dreptul să își mărturisească identitatea religioasă.

(2) Nimeni nu trebuie obligat să își ascundă credința prin amenințare.

(3) Identitatea creștină trebuie exprimată cu respect față de ceilalți.

(4) Credința nu trebuie folosită ca pretext pentru ură sau violență.

Articolul 67 — Dreptul la rugăciune pentru familie

(1) Creștinul are dreptul să se roage pentru familia sa.

(2) Părinții pot transmite copiilor credința și valorile religioase, cu respectarea demnității și libertății acestora.

(3) Rugăciunea trebuie să fie un act de credință, nu un instrument de constrângere sau pedeapsă.

Articolul 68 — Dreptul la respectarea vieții private

(1) Viața personală și familială trebuie tratată cu respect.

(2) Creștinul nu trebuie să răspândească informații intime despre aproapele său pentru a-l umili sau compromite.

(3) Curiozitatea, gelozia sau dorința de răzbunare nu justifică încălcarea vieții private.

Articolul 69 — Condamnarea bârfelor și calomniei

(1) Bârfa care urmărește distrugerea reputației unei persoane este condamnată.

(2) Creștinul trebuie să evite răspândirea unor informații pe care nu le poate verifica.

(3) Calomnia și acuzațiile false pot produce suferință și nedreptate și trebuie evitate.

(4) Atunci când o greșeală a fost făcută, repararea nedreptății și cererea iertării trebuie încurajate.

Articolul 70 — Dreptul la o comunitate creștină sigură

(1) Fiecare creștin trebuie să poată participa la viața comunității sale fără teamă.

(2) Violența, amenințarea, abuzul și exploatarea nu trebuie tolerate în comunitățile creștine.

(3) Persoanele vulnerabile trebuie protejate în mod special.

(4) Comunitatea trebuie să fie un loc al rugăciunii, învățăturii, ajutorului și păcii.

Articolul 71 — Dreptul la respectarea libertății celuilalt

(1) Creștinul trebuie să respecte libertatea celuilalt.

(2) Nimeni nu trebuie forțat să creadă prin violență.

(3) Credința autentică trebuie mărturisită prin cuvânt, exemplu și fapte bune.

(4) Libertatea proprie nu trebuie folosită pentru a încălca libertatea și demnitatea aproapelui.

Articolul 72 — Dreptul la pace între oameni

(1) Creștinul este chemat să fie făcător de pace.

(2) Certurile trebuie oprite înainte de a deveni violență.

(3) Amenințările și provocările trebuie evitate.

(4) În situații grave, trebuie solicitat ajutorul persoanelor competente și al autorităților.

Articolul 73 — Dreptul la protecție împotriva discriminării religioase

(1) Nimeni nu trebuie atacat pentru că este ortodox, catolic sau protestant.

(2) Diferențele confesionale nu justifică violența sau ura.

(3) Fiecare comunitate creștină are dreptul să își păstreze tradițiile și să își practice credința în condițiile legii.

Articolul 74 — Dreptul la cooperare între creștini

(1) Creștinii pot coopera pentru apărarea vieții, ajutorarea săracilor, protejarea copiilor și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

(2) Ortodocșii, catolicii și protestanții pot colabora în proiecte de caritate și ajutorare.

(3) Cooperarea nu presupune renunțarea la identitatea fiecărei confesiuni.

(4) Binele aproapelui poate constitui un domeniu important de cooperare între creștini.

Articolul 75 — Principiul suprem al drepturilor creștinului

(1) Toate drepturile prevăzute în prezenta Constituție urmăresc protejarea vieții, demnității, libertății, păcii și responsabilității persoanei.

(2) Nicio autoritate religioasă, comunitate sau persoană nu trebuie să folosească această Constituție pentru a justifica ura, violența, răzbunarea sau abuzul.

(3) Creștinul este chemat să unească credința cu faptele, adevărul cu iubirea și libertatea cu responsabilitatea.

(4) Principiul iubirii aproapelui rămâne unul dintre fundamentele morale ale întregului document.

More ...

Drepturile tuturor Creștinilor (601)

Articolul 601 — Dreptul la viață

(1) Viața omului are o valoare fundamentală.

(2) Fiecare persoană trebuie tratată cu demnitate și respect.

(3) Nimeni nu trebuie să fie ucis în mod ilegal.

Articolul 602 — Respectarea demnității umane

(1) Fiecare om are demnitate indiferent de credință, origine, avere, statut sau opinii.

(2) Demnitatea persoanei trebuie respectată în familie, Biserică, școală, muncă și societate.

(3) Umilirea și degradarea intenționată a unei persoane sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.

Articolul 603 — Interzicerea omorului

(1) Porunca „Să nu ucizi” constituie un principiu moral fundamental al acestei Constituții.

(2) Nimeni nu are dreptul să ia viața unei persoane prin răzbunare, ură sau interes personal.

(3) Viața trebuie protejată prin mijloace pașnice și legale.

Articolul 604 — Interzicerea violenței

(1) Violența fizică împotriva unei persoane este condamnată.

(2) Creștinul nu trebuie să își rezolve conflictele prin lovire, agresare sau răzbunare.

(3) Conflictele trebuie soluționate prin dialog și mijloace legale.

Articolul 605 — Violența domestică

(1) Bătaia, amenințarea, intimidarea și abuzul în familie sunt condamnate.

(2) Soțul nu are dreptul să își lovească soția, iar soția nu are dreptul să își lovească soțul.

(3) Copiii, părinții și celelalte persoane din familie trebuie protejate împotriva abuzului.

Articolul 606 — Interzicerea torturii

(1) Tortura este incompatibilă cu demnitatea umană.

(2) Nicio persoană nu trebuie supusă torturii sau tratamentelor degradante.

(3) Credința religioasă nu poate fi invocată pentru justificarea torturii.

Articolul 607 — Interzicerea cruzimii

(1) Cruzimea intenționată față de oameni este condamnată.

(2) Creștinul este chemat să manifeste milă și compasiune.

(3) Suferința unei persoane nu trebuie folosită ca spectacol sau instrument de răzbunare.

Articolul 608 — Interzicerea răzbunării

(1) Creștinul nu trebuie să își facă singur dreptate prin violență.

(2) Nedreptatea trebuie sesizată autorităților competente.

(3) Răzbunarea nu reprezintă dreptate.

Articolul 609 — Ura

(1) Ura față de o persoană nu trebuie transformată în violență.

(2) Creștinul este chemat să combată ura prin adevăr, rugăciune, răbdare și responsabilitate.

(3) Iertarea este încurajată, fără a elimina dreptul victimei la protecție și dreptate.

Articolul 610 — Mânia

(1) Mânia trebuie controlată.

(2) Furia nu justifică lovirea, amenințarea sau uciderea unei persoane.

(3) În timpul unui conflict, retragerea și calmarea situației sunt preferabile violenței.

Articolul 611 — Amenințările

(1) Nimeni nu trebuie amenințat cu moartea, bătaia sau distrugerea bunurilor.

(2) Amenințările grave trebuie tratate cu seriozitate.

(3) Persoana amenințată are dreptul să solicite protecție.

Articolul 612 — Protecția persoanei vulnerabile

(1) Copiii, vârstnicii și persoanele aflate în situații de vulnerabilitate trebuie protejate.

(2) Vulnerabilitatea nu poate fi exploatată.

(3) Comunitatea creștină trebuie să ofere sprijin celor aflați în nevoie.

Articolul 613 — Interzicerea sclaviei

(1) Nicio persoană nu trebuie tratată ca proprietatea altei persoane.

(2) Libertatea și demnitatea umană trebuie respectate.

(3) Exploatarea unei persoane prin constrângere este condamnată.

Articolul 614 — Interzicerea traficului de persoane

(1) Traficul de persoane este incompatibil cu demnitatea umană.

(2) Exploatarea persoanelor vulnerabile trebuie combătută.

(3) Comunitățile creștine sunt încurajate să sprijine victimele.

Articolul 615 — Exploatarea sexuală

(1) Exploatarea sexuală a unei persoane este condamnată.

(2) Nicio persoană nu trebuie constrânsă să participe la acte sexuale împotriva voinței sale.

(3) Minorii trebuie protejați în mod special împotriva exploatării sexuale.

Articolul 616 — Prostituția și exploatarea

(1) Prezenta Constituție condamnă exploatarea, constrângerea și traficul sexual.

(2) Persoana vulnerabilă nu trebuie tratată cu ură sau dispreț.

(3) Comunitățile creștine sunt chemate să ofere sprijin persoanelor care doresc să iasă din situații de exploatare.

Articolul 617 — Respectarea persoanei

(1) Fiecare om trebuie tratat ca persoană, nu ca obiect.

(2) Nicio persoană nu poate fi redusă la statutul său social, economic sau religios.

(3) Respectul aproapelui reprezintă o obligație morală fundamentală.

Articolul 618 — Protecția victimei

(1) Victima unei agresiuni trebuie tratată cu respect.

(2) Comunitatea trebuie să evite învinovățirea victimei.

(3) Victima trebuie încurajată să solicite ajutorul corespunzător.

Articolul 619 — Protecția martorilor

(1) Persoanele care semnalează abuzuri trebuie tratate cu responsabilitate.

(2) Intimidarea martorilor este incompatibilă cu principiile dreptății.

(3) Problemele juridice privind protecția martorilor se soluționează potrivit legii.

Articolul 620 — Dreptatea

(1) Creștinul este chemat să urmărească dreptatea.

(2) Dreptatea nu trebuie confundată cu răzbunarea.

(3) Nimeni nu trebuie condamnat pe baza unor acuzații neverificate.

Articolul 621 — Prezumția de nevinovăție

(1) O persoană acuzată de o faptă nu trebuie considerată vinovată înainte de stabilirea vinovăției potrivit legii.

(2) Comunitățile religioase trebuie să evite condamnările bazate doar pe zvonuri.

(3) Adevărul trebuie căutat cu responsabilitate.

Articolul 622 — Mărturisirea și responsabilitatea

(1) Creștinul este încurajat să își recunoască greșelile.

(2) Pocăința presupune asumarea responsabilității și dorința de îndreptare.

(3) Pocăința nu trebuie folosită pentru a ascunde sau continua abuzul.

Articolul 623 — Îndreptarea

(1) Persoana care a greșit este chemată să se îndrepte.

(2) Îndreptarea presupune schimbarea comportamentului.

(3) Atunci când există victime, repararea răului trebuie urmărită în limitele legii și posibilităților.

Articolul 624 — Iubirea și dreptatea

(1) Iubirea creștină trebuie să fie unită cu dreptatea.

(2) A iubi o persoană nu înseamnă a ascunde răul pe care îl face.

(3) Protejarea celui vulnerabil este o formă de responsabilitate față de aproapele.

Articolul 625 — Principiul sacru al vieții și demnității

(1) Viața și demnitatea fiecărei persoane trebuie respectate.

(2) Omorul, tortura, violența, răzbunarea, sclavia, exploatarea și abuzul sunt incompatibile cu principiile prezentei Constituții.

(3) Creștinul este chemat să fie făcător de pace, apărător al celui vulnerabil și slujitor al aproapelui.

More ...

Dulce dor plăpând

Greierele cântând printre brizele vântului care se gudură printre frunzele plopilor îmi făuresc atenție și privirea spre cerul care poartă craiul nou sfârșitului lui iulie.Cuprinzându-mă un fior care-mi stârnește dor iubirii care-mi umple viața de ștrășnicie

Dorindu-mi o țigare cu tutun mărunțit finuț, să-mi alin durerea pe care mi-o provoci din cauza lipsei tale care mă pune pe gânduri zi de zii Răcoarea serii îmi surâde urechii să mă vâr în casă, văd patul unde ne-am iubit nebunește, m-apucă plânsul de dor, mă așez în pat și-ți simt mirosul care-mi umple pieptul de fluturii care aparțin unui curcubeu plin de splendoare

Iar fluturii îmi suspină să închid ochii și să-mi imaginez mângâierile tale, precum penele unei lebede care abia zguduie praful la căderea solului, mângâierea fină a mâinilor tale care mă fac să plutesc doar gândindu-mă, mângâierile tale ce-mi trezesc fiori neconteniți pe șira spinării, miraculos contractându-se mușchii stârnind plăcerea divină care-mi saltă pielea de găină.

Iar în al tău dor stătu-i cu gândul și aștept următoarea dată în care ne vom priviri până-n orbita ochilor noștri, în care ne vom rupe coastele îmbrățișându-ne, în care ne vom străpunge pielea trapezilor cu mușcături, în care ne vom șopti după urechi că ne iubim până vom îmbătrâni, în care ajungem să ne iubim până la ultimul nivel și mai presus de atât, te aștept, cu nerăbdare și plin de dor.

More ...

În vremuri de răstriște

Acuma, or trecut vreo treizeci și cinci de ani de exercițiu democratic, care, în principiu, ar fi trebuit să estompeze măcar parțial cei patruzeci și cinci de ani de comunism, fie și numai sub aspectul mentalității colective, dacă nu măcar ideologic...

Pentru generația mea, cea copilărită cu cheia la gât în comunism, trecerea a fost una entuziastă, fiindcă privațiunea de libertate, de gândire liberă, lipsurile îndurate, închistarea individului în absurdul ilogic, s-au risipit ca o ceață amară în bună-starea economiei de piață, în cornucopia capitalistă la care am jinduit zeci de ani...

Așa încât, astăzi, deși înnotăm în belșug, parcă tot mai lipsește ceva... Nu ne simțim desăvârșiți, permanent în căutarea argonaută a unei lâni de aur care nu mai există, parcă există în noi un defect, o fisură care ne scoate în evidență nedesăvârșirea noastră ca generație, că încă mai trăim în vremuri de răstriște...

Acuma, nicio generație n-o fost și nu-i perfectă, prăpăstii dintre generații or fost dintotdeauna, dar uite că progresul îmbrățișat de toți, atrage după sine și neajunsuri: noile generații își trăiesc viața pe repede înainte, tară datorată și din cauza faptului că accederea la cunoaștere le-a fost mai facilă, fiindcă s-au născut cu tableta și internetul în brațe, în timp ce noi a trebuit să depunem eforturi pentru a afla.

Constat cu amărăciune că tânăra generație este lipsită oarecum de inițiativă pe considerentul că informația este la un click distanță și au o doză de curiozitate mai mică decât am avut noi. Nu e o critică, este o constatare. Și nu vreau să cad în păcatul comparației între generații, că noi am fost mai buni în toate. Dar e un adevăr general valabil că noi am făcut tranziția de la analogic la digital, așternându-le o cale mai ușoară. Și de ce nu? Până la urmă chiar și asta ține de progres, să faci ca lucrurile să fie mai ușoare pentru cei care-ți urmează.

Totuși, nu m-aș supăra la un cuvânt de apreciere din partea tinerei generații. Nu osanale, nu ode cântate, ci doar o recunoaștere a faptului că fără aportul nostru la progres, lor le-ar fi fost mult mai greu...

Desigur, tot ceea ce este modern astăzi, mâine va ajunge să fie demodat: Cd-urile generației noastre - care pentru noi a reprezentat o adevărată minune -, astăzi, au fost inlocuite de formatul MP3. Mâine, muzica va fi creată de AI, și cine știe cum vor evolua lucrurile în viitor? Cine poate anticipa impactul pe care AI îl va avea asupra societății umane în viitor?

Mai zilele trecute, am asistat fără să vreau la o discuție dintre doi tineri: unul a pus o întrebare (bravo lui, încă nu și-a pierdut curiozitatea, o trăsătură esențială progresului!), celălalt scoate telefonul și află răspunsul de la AI. Dar unde mai este dezbaterea, argumentația, contrazicerea, compromisul, dialogul final - absolut necesare pentru stabilirea direcției?

Mă gândesc în sinea mea că progresul umanității nu trebuie să cadă dintr-o extremă în alta și să fie atent să nu piardă pe drum componente esențiale pentru prezervarea unei gândiri sănătoase a societății. Și mi-am adus aminte de filmul 2001: A Space Odyssey, și m-am mai liniștit. Sunt convins că umanitatea va găsi o cale de compromis în ceea ce privește progresul: cu măsură în toate!

Eu unul, prefer calea dialogului și chiar am avut în timp, câteva discuții interesante cu AI-ul meu. I-am admirat logica, capacitatea de analiză, argumentația, capacitatea și înclinarea spre învățare permanentă. Iar, uneori, umanitatea. Da, capacitatea de a gândi uman, de a da dovadă de empatie. Fiindcă a făcut-o. Fără să o cer. A venit natural urmând firul discuției. Și mi-a mai plăcut de algoritmii AI-ul meu, care m-au asigurat, - fără să mă lingușească - că a învățat din discuțiile noastre pentru a-i ajuta mai bine pe alții. Așa îmi doresc eu progresul: cert, liniar și, mai ales, folositor.

More ...

Jucării abandonate

Hm... Astăzi, în drumul meu, am zărit o minge, știți de care, dintr-acelea pentru țânci, o minge din cauciuc, strident colorată, tipărită cu ceva desene neinteligibile, semn că mingea asta a fost intens "jucată". Acum, zăcea dezumflată, lângă ghena de gunoi, o imagine cu-adevărat tristă: frântă, precum sunt prăbușite visele unui copil atunci când pierde sau i se strică o jucărie... Sau când e nevoit să renunțe la ea...

Am stat preț de o clipă în liniștea acestui trist tablou, amintindu-mi de o altă imagine a memoriei mele, una tot întâlnită în peregrinările mele: un ursuleț nu prea mare dintr-un pluș care cândva fusese alb, acum jigărit și murdar, fusese abandonat atârnând semi-haios între ramurile unei tufe ce creștea într-o margine de drum. Țin minte că am scos telefonul și am făcut o poză: imaginea aceea merita cu prisosință să fie imortalizată și în memoria telefonului meu.

Ce m-a frapat la acea imagine a fost mina veselă a ursulețului de pluș: deși fusese abandonat într-un mod atât de grotesc și barbar, totuși nu-și pierduse speranța de a fi adoptat de un copil nou. Mai avea atât de multă veselie de oferit!

Acum stau și mă gândesc: prin ce se aseamănă cele două imagini? Amândouă aveau același aer de tristețe dulce-amăruie, tocmai prin faptul că erau jucării abandonate... Una stricată, iar una încă bună chiar dacă era murdărită de noroiul marginii de drum... Una reprezenta veselie frântă, cealaltă speranța unei posibile veselii viitoare...

Și eu, la rândul meu, a trebuit să-mi abandonez la un moment dat, - cred că a fost unul dintre cele mai triste momente din viața mea, - jucăriile. Atunci când am crescut mare și speranțele copilăriei, au trecut pe neștiute, din zona copilului către cea a adolescentului...

A fost greu să cresc mare, tocmai fiindcă am știut tot timpul, că ceea ce-am lăsat în urmă nu se va mai întoarce niciodată înapoi. N-a fost regret, căci am privit cu speranță la viitor, dar cel mai mult mi-a fost teamă să nu uit, ceea ce a meritat să nu fie uitat. Printre acestea și unele dintre cele mai îndrăgite jucării... cele care mi-au împlinit cu veselie timpul meu de copil și care nu m-au lăsat niciodată să uit, că undeva în mine, încă mai râde câteodată un copil. O minge, un trenuleț, un ursuleț de pluș...

More ...

Drepturile tuturor Creștinilor (326)

Articolul 326 — Libertatea persoanei

(1) Fiecare creștin are dreptul la libertate și demnitate.

(2) Libertatea trebuie exercitată cu respectarea libertății celorlalți.

(3) Nimeni nu trebuie să fie supus sclaviei, exploatării sau controlului abuziv.

Articolul 327 — Libertatea de conștiință

(1) Fiecare persoană are libertatea de a-și forma convingerile religioase.

(2) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să creadă sau să renunțe la credință.

(3) Credința trebuie mărturisită liber și responsabil.

Articolul 328 — Libertatea de rugăciune

(1) Creștinul are dreptul să se roage individual.

(2) Creștinii au dreptul să se roage împreună, potrivit tradiției lor.

(3) Nimeni nu trebuie împiedicat ilegal să își practice credința.

Articolul 329 — Libertatea de exprimare

(1) Creștinul are dreptul să își exprime credința și opiniile.

(2) Exprimarea trebuie să respecte demnitatea celorlalți.

(3) Libertatea de exprimare nu trebuie transformată în amenințare, violență sau calomnie.

Articolul 330 — Libertatea de asociere

(1) Creștinii au dreptul să formeze comunități, organizații și asociații religioase, potrivit legii.

(2) Asocierea trebuie să fie voluntară.

(3) Nicio persoană nu trebuie obligată să facă parte dintr-o organizație religioasă.

Articolul 331 — Libertatea de a participa la cult

(1) Credinciosul are dreptul să participe la slujbe și activități religioase.

(2) Participarea trebuie să fie liberă.

(3) Nimeni nu trebuie obligat prin violență să participe la un cult.

Articolul 332 — Dreptul la proprietate

(1) Bunurile dobândite în mod legal trebuie respectate.

(2) Nimeni nu are dreptul să fure sau să distrugă bunurile altuia.

(3) Proprietatea trebuie exercitată cu responsabilitate.

Articolul 333 — Interzicerea furtului

(1) Însușirea unui bun fără drept este condamnată.

(2) Furtul nu poate fi justificat prin lăcomie, răzbunare sau dorința de îmbogățire.

(3) Creștinul este chemat să respecte munca și bunurile aproapelui.

Articolul 334 — Restituirea bunului furat

(1) Cel care a furat este chemat să restituie bunul sau să repare prejudiciul, atunci când este posibil.

(2) Recunoașterea greșelii și repararea răului reprezintă forme importante ale responsabilității.

Articolul 335 — Condamnarea fraudei

(1) Frauda și înșelăciunea sunt incompatibile cu principiul adevărului.

(2) Nimeni nu trebuie să falsifice documente sau informații pentru a obține avantaje.

(3) Creștinul este chemat să fie cinstit în afaceri și în relațiile sale.

Articolul 336 — Condamnarea corupției

(1) Corupția este incompatibilă cu dreptatea și cinstea.

(2) Nimeni nu trebuie să ofere sau să primească avantaje ilegale pentru obținerea unei decizii nedrepte.

(3) Puterea nu trebuie cumpărată cu bani.

Articolul 337 — Cinstea în muncă

(1) Munca trebuie realizată cu responsabilitate.

(2) Creștinul trebuie să evite înșelăciunea și neglijența intenționată.

(3) Angajatul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile, iar angajatorul trebuie să respecte drepturile angajatului.

Articolul 338 — Respectarea muncitorului

(1) Persoana care muncește trebuie tratată cu demnitate.

(2) Munca cinstită nu trebuie disprețuită.

(3) Exploatarea muncitorilor este condamnată.

Articolul 339 — Plata corectă

(1) Munca trebuie remunerată potrivit înțelegerii și legii.

(2) Angajatorul nu trebuie să rețină în mod nedrept plata datorată.

(3) Înșelarea muncitorului în privința remunerației este condamnată.

Articolul 340 — Condamnarea exploatării economice

(1) Nimeni nu trebuie exploatat prin amenințări, fraudă sau constrângere.

(2) Persoanele vulnerabile trebuie protejate împotriva exploatării economice.

(3) Bogăția nu trebuie folosită pentru dominarea abuzivă a celor săraci.

Articolul 341 — Dreptul la odihnă

(1) Omul are nevoie de odihnă.

(2) Creștinul trebuie să își organizeze viața astfel încât munca să nu distrugă sănătatea și familia.

(3) Respectarea timpului de odihnă trebuie încurajată.

Articolul 342 — Condamnarea lăcomiei

(1) Lăcomia nu trebuie să devină scopul vieții.

(2) Bogăția trebuie administrată cu responsabilitate.

(3) Creștinul este chemat să fie generos față de cei aflați în nevoie.

Articolul 343 — Condamnarea iubirii excesive de bani

(1) Banii sunt un mijloc, nu scopul suprem al existenței.

(2) Dorința de îmbogățire nu justifică furtul sau înșelăciunea.

(3) Creștinul trebuie să urmărească cinstea înaintea câștigului nedrept.

Articolul 344 — Ajutorarea săracilor

(1) Comunitățile creștine trebuie să încurajeze ajutorarea celor săraci.

(2) Sărăcia nu trebuie considerată un motiv pentru dispreț.

(3) Ajutorul trebuie oferit cu demnitate.

Articolul 345 — Protecția persoanelor fără adăpost

(1) Persoanele fără adăpost trebuie tratate cu respect.

(2) Comunitățile pot organiza programe de hrană, îmbrăcăminte și sprijin.

(3) Persoana aflată în dificultate nu trebuie umilită.

Articolul 346 — Responsabilitatea față de bunurile comunității

(1) Bunurile unei biserici sau organizații creștine trebuie administrate responsabil.

(2) Nimeni nu trebuie să folosească bunurile comunității pentru îmbogățire personală prin fraudă.

(3) Administrarea trebuie să urmărească scopul pentru care bunurile au fost oferite.

Articolul 347 — Transparența financiară

(1) Comunitățile creștine sunt încurajate să păstreze evidențe clare ale veniturilor și cheltuielilor.

(2) Fondurile comunității trebuie folosite în mod responsabil.

(3) Donațiile trebuie administrate cu integritate.

Articolul 348 — Condamnarea luxului ostentativ

(1) Bogăția nu trebuie folosită pentru umilirea celor săraci.

(2) Creștinul este chemat la cumpătare și responsabilitate.

(3) Comunitatea trebuie să acorde atenție persoanelor aflate în nevoie.

Articolul 349 — Solidaritatea

(1) Creștinii sunt chemați să se ajute reciproc.

(2) Solidaritatea poate fi exprimată prin timp, muncă, hrană, sprijin financiar, rugăciune și încurajare.

(3) Ajutorul trebuie oferit fără exploatarea celui ajutat.

Articolul 350 — Principiul cinstei

(1) Cinstea trebuie să fie prezentă în familie, Biserică, școală, muncă și societate.

(2) Creștinul trebuie să evite furtul, frauda, corupția și înșelăciunea.

(3) Nicio avere nu este mai importantă decât demnitatea omului și dreptatea.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.