O temă sensibilă partea 1
E vorba de bătrânețe de boală, când omul e sătul de viață care devine de netrăit.
Boală, netratabilă, suferințe inutile, agonii, când ajungi singur la concluzia să spui:
Doamne, ia-mă la tine, că nu mai pot și ești conștient de ce vrei.
Mi-se pare inuman să lași un om pradă durerii, când nu-și mai găsește leacul.
Atât cât e conștient își poate singur hotărâ soarta. De aceia pledez:
-Eutanazierea la cerere-.Sunt diagnostice ce-l degradează pe om. Dacă nu mai judecă,
trăiește ca o legumă, nu mai suferă, dar dacă mintea-i judecă cine știe cât suferă?
Ce a fost și ce-a fost și ce a ajuns? câtă umilință? cine știe? Lasă-l pe el să hotărască,
dă-i această șansă...
Sunt bătrâni abandonați și sunt mulți prin cămine și spitale...în ce condiții de groază...
Îi întreabă cineva dacă își mai doresc așa o viață? Dacă încă suntem umani ne doare
suferința lor. Dar va fi o luptă grea, e o ideie nouă și ideile noi sunt niște inepții
greu de înțeles pentru unii.
va urma...
Category: Prose
All author's poems: T.A.D. ![]()
Date of posting: 7 April
Timp de citire: ~3 min.
Views: 753
Other poems by the author
Gelozia doare?
continuare
-Luca, n-am stat degeaba, am fost în gară și te-am căutat,
băieții nu te cunosc, dar au jurat că nu știu ce treabă poți să ai aici.
-Păi, nu aici au venit materialele, ci în gara Filești. Mi am dat seama
că iar face Luca o prostie și simt că trebuie pedepsit.Asta mă distra
și mă răzbuna totodată.
-Luca, ca să mă lămuresc, vreau să mergem la Filești. Luca e contrariat,
nici-o dată n-am desfăcut firul în patru, el a contat pe indulgența mea.
Luca devine nervos.
-E noapte,nu mai bine venim mâine pe lumină?
-NU, Luca vreau să mă lămuresc ce-mi ascunzi...iar ai făcut o prostie?
știu că nu te pot lecui; însă ai și alte bune și mai închid ochii, la multele tale
derapări. Luca s-a luminat la față.
-M-ai prins, Adela .De aceia te iubesc, câtă putre de iertare ai, câtă înțelegere...
-Măcar promite-mi că nu mai faci!
Aveam o căsuță mică la țară. Luca plecase de trei zile, când primesc un telefon de la Vali.
-Tanti Adela ce faci? De ce n-ai venit și mata cu nenea Luca? Iarba a acoperit culturile
e treabă multă, așa e primăvara.
-Vali eu nu pot veni, dar Luca e acolo, o să facă și el cât poate!
-Tanti, o să-ți spun ceva, dar să nu mă dai de gol. Nena Luca a venit cu o femeie,
știi ceva? cine este?
- De unde știi Vali ?
- Păi vorbeșt lumea
-Bine Vali ,îți mulțumesc-și nu-ți face probleme, nu te dau de gol.
Încă o prostie a lui Luca,îmi zic. Spre seară mă trezesc cu el la ușă.
-Am venit nevastă, ce faci?
-Bine Luca. Dar tu? Ai ceva să-mi spui? Luca, pare surprins;
-Ce-ar trebui să-ți spun?
- Mai gândeștete , să vezi dacă ai ceva ce trebuie să știu, ce tot
satul știe, încât vestea a ajuns până la mine.
-Adela o să-li povestesc eu tot și trage tu o concluzie. Știi că la barieră
stau oameni și așteaptă o ocazie să meargă unde au nevoie.Am oprit să-mi
iau o pâine. Mă roagă o femie s-o iau în ataș, vrea să meargă pănă la
Comănești. Îi spun că nu merg până acolo, mă opresc la Gănești.
- Nu-i nimic , de acolo pot merge pe jos, nu-i depatre, zice ea.
Am înțeles - că pe drum nu i-a tăcut gura- cine este,de unde vine,
unde se duce, că este singură, nu are copii, are doar o casă bătrânească
de care are grijă. Nu neg, că era simpatică, vorbăreală și dispusă la orice.
Am oprit să coboare. Atunci mi-a spus: Nu vreau să cobor, nu vreau să rămân
datoare, așa că merg cu tine să te ajut la treabă. Așa că mi-am făcut toată treaba.
Vrea să spun tot adevărul, nu aveam unde s-o culc.Nu m-a sedus, m-a rugat că are nevoie,
că nu i-sa întâmplat demult.Ba m-a întrebat dacă am o boală, ori că sunt neputincios.
Poate am vrut să-i arăt că nu-i ce bănuiește.Asta-i vina mea. Acum, gândește-te dacă
merit să fiu pedepsit! Am meditat: Și el are dreptate lui, chir ea are dreptatea ei.
Astea nu sunt motive de divorț. Luca era un om bun, om de casă, nu bea, nu fumează,
nu-i violent, mă sprijină în acțiunele mele, nu-i gelos, vesel, primitor e.t.c.
Când se ajunge la un divorț, trebuie analizate bine calitățile și defectele.
Fără Luca viața mea ar fi fost,searbădă...
Cu greșeli și fără ele, viața noastră nu a fost monotonă,plictisitoare,
mai trebuie să mai iertăm...
șfârșit
BOB DE ROUĂ
Bob de rouă vă dau vouă ,
Suflet blând hrănit cu cânt,
Glas duios și-un trai frumos
Vouă dragii mei copii ...
Voi îmi aduceți bucurii!
Drum lung cu tine !
Dragul meu, de ceva timp, port un gând cu mine,
Deși, suntem alături de patruzeci de ani și mai bine
Eu te văd ca-n anii tinereții, ce frumos erai,
Ca un pom ce înflorește și rodește ca în luna mai.
Viața mea cu tine, a fost și furtună și armonioasă,
Am crescut copii și ne-am construit casă,
Știu că în casă, am fost mereu cea mai frumoasă,
Și cu cât drag, te chemam la masă.
Poate am mai zis ceva rău din gură,
Dar nici odată n-am zis-o cu ură,
Tu ai fost mereu stâlpul casei din ogradă,
Și mai știu ,că eu ți-am fost mereu dragă.
Vezi, aceste vorbe îmi ședeau pe suflet,
Scrise parcă pe un vechi bilet,
Dacă în această viață, ceva ți-am greșit
Vreau să-ți spun : mereu te-am iubit !
Stârnește mânia!
Dragi compatrioți, de ce plecați pe afară?
Tot rostul vostru, e aici în țară!
Înțeleg, că vă gonește sărăcia...
Samavolnicia împusă, stârnește mânia.
Care poate fi cea mai dură anatemă?
Să-ți lași copii, nevasta, părinții,e mare problemă,
Să pleci în necunoscut, ca un cerșător?
Și să te întorci, când nu mai poți de dor.
Ce au putut să facă, niște visători
Ce au plecat la drum cu gând de mari transformări,
Dar în lumea banilor, a dispărut mila
Își fură, unul altuia până și căciula.
Sunt instruiți aparte,versați, odioși,
Complotiști, afaceriști și mincinoși,
Au condus țara pe drumul demolării
Un popor harnic, priceput e în pragul disperării.
Unde suntem azi, e greu să revenim
Atâtea mizerii sunt promovate cu venin,
Sunt profitori, ce ne țin țara în gheară
Doar uniți îi vom putea scoate din țară.
Nu trebuie să fii expert, doar să vrei să vezi
Că-s mulți ce vor ca țara s-o facă bucăți
Apoi s-o împartă la toți.Să-i lăsăm?
Numai uniți toți, putem s-o apărăm.
Gelozia doare?
-Nu, îmi pare rău, amândoi suferă. Î ncerc s-o lămuresc pe Ileana
să fie mai calmă, mai caldă....
-Ei cred că dreptatea e mereu de partea lor...sunt încă în rodaj.
Le trebuie răbdare...
Adela, mă bucur că ne-am întânlit, poate ne mai vedem, sau veniți
la noi ,să mai stăm de vorbă!
-Rămâne să-l întreb pe Luca, și te anunț. Da? Mă întorc acasă,
pregătesc masa de seară,mă uit puțin pe planul lecțiilor de mâine, apoi
deschid televizorul la știri. Codiță, cânele de curte latră semn că se
întoarce Luca.
-Bună seara...te-ai întors? ai găsit ce voieai ?
Am găsit ce-mi notasem pe listă și încă ceva, m-am oprit pe faleză și m-am
întânlit cu colega mea Ioana Munteanu și ne-a invitat pe la ei să mai stăm la o
șuietă, Crezi că sâmbătă am putea merge?
-Sigur sunt așa primitori, și avem mereu subiecte de discuții.
Bine zici, să luăm ceva: un buchet de flori și o sticlă de ceva.Gândul mi-a fugit
la Ileana. De aici vin multe necazuri.Îmi trec prin minte, de câte ori aveam să fiu
geloasă, dar am analizat lucrurile la rece ,cu răbdare și am trecut peste toate...
-Referitor la binevoitori care se simt datori să te avertizeze, că poate nu știi
ce-ți face partenerul de viață, nu acuz pe nimeni . Am fost și eu în postura de
binevoitoare, cu bune întenții Eram în relații foarte bune cu familia Georgescu-Gicu
și d-na Maria. Întro zi îl văd pe Gicu foarte degajat , de mână cu o doamnă ,chiar pe
strada principală. Nu-mi venea să cred ce văd. Rămân uimită, uităndu-mă după ei.
Am tăcut câteva zile, dar nu-mi găseam lloc .
- Luca, am văzut pe d-l Gicu cu o doamnă de mână și nu știu cum să precedez,
să-i spun d-nei Maria ,sau să tac?
-Eu zic să nu ne amestecăm, e treaba lor.
-Dar, eu mai pot să mă consider prietena ei?
-Nu ești tu singura ei prietenă, pote că i-a văzut și alții dacă spui că se plimbau
prin centrul orașului.
-Îmi pare tare rău, ceva se întâmplă cu ei în famiie, nu-i de loc plăcut.
va continua
strada principală
BEAU O CUPĂ AMARĂ !
O lacrimă se zbate pe genele grele,
Beau cupa amară până la fund ,
Amară-i dar îmi pare
Că are gustul de miere
Fiincă nu mai simt
Nici o durere!...
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Drepturile tuturor Creștinilor (526)
Articolul 526 — Adevărul ca principiu
(1) Creștinul este chemat să spună adevărul și să evite minciuna.
(2) Adevărul trebuie mărturisit cu responsabilitate și iubire.
(3) Nimeni nu trebuie să folosească adevărul ca pretext pentru umilirea aproapelui.
Articolul 527 — Interzicerea înșelăciunii
(1) Înșelăciunea este incompatibilă cu cinstea creștină.
(2) Nimeni nu trebuie să obțină bani, bunuri sau avantaje prin minciună.
(3) Frauda și falsificarea documentelor sunt condamnate.
Articolul 528 — Mărturia mincinoasă
(1) Nimeni nu trebuie să depună mărturie mincinoasă împotriva unei persoane.
(2) Acuzațiile trebuie să se bazeze pe adevăr și dovezi.
(3) Minciuna care poate distruge viața unui om este o faptă gravă.
Articolul 529 — Calomnia
(1) Reputația unei persoane trebuie respectată.
(2) Răspândirea cu bună știință a unor informații false despre o persoană este condamnată.
(3) Creștinul este chemat să evite bârfa și defăimarea.
Articolul 530 — Respectarea promisiunilor
(1) Promisiunile trebuie făcute cu responsabilitate.
(2) Persoana trebuie să urmărească îndeplinirea promisiunilor sale.
(3) Promisiunea nu trebuie folosită pentru a înșela.
Articolul 531 — Furtul
(1) Bunurile altuia trebuie respectate.
(2) Furtul este incompatibil cu porunca de a nu fura.
(3) Bunurile furate trebuie, pe cât posibil și potrivit legii, restituite.
Articolul 532 — Tâlhăria
(1) Luarea bunurilor altuia prin violență sau amenințare este condamnată.
(2) Violența nu poate fi justificată de dorința de îmbogățire.
Articolul 533 — Distrugerea bunurilor
(1) Nimeni nu trebuie să distrugă intenționat bunurile altuia.
(2) Răzbunarea prin distrugerea proprietății este condamnată.
Articolul 534 — Proprietatea
(1) Proprietatea legal dobândită trebuie respectată.
(2) Creștinul este chemat să nu râvnească bunurile aproapelui.
(3) Litigiile privind proprietatea trebuie soluționate prin mijloace legale.
Articolul 535 — Bunurile comunității
(1) Bunurile unei comunități religioase trebuie administrate responsabil.
(2) Nimeni nu trebuie să le folosească fraudulos în interes personal.
(3) Administrarea trebuie să urmărească binele comunității.
Articolul 536 — Corupția
(1) Corupția este condamnată.
(2) Nimeni nu trebuie să ofere sau să primească avantaje nelegale pentru obținerea unui favor.
(3) Creștinul este chemat să fie cinstit în relația cu autoritățile și societatea.
Articolul 537 — Mita
(1) Mita nu trebuie oferită sau primită în scopul obținerii unui avantaj ilegal.
(2) Puterea și funcția nu trebuie transformate în instrumente de îmbogățire personală.
Articolul 538 — Lăcomia
(1) Lăcomia trebuie combătută.
(2) Bunurile materiale nu trebuie să devină centrul vieții omului.
(3) Creștinul este chemat la cumpătare și responsabilitate.
Articolul 539 — Invidia
(1) Invidia față de bunurile sau succesul aproapelui trebuie combătută.
(2) Creștinul este chemat să se bucure de binele altora.
(3) Invidia nu trebuie transformată în ură sau sabotaj.
Articolul 540 — Munca
(1) Munca cinstită trebuie respectată.
(2) Omul trebuie să își îndeplinească responsabilitățile profesionale cu seriozitate.
(3) Munca nu trebuie folosită pentru exploatarea persoanei.
Articolul 541 — Respectarea lucrătorului
(1) Persoana care muncește trebuie tratată cu demnitate.
(2) Exploatarea, umilirea și amenințarea lucrătorului sunt condamnate.
(3) Drepturile lucrătorilor trebuie respectate potrivit legii.
Articolul 542 — Plata muncii
(1) Munca trebuie remunerată potrivit înțelegerii și legii.
(2) Înșelarea lucrătorului cu privire la plata sa este condamnată.
(3) Angajatorul trebuie să respecte obligațiile legale.
Articolul 543 — Munca voluntară
(1) Activitatea voluntară trebuie să fie realizată liber.
(2) Voluntariatul nu trebuie folosit pentru exploatarea persoanelor vulnerabile.
(3) Nimeni nu trebuie constrâns să muncească sub amenințare.
Articolul 544 — Responsabilitatea angajatorului
(1) Angajatorul trebuie să asigure un mediu de muncă sigur, potrivit legii.
(2) Discriminarea și hărțuirea trebuie combătute.
(3) Angajatul trebuie tratat cu respect.
Articolul 545 — Responsabilitatea angajatului
(1) Angajatul trebuie să își îndeplinească atribuțiile cu seriozitate.
(2) Furtul și frauda la locul de muncă sunt condamnate.
(3) Bunurile angajatorului trebuie respectate.
Articolul 546 — Datoriile
(1) Datoriile trebuie tratate cu responsabilitate.
(2) Creștinul este chemat să își respecte obligațiile financiare.
(3) Problemele financiare nu trebuie rezolvate prin fraudă sau violență.
Articolul 547 — Ajutorarea celui sărac
(1) Comunitățile creștine sunt chemate să îi sprijine pe cei aflați în nevoie.
(2) Ajutorul trebuie oferit cu discreție și respect.
(3) Sărăcia nu diminuează demnitatea omului.
Articolul 548 — Generozitatea
(1) Generozitatea este încurajată.
(2) Bunurile pot fi folosite pentru ajutorarea aproapelui.
(3) Generozitatea nu trebuie impusă prin manipulare sau amenințare.
Articolul 549 — Responsabilitatea financiară
(1) Creștinul este chemat să își administreze responsabil veniturile și bunurile.
(2) Datoriile, cheltuielile și donațiile trebuie gestionate cu discernământ.
(3) Averea nu trebuie folosită pentru a domina sau exploata alte persoane.
Articolul 550 — Principiul cinstei
(1) Creștinul trebuie să fie cinstit în vorbă, muncă, familie și administrarea bunurilor.
(2) Furtul, frauda, corupția, mita, înșelăciunea și exploatarea sunt incompatibile cu principiile acestei Constituții.
(3) Adevărul, munca cinstită, generozitatea și respectarea aproapelui trebuie promovate în întreaga comunitate creștină.
Coana Tanța
Cred că este timpul să-ți povestesc despre o persoană de care îmi amintesc, un personaj foarte interesant care m-a fascinat în copilărie, din moment ce chiar și după atâția ani, îmi amintesc cu aceeași plăcere pe care am încercat-o atunci când am cunoscut-o pe Doamna Constanța Bălăceanu, sau mai pe scurt, Coana Tanța.
Coana Tanța, era un personaj exotic în arealul satului bunicilor mei unde îmi petreceam, în copilărie, mai toate vacanțele de vară, un fel de Madame Astor care avea prestanța și aerul unui general de oști ce nu admitea niciodată nicio replică oricât de bine argumentată, calități prin care păstorea cu grație o societate restrânsă de alte "Coane", printre care se număra și Coana Moașă, care a fost bunica mea.
Făcea parte din acea categorie inconfundabilă de "domnișoare bătrâne", ce se regăsește în orice comunitate indiferent de mărime, zonă sau structură. Nu știu ce vârstă avea pe-atunci când am cunoscut-o eu, fiindcă mie-mi părea atemporală prin prezența ei care umplea fără prea mare efort din parte-i, sau cel puțin așa părea, orice spațiu în care se afla la un moment dat.
Cum aș putea s-o descriu în cuvinte pe Coana Tanța? Cuvintele nu-s destule, dar totuși, voi încerca: era înaltă, mai degrabă uscățivă, ușor adusă de spate, avea o frunte înaltă dotată cu un neg generos fix între sprâncene, ca un al treilea ochi de înțelepciune tibetană, în completarea unor ochi spălăciți de culoare îndoielnică, dar cercetători, radiografici și tăioși, ascunși în spatele unor ochelari cu rame aurii și sticle groase de borcan, așezați pe un nas drept, ascuțit și ferm, ce umbrea cu finețe de matroană romană o tăietură de gură cu buze subțiri, aproape inexistente, deasupra unei bărbii la fel de ascuțite, care părea că-și dădea în permanență tot concursul să se întâlnească cu vârful nasului!
Mai în toate zilele, putea fi văzută purtând o rochie lungă de stofă neagră cu guler de dantelă gălbuie, ofilită de trecerea timpului și pecetluită la gât de o camee ușor ciobită într-o margine. Ținuta mai era completată de un șal vechi, neglijent aruncat peste umeri, înflorat cu maci roșii, și marginit de ciucuri aurii care își deșirau mătasea, moștenire de la vreo serată interbelică...
Și mai avea Coana Tanța, printre multele calități și defecte, un dar rar: ghicitul în cafea - de fapt nechezol, că pe vremea aia la țară ca și la oraș cafeaua era o "rara avis" -, venit la pachet cu cititul viitorului în cărți de tarot sau datul în bobi. Nu mai spun că era și o expertă desăvârșită în stabilirea horoscopului fiecăruia, dacă cumva făceai greșeala de-i spuneai ora, ziua, luna și anul în care ai făcut ochi pe lume! Avea așa, cum să spun, o mimică aparte, după ce te "citea" și-ți trasa dintr-o singură privire de specialistă versată și unsă cu toate alifiile, tot viitorul, verdict evocat pe o voce joasă, aproape șoptită, intimă, să nu care cumva să mai afle și alții năpastele grozave care fără îndoială aveau să ți-se-ntâmple, că doară ceea ce-ți stătea scris în stele în dreptul numelui tău era implacabil, irevocabil, ireversibil...
Nu cred c-am să pot uita vreodată acea lumină dulce, diafană, filtrată minunat de cele două lămpi cu abajururi de forma unor globuri din porțelan pictat, care luminau discret masa din așa-zisul salon al Coanei Tanța, - în fapt un hol semi-întunecos, nu prea mare,- și care creau o atmosferă aproape mistică completată de zgomotul cărților de tarot care stăteau gata-gata să-și dea în vileag secretele:
-Vai di steaua ta cui te-o făcut dragu' mătușii! Ptiu drace!, bată-te norocul să te bată!, că o să cam ai nevoie-n viață, dar nu ti teme câ ai în casa a șăptia un "taur" cari o să-ți împungă cu coarnili tăt ghinionul, ducă-se dreacului, ptiu, ptiu!, nu fi di diochi!
Deși copii din sat îi strigau în batjocură la poartă (și acum mai aud ecoul lor îndepărtat: Tanța cotoroanța, Tanța cotoroanța!), eu unul muream să merg cu bunică-mea, - și era cu adevărat o sărbătoare pentru mine -, în vizită la Coana Tanța dimpreună cu toate celelalte babe din cârd, fiindcă era întotdeauna rost de dulceață de cireșe amare sau șerbet de trandafiri și socată rece de la beci, bașca bârfele din tot satul și cele învecinate, dimpreună cu casa Coanei care era înțesată ca o peșteră de-a lui Aladin, plină de lucruri vechi, bătrânești, care aparțineau unei epoci de mult apuse, care încă mai trăia prin cea care le stăpânea cu grație și mister înnăscute. Îmi amintesc și-acum, carafa de cristal cu bot argintat, alungit ca de rață, paharele zvelte cu tăietură rubinie și chiselele generoase, care nu mai pridideau în războiul lingurițelor de alpaca ce hrăneau gurile pofticioase cu amarul dulce, toate acestea tronând leneș pe o tipsie argintată, pătată din loc în loc de trecerea timpului.
Umbla vorba în sat despre Coana Tanța care fusese în tinerețe o frumusețe vestită, că, fiind fiică de moșieri scăpătați, avusese o aventură cu un ofițer din garda regală, că dusese o vreme o viață de basm cu ofițerul, cu serate și baluri, cu distracții la Cazinou și plimbări sub clar de lună în trăsuri mânate periculos de birjari tocmiți, iubire din păcate rămasă neîmplinită, întrucât ofițerul murise în timpul logodnei, nu se știa mai precis cum, - se părea, că în urma unui duel, sau în urma vreunei boleșnițe subite, sau chiar în război, nimeni nu mai știa -, decât că după ofițer, a urmat după ceva vreme, o legătură amoroasă cu un brigadier care s-a dovedit, după câteva luni de relație ca fiind însurat pe undeva și cu ceva plozi după el, o afacere încâlcită ca un ghem de lână decolorat, rostogolit într-un suflet rămas singur, prins într-un iureș atemporal, fără început sau sfârșit.
Coana Tanța a rămas singură în căsuța ei, ca o regină înconjurată de alaiul ei restrâns la un grup de babe din sat cu pretenții mari de la viață, printre toate lucrurile ei vechi, martore tăcute și vii asupra unei epoci strălucitoare care a apus odată cu iubirile ei neîmplinite. Iar într-o bună zi, când vecinii n-au mai văzut-o trebăluind prin curte cu zilele, toată suflarea satului a știut, fără să-ntrebe, că s-a dus să ghicească viitorul altora, fiind mai aproape de stelele pe care știa să le citească atât de bine...
Surprizele din apartamentul nou în daneză
După ce s-a mutat în apartamentul cel nou, mai exact și-a luat toate catrafusele cu ea, Cecilia a început să descopere tot mai multe lucruri nefirești. Spre exemplu, muta corpuri de mobilier și la un moment dat a auzit un scârțâit în perete. Intrigată, Cecilia a dat puțin cu unghia în perete, tencuiala s-a desprins în secunda doi, dezvăluind o frumoasă gaură în perete. Deci constructorii noștri harnici și dedicați acoperă găurile cu bandă adezivă transparentă peste care dau cu var lavabil. Ciudat ar fi puțin spus, mai ar trebui să spunem că este treabă făcută doar de ochii lumii. În caz de cutremure sau ceva, ce ne facem cu asemenea pereți? Cad peste locatari înainte ca ei să reușească să se sustragă din apartament.
Mai apoi, a vrut să ducă cârpele la baie, în baie ce să mai găsească, un sandwich dublu Cheeseburger, uitat acolo de o lună, dar in stare aproape perfectă. Comestibil nu mai are cum să mai fie, dar arată uimitor de bine. Mai sunt și ambalaje de la cordon bleu, plăcintă cu mere de la Hornbach, șuncă austriacă (cea mai gustoasă șuncă pentru constructori), crenvurști Martinel, se pare că lumea preferă calitatea germană la alimentele consumate, e doar o constatare.
Dar cam adormiți inginerii ăștia de șantier, că și-au uitat prin casă și creionul mecanic, agende, nu știu câte pixuri. Ceciliei îi convine, îi vor servi foarte bine să pună note de patru și de doi, că doar atât o lasă inima să dea. Cine reușește să ia nota șapte la testele ei, acela chiar știe ceva engleză. Dar nu le pune că ar fi dificilă, consideră că efortul trebuie să vină din ambele direcții, nu doar unul să ofere, altul să primească. În plus, ea consideră că facilitează învățarea foarte bine, dar e puțin nesigură pe această abilitate a ei, vrea să se convingă citind testele copiilor. Pare rece, dar la interior se ascunde o inimă caldă, sensibilă, copilăroasă chiar. Din prea multă dorință de a fi copil, nu se supără, chiar râde când vede masa din sufragerie, aceeași masă, cea veche, din apartamentul bunicilor ei. Cât de scrijelită, desenată cu carioci, creioane colorate, acuarele a rămas ea de pe vremea când fiul ei avea vreo 2-3 ani. Când despachetează vede cărțile lui de colorat din anii anteriori, vede cât de stângaci, și totuși adorabil, colora el fiecare personaj, fiecare casă, fiecare detaliu din imagini, cât de bine a ajuns să coloreze pe parcurs. Nu omite nici cărțile cu mesaje, pe care le-a primit când era mai măricel, cam de vreo 5 ani. Acolo erau propoziții pe care el ar fi trebuit să le completeze, de genul: ,, Dacă aș avea o floare, i-aș da-o...", Dacă i-aș mulțumi mamei, aș face-o pentru că..." scurte texte ale recunoștinței, cadou primit de Crăciun de la o mătușă.
Frumoase amintiri, dar surprizele din apartament nu se opresc, ci continuă. Parchetul scârțâie, de fiecare dată când Cecilia pășește pe el. În note muzicale similare, scârțâie și ușile când le deschizi. Sertarele cad din noptieră, unica noptieră din dormitorul lor. De camera copilului ce să mai comentăm? Toate lăzile în care își depozitează jucăriile sunt trântite una peste alta, mai este și un frig de nedescris. În toate camerele, temperatura este medie, numai în camera fiului e insuportabil de frig. Geamul era dublu, dar nu a fost fixat bine, mai lipsește și un strat de termopane.
Cecilia alertată, ce o să facă ea cu băiatul ei care oricum tot face infecții la sinusuri și are treabă destul de des cu nasul, pentru că îi seamănă ei? A dat comandă de un halat de baie cu glugă pe care să îl poarte tot timpul, inclusiv când doarme.
Becul din tavan oferă și el o lumină ca la discotecă, că pâlpâie mereu, e un pic enervant pentru scris, citit sau tăiat unghiile de la picioare, dar așa ca lumină în cameră, e bună așa cum este, deocamdată. În viitor, îi va achiziționa o lustră cu lumină mai rece, pentru că are uniformă vișinie și nu îi place cum se vede vișiniul în lumină galbenă. Îi place movul, în schimb, iar dacă lumina va fi bleu, uniforma va părea mov, lucru care i s-ar părea fascinant, că ar fi o uniformă mult mai interesantă, mai plăcută vizual, decât cea cu care se obișnuise el de atâția ani.
Rezumând tot ce au reușit constrictorii să facă până la momentul mutării Ceciliei în apartament, surprizele au fost multe, și noroi pe jos în fiecare cameră, resturi de mâncare, obiecte uitate, dar e un apartament locuibil, este cald cât de cât, în unele camere, merge televizorul, frigiderul, internetul, și sperăm să meargă în continuare, nu gata, cum bate vântul prin noiembrie se strică toate și tot locatarii cărora li s-a stricat sunt vinovați că firele sunt vechi, că sunt termosensibile, că sunt o grămadă de detalii tehnice care ne oripilează, nu își au rostul, ne complică viețile și important ar fi să aibă acces la orice câtă vreme plătesc prețul întreg, nu înjumătățit sau pe sfert. De ce să ia copilul note proaste că nu a terminat eseul pentru bacalaureat până la două noaptea, de ce să aibă mâncare stricată în frigider, că curentul nu este constant, se ia și se împute mâncarea în frigider, copilul o mănâncă și după are nevoie de scutiri de la școală sau de la meditații că nu se poate prezenta în starea în care e? De ce să trebuiască să recupereze orele acelea? Le-a lipsit intenționat? Intenționat nu a făcut ce se așteptau alții de la el să facă sau că nu a avut cum? Da, să ne spună mai bine cine caută să-i judece pe alții care nu au. În ziua de azi, a nu avea este egal cu a nu putea. Puțini sunt cei ce chiar pot să înțeleagă, să stea să analizeze situații. Persoana care nu are trebuie să aibă șanse egale la orice ca și cele ce au. Nu ar trebui să devină asta o piedică. Dacă el vrea să dea admiterea la biologie și îi cade internetul, cum mai consultă el tratate de specialitate? Părinții trebuie să aibă grijă de nevoia de cunoaștere și împlinire a copilului. Părinții au grijă, nu e asta problema. Problema pleacă de la cine a știut atât de bine să monteze totul în primă fază. Cecilia, dacă ții la viitorul copilului tău, privează-l de niște scuze (cine se scuză, se acuză), explicații "prea simple poate" nedigerate de nimeni, pe care va ajunge să le dea peste ani și ani. Fă-i un bine și mută-l într-un oraș cu mai multe posibilități, nu-l lăsa să se agațe de situații pe care va ajunge să le regrete la un moment dat.
Overraskelserne i den nye lejlighed
Efter at have flyttet til den nye lejlighed, mere præcist taget alle sine ejendele med, begyndte Cecilia at opdage flere og flere unaturlige ting. For eksempel flyttede han møbler, og på et tidspunkt hørte han et knirken i væggen. Forvirret bankede Cecilia lidt på væggen med sin negl, gipsen kom af på et sekund og afslørede et smukt hul i væggen. Så vores hårdtarbejdende og dedikerede bygherrer dækker hullerne med klar tape, som de påfører kalk over. Det ville mildest talt være mærkeligt, vi skulle også sige, at det kun er arbejde udført af verdens øjne. I tilfælde af jordskælv eller noget, hvad gør vi så med vægge? De falder på lejerne, før de kan flygte fra lejligheden.
Så ville han tage kludene med på badeværelset, hvad kunne han ellers finde på badeværelset, en dobbelt Cheeseburger sandwich, glemt der i en måned, men i næsten perfekt stand. Der er ingen måde, det er spiseligt længere, men det ser fantastisk godt ud. Der er også emballage fra cordon bleu, æbletærte fra Hornbach, østrigsk skinke (den lækreste skinke for byggere), Martinel-pølser, det ser ud til at folk foretrækker tysk kvalitet i maden de spiser, det er bare en observation.
Men disse site ingeniører er lidt søvnige, fordi de glemte deres mekaniske blyanter, notesbøger, jeg ved ikke hvor mange kuglepenne rundt i huset. Det klæder Cecilia, det vil tjene hende rigtig godt at sætte karaktererne fire og to, for det er alt, hvad hendes hjerte tillader. Den, der formår at få en syv på sine prøver, kan virkelig noget engelsk. Men han tror ikke, det ville være svært, han mener, at indsatsen skal komme fra begge sider, ikke bare den ene giver, den anden modtager. Derudover mener hun, at det letter indlæringen meget godt, men hun er lidt usikker på denne evne, hun vil overbevise sig selv ved at læse børneprøverne. Det ser koldt ud, men indeni gemmer sig et varmt, følsomt, endda barnligt hjerte. Af for meget lyst til at være barn bliver hun ikke ked af det, hun griner endda, når hun ser bordet i stuen, det samme gamle bord fra bedsteforældrenes lejlighed. Hvor skriblet, tegnet med farveblyanter, farveblyanter, akvareller forblev hun fra dengang hendes søn var omkring 2-3 år gammel. Når han pakker ud, ser han sine malebøger fra tidligere år, han ser, hvor klodset, men alligevel yndigt, han farvede hver karakter, hvert hus, hver detalje i billederne, hvor godt han fik farvelagt undervejs. Han udelader heller ikke de kort med beskeder, som han modtog, da han var ældre, for omkring 5 år siden. Der var sætninger, som han skulle have afsluttet, såsom: "Hvis jeg havde en blomst, ville jeg give den til hende...", Hvis jeg skulle takke min mor, ville jeg gøre det, fordi..." korte tekster af taknemmelighed, en julegave fra en tante.
Smukke minder, men overraskelserne i lejligheden stopper ikke, fortsætter de. Parketgulvet knirker hver gang Cecilia træder på det. På lignende noder knirker dørene også, når du åbner dem. Skufferne falder ud af natbordet, det eneste natbord i deres soveværelse. Hvad kan vi sige om barnets værelse? Alle de kasser, de opbevarer deres legetøj i, er smækket oven på hinanden, og det er også ubeskriveligt koldt. I alle værelser er temperaturen gennemsnitlig, kun på sønnens værelse er det ulidelig koldt. Vinduet var termoruder, men det var ikke fikset godt, der mangler også et lag varmeisolering.
Cecilia advarede, hvad vil hun gøre med sin dreng, der alligevel bliver ved med at få bihulebetændelse og skal have med sin næse ret ofte, fordi han ligner hende? Han beordrede en badekåbe med hætte at have på hele tiden, inklusive at sove.
Loftslampen giver også et discolys, for det flimrer altid, det er lidt irriterende at skrive, læse eller klippe tånegle, men som rumlys er det godt, som det er, indtil videre. I fremtiden vil hun købe en lysekrone med et køligere lys, fordi hun har en kirsebæruniform og ikke kan lide, hvordan kirsebær ser ud i gult lys. Han kan på den anden side godt lide lilla, og hvis lyset er blåt, vil uniformen se lilla ud, hvilket han ville finde fascinerende, at det ville være en meget mere interessant, visuelt tiltalende uniform end den, han havde været vant til. lange år.
Når man opsummerer alt, hvad snærerne formåede at gøre indtil det øjeblik, hvor Cecilia flyttede ind i lejligheden, var der mange overraskelser, og mudder på gulvet i alle rum, madrester, glemte genstande, men det er en beboelig lejlighed, den er varm nok, i nogle rum virker tv'et, køleskabet, internettet, og vi håber de fortsætter med at virke, det er ikke slut, da vinden blæser i november, alt går i stykker, og de lejere der får det i stykker er skyld pga. ledningerne er gamle, at de er varmefølsomme, at de er en masse tekniske detaljer, der får os til at krybe, ikke giver mening, komplicerer vores liv, og det ville være vigtigt at have adgang til alt, så længe de betaler pris, ikke en halv eller en fjerdedel. Hvorfor skulle barnet få dårlige karakterer, fordi det først blev færdig med sin studentereksamen før klokken to om morgenen, hvorfor skulle det have fordærvet mad i køleskabet, fordi strømmen ikke er konstant, maden i køleskabet er taget og stinker, barn spiser det og så har brug for det for fritagelser fra skolen eller fra meditationer, som han ikke kan præsentere sig selv i den tilstand, han er i? Hvorfor skulle han tage de timer op? Gik de glip af det med vilje? Gjorde han med vilje ikke, hvad andre forventede, at han skulle gøre, eller havde han ingen mulighed? Ja, fortæl os hellere, hvem der søger at dømme andre, der ikke har. Nu om dage, ikke at have lige ikke at kunne.
Det er få, der rigtig kan forstå, sidde og analysere situationer. De, der ikke har, skal have samme chance for alt som de, der har. Dette bør ikke blive en hindring. Hvis han vil give adgang til biologi, og hans internet mislykkes, hvordan kan han så konsultere specialiserede afhandlinger? Forældre skal varetage barnets behov for viden og opfyldelse. Forældre passer på, det er ikke problemet. Problemet starter med, hvem der vidste så godt, hvordan man satte alting op i første omgang. Cecilia, hvis du bekymrer dig om dit barns fremtid, så fratag ham nogle undskyldninger (som undskylder, anklager sig selv), forklaringer "for simple måske" ikke fordøjet af nogen, som han ender med at give år og år senere. Gør ham en tjeneste og flyt ham til en by med flere muligheder, lad ham ikke hænge fast i situationer, han ender med at fortryde på et tidspunkt.
Cele două surori part.4
Într-o zi am colindat orașul și am văzut cât e de frumos! Cu altă oazie mi-a spus că pleacă la
București cu treburi Ma întrebat dacă vreau să merg cu el .Nu m-am putut hotărî ...de ce nu am
riscat atunci?...era sortit să trec prin toate câte am trecut ?..m-am resemnat ?...azi nu pot răspunde!
Cine spune că e greu primul pas are dreptate Am început să economisesc și să nu mai simt atât de
nefericită .În altă seară un alt bărbat mă învită la o cafea ,să ne cunoaștem .Dacă îi place de mine
cere prețul pe trei ore . Tipul era extrem de arogant .Am cerut un preț mult prea mare pentru ca să nu-l
accepte .De fapt ,asta îmi doream în sufletul meu.O fată din grupul lor m-a certat că am respins așa o
ofertă .Tipul era un patron important și era o cinste că vizita localul.M-am străduit să nu ascult ce spune
și bucuroasă m-am dus la culcare.Dar norocul nu-i mereu de partea noastră.A doua zi Selia primește
primește o comandă prin telefon și nu am ocazia să-mi cunosc clientul în persoană .Nimic mai groaznic
nu mi s-a întâmplat până atunci și nici după aceia.Deși am strâns puțin curaj ,când am întrat în cameră
și l-am văzut pe individul nesuferit și libidinos ,cu priviri de ucigaș, am încremenit .- Asta -i lucrătura lui
Selia -mi-am zis .Voia să-mi dea o lecție și a reușit.Nu știu cât timp a trebuit să-l caute,dar era un exemplar
mai rar Instinctiv ,m-am retras spre ușă ,dar m-a apucat de mână și m-a aruncat în pat.Zadarnică orice
încercare de rezistență
-Doamne , prin ce ai trecut, Ștefania -spune printre lacrimi Aristița.
-Am rămas cu sechele de atunci .
-Cât a durat acest calvar?
-Atunci mi-am închipuit ,că de fapt ,sunt moartă . Un om mort nu se poate apăra.Poate să facă ce vrea cu tine.
Animalul și-a făcut damblaua .După ce si-a făcut poftele,s-a odihnit ,voia să -o ia de la început ,furios,turbat
Organismul meu s-a revoltat .Într-un impuls am mobilizat toată energia pe care o aveam .El vedea ,simțea,dar de
plăcere parcă intrase în delir .M-am sustras ,și deși nu trecuse timpul pentru care plătise,l-am respins cu toată
puterea mea..Ochii mi-au devenit cuțite ,unghiile lame de tăiat.Dacă a văzut că totul are un sfârșit -mă ia de mână ,
mă pălmuiește și mă duce la Selia ,cerându-i banii înapoi , pentru că nu a fost mulțumit .Nu pot ,oricât aș încerca,
să exprim ce am simțit atunci și cât aș fi vrut să mor acolo . În schimb Selia era așa de bucuroasă , parcă câștigase
milioane când se aștepra mai puțin .Sigur ,mi s-a acordat o pauză de câteva zile ,m-a vizitat Solis am vizitat orașul
i-am descoperit frumuseșea și istoria fantastică
-După câteva zile ,vine Fatah pe care îl refuzasem ,cerându-i o sumă mare de bani.ÎI spune Seliei să mă cheme
Contrariată ,ea îi recomandă altă fată spunând:
-Ce-ai găsit la ea ?-însistă Selia cu ciudă în glas.
-Care-i treaba ta ?
-Ai de unde alege și alte fete.
-Însist să o chemi ,spune Fatah hotărât.
Când mă vede ,mă apostrofează zâmbind:
-Știi să-ți ceri prețul ,poate că îl meriți .
-Mă bucură remarca ta !
-Vreau să mă însoțești în oraș .Sunt liber câteva zile și vreau să le petrecem î mpreună.Nu am nevoie de sex
vreau doar să te cunosc mai bine .M-am întrebat și te întreb și pe tine ,ce cauți tu aici?Îmi era ușor să vorbesc cu
Fatah despre toate lucrurile acestea știam aproape bine limba engleză Fatah mi-a oferit câteva zile de vis M-a tratat
ca pe un om aflat la necaz,și s-a oferit să mă ajute la nevoie.Am revenit la hotel ,știam ce mă așteaptă Adunasem
ceva bani si-mi spuneam că eliberarea mea este aproape.Aveam urgent nevoie de un loc de muncă.și mă bazam pe
Nabi ,patronul restaurantului .Spre seară Nabi mă caută și-mi spune că sunt în mare pericol .Aflase că Gabi vrea
să mă vândă pe o sumă mare de bani .Trebuia să dispar ,să mă ascund undeva .L-m sunat pe Fatah ,dar el era plecat
undeva prin Europa .Nabi îmi propune să mă ascund la un prieten de-al lui. De obicei ,fetele erau vândute în Iran sau
în IraK de unde nu era cale de întors .Am trăit o săptămână de groază temându -mă pentru viața mea ,neștiind în cine
să am încredere. În lumea lor doar banii contează
Aventuri din cătănie III
- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu în poziție regulamentară și cu arma îndreptată amenințător spre inamic, măcar că, deși în post, aveam doar muniție defensivă, iar arma mea decalibrată ar fi putut, doar-doar, să rănească cel mult ușor vreun "viețaș" aflat în pușcărie, clădire învecinată cu gardul unității...
- Bă ești nebun! Suntem noi: Lorand și Lorant! Ce parolă? Ți-am adus o "săniuță" (pentru necunoscători, "săniuța" era cea mai ieftină, dar și cea mai puturoasă votcă din lume!).
-Aaaa! Lolek și cu Bolek! De ce nu ziceți așa? Lăsați "săniuța", că-i frig al dracului și-am înghețat... Când vine boul ăla de D., să mă schimbe?
- Mai ai o oră! Da' ne-am gândit să ne luăm câte-o "săniuță", că închidea la chioșc...
- Bine v-ați gândit! Hai noroc!, mai zic eu și ciocnind cu ei sticluțele... Da' ceva țigări, aveți? Că le-am terminat pe-ale mele de-acu o oră...
- Avem!, zic ei servindu-mă fiecare cu câte-o țigare...
Îi privesc cum se îndepărtează pe cărarea brumărită de lumina lunii, molcom, ca doi șoricei îmbrăcați în ținută militară. "Simpaticus specimenus", gândesc eu. Și chiar erau de treabă ungurii ăștia doi, căci îmi erau tovarăși de suferință și chiar mai de gașcă decât alți tovarăși români cu suflet hâtru...
Trag din țigare un ultim fum și arunc chiștocul, privindu-i dâra roșie de la înălțimea postului. Mai trag o dușcă de săniuță și încep să cânt:
"Vino mamă să mă vezi,
Vin' la unitate,
Îmbrăcat în haine verzi,
Cum le fac pe toate..."
- Așa, așa, colega! Că bine le zici..., îmi răspunde un "viețaș", de după zăbrele.
- Colegi pe dreacu'! Eu sunt pe șase luni, tu ești pe viață!
"Viețașul" tace... Se lasă o liniște înfiorătoare... Urmăream cum doi pușcăriași își transferau "bunuri" între ei, punându-le în șlapi atârnați de sfoara întinsă între gratiile de la celulele lor învecinate, improvizând funicularul... Deodată aud zgomot...
- Stai pe loc! Nu mișca! Parola!, urlu eu luând iarăși poziția amenințătoare, în râsetele tembele ale pușcăriașilor...
- Bă, eu sunt!, zice boul de D., căci îi recunoscusem statura bondoacă și mutra în lumină lunii...
- Nu-mi pasă! Te găuresc, să moară mama!, îi zic eu împungând aerul amenințător cu baioneta de la armă.
- Vulturul! Parola este "vulturul"! Ce dracu' ai, mă? Ești băut?
- Răspunsul meu este "condorul"! Să-ți stea în gât!, zic eu coborând din post și îndreptându-mă către clădirea gărzii.
Ajuns acolo, mă întâmpină soldatul Mândrilă. El era "viețașul" unității, care fusese pedepsit cu șase luni de "bulău", fiindcă își părăsise postul, ca să-și cumpere de la chioșc un pachet de țigări și o "săniuță". Din păcate pentru el, o inspecție inopinată a OSU, a găsit în post doar arma, frumos rezemată de ghereta postului, că doară nu era să sară gardul unității către chioșc cu arma-n spinare, nu? Problema e că arma avea muniție adevărată și s-ar fi putut întâmpla o nenorocire dacă arma ar fi încăput pe mâini nepotrivite și ar fi fost furată...
Dar Mândrilă era zen, și văzându-mă înghețat bocnă, mă eliberează de armă și cartușe, le așează frumos în rastel și-mi aduce o cană din tablă de inox plină vârf cu ceai fierbinte și dres cu... bromură de potasiu, că de..., eram în armată nu?
Soldatul D., zis și "Boul", era un tovarăș de trupă cu noi, nu prea agreat, fiindcă era unul dintre "piloși". Încă de la început a fost antipatizat de către toată lumea, fiindcă era un înfumurat care își dădea aere de mare karateca. De formație profesională, era profesor de fizică, maximul lui de performanță fiind o medalie de bronz la un campionat județean, și un genunchi dislocat care îl trăsese pe linie moartă, înafara circuitelor sportive. Fiind însurat, locuind în oraș și având cum spuneam pile, pleca acasă odată cu "cadrele", și pe considerentul ăsta era urât de către noi și mai tare.
Până la depunerea jurământului, fiind în consemn, a trebuit să doarmă în cazarma unității, slavă Domnului!, că nu în același dormitor cu mine, fiindcă citise el într-o carte despre codul bushido al samurailor - probabil singura carte citită vreodată în viața lui de grobian - că dimineața, ca să te eliberezi de toate energiile negative, trebuie să urli din toți rărunchii.
Îl auzeam prin perete cum urla, fix cu cinci minute înainte de "trezirea" făcută de gornistul unității, aproape că îți puteai regla ceasul după el, neratând nicio zi, încât ceilalți tovarăși din dormitor cu el, îi puseseră gând rău, făcând tot felul de planuri, care mai de care mai fanteziste, cum să-l reducă la tăcere, fiindcă cinci minute de somn în plus în armată face diferența...
Până la urmă tot laxativele administrate pe furiș în mâncarea și în ceaiul lui, a fost soluția cea mai bună, fiindcă,"boul" ajunsese să doarmă pe budă... iar noi ne-am recăpătat cele cinci minute de somn de care aveam cu toții nevoie...
În ultimul careu, cu o zi înainte de eliberare, am primit de la col. Pricope livretul militar, cu o strângere fermă de mână din parte-i și cu recomandarea să nu uităm "gustul" armatei, iar peste ani să ne amintim doar de lucrurile bune și frumoase, precum camaraderia, legăturile de prietenie pe viață, că doar am mâncat cu toții fasole făcută la aceeași marmotă...
După ceremonie, ne-am retras către dormitoare să ne strângem lucrurile, să ne îmbrăcăm în haine civile, să predăm sub semnătură efectele militare avute în dotare, și să ne pregătim pentru o ultimă noapte petrecută în cazarma unității care ne fusese "casă" timp de șase luni...
Eu mi-am strâns lucrurile, puține de altfel, care mi-au încăput într-un rucsac nu prea mare, amintindu-mi de "sfada" scurtă avută cu taică-miu la înrolarea în armată:
- Ba ai să iei cu tine geamantanul de lemn! Nici nu încape discuție! Eu l-am avut în armată, bunic'tu l-a avut cu el în război! Cine a mai auzit să plece în armată cu un rucsac? Ăia o să-ți fure tot p'acolo!
- Ce să-mi fure? O pereche de chiloți și-un maieu? N-au decât!, am zâmbit eu și rupând o tradiție de două generații...
Evident că în ultima seară de cătănie s-a lăsat cu o beție cruntă, Voicu ne-a băgat pe toți sub masă, iar pe la trei dimineața, ne-am retras în dormitoare pentru câteva ore de somn, însă Boul, muci de beat, începuse să tragă de paturi urlând că în ultima noapte din cazarmă nimeni nu doarme, trebuia să fie în viziunea lui o noapte albă, în care să bem și să ne juruim între noi "frați de sânge", ba chiar să ne facem cu toții același tatuaj, cu deviza "Semper fi", știa el un salon...
Evident că nu l-a băgat nimeni în seamă, fiind amorțiți cu toții de la băutură, însă dimineața la "trezire", am văzut cu toții cum Boul, în locul tatuajului mult dorit, s-a ales cu dinții din față ciobiți, întrucât căzuse cu botul de marginea de fier al patului atunci când i s-a rupt și lui filmul...
Iar acum la poza de final, parcă arăta mai mult a măgar, decât a bou...
După ultimul apel, la care mi s-a părut ciudat să nu-mi mai fie strigat numele și să nu mai răspund cu "prezent", ne-am luat rămas bun, strângându-ne mâinile "bărbătește" între noi. Apoi mi-am luat rucsacul și am ieșit pe poarta unității, aruncând în urmă o ultimă privire...
Soarele dădea să apară anemic, pe un cer îngreunat de nori pufoși de zăpadă. Începuse să fulguiască încetișor, și cumva, într-un mod inexplicabil, deși gustam din nou libertatea civiliei, încercam și un oarecare sentiment de regret.
Încheiasem un capitol din viața mea, peste un an aveam să mă însor cu "mândruța" mea care mă așteptase răbdătoare, peste trei ani aveam să avem și un copil...
Atunci nu știam toate acestea, doar priveam în trecere dincolo de gard, către zidurile bisericii de unitate militară, care erau pe jumătate construite... Și abia atunci mi-am dat seama ce "ctitorise" timpul pentru mine: un răgaz de șase luni, în care nici nu m-am prostit, nici nu m-am deșteptat, nici nu m-am făcut mai "bărbat", dar care m-a așezat, cumva, în viitorul meu...
Și, poate pentru prima oară, am simțit atunci libertatea nu doar ca pe un cuvânt, ci ca pe un răgaz de a fi eu însumi, așezat, chiar și pentru o clipă, în propria mea poveste.
Biserica s-a desăvârșit și a fost sfințită anul următor, însă n-am găsit niciodată cale s-o vizitez și pe dinăuntru. Dar poate că acea zi nu este prea departe, o zi în care pentru mine n-o să fie o simplă vizită, ci o întoarcere. Voi intra liniștit, fără grabă, fără uniformă, fără AMR… doar eu, cu tot ce am devenit între timp.
Și poate atunci o să înțeleg pe deplin că n-am fost doar martor la ridicarea unei biserici… ci am fost, fără să știu, parte dintr-o construcție mai tăcută: a mea.
Auriu
-A mea e prima!
-Ba a mea e prima!
-Ba nu! A mea e prima!
Aud și-acum în minte acel ecou îndepărtat al strigătelor entuziaste ale unor puști, care pe o punte șubredă din lemn, se-ndeamnau unii pe alții într-un joc copilăresc: fiecare aruncaseră după un, doi, trei!, câte-o rămurică desfrunzită ca într-un concurs grozav al hazardului, durat pe undele aurii, strălucitoare și molcome ale pârâiașului ce-și susura cursul sub picioruțele goale care-și săltau entuziasmul, gata-gata să frângă firava punte...
Eram trei: eu și verișoarele mele de-o vârstă cu mine, blondele mele verișoare ca două caise coapte-n soarele verii, pe care le vedeam numai în vacanțele de vară petrecute împreună la bunici, așa că deși le duceam dorul în tot restul anului, nu pregetam să ne luăm la întrecere sau să ne hârjonim cât era ziulica de lungă. În apropierea casei bunicilor, peste drum, se afla lângă prisaca bunicului, o lizieră de salcâmi falnici și groși, care păstoreau veșnic un pârâiaș rece și domol, peste care era trecută o punte dintr-o singura blană veche de stejar putrezită de ploi și soare, știți voi, o punte dintr-aceea numai bună de sărit pe ea, o punte care se bălăngănea în toate părțile, scârțâind și amenințând tot-odată să arunce în apă pe orișice neastâmpărat!
Câte țipete, ce hărmălaie de nedescris, trebuie să fi îndurat acea dumbravă răcoroasă! Căci ne plăcea să ne-adunăm, dimpreună cu alți copii megieși, la prânz, când soarele bătea cel mai tare și să ne luăm la întrecere: ba zvârlind ramurele în apă, ba făcând echilibristică pe puntea cea șubredă, ba alergând de pe mal și aruncându-ne în apă strigând bombaaa!, și împroșcând apa-n jur cât mai departe! Putea soarele să pârjolească cât o putea, că nouă chiar nu ne păsa, întrucât ghiolul acela răcoros, avea apa numai bună de adâncă pentru scăldat, iar noi nu pierdeam nicio zi prilejul de a ne bălăci cât ținea soarele ce încerca zadarnic să se strecoare printre frunzișul des al dragilor mei de salcâmi...
Iată, cum cobori poteca, în dreapta te scobori către punte, iară cum faci la stânga dai de luciul auriu al micului nostru ghiol răcoros; peste el, o salcie pletoasă își răsucește trupul către apă, iar mai încolo sfatul salcâmilor... Iară bunicul, într-o zi, auzind de zarva noastă, o legat de-o cracă mai groasă și rezistentă o funie zdravănă și aspră de cânepă de al cărui capăt o încolăcit un cauciuc vechi de mașină: acesta a fost leagănul, la propriu, al copilăriei mele, după care tânjeam toată iarna...
Și-apoi, sfârrrr! și bâlbâdâc!!!, printre țipete și strigăte de bucurie! Și-apoi înotam iarăși către mal, ca să ne cățărăm pe movila de pe care ne luăm avântul, certându-ne cui să-i vie mai întâi rândul, argumentând ca gâștele cu care împărțeam ghiolul, fiindcă ne aflam întotdeauna în dihonie zdravănă cu un cârd format din vreo douăsprezece înaripate, gălăgioase, care mai tot timpul gâgâiau și sâsâiau și-și înfoiau la noi aripile, întrucât, și pe bună dreptate, ne considerau intrușii care le tulburau veșnica siestă de după prânz...
Acel loc, - nu știu dacă mai există și astăzi -, a rămas în mintea mea de copil ca un tărâm magic, zugrăvit în ecouri și culori vii, în cioburi de lumini și umbre, în frânturile verzi ale ghiolului care îngrădește un petec albastru de cer scuturat de salcâmi, o margine uitată de lume și timp, peste care plutește o punte șubredă din lemn, unde o mână de țânci gălăgioși, încă-și mai strigă auriul unui pârâiaș răcoros, domol, ce-și țese amintirea în mintea mea de-acum, de om mare...
Of, Doamne! Ce n-aș da acum să am puterea să dau timpul înapoi și să mai râd atât de curat și de lipsit de griji ca atunci!, să mai trăiesc încă odată acele momente!, cu aceeași intensitate! De ce n-am știut atunci, Doamne, că acele clipe sunt unice și că nu se vor mai întoarce niciodată! Că dintre ele n-au mai rămas decât frânturi ca dintr-un vis nedurat până la capăt, un vis în care mă lăsam legănat de brațele vânjoase ale salcâmilor mei și mângâiat de apa răcoroasă a pârâiașului meu, peste care se mai pierde doar un singur ecou îndepărtat:
-A mea e prima!
-Ba a mea e prima!
-Ba nu! A mea e prima!...
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Tribunalul din mine
Alex Black
8 October
M-a atras titlul. Frumoasă si aceasta scriere
Cerneală în amurg
Alex Black
8 October
O scriere pe placul sufletului meu!
Efectul Placebo
Alex Black
8 October
Am admirat scrierile tale anterioare, dar aceasta lasă in urma o întrebare -Cum reușești sa iti pui gandul pe foi atât de frumos?- sincere felicităr...
Din scrumul din pahar
Alex Black
8 October
Ai un talent autentic în a folosi cuvintele pentru a crea atmosferă și a transmite stări limită. Un ritm perfect și o profunzime care te pune pe gându...
VIDUL DE CATIFEA
Alex Black
8 October
Iti multumesc pentru apreciere.
VIDUL DE CATIFEA
anca_nistor
8 October
Scriitura ta bacoviana este captivantă. Trist, ușor deprimant, dar realist. Felicitări!
Ultimul acord
un-pahar-de-poezie
7 October
Mulțumesc din suflet!🤗
Parfumul unui timp apus
un-pahar-de-poezie
7 October
Mulțumesc mult!
Parfumul unui timp apus
Florin Petricean
7 October
Nostalgica, emoționantă, vindecătoare. Mi-a plăcut foarte mult cum ai oscilat între detașarea prezentului si ecoul trecutului. Frumos scrisă! Bravo!...
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 October
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!