Prin ploaie
Încă mai ploua pe streșini,
Latră câini în depărtare,
Pașii sar prin mlaștini,
Pe -un pervaz plânge o floare.
Privesc tăcut spre soare,
Ce stă pitit sub dealuri,
Se scaldă cu răcoare,
Topindu -se in friguri.
Norii curg necontenit ,
De pomi ,zgribulit se agață
Vântul de vreme stârnit,
Ce suflă împânzit de ceață.
Petale de -abia înfiripate
De pe -i ramură frântă,
Fură de val purtate
Și azvârlite-n pantă.
Oftase bolta in surdină,.
Curcubeu pictă în zare ;
Se făcu din nou lumină
Și ne zâmbise blândul soare...
Categoria: Poezii despre natura
Toate poeziile autorului: Keller Gabriela
Data postării: 31 martie
Vizualizări: 149
Poezii din aceiaşi categorie
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Floarea ratacita
E o floare mititica,
Cu petale vestejite,
Ea vrea apa și iubire,
Nu doar vorbe rătăcite.
Se hrănește cu emoții,
Și cu bune și cu rele,
De primește numai rele,
Floarea aceasta nu mai crește.
E o floare mititica,
Trandafir de catifea,
Cu petalele ce-i pica,
Sănătate vrea și ea.
Ca și a mea inimioara,
Vrea emoții numai bune,
Ea primește doar ocară,
Ce face în asta lume?
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
TE CĂNTĂ POEȚII
Te cântă poeții natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții , dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru ,
Și-n cântec îmi cântă visarea .
Tălăzuieste valul spre mal
Nisipu-i curat , firișoare de opal .
Litoralul stăluceste sub valul de stele
Și murmură marea un cântec
Cu buzele mele .
Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,
Valul se duce și vine la mal ,
În zare își flutură aripa sirene ...
Spre alte surate aplecat să le cheme ,
Spectacolul feeric îl cerne prin gene .
Te cântă poetii , natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Te cântă de multe milenii ...
Uimiți de atâta frumusețe .
În veci te vor cânta poetii .
T.A.D.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Floarea ratacita
E o floare mititica,
Cu petale vestejite,
Ea vrea apa și iubire,
Nu doar vorbe rătăcite.
Se hrănește cu emoții,
Și cu bune și cu rele,
De primește numai rele,
Floarea aceasta nu mai crește.
E o floare mititica,
Trandafir de catifea,
Cu petalele ce-i pica,
Sănătate vrea și ea.
Ca și a mea inimioara,
Vrea emoții numai bune,
Ea primește doar ocară,
Ce face în asta lume?
crochiu liric/10
atingându-mi creștetul,
degetele tale-mi-ncurcă visele.
pe unde voi mai colinda?
în jurul nostru-i
doar un tor de lumină.
umbra, tremurătoare a lunii,
mângâie
bolta de iasomie.
Nervi de toamnă de George Bacovia în spaniolă
E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.
Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.
Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.
Nervios de otoño
Es otoño, es susurro, es sueño...
Los árboles, en la calle, suspiran;
Está tosiendo, está llorando, está vacío...
Y hace frío y hay niebla.
Amantes, más enfermos, más tristes,
En las carreteras hacen gestos extraños.
Y sale, del sueño eterno,
Caen pesados, mojados.
Me quedo, y voy, y vuelvo,
Y los amantes me entristecen profundamente.
Tengo ganas de reír sin sentido
Y hace frío y hay niebla.
TE CĂNTĂ POEȚII
Te cântă poeții natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Îți cântă pădurea și marea ,
Îți cântă munții , dealul și valea ,
Îți cântă văzduhul albastru ,
Și-n cântec îmi cântă visarea .
Tălăzuieste valul spre mal
Nisipu-i curat , firișoare de opal .
Litoralul stăluceste sub valul de stele
Și murmură marea un cântec
Cu buzele mele .
Zefirul mă învăluie în rochie de bal ,
Valul se duce și vine la mal ,
În zare își flutură aripa sirene ...
Spre alte surate aplecat să le cheme ,
Spectacolul feeric îl cerne prin gene .
Te cântă poetii , natură ,
În versuri frumoase pe strună ,
Te cântă de multe milenii ...
Uimiți de atâta frumusețe .
În veci te vor cânta poetii .
T.A.D.
Valurile Vieți
Valuri de dor și de zbucium se sparg,
Pe țărmul vieții, ce-i aspru și gol,
Cu vise ce ard și lacrimi ce cad,
Înotăm spre lumină, cu sufletul gol.
Uneori marea-i calmă, albastră și blândă,
Ne poartă pe brațe spre zări de cristal,
Dar alteori furtuna ne prinde în undă,
Și pierdem din noi sub cerul brutal.
Căutăm orizonturi, speranțe în larg,
Cu inimile pline de dorințe târzii,
Dar valul se-ntoarce, lovind și iar trag,
Amintiri ce se pierd în nopțile gri.
Privim către stele, călăuze tăcute,
Dar și ele se sting sub norii prea grei,
Doar curajul din piept și visele mute
Ne împing să înfruntăm al vieții temei.
În spumă se-nalță povești ce dispar,
Iluzii frumoase, pierdute în zare,
Dar în fiecare furtună amar,
Se ascunde-o lecție plină de soare.
Timpul ne trece ca vântul pe ape,
Și pașii ni-i spală nisipul de dor,
Dar valurile vieții, cu ale lor clape,
Ne-nvață să fim tot mai buni, uneori.
În taina adâncului găsim alinare,
Când valul se sparge și tăcerea ne-nvăluie,
Și în inima noastră renaște o stare,
Un cântec de viață ce nu se mai sfârșuie.
Așa ne poartă destinul pe val,
Când lin, când zbucium, când dulce, când greu,
Dar orice furtună devine un mal,
Când sufletul crede în drumul său.
Autor:Mihut Raul Alexandru.
Alte poezii ale autorului
Eu martira, tu un zeu
Mi -este frig si întuneric,
Te șoptesc in glas nevolnic;
Nu mai știu nimic de tine,
M ai lăsat printre ruine.
Ma ia valul de furtuna,
Imi bate inima nebuna,
N o pot stăpâni deloc,
Cuprinsă de fiori si foc.
Gura ploilor din stele
Ma udă până la piele.
Cerul tremură in mine,
Fuge gândul iar la tine.
Intre noi ,abis de gheață
Stropi mă ard pe față.
Ma topesc de dorul tău;
Eu martira, tu un Zeu.
Te aștept sa vii in Prag,
Suflet rătăcit de drag.
Eu voi crede pan la moarte,
Ca nici un zid nu ne desparte.
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Din ecoul unimii
De ce inimă alergi,
Mi te opui și negi,
Că iubindu -l,ai greșit
Sufletul nepotrivit.
Ești o neastâmpărată
Și de val purtată;
Rațiunea mi-o ignori
Slobodă să zbori..
Și -ti aud suspinul,
Freamătul și chinul;
Sub lacăt te încătușez,
De avânt să te calmez..
Te bosumfli și bocești
După craiul din povești
Călare pe un armăsar,
Ce te -a pus din nou pe jar.
Timpul vindecă și tace
De lacrimi te va stoarce,
Te va obloji de rană
Și -ti va sufla dojană.
Nu te mai zbate,nu râvni,
Patima nu mi -o stârni
Doldora de cicatrici,
Tot după amor oftici..
Îți mai aduci aminte...
Văl de aripi frânte
Împânzi a mea fereastră;
Îți mai aduci aminte
Iubire,de idila noastră?...
Doare sufletul în taină.
De când plouă -n urma ta;
Amar inima suspină,
Că mi -e pustie bolta.
Îți trimit mesaje -n șir,
Te sun fără răgaz;
Curg șiroaie, în delir
Lacrimi pe obraz...
Cum să mă rup de tine,
Când ești al meu tipar;
Ești impregnat în mine,
Tu, iubitul meu hoinar...
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..
Eu martira, tu un zeu
Mi -este frig si întuneric,
Te șoptesc in glas nevolnic;
Nu mai știu nimic de tine,
M ai lăsat printre ruine.
Ma ia valul de furtuna,
Imi bate inima nebuna,
N o pot stăpâni deloc,
Cuprinsă de fiori si foc.
Gura ploilor din stele
Ma udă până la piele.
Cerul tremură in mine,
Fuge gândul iar la tine.
Intre noi ,abis de gheață
Stropi mă ard pe față.
Ma topesc de dorul tău;
Eu martira, tu un Zeu.
Te aștept sa vii in Prag,
Suflet rătăcit de drag.
Eu voi crede pan la moarte,
Ca nici un zid nu ne desparte.
Strigătul tăcerii
Ticăitul unui ceas
Din suflul tăcerii
Fredona la pas
Clipocitul vremii..
Picaturile de apă,
Scurgăndu-se -n ison,
În liniștea ce țipă
Pe același ton..
Scârțâie din balamale
Suflată de vânt,
În cadență de vocale
Tihna din cuvânt.
Mută negura,se lasă
Pe-a pleoapelor clipeală
Și pacea unduioasă
Alunecă pe pardoseală..
Calmul cerului -nstelat,
De răsunet năbușit,
Fu subit străfulgerat
De un strigăt amorțit..
Cenușiu
Înmărmuri pădurea
Sub cerul cenușiu,
Cerne-n jur răcoarea
Învăluită de pustiu.
Zarea -i udă și tăcută,
Pe creangă picură mărunt
Și peste frunza căzută,
Crestată pe chipul cărunt.
Vântul urma și -o pierduse,
Învăluit de pâcla deasă.
Norii cuprinși de tuse,
Pe streșini greu apasă.
Pământul veșted amorțise
Sub năframa zdrențuită.
Obrazu-n neted se zbârcise
De la frigura ce l irită.
Pe străzi umbre nebuloase
Împrăștie fiori de gheață
Să ne pătrundă pân la oase,
Purtändu -ne agale -n ceață...
O cioară croncăne la geam,
Jivina sforăie -n culcuș.
Noi la sobă ne lungeam,
Suflăm jarul în cäus..
Din ecoul unimii
De ce inimă alergi,
Mi te opui și negi,
Că iubindu -l,ai greșit
Sufletul nepotrivit.
Ești o neastâmpărată
Și de val purtată;
Rațiunea mi-o ignori
Slobodă să zbori..
Și -ti aud suspinul,
Freamătul și chinul;
Sub lacăt te încătușez,
De avânt să te calmez..
Te bosumfli și bocești
După craiul din povești
Călare pe un armăsar,
Ce te -a pus din nou pe jar.
Timpul vindecă și tace
De lacrimi te va stoarce,
Te va obloji de rană
Și -ti va sufla dojană.
Nu te mai zbate,nu râvni,
Patima nu mi -o stârni
Doldora de cicatrici,
Tot după amor oftici..
Îți mai aduci aminte...
Văl de aripi frânte
Împânzi a mea fereastră;
Îți mai aduci aminte
Iubire,de idila noastră?...
Doare sufletul în taină.
De când plouă -n urma ta;
Amar inima suspină,
Că mi -e pustie bolta.
Îți trimit mesaje -n șir,
Te sun fără răgaz;
Curg șiroaie, în delir
Lacrimi pe obraz...
Cum să mă rup de tine,
Când ești al meu tipar;
Ești impregnat în mine,
Tu, iubitul meu hoinar...
Peisajul
Plutea chipu-ncremenit
Peste valuri de molid,
În simfonii de ciripit,
Ce-l copleșeau fluid.
Curgea apa unduios,
Murmură ceva-n reflexii,
Clipea lin și tânguios,
Șerpuind pe -alocuri munții..
De mirajul ei uimit
Își scălda obrazul;
Trupul astrelor cioplit,
Adulmecând talazul..
Pe creastă umbre picurau,
Ce frământau în preajmă
Și ramurile dănțuiau,
Furnicând în palmă...
Năframa nopții cerne
Obeliscul în rumoare,
Tăcerea se așterne
Peste iarnă în suflare..