1  

Din făgașul inimii

Rută prea anevoioasă 

Spre zarea de acasă,

Printre visele scăldate 

De ape ,-nvolburate.

 

Drum bătrân și ostenit 

De iluzii bântuit,

Unde dorul mă strigă 

Și cerul stă să curgă..

 

Cărări întortocheate 

De lacrimi irigate,

Din ochii ce se sting

Și -n urmă se preling...

 

Destine -nșelătoare

În exil sub soare,

În frământari se frâng 

Și sub gene plâng...

 

După amar de vreme,

Calea care geme,

Pe al inimii Făgăs 

Mă cuprinse pătimaș..


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Keller Gabriela poezii.online Din făgașul inimii

Data postării: 22 decembrie 2024

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1072

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Bătrânețe haină grea

Bătrânețe haină grea,

Te-ai agațăt de ușa mea,

Să -mi fii manta de vreme rea .

Eu te sfidez, pe loc, păzea!..

Chiar nu ești binevenită,

Am ceva treabă,sunt grăbită;

Nu -mi doresc să fiu zbârcitä,

Să mă vait, ramolită,

Că mă doare -cot,ori coastă,

Nu mă simt atât în vârstă.

Copil în suflet am rămas,

Nu te mai uita la ceas;

Sunt destinația greșită,

Eu nu sunt pregătită,

Să te găzduiesc în mine;

Portul tău nu -mi șade bine..

Ori păsuiește -mă oleacă;

Dă-mi un răgaz să -mi placă 

Ideea să fiu bătrână 

Cu capul nins, dinții de lână..

Știu că nu mă scap de tine,

Nu te încrunta la mine;

Faci riduri timpuriu,

Hai , că ne -auzim mai târziu..

 

Mai mult...

Din orizontul pierdut

Orizontul e pierdut 

Pe-o mare -ntunecatä

Împrăștiind tăcut 

Năframa-nlăcrimată 

 

Sub vălul neguros

Plutea înfrigurată 

La cârma vântului tăios 

Bolta încruntată. 

 

Luna,printre umbre

Licărea cu sfială 

Gălbejită din fire

Cu nuanță virtuală. 

 

Hoinărea o barcă 

În vârtejul apei

Ìmpänzitä leoarcä

Sub spasmul pleoapei  

 

Fălcile adâncului 

O sorbeau însetate, 

Spre brațele malului 

Din răsputeri se zbate.

 

Se -agăță de -o buturugă

Zdrobindu -se de stânci 

In strigäte de rugä

De-ale sufletelor voci...

 

 

Mai mult...

Sub pleoapele timpului

Uneori îmbătrânim prea devreme,

Depinde de gene, depinde de vreme...

Alteori ne prinde oră târzie,

Recitând nostalgic poezie.

 

Grăbiți,ne luptăm cu timpul;

Ba se scurge mult prea lent,

Ba fuge de noi ca vântul,

Să nu distingem trecutul de prezent.

 

Trec tinerețile cât ai clipi,

Zilele par mai ostenite,

Fluturând greoi din aripi,

Doar nopțile -s mai tihnite.

 

Săpate în abisul viselor,

Ce-au rămas neămplinite,

Ce dor în măduva oaselor,

De foamea izbânzii lihnite.

 

Neputincioși privim în zare,

Cu regretele -n suflet purtate.

Pe drumul apusului de soare,

Spre râul păcatelor iertate.

 

Ne furișăm cuprinși de teamă,

Că ceasul morții e aproape.

Ghicim destine-n palmă,

Mascând riduri sub pleoape.

 

Oftând în colțul gurii;

Sorbim paharul vieții,

Ne topim în mirajul naturii 

Și -n surâsul blând al dimineții.

 

Mai mult...

Amețeala

Printre flori ori mărăcini 

Mă -ncoltesc ai vieții spini;

Mintea mi joacă feste 

Și mă umplu de regrete.

 

Privesc cu jale înapoi 

Pașii mânjiți cu noroi;

Umbre häde mă -nfioarä

Până n tălpi mă măsoară..

 

Mă uit în urmă cu dojană 

Și brusc o iau la goană,

Sä mă slobod de ghearele,

Ce -mi strâmbă picioarele.

 

Îmi pun piedică în calea,

Rotindu -mä-n spirale;

Mă ia pe sus amețeala,

Îmi prinse brâul oboseala.

 

La o răscruce -,am poposit,

Ascultând al meu ticăit,

Ce-mi zumzăie necontenit 

Și -mi repetă ce-am greșit.

 

Dar eu m-avänt la nimereală 

Și cer vremii socoteală;

De ce nu mi-a dat răgaz,

Să pot fugi de -al meu necaz..

 

 

Mai mult...

Tu, iubire din culise..

Iubirea mea amară 

Sub steaua solitară ,

Pierdută în șoapte,

Străină de noapte..

 

Sub plapuma ca gheața,

Mă -ntampini dimineața;

Privirea mea fadă 

Rătăcește pe stradă..

 

Te sorb din priviri,

Te caut în amintiri,

Urmele -ti sărut,

Te strig din trecut..

 

La răsărit ai plecat,

Apusulu-i m -ai lăsat;

Acum e prea târziu 

Chipu-ti nu mai știu..

 

Nu mai am puterea,

Să -mi curm durerea;

Rămâi doar în vise 

Tu,iubire din culise..

Mai mult...

Când șoaptele ne strigă pe nume

In preajma ta, iubire,nu mai plouă,

Iar pasărea din cer mă încântă 

Alergând desculț prin rouă 

Tălpile mi se înfierbântă.

 

Te țin de mână să nu te slobod,

Ca nu cumva să ți iei avântul 

SI să cazi de pe-al meu pod

Când se învârte -n jur pământul.

 

Pe tărâmul plin de mistere 

Mă duc pașii alături de tine,

Unde curge lapte și miere,

Pecetluind în taină destine.

 

Unde timpul stă pe loc,

Iar noi plutim în altă lume.

Unde simțurile iau foc 

Și șoaptele ne strigă pe nume.

 

Sub clar de lună și stele argintii 

Am fost a ta pentru totdeauna,

Punând capăt liniștii,

Stârnind din neant furtuna.

 

Dar va trece,va fi iar însorit 

Pe strada noastră plină de flori;

Pe unde -am trecut și suferit,

Când ne trezeam printre nori.

 

Și zorii ne vor chema spre vis,

Să ștergem umbrele ce ne -au rănit,

Să reclădim al nostru paradis,

Uitând amarul ce l-am pătimit.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Sunt singur

 

 

Sunt singur și așa trăiesc, 

Ca un pietroi în fund de lac, 

Doar cerului tăcut zâmbesc, 

Și tot cu el durerea mi-o împac. 

 

Sunt singur și așa mă știu, 

Ca vulturul în pisc de munte, 

Mi-e zborul lin și ochiul viu, 

Și vântul gheara îmi ascute. 

 

Sunt singur și așa rămân,

Cu gânduri ce nu cer răspuns,

Le port cu mine strânse-n sân, 

Și tot în ele stau ascuns.

 

Sunt singur și nu mă dezic,

De liniștea ce mă cuprinde,

În ea mă-ntorc ca-ntr-un nimic, 

Nimic ce din nimic se-aprinde. 

 

Sunt singur și mă năpădește, 

Un dor de foc fără cenușă,

Să văd cum umbra-mi se topește, 

Să nu mai stau legat de ea-n cătușă.

 

Sunt singur… și în vidul meu, 

Un clopot fără limbă bate,

Iar moartea șade în antreu, 

Și suntem singuri în singurătate.

Mai mult...

CORIDORUL DEȘERTĂCIUNII

Mărșăluind pe coridorul deșertăciunii,
Am aflat că adevărul rostit de către unii,
Răspicat și tranșat, feliat în minciună,
Preface albul în gri și soarele în lună...

În timp ce lumina adevărului arde retina,
Greu e de străbătut coridorul cu pricina,
Pentru privire, de suportat, e mult mai ușor,
Întunericul minciunilor de pe coridor...

Și adaptându-mă acestui pat procustian,
Am mai lăsat să treacă încă un an,
Mințindu-mă frumos în continuare,
Că ridul de pe frunte nu mă doare...

Mai mult...

Când cerul nu ne dă un soare...

Pășim prin umbre reci și grele,

Unde-am pierdut orice culoare,

Căutăm o rază printre stele 

Am vrea un soare fiecare.

​

Ne-am rătăcit în frig și ceață,

Și iarna ne-a cuprins în zare,

Privim spre-o stinsă dimineață 

Și-atât de mult, de mult ne doare...

 

Dar undeva, dincolo de nori,

O flacără ascunsă încă bate,

Păstrând parfumul vechilor ninsori

Și visul unei alte primăveri în toate.

 

Vom învăța să fim noi înșine lumină,

Când cerul refuză să ne dea un soare,

Să preschimbăm durerea în grădină

Și gheața din priviri, în sărbătoare.

Mai mult...

Un dar sau o pedeapsa?

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

 

 

Mai mult...

LUMII MELE

Ce-ntinse sunt câmpiile mele,  
până aproape de marginea zdrenţuită de nori,  
acolo unde golul se cască,  
în pierdute prăpăstii, înnegrite genuni...
  
Ce înalţi sunt munţii,  
stânci ascuţite până la cer...   
gravi şi tăcuţi în masivitatea lor,  
încununaţi de riduri şi imortali în timp.
  
Ce verde e marea şi ce adâncă...   
mister ce-ascunde de ochi muritori,   
vise-mplinite în marmură albă,   
şi sacră, şi vie, de sculptorii greci...  
  
E tot ce am. E lumea mea..., 
la care mă-nchin ca vechii asceţi,   
lumea mea unică, n-o pot descrie,  
o mie de cuvinte, ar fi fără de rost...

Mai mult...

Frunze fără culoare și sens

Frunze fără culoare și sens,

N-au scăriță dar au loc de treaptă,

Pentru toată 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍