La cules mere!

Cât de frumos este când spui

Cuvântul te iubesc, iubita mea,

Și să primești, întors răspunsul

De la ființa ce-ți este jumătatea. 

Cât de frumos este să numeri

În doi frumoșii ani de fericire,

Chiar dacă ei te-apasă-n spate

Ușori îi simți, că-s...nemurire. 

Cât de frumos e când trăiești

În adevăr și nu-n minciună,

Celor din jur să porți respect

Și să reverși spre ei...lumină. 

Cât de frumos este să poți visa

Ca lumea să devină una dreaptă,

Iar omul să-nțeleagă că va plăti

Când va ajunge Sus..la judecată. 

Frumos este să fii îndrăgostit

De-a ta prietenă, iubită și soție,

De gura lumii nicicând să-ți pese

Iar fapta adunată...strânsa bogăție. 

Cât de frumoasă este dragostea

Iubiților ce știu mereu să dăruiască,

Din marea lor iubire...pământească

C-a lor va fi răsplata..cea cerească!

Cum ai dori să îți vorbesc

Și poate chiar să mă ferești,

Să nu mai sufăr atât de mult

Pentru că simt că mă iubești.

Deacolo de undeva din piept

Mă-mpingi contra voinței mele,

Și cu bătăi ce sar peste o sută

Mă-ndemni spre fapte tare rele.

Îmi spui că vina este în privire

Ce vede și îți schimbă pulsul,

De nimeni nu vreți să ascultați

Iar mintea spuneți că e intrusul.

Vai cât de păcătoase mai sunteți

Și tu privire și mai ales inima mea,

Când știți că stavilă nu pot să pun

Nici cordului, nici ție... privire rea.

Încerc din greu să am controlul

Și de ispite mereu să mă păzesc,

Să fug de ,,ele" că inima mi-i plină

De dragostea ființei...ce-o iubesc!

Ce buni prieteni am fost odată

Când mult mai tànăr eu eram,

Încredere-am avut în oameni

Trădarea pe atunci nu o știiam

Ne întâlneam pentru distracții

Găsind prilejuri pentru asta,

Ce bucurie mai aveam în suflet

Când masa o-ntindea nevasta

În jurul mesei abia-n-căpeam

Dar se găsea loc pentru fiecare,

Gustam și un pahar de băutură

După atâtea feluri de mâncare

Tot timpul era o bună dispoziție

Când împreună petreceam,

Mereu trăgeam câte-o cântare

Vecinii din somn noi îi trezeam

Țin minte că nu era supărare

Unii cu alții mereu glumeam,

Astăzi am fost noi la butoane

Mâine e rândul vostru la bairam

Și cum nimic nu ține-o veșnicie

Iar timpul ne-a mușcat din ani,

După o viață lungă de prietenie

Câțiva din ei îmi sunt dușmani

Când te gândești din ce motive

Noi spatele ni l-am întors,

Aș spune...minte n-am avut

Când ne-am certat de la un borș

................................

Cum timpul are sens doar înainte

Și niciodată nu s-a oprit minutul,

Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce

Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!

În preajma Sărbătorii de Crăciun

Să arătăm mai multă bunătate,

Să mulțumim pentru ce-avem

Și-un pic să dăm și mai departe

E timpul dragostei și al iertării

Și al colindelor ce ne vestesc,

Că astăzi s-a născut Christos

Pruncul dorit, darul Ceresc

În Betleem s-a întâmplat minunea

Așa cum cei trei magi au prevestit,

Ei aur, smirnă și tămâie au adus

Urmând lumina stelei ce i-a călăuzit

În peștera sărăcăcioasă s-a născut

Apoi Fecioara în scutece l-a înfășat,

L-ambrățișat și l-a culcat ușor în iesle

După ce mai întâi pe Prunc l-a alăptat

Și cum în peșteră era destul de frig

Cu abur l-a încălzit asinul și un bou,

Aici păstorii au fost trimiși de îngeri

Să se închine și oi ei au făcut cadou

El a venit pentru a noastră mântuire

Și drept răsplată, El moarte a primit,

A îndurat ocară, durere și batjocură

Ca ce e scris în Carte, să fie împlinit

Mă-ntreb acum pe mine și pe tine?

Am înțeles noi oare a Lui venire?

Și mai presus de ce El s-a jertfit?

Murind pe cruce pentru omenire

Acum în ajun de Crăciun vă-ndemn

Să ne schimbăm, să facem fapte bune,

Iar cu iubire, să dăruim în jur iubire

De vrem în Carte, să fie scris..al nostru Nume!

Te cânt copac, din codrul verde
Că tu, mi-ai fost mereu prieten,
La umbra ta, eu des am poposit
Scriind iubitei..drăgăstos catren.

Codruțule... ești martorul iubirii
Ce a venit când singur mă aflam,
În tine, într-o vară, am întâlnit-o
Pe ea, când rușinat, sărut..furam.

Pe ale tale cărări și prin poieni
Îndrăgostit, cuvinte îi șopteam,
Doar tu, măi codrule, înțelegeai
Ce fericit eram... sub al tău ram.

Tot tu, ai auzit când ne certam
Uitând, că ne-am promis iubire,
Codrule, de știi, te rog să-mi zici
Ce ne-a condus, spre despărtire.
.................................
Acum, când anii mi s-au adunat
Pe tine te găsesc la fel de tânăr,
Iar eu cu ea-mi trăiesc povestea
De om îndrăgostit, fără s-o supăr!

Mă privesc în ochii tăi
În fiecare... dimineață,
Și privirea ta mi-arată
Fericire, pe-a mea față.

Merg la muncă și, revin
Unde simt că sunt iubit,
Doamne fă minutul..oră
Și-al meu timp,fă-l infinit.

Ție-ți cer să-mi fii aproape
Chiar de știu că mai greșesc,
Dar, cine pe-acest... pământ
Strâmb nu calcă, când iubesc.

Sunt pe lumea asta, păcătos
Iar la fapte bune-s... fariseu,
Pe cel în necaz, adesea-l uit
Chiar, de am, să dau mi-e greu.

Lângă ea, soția... credincioasă
Sunt puternic și-nalț rugăciuni,
Ca să Îl avem pe Sfânt în... casă
Și, să nu uităm, să fim...creștini.

Suntem, îndrăgostiți unul de altul
Din vremea când ne-am cunoscut,
Și am rămas și azi cănd anii-s mulți
Iubiți și fericiți, la fel...ca la-nceput!

Octombrie-a lăsat pe dealuri

Covoare galbene şi roşii.

Trec nouri de argint în valuri

Şi cântă-a dragoste cocoşii.

Mă uit mereu la barometru

Şi mă-nfior când scade-un pic,

Căci soarele e tot mai mic

În diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice şi mai

Subtile…

Întârziată fără vreme

Se plimbă Toamna prin grădini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Şi cum abia pluteşte-n mers

Ca o marchiză,

De parcă-ntregul univers

Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnişoară

S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit

Şi de emoţie-a-nflorit

A doua oară…

October

October has left on the fields

Yellow and red carpets.

Waves of silver clouds pass by

And roosters sound like love.

I always watch the barometer

And I shudder when is goes down a little bit

Because the sun is each day smaller

In diameter.

But under the warm sky as in May

White days follow one another

Even more shifting and more

Subtle...

Gone late untimely,

Autumn is walking through the gardens

With plaited mantles full

Of (chrysanthe)mums.

And it is hardly floating on its way

Like a marchioness

As if the whole Universe

Is watching after her surprised.

A lily, confused

By her missy appearance,

Turned yellow and went mad

And blossomed with excitement

For the second time...

    Cum ar fi oare, rătăcind în zadar
    Pe acele străduțe, să mă aflu hoinar,
    Privind toată seara, cum, în amurg,
    Felinarele-n umbre, pierdute, se scurg...
    
    În parcul pustiu, pe o bancă alene,
    O frunză stingheră încet se așterne...
    În somnul teribil al toamnei pustii
    Obosită-n culorile șterse... târzii...
    
    Doar turnul din fier, imuabil și rece,
    Peste cușma de nori, fruntea își trece,
    Oglindindu-și în apă trupul etern,
    În spațiu și timp, veșnic, modern...
    
    Sub arcul din piatră, aș merge încet.
    Să nu tulbur pacea vreunui ascet...
    Să simt în adânc asfințitul de soare,
    Piramida din sticlă cum arde în zare...
    
    Din turnuri de piatră-n purpur' brăzdați,
    Printre norii navalnici din Sena brodați,
    Gurguiele-și cască durerea absurdă,
    Spre marea albastră, a cerului, udă...
    
    Catedrala de suflet sculptată-n cristal,
    În vitralii durată-ntr-un mod ireal,
    Să-și topească culorile vii, transparent,
    În sufletul meu pierdut și absent...
    
    Grav și sensibil, firav porțelan,
    În parfumul urban, fremătând castelan,
    Orologiul bătrân, își dă în vileag,
    Mișcându-și cu greu, minutarul beteag...
    
    Cu ochii mijiți spre cerul neclar,
    Cu inima-n mână, cinstit, eu declar:
    Mi-e dor de Paris... și mi-e sufletu' cav,
    Şi mă simt ca un câine ce zace bolnav…

În lumina oglindită-n ape
Din care ochii așteaptă să se adape,
Un spectacol stă să-nceapă —
Ziua, dându-și ultima suflare,
Pregătește magistrala reprezentare.

Ființe vestite-n ale dansului nonconformist,
Musculițe dănțuie dezinhibate de instinct,
Pe muzica vestitului vocalist, broscoiul,
Acompaniat de trupa de nechibzuiți, greierii,
Petrecăreți de seamă lecuiți de griji.

Iată cum natura nu discriminează:
Zburător, amfibian sau țopăitor —
Fiecare are-un rost, un dor,
Și-n ciuda ignoranței ce ne acompaniază,
Fără diversitate, reprezentația nu impresionează.

Dar încet, încet, cortina coboară,
Neînduplecată de mâhnirea generată
În rândurile privitorilor desfătați odinioară.
Și acum, ca farmecul hipnotizant dispare,
Tot ce ne rămâne este o întrebare:
Să fi fost asta… adevărata realitate?

TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…

Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmânt de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar, cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă ne zâmbește.

Furia vântului năprasnic 

Peste meleagul pașnic,

În toiul nopții răbufnise,

Cu zbucium se dezlănțuise.

Se izbi , suflând,de ziduri,

Scârțâind printre rânduri,

Frânse crengile în treacăt,

Scuipând fior și geamăt..

Stârni val torențial,

Împrăștiindu -se-n aval,

Lăsând däre de nisip,

Se răsucea în fel și chip.

Săltat din țâțâni,

Smulgea din rădăcini,

Tropăia pe streșini,

Călcând în străchini..

Un răstimp se îmblânzi,

Ostenit, în zori de zi;

Adulmecă pe furișate 

Ținutul ce îl va răzbate..

umbra castanulul

s-a retras în bulbii tăcerii-

valuri de grauri

aduc răcoarea