Îndemn de Crăciun!
În preajma Sărbătorii de Crăciun
Să arătăm mai multă bunătate,
Să mulțumim pentru ce-avem
Și-un pic să dăm și mai departe
E timpul dragostei și al iertării
Și al colindelor ce ne vestesc,
Că astăzi s-a născut Christos
Pruncul dorit, darul Ceresc
În Betleem s-a întâmplat minunea
Așa cum cei trei magi au prevestit,
Ei aur, smirnă și tămâie au adus
Urmând lumina stelei ce i-a călăuzit
În peștera sărăcăcioasă s-a născut
Apoi Fecioara în scutece l-a înfășat,
L-ambrățișat și l-a culcat ușor în iesle
După ce mai întâi pe Prunc l-a alăptat
Și cum în peșteră era destul de frig
Cu abur l-a încălzit asinul și un bou,
Aici păstorii au fost trimiși de îngeri
Să se închine și oi ei au făcut cadou
El a venit pentru a noastră mântuire
Și drept răsplată, El moarte a primit,
A îndurat ocară, durere și batjocură
Ca ce e scris în Carte, să fie împlinit
Mă-ntreb acum pe mine și pe tine?
Am înțeles noi oare a Lui venire?
Și mai presus de ce El s-a jertfit?
Murind pe cruce pentru omenire
Acum în ajun de Crăciun vă-ndemn
Să ne schimbăm, să facem fapte bune,
Iar cu iubire, să dăruim în jur iubire
De vrem în Carte, să fie scris..al nostru Nume!
Category: Love poems
All author's poems: Zugun
Date of posting: 19 декабря 2023
Comments: 2
Views: 783
Comments
Poems in the same category
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată
Pasesti
Pasesti usor fara de fosnet
Parca-ai pluti tu pe pamint
Faptura ta e ca un trasnet
Ce mi se pare un sfint cint
M-as dezlipi de la ai mei
Sa simt aproape trupul tau
Sa fiu un zeu ci nu un tei
Ce-nteapa, sfarma visul sau.
Se scurge timpul, trece apa
Astept, astept si nu mai vii
Ba stau in casa, ies la poarta
Dar clipe lungi trec zi de zi.
Speranta n-a luat sfirsit
Ea arde inca trupul meu
Lumea de sus a hotarit
Ca merit ca sa sufar eu??
Si valuri trec tu nu revii
Ori ai uitat iubirea?
Nu cred ca ai putea minti
Nu sterge amintirea!.
Adii usor in al meu vint
O floare gingasa ce esti
Cazi fericita pe pamint
Si sufletul mi-l incalzesti
Îmi spunea mama
Îmi spunea mama cam să cad în genunchi
În genunchi în fața ta ,
Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .
Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,
Chipul ce-mi bântuie orgoliu
și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare
ca tu să vii din nou aici
aice nu departe …..
pe strada suferinței 27.
Îmi spunea mama să nu te mai sun ,
măcar glasul să ți-l uit cumva .
Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,
și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.
Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,
Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai ai .
Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob
Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,
Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .
Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….
Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .
Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei
și nici nu poți să-l auzi .
Întunericul îmi bate în geam și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă tot la vorba ei ajung ,
“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată
Pasesti
Pasesti usor fara de fosnet
Parca-ai pluti tu pe pamint
Faptura ta e ca un trasnet
Ce mi se pare un sfint cint
M-as dezlipi de la ai mei
Sa simt aproape trupul tau
Sa fiu un zeu ci nu un tei
Ce-nteapa, sfarma visul sau.
Se scurge timpul, trece apa
Astept, astept si nu mai vii
Ba stau in casa, ies la poarta
Dar clipe lungi trec zi de zi.
Speranta n-a luat sfirsit
Ea arde inca trupul meu
Lumea de sus a hotarit
Ca merit ca sa sufar eu??
Si valuri trec tu nu revii
Ori ai uitat iubirea?
Nu cred ca ai putea minti
Nu sterge amintirea!.
Adii usor in al meu vint
O floare gingasa ce esti
Cazi fericita pe pamint
Si sufletul mi-l incalzesti
Îmi spunea mama
Îmi spunea mama cam să cad în genunchi
În genunchi în fața ta ,
Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .
Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,
Chipul ce-mi bântuie orgoliu
și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare
ca tu să vii din nou aici
aice nu departe …..
pe strada suferinței 27.
Îmi spunea mama să nu te mai sun ,
măcar glasul să ți-l uit cumva .
Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,
și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.
Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,
Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai ai .
Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob
Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,
Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .
Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….
Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .
Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei
și nici nu poți să-l auzi .
Întunericul îmi bate în geam și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă tot la vorba ei ajung ,
“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ “
Și daca...
Și dacă am fi avut alt drum , în toamna anului nebun ,
N-am pierde doar iubirea , am pierde ani de căutare
Ce am întîmpina noi oare , în drumul fără de scăpare ?
Am căuta în lumea toată ,să simțim ce n-a fost vreodată
Emoții , gînduri , sentimente , ce am fi oare fără ele ?
De nu le-am găsi în cale , doar piei și niște suflete goale.
Să o luam pe alt drum , să cotim în derivă
Să nu ne-ntîlnim nicicum , ce vară toridă…
Comoara din Cer
Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.
Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor și vis,
Uităm că timpul ne-a-nvățat,
Că totul trece… chiar și-nchis.
Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.
Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem acum,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de al nost’ drum.
Other poems by the author
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Am avut verbul!
Oare cum aș putea să-i spun
Cât îmi doresc să îi vorbesc,
Și cât de mult aș vrea să știe
Că doar la ea, eu mă gândesc
Ne întâlnim mereu pe drum
Zâmbim și ne-adresăm salutul,
Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb
Dar ce să vezi..nu am cuvântul
Nu pot prea multe să-mi explic
De ce sunt mut când o-ntâlnesc,
Când zi și seară îmi fac speach-ul
Și mai mereu îl uit când o zăresc
În sinea mea cred că-nțeleg
De unde mi se trage totul,
Și simt că fete-i de pe drum
În timp cu mine îi va fi sorocul
Și șansa peste mine-a dat
Să ne-ntâlnim la o serată,
Nu știu de-a fost premeditat
Sau poate a mea soartă
Aici și-acum am avut verbul
Și multe-am vorbit împreună,
În noapte am ieșit la o plimbare
Pe o potecă, călăuziți de lună
Doar astrul ar putea să spună
Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,
Și cum el ne-a trimis lumină
Iar noi cu drag ne-am sărutat
De-aici a început povestea
Pe care o dorim fără sfârșit,
Și zi de zi am înțeles ce-i viața
Și ne-am iertat...când am greșit!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Nemurirea!
Vreau să fiu eu astrul care,
Îți luminează calea pe pământ
Și niciodată să nu-mi dispară
Iubirea promisă ție sub jurământ
Sub soare să fiu norul care,
Picură pe tine apa binecuvântată
Iar inima-ți tot timpul să-mi arate
Că este pentru mine cu dragoste-ncărcată
Și aș mai vrea să fiu eu infinitul,
De unde să-ți primești tu fericirea,
Să-mi fii iubita mea cea mult visată
Și lângă tine să-mi trăiesc eu..nemurirea!
Doar ea!
Tu ești, ai fost și vei rămâne,
Perechea mea și, noi știm bine,
Sunt fericit și, împlinit cu tine,
Și amândoi, privim, spre mâine
Povestea noastră adevarată,
A inceput, pe timp de toamnă,
Eram studenți, la facultate,
Și tu, ți-aduci aminte, doamnă
Eram doi tineri bobocei, la studiu,
Și mândri de a noastră, reușită,
Atunci, n-aveam de und' să știu,
Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită
Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,
Pe toți, într-un amfiteatru, mare,
Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,
Iar la final, am mers, la o plimbare
În grup, am văzut-o, întâia oară,
Și am simțit ceva, că arde tare,
De vină era ea, o domnișoară,
Și de atunci, am fost, fără scăpare
In minte, multe gânduri, mai aveam,
Cum pot să-i spun, că îmi placea,
Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,
Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?
Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,
Să-i spun direct, ce simt, am amânat,
Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",
Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat
Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,
Iar noi, în timp, maturi, am devenit,
Iubirea noastra, a fost mărturisită,
Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit
Acum când peste ani, noi doi privim,
Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,
Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,
Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit
Să spun cuiva, cum este bine,
Și cum iubirea noastra, a dăinuit,
Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,
Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,
Am avut verbul!
Oare cum aș putea să-i spun
Cât îmi doresc să îi vorbesc,
Și cât de mult aș vrea să știe
Că doar la ea, eu mă gândesc
Ne întâlnim mereu pe drum
Zâmbim și ne-adresăm salutul,
Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb
Dar ce să vezi..nu am cuvântul
Nu pot prea multe să-mi explic
De ce sunt mut când o-ntâlnesc,
Când zi și seară îmi fac speach-ul
Și mai mereu îl uit când o zăresc
În sinea mea cred că-nțeleg
De unde mi se trage totul,
Și simt că fete-i de pe drum
În timp cu mine îi va fi sorocul
Și șansa peste mine-a dat
Să ne-ntâlnim la o serată,
Nu știu de-a fost premeditat
Sau poate a mea soartă
Aici și-acum am avut verbul
Și multe-am vorbit împreună,
În noapte am ieșit la o plimbare
Pe o potecă, călăuziți de lună
Doar astrul ar putea să spună
Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,
Și cum el ne-a trimis lumină
Iar noi cu drag ne-am sărutat
De-aici a început povestea
Pe care o dorim fără sfârșit,
Și zi de zi am înțeles ce-i viața
Și ne-am iertat...când am greșit!
Cu gândul la ea...mama!
Spre cer noi am trimis mesaj
Cu destinație pe Domnul Sfânt,
Unde s-a dus și mama noastră
Când s-a-nălțat de pe pământ
Sperăm că n-am greșit adresa
Și un mic semn noi să primim,
Până atunci cu toții ne rugăm
Și numele ei sfânt îl pomenim
Gândul ne duce departe-n timp
Spre clipe minunate și amintiri,
Ochii de lacrimi ni-s inundați
Și ne-nțelegem doar din priviri
Mereu ne strângem pe-acasă
De mama nu suntem așteptați,
Tristețea este în casa noastră
Și-a dispărut mirosul de cârnați
Cândva, erau bucate peste tot
Cu care mama fericită ne servea,
Și să rămână întotdeauna calde
Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea
Acum mai toate nu-s la locul lor
Prin curte, beci și-a ei cămară,
De-avem nevoie de ceva ni-i greu
Iar viața fără ea a devenit povară
Abia acum realizăm ce este mama
Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,
Iar pe moment avem o mică teamă
Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!
Ce este?
Ce este viața fără dor?
Sau fără tine draga mea,
Este ca pomul fără roadă
Pe care nimeni nu îl vrea
Ce este lumea în război?
Ce pacea caută făr'a găsi,
E boală grea ce n-are leac
Speranță de-a trăi încă o zi
Ce este luna fără soare?
Un astru fără strălucire,
Pierdută undeva în galaxie
Și gravitând în rătăcire
Ce este grâul fără pâine?
Semănătură într-un lan,
Dar când din el obții făină
E meritul celui numit..țaran
Ce este omul fără fapte?
Un călător străin fără bilet,
Ce s-a urcat în trenul vieții
Uitând de suflet..și de preț!
Oare merităm?
Din cer cad picături de apă
Pe care toți le așteptăm,
Este o mare binecuvântare
Dar nu știu dacă o merităm
Suntem atât de plini de ură
Și am uitat să dăruim iubire,
În jur este multă minciună
Dar toți sperăm la mântuire
Ne ducem zilnic la biserici
Și ne rugăm la Domnul Sfânt,
Dar amânăm să facem fapte
Cât mai trăim pe-acest pământ
Pe mulți ne doare adevărul
Când cineva ni-l spune-n față,
Îl dușmănim pentru-ndrăzneală
Și mai apoi îl ținem la distanță
Ne vine tare greu ca să iertăm
Pe cei ce fără vină ne-au rănit,
Cu ușurință acuzăm și judecăm
De parcă niciodată n-am greșit
Iată de ce mă-ntreb de merităm
Să cadă peste noi picuri de apă,
Dar cine-s eu să judec, când știu
Că-n groapă cade..cel ce sapă!
Nemurirea!
Vreau să fiu eu astrul care,
Îți luminează calea pe pământ
Și niciodată să nu-mi dispară
Iubirea promisă ție sub jurământ
Sub soare să fiu norul care,
Picură pe tine apa binecuvântată
Iar inima-ți tot timpul să-mi arate
Că este pentru mine cu dragoste-ncărcată
Și aș mai vrea să fiu eu infinitul,
De unde să-ți primești tu fericirea,
Să-mi fii iubita mea cea mult visată
Și lângă tine să-mi trăiesc eu..nemurirea!
Zugun