Nemurirea!

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Azi m-am așezat la coadă,

Vreau să cumpăr niște flori,

Sunt pentru ființa dragă,

Dar nu-s hotărât la culori

Sunt atent la cei din față,

Și la ce fel de flori se opresc,

Eu le duc la a mea soață,

Și n-aș vrea ca să greșesc

Dar degeaba m-am uitat,

Că nimic n-am înțeles,

Fiecare-a cumpărat,

Buchetul ce l-a ales

Când rândul mie mi-a venit,

Domnița a-nțeles de ce ezit,

Mi-a prezentat un buchet aranjat,

Ce mi-a plăcut și n-am mai așteptat

Cu gândul la a mea soție,

Eu am rugat-o ca să scrie,

..pe panglica de hârtie..

..printre aceste minunate

flori, am presărat multă

dragoste și sentimente

alese, care imi doresc

să fie duse de valul de

iubire și să-ți inunde

inima-Marce! Eu Cezar!

Cândva tare demult am întâlnit-o

Și de atunci îmi este stăpâna inimii,

Doar ea-mi aduce liniște și pace

Când necăjit dau drumul...lacrimii. 

Eram doi tineri, plecați prin lume

Când unul pe altul ne-am chemat,

Și de atunci până azi, vouă vă scriu

Capul pe umăru-i...mi-am rezemat. 

A fost și bine dar și mult necaz

C-așa-i lăsat în astă lume mică,

Am fost pe val dar și-n...adânc

Simțind cum Domnul...ne ridică. 

De partea noastra-fost iubirea

Și dragostea curată, nu mimată,

Din care ni s-a născut feciorul

Odor în casă, ce mi-a spus tată. 

Acum când anii ne sunt numărați

Ne prețuim, iubim și mulțumim,

Celui ce ne-a legat sub jurământ

Și-n binecuvântarea Lui...trăim!

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

 Cu un surâs m-ai cucerit

Sau poate au fost două,

Când lângă mine ai venit

C-afară începea să plouă.

Umbrela era atât de mică

Că doi nu încăpeam sub ea,

Așa că te-am ținut în brațe

Simțind atunci că ești a mea.

Norul nu se oprea să curgă

Parcă dorind să fim împreună,

Iar eu să îndrăznesc mai mult

Chiar un sărut, să fur în glumă.

Dar cum să se întâmple asta

Când amândoi purtam rușine,

Așa că am rămas îmbrățișați

Rostind cuvinte foarte puține.

Ploaia nu a durat o veșnicie

Cum eu mi-as fi dorit să fie,

Fata a mulțumit râzând și zis

Întreabă la cămin de o Mărie.

Am vrut s-o mai întreb ceva

Dar s-a pierdut în depărtare,

Fără să-mi dea o mică șansă

Să o găsesc și să-i ofer o floare.

Mult timp am răscolit cămine

Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,

Dar în zadar am irosit timpul

Că am rămas cu sufletul rănit.

După un timp am obosit să caut

Și încercat s-o uit cumva pe fată,

Ca mai apoi cu greu să recunosc

Că fiecare își are propria soartă.

Dar cum în viață sunt minuni

Una mi s-a întâmplat și mie,

Să ne-ntâlnim și să vorbim

La o petrecere de cununie.

Însă dezamăgirea a fost enormă

Când am aflat că fata avea iubit,

Așa că m-am scuzat și am plecat

Purtând în suflet...visul neîmplinit!

Tu ești, ai fost și vei rămâne,

Perechea mea și, noi știm bine,

Sunt fericit și, împlinit cu tine,

Și amândoi, privim, spre mâine

Povestea noastră adevarată,

A inceput, pe timp de toamnă,

Eram studenți, la facultate,

Și tu, ți-aduci aminte, doamnă

Eram doi tineri bobocei, la studiu,

Și mândri de a noastră, reușită,

Atunci, n-aveam de und' să știu,

Că-n timp, tu îmi vei fi mie, iubită

Mi-aduc aminte cum, ne-au adunat,

Pe toți, într-un amfiteatru, mare,

Și-apoi, pe grupe, ne-au repartizat,

Iar la final, am mers, la o plimbare

În grup, am văzut-o, întâia oară,

Și am simțit ceva, că arde tare,

De vină era ea, o domnișoară,

Și de atunci, am fost, fără scăpare

In minte, multe gânduri, mai aveam,

Cum pot să-i spun, că îmi placea,

Și daca refuzat, pe loc, de ea, eram,

Să mai încerc, din nou, oare-aș putea?

Cu ea în gând, mult timp, am petrecut,

Să-i spun direct, ce simt, am amânat,

Apropiați eram, dar parca, ,,la trecut",

Și nu iubiti, așa cum eu, am tot, visat

Și anii de studiu, au trecut, într-o clipita,

Iar noi, în timp, maturi, am devenit,

Iubirea noastra, a fost mărturisită,

Și-n anul patru, pe veci, noi, ne-am unit

Acum când peste ani, noi doi privim,

Și un copil frumos, pe noi, ne-a fericit,

Cu piosenie și împliniți, noi mulțumim,

Celui de Sus, care pe noi, El, ne-a iubit

Să spun cuiva, cum este bine,

Și cum iubirea noastra, a dăinuit,

Ar fi, o mare gafa, facută, de mine,

Dar cred si-afirm, că-n viața, ,,totul", e sortit,

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

De-ai ști...cât de mult aș vrea

Să te pot căuta 

La ușa sufletului tău să pot să bat

Tu să m-astepti, sa îmi deschizi cu drag

De-ai ști ... cât de mult aș vrea,

Atunci când te-aș vedea

Să simți cum mă topesc,

De dragul tău... când te zăresc.

De-ai ști... cât de mult aș vrea

Să îți mai stau pe canapea

Să degust vinul sub privirea ta,

Oh, Doamne... erați fericirea mea!

De-ai sti... cât de mult aș vrea

Să simt din nou îmbrățișarea ta

Să îți ascult inima cum bate

Tu să mă mângâi ușor pe spate.

Cât de mult aș vrea...de-ai ști 

Odată să mai pot simți 

Gustul ce mă ducea în paradis

Dulceața vinului rămas...promis

Cât de mult aș vrea... de-ai ști 

O clipă să mai fiu a ta

Toată lumea s-ar opri 

Să simtă cum îmi râde inima...

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',

doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n

beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,

denselben Weg wird an geh'n.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,

denn zum ersten Male lächelst du zurück.

Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,

auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.

Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer

und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Nem hiszek az álmokban, bármennyire is próbálkozom

De remélem, egyszer csak találkozunk

a bíbor napkeltekor, amikor újra találkozunk,

ugyanazt az utat fogják járni.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Soha életemben nem éreztem magam olyan szerencsésnek, mint még soha,

mert először mosolyogsz vissza.

Igen, egyszer egy napsugárról álmodtam,

ahol találkoztunk, valahol az űrben.

Az álom véget ér, a nap lesüllyedt a tengerbe

és amikor felébredtem, már nem találtalak.

Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,

Ca vântul ce n-are hotar,

Se duc fără urme, fără șoapte,

Și lasă tăcerea amar’.

Pe umeri duc umbre și ploi,

În palme, doar visul trecut,

În ochi, doar lumina din noi

Ce arde, dar n-a mai durut.

Și-i strigă pământul pe nume,

Dar glasul li-i piatră și scrum,

Rămân doar icoane postume

Pe ziduri uitate de drum.

Se duc… și ce frig e-n odaie,

Și ce pustiu în priviri!

Rugina din suflet mai taie

Un dor fără amintiri.

Întunericul fuge cotropit de lumină

Fereastra visului se închide tăcut

Deschid ochii și întâlnesc realitatea

Se uită la mine râzând șugubeț

Oare ce va fi azi?

O altă zi pornește imperturbabil către sfârșit

Târâtă de timpul etern ucide secundele

De s-ar putea uita în oglindă

Să vadă cât de bătrân este,

Cât sânge are între ridurile hidoase

Nu-i pasă, umblă cu sabia ridicată

Oare cine urmează?

Memento mori decolează din gând

Aterizează altele decolând intempestiv

Rând pe rând vin și pleacă

Zumzăind enervant fără noimă

Ce bine că există noapte să tacă

Oare visele nu pot și ele să doarmă?

Mă răsucesc refuzând să plec

Dar patul gol mă scutură rece

E doar o altă zi fără tine

Același dor, aceeași tristețe,

Oare de ce nu vor să plece?

O altă zi pierdută va trece

Of, ce tare dor mi-a fost de tine...

Deşi încercat-am să te uit,

De dorul tău sunt încă chinuit.

Ține-mă te rog de mâna bine,

Of, ce tare dor mi-a fost de tine…