Monolog
sa te am in brate,
asta e tot ce vreau sa stiu
străzi, alei, vă rog
implor sa l ating
doar pentru un moment,
pentru că el mi-a arătat
cum ar trebui să se simtă dragostea cu-adevarat
mereu mi-e dor de tine când suntem departe,
chiar dacă.. in inima te simt aproape
absența ta în viața mea
m ar răni mai mult decât distanța
a trecut o viață de cand buzele ni s au unit,
un ultim sarut tânjit
ce m a facut sa doara, sa ma sece de putere
verse lacrimi, ochii ce visau la setele
distanța merită fiecare lacrimă,
noapte singuratică sau chiar sărut uitat
neputința ma doboară, ma face sa blestem,
ca de asteptat, trebuie sa astept un etern
te chem pe cerul inimii
te rog nu ma uita
când vreau să te vreau
la apusuri de care nici nu știi
ești imposibil
și tot te vreau.
am inchis ochii si am pretins
ca .. esti aici
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Claudia Frîncu
Data postării: 24 aprilie 2024
Vizualizări: 587
Poezii din aceiaşi categorie
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
Airam.18
Când te-am văzut întâia oară,
Cum îmi zâmbeai și cum râdeai;
Iar eu cu inima amară,
Te așteptam , tu mă visai.
Însă eu nu visam la tine,
Visam la libertatea dulce
Care-mi scufundă amărăciunea ,
Într-ale sale mângâieri fine.
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Bătăile inimii
Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,
Vise ce nu se împărtășesc,
Simțăminte ce prin suflet bântuie,
Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.
Toate se înșiruie-n tumult
Sub bagheta nevăzută a destinului.
Chinuite de-amintiri de demult
În ritmul înfrigurat al timpului.
Ceasurile serilor trec,
Zilele săptămânilor zboară,
Lunile anilor te-ntrec
Iar singurătatea te doboară.
Te agăți de o fărâmă de timp,
Plutești pe o mare nesigură,
Numărând anotimp după anotimp
Și într-un final ești singură.
Ascult tăcerea ta
Ascult tăcerea ta fierbinte
ce-ascunde mii de nebunii.
Ce maladii purtam în suflet
eu nam să știu, tu nai să știi.
Departe sunetul se stinge
și ochii mei nu mai zâmbesc.
Sunt sentimente de-ntrebare
mă mai iubești, te mai iubesc?
Mă supăr că au fost prea multe,
în cablul inimii ce o ai.
Ce să te rog cu voce tare:
să pleci acum, or să mai stai?
Te vreau
Printr-o mie de fețe cunoscute,
Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,
Prin prezenta ta, plina de iubire,
Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.
Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,
Să mi citești a viitorului carte,
Să ți cant din ale mele poezii,
Fiind scrise din ale noastre amintiri.
Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,
Să impărtășim sărutul rațiunii,
Să mi dai părul intr o parte,
Să ne iubim,în miez de noapte.
Te vreau în orice mod posibil,
Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,
Iți vreau inima,din nebunie,
Să mi potolesc dorul te tine.
Dar a venit timpul sa pleci,
-ne despart chipurile cerești,
Și inainte sa ne despărțim,
Ai mai vrea să ne mai iubim?
Să ne iubim cum se cuvine,
Într o lume fără de lumină,
Doar noi doi ,la malul unui lac
Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.
Te vreau in a nopții tăcere,
Te vreau in a soarelui mângâiere,
Să ți ofer iubirea ce mi o țin,
Și să mor, în al iubirii destin.
de Motelica Luiza
TRSTRȚE
Ce tristă-i ziua care vine
De lacrimi zilele sunt pline
Urma lor se așterne în barbă
Un gând rebel vrea s-o șteargă.
De atâta dor și de pustiu
Vorbesc în gând ,așa mai știu
Vă che pe rând,vă strg pe nume
Sperând să vă adun din lume.
Sunteți duși doar de nevoi
Ca-n vremuri grele ce război
Rămase-s casele pustii
Bătrânii sunt ai nimănui.
Rămas-am singură și tristă
Odihnă am pe un colț de prispă
Tăcută și îndurerată
Cu ochii țintă către poartă...
Poate azi sau poate, mâine
Voi auzi lătrat de câine
Și dragii mei să intre în casă
Să-i văd pe toți cum stau la masă.
Airam.18
Când te-am văzut întâia oară,
Cum îmi zâmbeai și cum râdeai;
Iar eu cu inima amară,
Te așteptam , tu mă visai.
Însă eu nu visam la tine,
Visam la libertatea dulce
Care-mi scufundă amărăciunea ,
Într-ale sale mângâieri fine.
Efort
Te caut printre spini murdari de sânge,
Spinii trandafirului ce l-am brodat
Pe pieptul meu ce rece plânge
În regret amarnic cufundat.
Și lacrimi îmi curg pe genunchii mei reci
Și oasele-mi strigă s-opresc căutarea,
Cu groază te uiți în ochii mei seci
Încet, refuzându-mi chemarea
Aș vrea să-mi dai a ta inimă în dar,
So i-au strâns în brațele-mi slăbite
Și ușor s-o țin, să îi declar
Confesiunile-mi îndrăgostite.
Îmi rup coastele-n trudă
Să-mi vezi sufletul ce zace,
Îmi smulg și inima de ciudă
Până n-oi avea eu pace.
Bătăile inimii
Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,
Vise ce nu se împărtășesc,
Simțăminte ce prin suflet bântuie,
Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.
Toate se înșiruie-n tumult
Sub bagheta nevăzută a destinului.
Chinuite de-amintiri de demult
În ritmul înfrigurat al timpului.
Ceasurile serilor trec,
Zilele săptămânilor zboară,
Lunile anilor te-ntrec
Iar singurătatea te doboară.
Te agăți de o fărâmă de timp,
Plutești pe o mare nesigură,
Numărând anotimp după anotimp
Și într-un final ești singură.
Alte poezii ale autorului
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
cand sunt cu tine
cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.
am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.
pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.
am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…
sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.
acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins
aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere
Piere și se sfarmă de durere…
Nu are pe cine iubii
Cum aș putea să văd răsăritul,
Când trăiesc și simt apus
Eu nu-mi doresc decât să ating infinitul
Să m-npletesc cu ăl`de sus.
Nu pot să ajung pe ale culmii lume
Nu pot să mă întind spre albastra zare,
Că toate lanțurile lumii
mă țin pe loc-n așteptare.
Încerc și mă zbat să ating nemurirea
Dar totul în jurul meu cunoaște destrămarea
De vreau să iubesc, nu am pe cine iubi...
De vrea să mă iubească nu are pe cine iubi...
Căci eu n-am înțeles niciodată iubirea
cu al ei tumult ce-l poartă-n sân
cu dorul și drama
și plânsul și viața
Cu tot ce are ea în noi de-adus.
~C.N.F~
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
cand sunt cu tine
cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.
am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.
pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.
am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…
sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.
acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins
aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere
Piere și se sfarmă de durere…
Nu are pe cine iubii
Cum aș putea să văd răsăritul,
Când trăiesc și simt apus
Eu nu-mi doresc decât să ating infinitul
Să m-npletesc cu ăl`de sus.
Nu pot să ajung pe ale culmii lume
Nu pot să mă întind spre albastra zare,
Că toate lanțurile lumii
mă țin pe loc-n așteptare.
Încerc și mă zbat să ating nemurirea
Dar totul în jurul meu cunoaște destrămarea
De vreau să iubesc, nu am pe cine iubi...
De vrea să mă iubească nu are pe cine iubi...
Căci eu n-am înțeles niciodată iubirea
cu al ei tumult ce-l poartă-n sân
cu dorul și drama
și plânsul și viața
Cu tot ce are ea în noi de-adus.
~C.N.F~
tihnit
Lasa-mi pantecul sa planga
Sa se sece de putere
Verse rauri de durere
Ochii ce visau la stele
Soapta-n ceruri ce-a luat
Codrul verde spulberat
Marea-n pagi de hartie
Acum toate s amintire
Aud in liniste raspunsul,
ce rasuna rabdator
Face roadele sa cada...
Sa sfarsasca n cumplit dor.
cand sunt cu tine
cand sunt cu tine pot plastifica fiecare anotimp, incat viata sa mi fie primăvara. si tot ce a lasat toamna in urma sa dispară.
am impresia ca ne stim, dintr un paradis pustiu…oh, cat te iubesc doar apolion stie, ca s da si nopti din mine pentru a petrece trei eternitate si jumatate cu tine.
pictam iubirea n nonculoare, iar cu ultima mea suflare, strig numele persoanei care se transpune in culoare. si da sens vieții care, teama mie ca s a pierduta intr un univers trecut.
am totul…şi nu am nimic. implor- te rog Doamne- sa l ating, sa mai simt o data ducea soapta dezmierdata…
sa ma las cuprinsa in vraja ochilor ce candva, trezea in mine toata viata.
mainvocau, mă dureau fara a tine cont de propri mi ochii ce i admirau.
acum sclipirea mea s-a stins, timpul a trecut si peste pieptul meu a nins
aș topi zăpadă, dar nu mai am putere caci sarutul tau nu cere
Piere și se sfarmă de durere…
Nu are pe cine iubii
Cum aș putea să văd răsăritul,
Când trăiesc și simt apus
Eu nu-mi doresc decât să ating infinitul
Să m-npletesc cu ăl`de sus.
Nu pot să ajung pe ale culmii lume
Nu pot să mă întind spre albastra zare,
Că toate lanțurile lumii
mă țin pe loc-n așteptare.
Încerc și mă zbat să ating nemurirea
Dar totul în jurul meu cunoaște destrămarea
De vreau să iubesc, nu am pe cine iubi...
De vrea să mă iubească nu are pe cine iubi...
Căci eu n-am înțeles niciodată iubirea
cu al ei tumult ce-l poartă-n sân
cu dorul și drama
și plânsul și viața
Cu tot ce are ea în noi de-adus.
~C.N.F~