Îndemn de Crăciun!

Mă joc în părul ei

Cu un cârlionț,

Și-i cad în poală

Ca lovit de glonț

Ochii mi-i ridic

Să-i văd privirea,

Îi simt tristețea

Și...dezamagirea

Mă lasă să adorm

Pe-al ei picior subțire,

Visez cum mă sărută

Dar e doar amăgire

Deschid ochii ușor

Și singur mă găsesc,

Îi chem numele ei

Ecoul doar primesc

Am fost prea egoist

Cerând mereu iubire,

Făr' să ofer în schimb

Un dram de fericire

Degeaba am regrete

La tot ce s-a-ntâmplat,

Rămân cu amintirea

Și tare trist...că a plecat!

Aștept să merg la slujbă

Dar nu pentru vreun leu,

Azi nu-mi doresc câștiguri,

Și doar s-aud de Dumnezeu

Răsună bing de deșteptare

Ce mă îndeamnă ca să vin,

E clopotul bisericii din deal

Un semn de rugă la creștin

Ne îmbrăcăm de sărbătoare

Și cu evlavie pornim la drum,

Soția poartă pe cap năframă

Iar eu un bleumarin costum

În fața noastră e mulțimea

Ce merge înspre-același loc,

Cu toți-L căutăm pe Domnul

În locul sfânt, nu într-un bloc

Astăzi este Duminica Floriilor

Când IIsus intră-n orașul sfânt,

Nu pe un cal și pe mânzul asinei

Poporul strigă,,Osana", salutând

În liniște cu umilintă ascultăm

Cum Lazăr din mormânt a înviat,

E semnul biruinței asupra morții

Și al iubirii pentru cel apropiat

Mă uit în jur și mă simt fericit

Că am putut să sorb cuvântul,

Sa fiu mai bun, să am credință

Că-n viitor voi părăsi pământul

Sunt luminat și plec spre casă

În mână cu crenguțe de finic,

Și-n minte îmi repet neîncetat

Că fără dragoste..nu ești nimic!

Zăpadă peste tot și încă frig
Doar calendarul mă anunță,
Că primăvara e pe-aproape
Așa... că la palton... renunță.

Mână mi-o-ntind spre tine
Prietenă, iubită, dragă soție,
Să colindăm... ca-n tinerețe
Și un sărut să-ți fur...Mărie.

Poteca ne invită, s-o pășim
Să ne-amintim, de altădată,
Cum zi și seară ne-am jurat
Iubire-n dragoste adevărată.

Și-apoi să ne oprim din drum
Și să privim prin lupa... vieții,
La tot ce s-a'ntâmplat cu noi
Până aici la ceasul..bătrâneții.

Nu simt c-am fi doi bătrânei
Atâta timp cât inima ne zice,
Uitați de anii scriși în buletin
Că ei... iubirea...n-o interzice.

Așa că-ntinde-mi mâna, doamnă
Și la plimbare să pornim în iarnă,
Îmbrățișați, pe veci...îndrăgostiți
Că viața trece și... nu se-ntoarnă!

Călătoresc mereu prin a mea țară,

Și văd cum mulți români o părăsec,

Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă

Și pentru că aici de muncă nu găsesc

Cândva eram peste 22 de milioane

Aici stăpâni pe-a noastră Românie,

Acum suntem aproape 16 milioane

Și nici acestia nu viețuim în armonie

Pe drumul meu prin țara mea de dor

Din nord spre sud și către est și vest,

Minunății la fiecare pas eu întâlnesc

Și ochiul mi-l încântă când le privesc

Nu sunt nostalgicul după trecut

Și nici să plâng că aș avea nevoi,

Dar am o vârstă și văd că nu e bine

Când bombe cad in lume și-i război

Mereu îmi pun multe-ntrebări

La care n-am primit răspunsuri,

Cum ar putea un om pe pământ

Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri

Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău

Și de aici privesc cum curge Bistrița,

Sunt printre nori și-aș vrea mai sus

Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița

Și-atunci privirea mi-o arunc în zare

Și bat departe către Marea Neagră,

Gândul mă poartă puțin prin deltă

Vai ce frumos, însă cobor că-i seară

Pentru ce văd vă chem în astă țară

Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,

Sunteți printre străini cam 6 milioane

Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!

Să știi că am adus și astăzi flori 

Și pus pe masă în aceiași vază, 

La tine-mi fuge gândul și visez 

Chiar dacă soarele e la amiază. 

Privirea mi se duce pe-un tablou 

Și amintiri frumoase-mi răscolesc, 

De cât de fericiți eram pe-atunci 

Și cât de mult puteam să te iubesc.

Nu știu de ce răceala ne-a cuprins 

Și înghețat a noastre sentimente, 

Iar când iubirea a devenit străină 

Geaba am semnat noi documente. 

Ce greu a fost să ne găsim cândva 

Și ce ușor ne-am spus la revedere, 

De-abia când ai plecat am înțeles 

Că singur pe pământ...este durere. 

Acum când timpul este...trecut 

Și doar prezentul mai contează, 

Nu-mi mai rămâne decât să spun

Asteapt-o și chiar de-i zi...visează!

Pășesc emoționat pe-aleea cunoscută

Care cândva, demult m-a dus spre tine,

Și unde am rămas până la astă vreme

Purtând și azi același nume-n buletine. 

Cărarea poartă încă multă amintire

Din timpul când pe ea călcam în doi,

Îmbrățișați cu sufletul plin de iubire

Ce ne-a cuprins în mreje pe amândoi. 

Privesc copacii aplecați de timpuri

Care cunosc ce s-a'ntâmplat sub ei,

Și care de-ar putea să spună vorbă

Ne-ar rușina de ce-am făcut sub tei. 

Eram atât de tineri, frumoșii visători

Crezând că vom schimba noi lumea,

Pân' într-o  zi când am gustat amarul

Și am simțit că la mișei..este puterea. 

Mă pun pe banca unde des stăteam

Și meditez la tot ce-am dat în spate,

Spre cer privesc și Lui îi mulțumesc

Pentru ce am, lângă a mea..jumate!

În lumea noastră, iubirea strălucește,

Cu fiecare clipă, mai mult crește.

În ochii tăi, o lumină arzătoare,

Îmi spune că ești dragostea cea mare.

Prin vântul blând, pe câmpuri de dor,

Iubirea noastră curge, ca un izvor.

În fiecare atingere, în fiecare sărut,

Simt că iubirea noastra strabate tot mai mult.

Pe calea noastra, impreuna am pornit

Ca doi copii noi am devenit.

În lumina zorilor și sub cerul senin, 

Destinele noastre se unesc, fără sfârșit, divin.

am înțeles în sfârșit 

că a te iubi,te distruge groaznic,

iar a fi iubit îți oferă viață.  

dar totuși..de ce mă simt ruinată?

de ce mă simt un nimic fără tine?

de ce sunt dependentă de tine?..

și de ce te las să dai cu mine de pământ

ca apoi sufletul să-mi fie distrus?

de ce te mai aștept,

după tot răul făcut?

de ce aștept scuzele tale false

că doar pe mine mă iubești?

de ce aștept acele minciuni copilăroase 

de care m-am îndrăgostit din prima secundă?

de ce îți aștept îmbrățișarea?

de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,

că voi fi bine?

de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,

doar cu acel zâmbet?

de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?

de ce......

Nu vreau să mă iubești,

Doar să mă vezi in stele,

Să mă visezi in noapte,

Când arde lumânarea

Să mă ascunzi în șoapte,

In ploaia mult prea rece

In lacrima-ti sa fiu,

Să mă pictezi in gânduri

Chiar dacă-i prea târziu,

Nu vreau să mă iubești,

Doar când apusul creste

Să-ți fiu astre cerești...

Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte

Prin fereastră priveam către cer departe,

Într-o noapte caldă de vară, la luna plină

Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.

Un freamăt în suflet palpitând a izvorât

Căci în gând de mult timp era zăvorât,

Dând naștere unui sentiment romantic

Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.

Lumina misterioasă a lunii pătrundea

În interiorul camerei prin perdea,

Creând un joc magic profund liniștitor,

Dar în același timp destul de ispititor.

În caleidoscopul ritmului din inimă

Și al sentimentelor ce îl animă,

Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat

Și dorințele cu visul s-au împreunat.

Probabil că acum,

în aerul serii de vară,

stai întinsă în pat

obosită sau gânditoare,

și te gândești hmm…

lasă-mă să-mi asum,

poate la filosofii de viață,

poate la ziua de mâine,

poate spui în gând o rugăciune…

Și acum probabil te întrebi,

oare la ce mă gândesc eu,

în aerul serii de vară…

nu mă gândesc la filosofii…

mă gândesc la cum să te cert mai aspru

că nu dormi…

Dacă ai fi aici lângă mine

în această seară,

ai adormi într-o secundă în brațele mele,

în timp ce te mângâi pe spate,

și după ce ai adormi,

ți-aș da părul de pe frunte la o parte,

să-ți dau un pupic și să te alint,

pentru că, părerea mea este

că oamenii cei mai serioși și pragmatici,

(cu apucături militare 😈)

trebuie să fie iubiți cel mai tare.

Dar desigur, pe lângă seriozitate

si militărie,

aceste persoane au chip de prințese,

știu că sunt prințese și în povești, dintre cele mai cele,

însă prințesa mea e mult mai frumoasă și inteligentă decât ele.

(cred că te-ai prins deja că mai am un pic și mor de dor,

deci nu o să-ți mai zic că-mi lipsești…

Noapte bună, micule dictator! 😈)