…dar niciodată frânți
Paianjenii, pe arcuri pânza să-și întindă...
Vâsliți, cât somnul străjilor e dulce!
Cât timpul stă, cu fruntea în oglindă,
Și noaptea s-a găsit, cu ziua la răscruce.
În taină, să ne depărtăm de maluri,
Înfășurați în picăturile de ploi,
Mușcând din noi, ascunse-n valuri,
Cârlige ascuțite, cată să ne tragă înapoi.
Cuvinte goale, să ne smulgă clipe,
Din aripi, cioburi picurând incandescente,
Obsesii fumegând din pipe,
Sfărmate-n dinți de scorpii inocente.
Prin viața noastră, carte fără pagini,
Aleargă-n umbre alungat pustiul,
Ospiciul fără gratii, fără margini,
Paradoxal în oase, răsucindu-ne burghiul.
În fiecare urlet și în orice fibră,
Ca o hienă, sfåșiindu-ne minciuna,
Și teama naște capete de hidră,
În urma luptelor pierdute pentru totdeauna.
Cu siguranță, știm de-o vreme, care-i treaba,
Am înțeles că dintre noi căzuți,
Se-nalță iar, cum din cenușă crește iarba,
Salcâmii îndoiți dar niciodată frânți.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Iulian Grigore
Date of posting: 8 сентября
Views: 193
Poems in the same category
Câte odată..
Câteodată vine ploaia,
Lăcrimând pereții,
Întunecănd odaia
În Surâsul dimineții.
Uneori ne fulgeră
Din Cerul prăfuit,
Gândul care tulbură
Obișnuitul circuit..
Din când în când e ceață
Și umbre mișcătoare
Privirea ne îngheață
Sub febrilul soare.
Sporadic ne inundă
Liniștea din hol
Ce tremură- n oglindă
Și ne prăbușim în gol.
Intalniri
Intalnirile cu tine insuti sunt cele mai frumoase,
Daca esti din neamul blajinilor, te bucuri doar de devenire
Si te miri de unde ai plecat, uneori.
Intalnirile cu tine insuti sunt dureroase,
Cand nu mai vezi bucuria din ochii copiilor,
Doar grija unui viitor, acelasi de fapt,
Care pana mai ieri iti promitea un tarm de mare,
Iar astazi se teme si de umbra lui, sarmanul…
Si viitorul poate face depresie, cred,
Spre deosebire de trecut, care pare mereu lipsit de griji,
Care “s-a scos”, pe seama prezentului, mereu la mijloc,
Parca furand ceva si din trecut si din viitor.
O trilogie neinteleasa, greu de tradus intr-un monolog,
Care sa-I faca pe toti intelepti cat sa nu isi risipeasca iubirea
Prin spatiul infinitesimal dintre trecut si present,
Dintre present si viitor.
Corp
Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.
Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.
Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.
Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.
Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.
Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.
Încercare
Din ochii negrii
Mijiţi în sânge-moarte
Cu amintirea-n suflet
Un gol, pustiu
Îmi văd corpul ca o torţă
Arzând în flacăra iubirii
Descătuşat de propria chemare
Înrobită-n amintirea
Punctului demult uitat.
Tastând cuvinte al căror sens
Uitat de timpul anagnost,
Tot ce-i trist
E un imens
Trec emoții al căror cost
Le vom uita pentru că
Au fost.
Precum trăiești vei reveni
A ta soartă va deveni
O secundă împrăștiată
În viața mea naufragiată.
Eram, am fost, voi fi, nu sunt
Un om al cărui rost străin
Spulberat al cărui suflet
Nu există în abis.
Orice cuvânt, el se aude
Cum e rostit, așa şi este
Esenţa lui e şi chemarea
Unui fel de a fi greşit.
Problema e fără răspuns
Și o spun
Ca...
Să ne înţelegem
Prin ce spunem comunicăm
În limite şi ziduri sterpe
A ce spun tu înţelegi
Pentru că din închisoarea
Societăţii culturale
Cu faţete transparente
In culori strălucitoare
A luminii nevăzute
Și a glasului tactil,
Tu răspunzi inteligibil
Ca triunghiu-n patru laturi
Ca un romb hexagonal
Suntem pe-o dreaptă-nspăimântată
A dorinței de a fi
Neputinței de a trăi.
Ce vreau să spun
Nu pot să afirm nu am cuvinte şi silabe
Inventate-n realitatea
Cea creată fără rost,
Șlefuit de omenirea
Al cărei unic țel si scop
E să trăiască călcând pământul
Distrugându-i esenţa vieţii.
Păduri, tărâmuri, oceane verzi,
Câmpii și munți, nestrăbătuți
Oricine ai fost te voi găsi
Și această viață o vom părăsi.
Sunt o mică înregistrare
Pe hardul vieţii
Upgradat
Al cărui Windows
Eronat
Se aşterne la picioare
Fără ram sau procesor,
Însă viaţa nu suportă
La infinit aceeaşi greşeală
Creând un om ca partener
Din dorinţa de a nu mai fi
Singură-n nimicnicia
Timpului fără sfârşit.
Însă omul acest duşman
A tot ce-i viu, stăpân legal
Distrugând în calea lui
Tot ce vede înverşunat
Că nu e el, la fel,
Creat de el
Cum vrea şi poate
În nețărmuita-i lui gândire.
Fără ea noi n-am mai fi
Oameni a căror soartă
O răsfrângem
Prin credința
Ce-o cunoaştem în prezent
Acel ceva nu poate să fie
N-a fost creat şi nici născut
Pentru a fi un crez al nostru
Al dorinţei de a fi
Un Dumnezeu pe acest Pământ.
Opriţi-vă,
Nu vă mai mişcaţi,
După clipe să alergaţi,
Dăm format dar mai înainte
Lumina vieţii s-o aprindem
Și cu toții să ne rugăm
De păcate să ne lepădăm
Apusul nostru acum va fi.
Suntem nici buni,
Nici cei mai răi
Însă calea ce-o urmăm
Prin crearea nenaturală
A unor zei
Străbuni şi ei
Ce ne cheamă în lumea lor…
Veniţi acum sau niciodată
Lăsaţi timpul să respire
Glasul lui ca un ecou
Din nou, lumina s-o umbrească
Și din moarte să răzbească
Un nou sens
O altă cale,
O altfel de viață,
Poate mai bună.
ÎMBRĂȚIȘEAZĂ-MĂ VIAȚĂ …
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Și reazemă de - al tău zid
Cu iedera-ți verde răcoros
Culorile vieții să le privesc
Vitralii ce-n ochi se risipesc
Precum cioburi frumos colorate.
Îmbrățișează-mă viață
Încă o dată…
Iar eu am să-ți las urma
Dorințelor mele pe-al tău zid,
Pe-a ta iederă înlăcrimată
Unde, privirea-mi zace strivită
Când pleoapele reci mi se închid.
Îmbrățișează-mă viață încă o dată.
Iluzii în olandeză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusies
Je bent zo oud als je wilt zijn,
Je hebt het krullende haar dat je altijd hebt bewonderd en dat nooit kroest,
Je hebt een muur vol schilderijen in je kamer,
Je hebt het populairste telefoonmodel,
Je hebt een beste vriend, hij zal je nooit in de steek laten, niet bewust tenminste.
Je hebt het lekkerste ontbijt (pannenkoeken met Nutella),
Je hebt de beste stappenteller die gedownload kan worden,
Je hebt de snelste fiets, daarmee bereik je Fălticeni in slechts 15 minuten,
Je hebt de meest rechte neus, je hebt geen neuscorrectie meer nodig,
Je hebt de meest rechte tanden, niet te ver naar achteren of te ver,
Je krijgt altijd de meest accurate waardering van de mensen om je heen (er is geen brutale leugen meer, ze zullen je niet kennen, omdat het ze niets kan schelen, ze het niet nodig hebben, of omdat je alles in je houdt en wilt om de sterke vrouw te lijken, stop met het vermannelijken van jezelf in het belang van mensen die er niets om geven, wie ze ook zijn),
Je hebt de zuiverste bedoelingen, niet alleen dat, je weet ze ook te laten zien,
Je hebt de meest glanzende gelnagels,
Je hebt de meeste tinten paars in je garderobe,
Je hebt de meest uitgebreide afspeellijst met de gedichten van George Bacovia die de een na de ander worden voorgedragen,
Je hebt zoveel vrienden als je zou willen hebben, dat wil zeggen twee, de eerlijke, met wie je een leven lang contact zult houden, de rest zijn gewoon mensen die iets van je willen, ze gebruiken je, ze missen je niet een kans als ze je zien,
Je hebt de beste manier om frietjes te maken, zoals McDonald's bij jou in de buurt,
Je hebt de beste styling elke keer dat je je verkleedt,
Je hebt altijd harmonie, niets wijkt af van wat je oorspronkelijk wilde, zelfs niet de kleinste afwijking,
Je hebt de meest begripvolle mensen (maar je moet alles uitleggen, waarom is de lucht blauw?, waarom adem je?), maar dat gebeurt niet in ons gedicht,
Je hebt de beste verklaringen, alleen jij weet hoe je ze zo mooi hebt gemaakt, niemand blijft in de war, iedereen houdt speciaal hiervoor van je,
Je hebt de beste verjaardagstaarten in Noorwegen,
Je hebt de beste pennen, ze breken nooit,
Je hebt het beste paar schoenen, ook voor Latijns-Amerikaanse dansen,
Je hebt de meest interessante ideeën voor kamerdecoratie,
Je hebt de beste precisie bij het knippen van het haar van een vriend (je kunt jezelf nauwelijks knippen),
Je hebt de grappigste voorkeuren als het om muziek gaat,
Je hebt een muzikaal oor, maar je weet helemaal niet hoe je het moet gebruiken,
Je hebt de meest extravagante smaak als het om nagellak gaat, alleen neonkleuren spreken je aan,
Je hebt de mooiste normen, je benadert ze nooit omdat ze mooi zijn,
Je hebt de beste spiegels, daardoor kun je alles zien, elke vlieg die erin is gekomen,
Je hebt altijd en overal de meeste verdiensten,
Je hebt het beste vermogen om gebeurtenissen te begrijpen, van welke aard dan ook,
Je hebt de meest aangename stem,
Je hebt de zachtste aanraking,
Je hebt de meest geurige parfums, je bent een lentefee,
Je hebt de helderste glimlach, je trekt alle ogen, ook al hou je niet van aandacht,
Je hebt de beste grasmaaier, knip elke lijn op dezelfde lengte,
Je hebt de beste waardering voor dingen, vooral de hoeveelheid. Als een vriend langskomt en je limonade wilt drinken, zorg er dan voor dat je allebei dezelfde hoeveelheid sap in je glas hebt,
Je hebt de beste manier om de problemen van mensen te begrijpen, neem logica en wat logisch haalbaar is, niet wat iedereen wil dat er gebeurt, wees eerlijk, ook jij wilde veel mooie vlinders in dit leven, maar ze vlogen niet in jouw richting, alleen dingen die jij sprong om te vangen en alleen jezelf pijn te doen,
Jij hebt het beste vermogen om in de harten van mensen te kijken, om wonden te helen. Vanuit dit gezichtspunt ben je zelfs een psycholoog.
Je hebt het mooiste fatsoen in gedrag en gedrag,
Je hebt de meest correcte en beste argumenten,
Je hebt de raarste voorkeuren als het gaat om de televisiestations waar je naar kijkt,
Je hebt de treurigste herinneringen, maar je bent erin geslaagd om wat op het eerste gezicht te weinig leek te vermenigvuldigen, om van die tips iets constructiefs te maken,
Je had de leukste bankcollega's,
hij gaf je altijd de oefeningen waarvan je niet wist hoe je ze moest doen,
Je hebt de meest ontroerende woorden in de woordenschat,
Je hebt de beste pincetten, nagelknippers,
Je hebt de mooiste ambities in jezelf, niet alleen jij zou de begunstigde zijn,
Je hebt de meest genereuze gedachten,
Je hebt de meest moraliserende en melodieuze gewetensstem,
Je hebt de kracht/wijsheid om op te geven als je ziet dat je geen reden hebt om door te gaan,
Je hebt de mogelijkheid om mensen een goed gevoel te geven alleen al door jouw aanwezigheid. Als je bij ze bent, hebben ze geen wit haar meer, zijn ze gelukkiger, lijken ze niet eens rimpels meer te hebben,
Je hebt op alle mogelijke manieren geprobeerd een betere versie van jezelf te worden, het doel is bereikt, je kunt ontspannen, de stem van het geweten was hard tegen je, omdat het alleen jouw bestwil wilde, het is als de stem van een ouder die je niet dwingt, alleen zegt hij dat het beter zou zijn omdat hij aan je denkt en nog steeds om je geeft.
Other poems by the author
Furtuni
Trec eu, …un val însingurat,
Zăgăzuit în țărmuri strâmbe,
Visând cum ard, necugetat,
Vărsat întâmplător din umbre.
Și mă întreb din când în când,
Într-un gerunziu imperfect,
Spre care orizont mergând,
În mine însumi par, suspect?
Lăuntric glas ce mă îndeamnă,
Să mă opresc și să adorm,
În cânt înșelător, mă cheamă,
Înnegurat, meandriform.
Și obsesiv regret un pas,
De prizonier întârziat,
Prin timpul scurs, obscen din ceas,
Pierdut pe drum îndepărtat.
De parcă nu ar fi de-ajuns,
În fiecare așteptare,
Să-mi regăsesc un rost ascuns,
Surprins în orice căutare.
Din fiecare gând ciudat,
Mistuitor un foc aprins,
Un ideal înstrăinat,
Neînțeles și necuprins.
Căci uneori, ...doar uneori,
Din stele fără scânteiere,
Erup în mine-asurzitori,
Vulcani, când totul e tăcere.
Furtuni, uitate ce-ar putea,
Amăgitoare-nvăluite-n cețuri,
S-ascundă în privirea mea...
Talazuri, murmurând sub ghețuri.
Cobor
Nu râdeți! ...e vreun doctor pe aici?
Să sune cineva la 112,
Mi-e rău de-atâta fericire cu sclipici,
Și beznă cât încape-n noi.
Să vină cine vrea să vină,
Să spună orice-ar vrea să spună,
Degeaba-afară e lumină...
Dacă în noi e noapte, fără lună.
Și roiuri nesfărșite de himere,
Trecând prin timp, purtate de uitare,
Asemeni unor de haite de hiene,
Pândind orice moment de ezitare...
Să vină cu cisterne pompierii!
Cu ei, furtun și-o scară să aducă,
Să spele lumea de bacterii,
Cu mult săpun, și cu un ghem de cârpă.
Ca oamenii să vadă adevărul,
Din urmă așteptându-l să trăiască,
Pe-Adam senin, mâncându-și mărul,
Curaj de vor avea în ochi să îl privească.
Ce greu miroase cerul a ospiciu,
Oare să vin, ...sau să mă duc?
Martor întâmplător la un etern supliciu,
În colț, pe drum spre balamuc.
Să sune careva la prefectură!
M-aude cineva în univers?
M-am rătăcit cu cei ce mint și fură!
Opriți planeta! ...sau cobor din mers...
Soartă
Râdeți voi sfincși, învăluiți în pagini,
Din vechi scripturi cobind nemulțumite,
Aprindeți torțe-n veacuri fără margini,
Când se întorc la țărm corăbii rătăcite.
Atunci când stâncile își clocotesc mânia,
Încinse magme, revărsându-se spre mare,
Aripi pietrificate scuturându-și agonia,
Etern prin fiecare dintre noi, se pare.
Atunci atâtea clipe trec în van, pierdute,
Sub mii de pași împiedicați în vânt,
Noian de gânduri sângerând înfrânte,
Neprețuind nici cât o frunză, moartă în pământ.
Ce-i oare peste lume nebunia asta?
Curgând amestecată-n vin și-n scârnă,
De unde-n noi orbirea, truda și năpasta,
Atâtor zei ciudați care pe cruci atârnă?
Mocnind pe undeva adânc în orice tresărire,
Sălbatic sfâșiindu-ne asurzitor, vreo boală,
Stăpână peste karme, dureroasa amăgire,
Fierbându-le pe toate în aceași oală.
Așa absurd, e poate datul chinuit al sorții,
Cum îndoielnică aceiași parte ne arată Luna,
An după an, zi după zi de teama nopții,
Dintr-un amar potir să ne sorbim minciuna.
Zaruri
Pentru că timpul uneori,
Plutește în derivă,
Firav, abia născut în zori,
Din carne de ogivă...
Într-un acvariu fisurat,
Lăsat pe țărmul mării,
Ca un regret nemăsurat,
Bastard al resemnării;
Din ochii ei, însingurat,
Mă sfâșii în uitare,
Sub pasul mic, neîndurat,
Prin vorbele-i amare.
Mă șterg din mine, ca în vis,
Cu gânduri și tăcere,
Gladiator gemând învins,
De propria cădere...
Pentru că ochii ei acum,
Privesc în altă parte,
În urmă-i doar pustiu și scrum,
Sub frunze negre, moarte.
E timpul poate un fugar,
Jucând perfid cu focul,
Copil naiv, călcând pe jar,
Pierzând la zaruri totul.
Luptând
Arată-mi drumul, dincolo de dealuri,
Potecile acelea șterse și uitate,
Să mă feresc de noapte și de valuri,
De mări întunecate și sărate...
Cum vântul rece care suflă-n mine,
Tăcut să se oprească doar o clipă,
Sălbatic tresărind în rime,
Însângerat legându-și o aripă...
Rostește-n simțuri, adormite,
De mult pierdutele chemări,
În rânduri printre pagini prăfuite,
De veacuri, ucigașe renunțări...
S-alerg eliberat de nori și frică,
Îmbrățișat într-un destin de kamikaze,
Neomenescul adevăr să-mi zică,
Dacă să-mi pun sau nu masca de gaze.
Că totul împrejur e doar cădere,
Un haos viu luptând cu timpul crunt,
Simt umbrele crucificate de durere,
Între ce par și cine sunt.
E vina mea
De cand mă ştiu, am aşteptat răspuns,
Neînțeles, îngreunat şi fără rost,
La întrebări, pe care niciodată nu le-am pus,
Pierdut în locuri unde am mai fost.
Şi-am auzit în mine, zornăit de lanțuri, grele,
Şoptind înşelator sub slove, printre pagini,
Mi-aş fi dorit cumva să mă ascund de ele,
Prin sârmele ghimpate ce-nfloreau pe margini.
Nătângi, stăpânii se grăbeau să-mi amintească,
Prin şfichiuiri de bici, fiindu-le povața,
Supunerea şi legea, zisă părintească,
Amenințări prosteşti, cu moartea şi cu viața.
E vina mea şi-a altora, aşa ca mine,
Că prea adânc şi ruşinos de umbre ne-am temut,
Atâtea vorbe goale, am lăsat să ne dezbine,
E vina lor şi-a mea copile, c-am tăcut.