Amor neînțeles
Îmi trebuie un Dumnezeu să mă salveze,
Să mă spânzure de-o limbă de campana,
S-adun în mine urlete sfinte disperate,
Morții-n urmă pașii cu teamă să cate;
Pe-un cer crepuscul lungit pe-o câmpie
De unde munții albaștri-n trepte urc
Și se pierd în cer, jertfe-ți aduc ție
Ce-ai dat viață al meu amor.
M-am prăbușit până-n Infern, pân' la Dis,
Suferința-i la ea în paradis,
Apoi m-a tras în sus, în abis,
"Doamne! De ce la timp nu m-ai ucis?
În extazul cel mai mare,
La apogeu de-amor în ultima suflare,
Să mă sting, să simt răcoare,
Să mă topesc urât ca floare!"
Dar Moartea m-a privit șocată,
Asemenea dragostea n-a văzut evocată,
Să mor în chinuri din pasiune?
De parcă am fi din altă dimensiune.
Muritori de rând n-o pot avea,
Iar noi doi, divini prin excelență,
O ducem pân' la ceru-al nouălea:
Îngerii-și pierd din esență,
Sfinții își contestă a lor existență,
Poate să le fie nimbul cât mai sfânt,
Tot se alege praful în curând.
Primul a fost ce s-a mișcat,
Iar cu noi a încetat.
Având în față pe Cel Dintâi,
Făcătorul răului și-al binelui căpătâi:
Tremură lumină în fața noastră!
Ți-ai pierdut onoarea măiastră!
..............
Astfel, ultima suflare Universul și-a dat-o,
Dumnezeu părăsește scena-n muzică, vibrato,
Al nostru amor atât fu de temeinic,
Încât n-a fost învins nici de-atotputernic.
Category: Love poems
All author's poems: Ksandros 
Date of posting: 16 мая 2023
Added in favorites: 1
Views: 659
