Vă chem acasă!

Călătoresc mereu prin a mea țară,

Și văd cum mulți români o părăsec,

Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă

Și pentru că aici de muncă nu găsesc

 

Cândva eram peste 22 de milioane

Aici stăpâni pe-a noastră Românie,

Acum suntem aproape 16 milioane

Și nici acestia nu viețuim în armonie

 

Pe drumul meu prin țara mea de dor

Din nord spre sud și către est și vest,

Minunății la fiecare pas eu întâlnesc

Și ochiul mi-l încântă când le privesc

 

Nu sunt nostalgicul după trecut

Și nici să plâng că aș avea nevoi,

Dar am o vârstă și văd că nu e bine

Când bombe cad in lume și-i război

 

Mereu îmi pun multe-ntrebări

La care n-am primit răspunsuri,

Cum ar putea un om pe pământ

Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri

 

Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău

Și de aici privesc cum curge Bistrița,

Sunt printre nori și-aș vrea mai sus

Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița

 

Și-atunci privirea mi-o arunc în zare

Și bat departe către Marea Neagră,

Gândul mă poartă puțin prin deltă

Vai ce frumos, însă cobor că-i seară

 

Pentru ce văd vă chem în astă țară

Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,

Sunteți printre străini cam 6 milioane

Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!

 

 

 

 

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Zugun poezii.online Vă chem acasă!

Date of posting: 11 февраля 2024

Timp de citire: ~3 min.

Views: 1012

Log in and comment!

Other poems by the author

Aș vrea!



Aș vrea să mă trezesc, iarăși copil
Și mingea să o bat, pe ulița din sat,
S-o mai aud pe mama, că mă strigă
Copile, treci acasă, că s-a întunecat.

Aș vrea să duc, din nou ghiozdanul
Chiar dacă-i greu și eu sunt un pitic,
Să mă așez în banca de la fereastră
Și fericit să fiu, când doamnei îi recit.

Aș vrea să trec pe la liceu, în Dorohoi
Să-mi văd colegii și-ai noștri dascăli,
Să-mi amintesc cum gardul îl săream
Să ne plimbăm prin parc și, a... chiuli.

Aș vrea să alerg prin holul facultății
Pe unde era interzis pentru studenți,
Să tai din drumul ce ducea la clinici
Unde ne așteptau... bolnavii pacienți.

Aș vrea ca tânăr să mai fiu ca altădată
Și să mă plimb în doi...cu-a mea iubită,
Pe-aleile cu teii înfloriți, din Iașiul drag
Sărutul ei să-l fur și să-i rămân... ispită.

Aș vrea ca dorul... să mi-l pot ascunde
Și să nu simt durerea ce mă cuprinde,
Că anii au trecut și am rămas cu dorul
De tot ce-am scris și, asta mă... ucide.
.................................
Mi-e dor, de tine tinerețe, trecătoare
Mi-e dor, de ce-am trăit în astă viață,
Mi-e dor, de voi părinți, astăzi plecati
Rămân cu dorul și-a mea... speranță!

More ...

Am auzit Cuvântul!

De mic copil am auzit de Tine

De la părinți și-ai mei bunici,

Care mi-au zis că Tu ești viață

Și, de-s căzut prin rugă mă ridici. 

 

Și mai apoi am auzit Cuvântul

Rostit de cei ce Cartea o citesc,

La nimeni să nu port dușmănie

Și pe aproapele...să mi-l iubesc. 

 

Când n-am mai fost copil și-adult

Am încercat scriptura s-o-nțeleg,

Iar, din vechiul și noul Testament

Am învățat cum calea, să-mi aleg. 

 

Pe drumul vieții mi-ai fost lumină

Și nu m-ai părăsit când am greșit,

M-ai mângâiat cu dragoste divină

Simțind că-s pe pământ...fiul iubit. 

 

Acum când anii mi s-au pus în spate

Smerit la Tine zi și noapte mă închin,

Îți mulțumesc, că mă ajuți să înțeleg

Că a iubi, ierta și dărui...e Dar Divin!

More ...

Fiul...iubit!

Iubesc privirea ta senină

De care m-am îndrăgostit,

Încă din timpul studenției

Cănd ochii tăi i-am întâlnit. 

 

Demult a început povestea

Iubirii noastre făr 'de sfârșit,

Și binecuvântare s-a revărsat

Peste cămin, când fiul a venit. 

 

Eram doi tineri cu multe vise

Fără a ști că viața-i nemiloasă,

Până ce lovituri noi am primit

Chiar, de la acei primiți în casă. 

 

Am mers pe drumul nostru drept

Și am trăit cum ne-a fost soarta,

Iar viața permanent ne-a învățat

Când, și cui să 'nchidem poarta. 

 

Am plâns, am râs și n-am cedat

Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,

În doi luptă am dus și am învins

Și dealul, uneori, l-am făcut vale. 

 

Acum după o viață cu de toate

Sunt fericit că visu-i împlinit,

Și mulțumiri înalț...la Domnul

Rugându-L să rămân...fiul iubit!

More ...

Împăcare!

Hai să ne-mpăcăm chiar azi

Că mâine poate fi târziu,

Să credem iarăși în iubire

Iar eu prieten drag să-ți fiu.

 

Ne știm parcă de-o veșnicie

Și peste multe am trecut,

Doar împreună am luptat

Și rău la nimeni n-am făcut.

 

A fost și vânt, au fost și ploi

Ba chiar și câteva furtuni,

Dar am știut cum să trăim

În adevăr și nu-n minciuni.

 

Nu cred că poți uita vreodată

Trecutul când ne-am cunoscut,

Și viața noastră atât de fericită

Pentru că alții răul ni l-au vrut.

 

Știm amândoi destul de bine

Că-n jur avem destui dușmani,

Iar satisfacții să le dăm nu vreau

Când ne iubim de-atâția ani.

 

Așa că hai să lăsăm amândoi

Din tot ce e orgoliu păcătos,

Iar lumea să rămână cu ale ei

Și să uităm prostia...de-a fi gelos!

 

 

 

More ...

În drumeție!

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

 

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

 

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

 

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

 

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

More ...

Un vis...neîmplinit!

Privește draga mea spre cer

Să vezi ce tristă este luna,

Ne simte că suntem străini

Și cred că știe unde-i vina

 

Pe-alei, pe seară ne plimbăm,

Și strâns ne ținem noi de mână,

Încrezător îți spun că mi-aș dori

Pe viitor să-mi fii a mea stăpână

 

Dar nu primesc niciun răspuns

Și parcă nu auzi ce îmi doresc,

Ești lângă mine, dar nu cu mine

Și simt că în zadar eu îți vorbesc

 

Ne știm de când eram copii

În satul nostru de sub deal,

Și mă vedeam iubit să-ți fiu

Dar cred c-am fost luat de val

 

Ai acceptat să stăm de vorbă

După a noastră tristă despărțire,

Eu tot sperând poate voi fi iertat

Și pași în doi s-avem spre fericire

 

Imensa-fost a mea dezamăgire

Când verde-n față mi-a zis c-are iubit,

Că m-a iertat, dar niciodată n-o să uite

Că visul de iubire...rămàne...neîmplinit!

More ...

Poems in the same category

(imnuri tracice – sărbătoarea)

arhetipul mielului - să ne hrănim

cu un

 

neinițiat!

cel ce își strigă răzbunarea pe la colțuri

de lume!

 

- ah! injustiție, boală

a sudului -

 

straniu blestem!

 

(copil al odihnei barbare)

galben dezrădăcinat. -

 

 

*

nisip. îmbătrânire. perpendiculară pe existență

 

 

*

 

zbor -

veghe a bolilor, noapte

de noapte.

 

poate-mi pun o pană,

două,

 

din pasărea speranței!

 

va veni vremea

când prietena mea, piatra,

va cânta poema adevărului.

 

voi fi eu acolo?

 

 

*

(când dumnezeul din noi dă mâna cu cel din

afara noastră, omul înfierat - îndulcit naște ființa supremă;)

 

 

*

ah, poți tu mai mult? știi tu mai mult?!

More ...

Mozaic

Pestriță e lumea întreagă!

Pe loc nu știe a sta...

De stă,vrea să se miște,

De mișcă,vrea să stea!

Iar omul nu știe ce vrea!

Când râde, când plânge!

Ori naște,ori moare!

Face,desface, țipă sau tace!

Direcție au toate

Chiar de n-ar vrea!

Lumea-i făcută de cineva

Sau ba!?

(26 februarie 2023 Horia Stănicel -Irepetabila iubire)

More ...

PROTOCOL DE VEGHE

Orașul rulează pe modul nocturn,

străzile - circuite deschise.

Ferestrele clipesc intermitent,

ca niște sateliți domestici

care ne monitorizează  somnul.

 

Corpul meu învață limbajul semnelor,

respiră în  impulsuri scurte,

în timp ce timpul se fragmentează

în date neclasificate.

 

Cerul nu mai e o promisiune,

ci o hartă de coordonate instabile.

Stelele tramsmit tăceri codate,

iar eu le recepționez

fără să știu parola.

 

Rămân în stare de veghe,

între carne și algoritm,

așteptând o eroare minoră

în sistemul realității

care să mă lase

să fiu viu.

More ...

Ce să mă fac cu atâta viaţă?

Ce greu se-mpacă-n mine gânduri

Şi al sentimentelor fior,

Cu prea puţinii ani de viaţă

Dintr-un destin de muritor.

 

De ce-ai sădit în mine, Doamne,

Această lume atât de vie?!

De parcă viaţa ce mi-ai dat-o

M-ar însoţi o veşnicie.

 

E atâta abundenţă-n mine

De potenţiale dimineţi,

Că mi-ar ajunge pentru zile

Ce le-aş trăi în mii de vieţi.

 

Şi atâta freamăt mă animă

Când simt în mine totul viu,

C-aproape nici nu-mi vine-a crede

Că într-o zi n-am să mai fiu.

 

Ce să mă fac cu atâta viaţă?

Cum o să mă despart de ea?

Mi-e şi mai greu să mor acuma,

Când oricum moartea este grea.

More ...

Pierderea speranței

Ea nu-și pierde speranța în timp ce se roagă.

Nu este deloc simplu,

mai ales atunci când sună clopotele

pentru tot ceea ce se poate înălța

dar nu se înalță, ci se scufundă.

 

Un țipăt poate însemna un coșmar

sau o frontieră pentru sfințenie

atunci când infinitul este în interior.

 

Viața este o iluzie sau o mască a unui ego

și poate că această disimulare are scopul

de a rostogoli acest ego într-un haos

mai mare decât Mare Imbrium

numită și Marea de Lacrimi.

Ea crede că atât cât are

este suficient pentru ea.

 

Ea este încă recunoscătoare lui Dumnezeu,

deși oarbecăiește și pare a fi un robot

care suflă în nisipul fierbinte

pentru a face obiecte de sticlă,

transparente, aproape invizibile.

Viața ei pare a fi un cristal de Murano

din care lipsește conținutul.

Poate că își dorește doar un simplu sfârșit ;

nicidecum să fie mântuită.

Poate că trebuie să mediteze

ca să înțeleagă lipsa de sens

a condiției sale umane.

 

Nu poate ține pasul cu nimic nou

în timp ce este blocată de acele obiecte

pe cale de dispariție -vizibilitate, viziune.

 

Umbra ei se adâncește în profunzimea sufletului,

se transformă într-o frică care roade

și dă contur acelei tăceri stranii,

tăcere care este absorbită de pereți.

În timp ce își digeră visele cubice,

îi este frică că se va pierde în sine ;

îi este frică de propria ei metamorfoză. 

Reîntoarcerea în propriul ei abis intern

este o târâire ciclică, inelară,

dar nu o resemnare

și poate un râs pietrificat, un rânjet.

 

Deasupra capului ei,

câțiva nori sunt pe punctul de a se ciocni ;

cer plin de fulgere.

Poate că are nevoie de Dumnezeu,

dar ea se gândește doar la acele întrebări

lipsite de răspunsuri; își îneacă dorințele în băutură

și cade într-un somn psihedelic,

unde nu se mai poate ruga.

 

Poate că a fi în brațele lui Morfeu este un refugiu.

Nu-și pierde speranța.

Poate că se va trezi în Rai.

 

Când se poate considera că un cuvânt este pierdut?

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Nota : Poezia este o analiză a unui personaj din piesa de teatru Ce Zile Frumoase, scrisă de Samuel Beckett, această poezie a fost publicată în Lothlorien Poetry Journal. Mare Imbrium sau Marea Ploilor, sau Marea de Lacrimi, în latină Mare Imbrium, este o mare situată pe partea vizibilă a Lunii. Marea de Lacrimi s-a format ca urmare a umplerii unui crater cu lavă lichidă.

More ...

Cu capul în nori

Alerg pe urmele dimineţii să prind albastrul.

Mă împedic în verde şi cad ,

Ochiul meu drept sare şi prinde la timp ochiul meu stâng .

Eu rămân cu genunchii înverziţi ,

De unde păsări ciugulesc iluzia de muguri roşii .

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍