Fiul...iubit!
Iubesc privirea ta senină
De care m-am îndrăgostit,
Încă din timpul studenției
Cănd ochii tăi i-am întâlnit.
Demult a început povestea
Iubirii noastre făr 'de sfârșit,
Și binecuvântare s-a revărsat
Peste cămin, când fiul a venit.
Eram doi tineri cu multe vise
Fără a ști că viața-i nemiloasă,
Până ce lovituri noi am primit
Chiar, de la acei primiți în casă.
Am mers pe drumul nostru drept
Și am trăit cum ne-a fost soarta,
Iar viața permanent ne-a învățat
Când, și cui să 'nchidem poarta.
Am plâns, am râs și n-am cedat
Ispitelor ce ne-au ieșit în cale,
În doi luptă am dus și am învins
Și dealul, uneori, l-am făcut vale.
Acum după o viață cu de toate
Sunt fericit că visu-i împlinit,
Și mulțumiri înalț...la Domnul
Rugându-L să rămân...fiul iubit!
Poems in the same category
Portret
Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,
Ești focul, ești visul, ești totul în lume.
Pe gene îți joacă lumini argintii,
Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.
Părul tău arde ca frunza-n amurg,
Se joacă cu vântul și valuri se scurg.
Iar ochii tăi poartă oceane adânci,
Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.
În glasul tău blând înfloresc primăveri,
Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.
Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,
Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.
Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,
Pământul tresare sub visele mele.
Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,
Ce spală tăceri și dorul măsoară.
Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,
Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.
Să scriem pe cer o poveste curată,
Ce timpul nu poate s-o lase uitată.
În tine se-adună tot cerul senin,
Un cântec de dor, un surâs clandestin.
Și-n brațele tale, când lumea dispare,
Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.
Aripi de foc
Aripi de foc
S-au nascut
Dintr-o flama de iubire
Si tu sufletul mi-l alini.
Ma imbratisezi, ma saruti
Iar inima mea arde
De parca ar fi prima data
Cand iubesc.
Daca flacara nu se va stinge
Promite-mi sa ramai mereu
Asa cum esti tu
Bland, elegant si iubitor.
În golul inimi
În golul inimi
În adâncul ei
Cu mult timp în urma
Trăia regina
Cu numele,, iubirea ,,
Arunca cu un arcuș
Veselie și iubire
Ca un Cupidon
Ieșit din fire
Vremea trece
Generați peste generați
Vorbe rele se arunca
Iar ea încet încet
Incepe sa se duca
Oamenii rai
O tot rănesc
Iar fiecare bucata lipita
Doare ,încet încet
As vrea sa o pot ajuta
Dar durerea ma termina
Nu pot pune un bandaj
Pe inima ranita
Pe cerul negru
O stea căzătoare
În golul inimi
Apare o lumina orbitoare
În întuneric
Lumina reapare
Chiar dacă în spatele ei
Golul format
Încă doare.
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ce ar fi lumea fara tine
Ce ar fi ziua fara tine,
Ce as fi eu fara iubirea ta;
N-ar fi o zi ca sa traiesc,
Fara sa stiu ca te iubesc,
Ce ar fi lumea asta-ntraga
De n-ai fi tu in viata mea,
Ar fi o lume inghetata,
O lume rea intunecata,
De n-ai fi tu dragostea mea
Ce ar fi viata fara tine,
De nu te cunosteam
Pe tine,
Ar fi o zi fara iubire
O zi plina de tristete,
Acum ca te-am cunoscut,
S-in viata mea ai aparut,
Totu-i frumos stralucitor.
Tu ai adus in viata mea
Lumina raza minunata,
Un inger din cer venit
Sa o iubesc la infinit.
Portret
Tu ești răsuflarea ce-n soare apune,
Ești focul, ești visul, ești totul în lume.
Pe gene îți joacă lumini argintii,
Și-n zâmbet îți cântă balade târzii.
Părul tău arde ca frunza-n amurg,
Se joacă cu vântul și valuri se scurg.
Iar ochii tăi poartă oceane adânci,
Privirea-mi se pierde prin picuri profunzi.
În glasul tău blând înfloresc primăveri,
Și timpul se-oprește în dulci mângâieri.
Nu-i loc pentru umbre, doar raze de soare,
Când ești lângă mine, iubirea-i culoare.
Când pașii tăi calcă tărâmul sub stele,
Pământul tresare sub visele mele.
Ești vântul ce-alină, ești ploaia de vară,
Ce spală tăceri și dorul măsoară.
Te-aș ține aproape, ca umbra de zi,
Să-ți simt răsuflarea în nopți aurii.
Să scriem pe cer o poveste curată,
Ce timpul nu poate s-o lase uitată.
În tine se-adună tot cerul senin,
Un cântec de dor, un surâs clandestin.
Și-n brațele tale, când lumea dispare,
Iubirea rămâne – tăcută, dar mare.
Aripi de foc
Aripi de foc
S-au nascut
Dintr-o flama de iubire
Si tu sufletul mi-l alini.
Ma imbratisezi, ma saruti
Iar inima mea arde
De parca ar fi prima data
Cand iubesc.
Daca flacara nu se va stinge
Promite-mi sa ramai mereu
Asa cum esti tu
Bland, elegant si iubitor.
În golul inimi
În golul inimi
În adâncul ei
Cu mult timp în urma
Trăia regina
Cu numele,, iubirea ,,
Arunca cu un arcuș
Veselie și iubire
Ca un Cupidon
Ieșit din fire
Vremea trece
Generați peste generați
Vorbe rele se arunca
Iar ea încet încet
Incepe sa se duca
Oamenii rai
O tot rănesc
Iar fiecare bucata lipita
Doare ,încet încet
As vrea sa o pot ajuta
Dar durerea ma termina
Nu pot pune un bandaj
Pe inima ranita
Pe cerul negru
O stea căzătoare
În golul inimi
Apare o lumina orbitoare
În întuneric
Lumina reapare
Chiar dacă în spatele ei
Golul format
Încă doare.
Cad sufletele goale .
Ne naștem din fire
Din surâsul primăverii,
Însetați de iubire
Până n cerul gurii
Și pornim la drum,
Râvnind o jumătate,
Purtați de zbucium
Spre o zeitate...
Ne amorezăm în pripă,
Cuprinși de amețeală
Și fericirea se -nfiripă
Prin piele, senzuală. .
Cu fiori de fierbințeală
Ne hrănim din iluzii,
Că făptura ideală
E în spatele oglinzii.
Si din ploaia cu petale,
Și vise sfărâmate
Cad sufletele goale
Cu aripile tăiate ..
De ce nu
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine,
Ori săptămâna viitoare
Sau într-o zi de sărbătoare,
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
Te-ai întrebat care iubire doare?
Să fie cea care moare
Nenăscută fiind?
De ce ți-ar păsa de dragostea mea?
Tu neiubindu-mă
Sau iubind-mă așa cum nu am vrut,
Așa cum tu n-ai putut,
Sau neiubindu-mă!
Vreau să mă iubești!
Dacă nu poți astăzi
Poate mâine,
Poate poimâine
Ori săptămâna viitoare,
Sau într-o zi de sărbătoare ..
Nu contează când
O să aștept!
De ce nu?
(9 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Ce ar fi lumea fara tine
Ce ar fi ziua fara tine,
Ce as fi eu fara iubirea ta;
N-ar fi o zi ca sa traiesc,
Fara sa stiu ca te iubesc,
Ce ar fi lumea asta-ntraga
De n-ai fi tu in viata mea,
Ar fi o lume inghetata,
O lume rea intunecata,
De n-ai fi tu dragostea mea
Ce ar fi viata fara tine,
De nu te cunosteam
Pe tine,
Ar fi o zi fara iubire
O zi plina de tristete,
Acum ca te-am cunoscut,
S-in viata mea ai aparut,
Totu-i frumos stralucitor.
Tu ai adus in viata mea
Lumina raza minunata,
Un inger din cer venit
Sa o iubesc la infinit.
Other poems by the author
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Oare am uitat?
Poezie scrisă înaintea deciziei CCR
Mai sunt foarte puține zile
Până să merg și să pun votul,
Nu știu acum cu cine să votez
De-aceea îmi întreb nepotul.
Copile spune-mi cum să fac
Că am ajuns într-un necaz,
Nu vreau la listă să greșesc
Și să-mi pătez al meu obraz.
N-a stat prea mult pe gânduri
Și cu tableta mi-a demonstrat,
Că tot poporul este pe Tik-tok
Și toți dețin un cont înregistrat.
Pentru moment n-am înțeles
Ce oare vrea să îmi explice,
Dar imediat timid mi-a arătat
Cât de ușor pot deveni complice.
Atunci retoric trist m-am întrebat
Oare acest popor merge spre Est?
Să fi uitat deja căți tineri au murit
Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
De lume..nici că-mi pasă!
M-ai primit și ți-am luat inima,
Simțind că ea îmi aparține,
Și mai lăsat să cred că-s hoț,
Când am furat iubire de la tine
Mult timp a trebuit să treacă,
Până ce seama eu mi-am dat,
Că poarta inimii era deschisă,
Ca eu să intru, fără să bat
Curaj mi-am făcut de multe ori,
Să-i mărturisesc iubirea mea,
Dar am rămas cu gura-nchisă,
Și în gâtlej mi s-a-necat vocea
Salvarea a venit tot de la ea,
Chemându-mă la o plimbare,
Am plutit pe-alei îmbrățișați,
Și m-am ales cu prima sărutare
De-aici am început și am plecat,
Pe drumul vieții, în călătorie,
De-a fost ușor sau greu am navigat,
Pe val, în doi, cu scumpa mea soție
Acum ne continuăm povestea,
Și spun făr' a greși una frumoasă,
Eu sunt cu vâsla, ea ține cârma,
Pereche fac..de lume..nici că-mi pasă!
Nu înțeleg!
Nu pot să înțeleg de ce
La toți ne este foarte greu,
În țara-n care ne-am născut
De unde vreau să plec și eu
Nu înțeleg de ce ne păcălesc
Când noi prin vot i-am ales,
Și am crezut în tot ce au promis
Pâna-am văzut că au doar interes
Vorbim cu ei când ne-ntâlnim
Și nu le cerem vreo pomană,
Decât să-și țină al lor cuvânt
Și să-și păstreze fața lor umană
Pe zi ce trece tot mai mulți plecăm
Peste hotare în țari ce ne doresc,
Fiindcă aici vedem că-i nedreptate
Iar dincolo corect ei ne plătesc
Și tot mai des rămâne locul gol
Că cei ce pleacă nu se mai întorc,
Chiar dacă-aici trăiesc părinții lor
Cu griji, nevoi ce de puteri îi storc
Nu știm cum să mai punem votul
Că toți ne spun ce mult le pasă,
Dar când ajung acolo sus ne uită
Iar frații noștri nu-s aduși..acasă!
Oare am uitat?
Poezie scrisă înaintea deciziei CCR
Mai sunt foarte puține zile
Până să merg și să pun votul,
Nu știu acum cu cine să votez
De-aceea îmi întreb nepotul.
Copile spune-mi cum să fac
Că am ajuns într-un necaz,
Nu vreau la listă să greșesc
Și să-mi pătez al meu obraz.
N-a stat prea mult pe gânduri
Și cu tableta mi-a demonstrat,
Că tot poporul este pe Tik-tok
Și toți dețin un cont înregistrat.
Pentru moment n-am înțeles
Ce oare vrea să îmi explice,
Dar imediat timid mi-a arătat
Cât de ușor pot deveni complice.
Atunci retoric trist m-am întrebat
Oare acest popor merge spre Est?
Să fi uitat deja căți tineri au murit
Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?
E iarnă!
E iarnă în satul meu natal
Unde-am ajuns de-o oră,
Să-l văd pe tata că-i bolnav
Și-apoi să trec și pe la soră
E ger și câmpul totu-i alb
Acum la mijloc de ianuarie,
Mă uit în jur dar nu mai văd
Copii pe derdeluș la sanie
Mă uit deasupra peste case
Și număr unde iese fumul,
Puține mai au foc pe vatră
E semn ca ni se duce neamul
Din loc în loc scârție poarta
Și se-aude un lătrat de câine,
Câte un om merge la băcănie
Să-si cumpere salam și pâine
Privesc la tata și-l întreb?
Dacă și-a cumpărat rețeta?
Iar el răspunde cu tristețe
Că a plecat din sat și Veta
Mă fac că nu-nțeleg ce zice
Și-i spunem să se îmbrace,
Să-i facem o vizită lui Angelica
Și mai pe seară ne-om întoarce
Pe drum mă uit la casele pustii
Cu garduri rupte și porți căzute,
Și peste tot sunt multe bălării
Și nu s-arată picior de om în curte
Ne așezăm cu toții să mâncăm
Din bunele bucate pregătite,
Tata de mama ne amintește
Și printre noduri greu înghite
Într-un târziu ne despărțim
Că timpul trece ca nebunul,
Cu drag pe tata îl îmbrățișăm
Și singur îl lăsăm...cu Domnul!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
De lume..nici că-mi pasă!
M-ai primit și ți-am luat inima,
Simțind că ea îmi aparține,
Și mai lăsat să cred că-s hoț,
Când am furat iubire de la tine
Mult timp a trebuit să treacă,
Până ce seama eu mi-am dat,
Că poarta inimii era deschisă,
Ca eu să intru, fără să bat
Curaj mi-am făcut de multe ori,
Să-i mărturisesc iubirea mea,
Dar am rămas cu gura-nchisă,
Și în gâtlej mi s-a-necat vocea
Salvarea a venit tot de la ea,
Chemându-mă la o plimbare,
Am plutit pe-alei îmbrățișați,
Și m-am ales cu prima sărutare
De-aici am început și am plecat,
Pe drumul vieții, în călătorie,
De-a fost ușor sau greu am navigat,
Pe val, în doi, cu scumpa mea soție
Acum ne continuăm povestea,
Și spun făr' a greși una frumoasă,
Eu sunt cu vâsla, ea ține cârma,
Pereche fac..de lume..nici că-mi pasă!