Mult îmi place...!
E cald și m-am întins la umbra
copacului ce l-am sădit cândva,
Și care acum drept mulțumire,
mă protejează cu coroana sa.
O nucă în pământ am îngropat,
pe când eram copil în sat,
Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit
și, rădăcina cu apă i-am udat.
Ușor, ușor câte o frunza a crescut,
pe rămurelele plăpânde,
Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar
eu având unde m-ascunde.
Ascunzătoarea era să fug de
mama, că multe ghidușii făceam,
Și doar acolo sus printre ramuri,
de mătura si furia ei scăpam.
Aminte îmi aduc cum mă chema
să merg cu vaca,
Și pentru împăcare, voie îmi dădea
să mă plimb cu barca.
O mică urecheala tot căpătam,
când jos cu frică coboram,
Dar asta era o dojeneală, venită
de la mama pe care-o adoram.
Toate astea mi-au venit în minte,
stând pe iarba verde de acasă,
Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,
nici mama măturând în casă.
Vreau o vorbă nucului să-i spun,
dar nu m-aude,
E bătrân cu ramul rupt, fructele
să-i gust nu pot că-s crude.
Mă ridic când soarele se duce să-si
îmbrățișeze luna,
Iar pe stâlpii din comună, primăria
a aprins lumina.
.........................................................
Mult îmi place să mă întorc în
satul cu copilăria mea,
C-aici eu m-am născut, crescut și
am plecat să-mi caut...fericirea!
