Un vis...neîmplinit!

De unde vii măi Omule așa de istovit și gârbovit,

De parca-i duce-n spate povara lumii de la apus la răsărit.

Păi, bunul meu vecin să știi că-mi duc anii grei ai vieții,

Ce-au fost frumoși în tinerețe, dar triști la vârsta bătrâneții.

Nu înțeleg de ce te plângi, mi-a zis al meu tânăr prieten,

Când văd că ai de toate și chiar te miști destul de sprinten.

Nu m-a lăsat să-i dau răspuns să afle că nu-l plac,

Cu degetul s-a arătat spunându-mi cât este de sărac.

L-am ascultat cum invoca că n-are unde să muncească,

Și cum că doctorul i-a zis de munca grea să se ferească.

Atunci mirat l-am întrebat dac' are pus vreun diagnostic,

Și foarte-ngândurat mi-a explicat că are un deficit acustic.

Pentru moment mi-am spus că poate-și bate joc de mine,

Dar l-am simțit că munca nu-i de el și că părinti-l întreține.

La despărțire am îndrăznit timid să-i dau un sfat prietenesc,

De vrei puțină bunăstare, tovărășie fă cu cei ce munca o iubesc.

Nu cred c-a priceput prea mult din ceea ce i-am spus,

Că spatele mi-a-ntors și a plecat rapid și puțin indispus.

Din tot ce s-a-ntâmplat am încercat să trag concluzii,

Dar din păcate din nou am constatat că viața...e plină de iluzii!

Când am intrat la facultate era vară,

Și știu c-am învățat planificat,

Eram adolescent crescut la țară,

Și-aveam dorința de a fi educat

De mic copil am crescut animale,

Și trist eram când boala apărea,

Mă bucuram să le văd pe picioare,

Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea

Nu m-am gândit că voi ajunge,

În timp să intervin profesional,

Iar viața pe mine mă va împinge,

Să-nvăț să vindec boala la animal

 Minunea a venit și v-o spun vouă,

Că-n "84 am intrat la facultate,

Și-am absolvit cu brio-n"89,

Veterinar fiind, acoperit cu acte

Dar să obții o diplomă de medic,

E cale lungă cu multe provocări,

Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,

Când s-au ivit și multe încercări

Și anul întâi de facultate a venit,

Am fost cazat, repartizat în grupă,

Desigur ca student medicinist,

Și de aici boboc, băiat de trupă

La cursuri am fost cam 2 săptamâni,

Așa se începea atunci învătământul,

Și-apoi în câmp mai multe luni,

Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul

Și cum nimic nu poți fără mâncare,

Recolta trebuia pusă-n hambare,

Abia atunci puteai merge la școală,

Pentru formarea ta, profesională

Examinările din iarnă, ușurele,

De care s-a trecut destul de bine,

Dar au venit în vară cele grele,

Și s-a căzut, ca spicele-n combine

Au fost doua materii spuse..cui,

Anatomia și chimia animală,

Care pe bune nu plăceau nimănui,

Simțind dureri și-n glanda pineală

Noroc de-aveai în anul doi să treci,

În cale apareau fizio-fiziopatologia,

Pe cap îți trebuiau prosoape reci,

Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia

În anul trei spuneai că doctor ești,

Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,

Iar la farmaco nimic să nu greșești,

Să știi și doza de vaccin la curcă

Când în patru, cinci se-ajungea,

În clinici să lucrăm era dorința,

Practica pe animal ne atrăgea,

Și doctori buni să fim ne era ținta

Medic să devii să porți parafă,

Aveai la final de dat licența,

Iar dacă nu faceai vreo gafă,

Doctor erai prin excelență

Nu pot încheia fară a enumera,

...și..semiologie, parazitologie,

boli infecțioase și, chirurgie,

clinică medicală, reproducție,

expertiză alimente, microbiologie

..ele sunt al profesiei abecedar,

Și care m-au format profesional,

Și cred un bun doctor medic veterinar,

Și simt să spun acum...un om normal

În facultate norocul m-a însoțit,

Și-am întàlnit o fată frumușică,

De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,

Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Fluieră un tren în gară

Ușile larg se deschid,

Însă nimeni nu coboară

Și nici nu se mai închid

Stau mirat mă uit la el

Și nimic nu înțeleg,

Ieri mi-a spus ca vine astăzi

De pe front al meu coleg

Nu mai am răbdare, urc

Să verific prin vagoane,

Și-ntâlnesc pe culoar

Un barbat și trei persoane

Lung privesc cu tâlc la ele

Și deodată ochiu-mi plânge,

Când o văd pe a lui mamă

Cum în brațe puiu-și strânge

Doar acum pot să-nțeleg

Când văd jos un cărucior,

Și de unde atâta plânset

Când copilu-i-ntr-un picior

Mă apropii să-l îmbrățișez

Pe amicul din copilărie,

Care-mi spune printre dinți

Am căzut rănit...la datorie

Nu mi-a zis că s-a-nrolat

Și s-a dus pe front să lupte,

Dar cunosc cum îmi spunea

Răul doar din radăcini se rupe

Desigur vorbea despre dușmani

Care-au atacat mârșav Ucraina,

În timp ce el lucra peste hotare

Iar rușii i-au furat țara și doina

Am coborât cu grijă pe peron

Și-am stat la vorbă pe o bancă,

Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud

Si c-are-n piept o rană adâncă

Într-un târziu ne-am despărțit

Fără a înțelege de ce-i război,

De ce-au murit atâțea oameni?

Și, de ce există vrajbă între noi?

Nu plec, fiindcă mai am de scris multe cuvinte

Prin care vreau, doar adevărul spus și, să-nțelegem, 

Că viața pe pământ, e foarte scurtă și, e călătoria 

Ce duce către D-nul Sfânt, unde cu toții, cândva, ajungem.

Venim cu un destin, pe care îl urmăm, zicând, că asta-i soarta

Și luptă ducem, cu cei din jur, cu noi, când greul ne încearcă, 

De binele trăit, uităm mereu și, chiar cu ură, blestemăm 

Și mai nimic și, nimeni, în astă lume păcătoasă, nu ne împacă. 

Muncim și alergăm s-agonisim averi și trei arginți 

Crezând, că doar așa în ochii lumii, vom deveni biruitori, 

Și cu mândrie, ne lăudăm, la toți, c-avem mare credință 

Dar fapta ne lipsește și, vai, uităm, că suntem muritori.

Trăim lângă copii, nepoți și, tot ce ne-nconjoară 

Ce Domnul, ne-a dăruit, iubindu-ne, că El este iubire, 

Spunându-ne, iubiți-vă și, vă iertați când vă greșiți 

De vreți în Ceruri să primiți, un drept, la nemurire.

Plecăm pe rând, unul cu unul, când e chemarea 

Trimisă, de Cel de Sus, ce ne așteaptă, la dreapta judecată, 

Așa, cum este scris în Cartea Sfântă, de-ai Săi apostoli 

Și unde se,, măsoară'', fiecărui supus...faptă cu faptă! 

Venim, muncim, trăim, plecăm din lumea pământeană 

La fel de goi, cum ne-am născut, făr' a lua averi, arginți, 

Așa, că omule, atent să fii, că viața asta-i tare scurtă 

Și te trezești, călătorind, spre Cer, cu cetele de îngeri.. sfinți!

Azi, iubito vreau să ne-amintim

De vremuri și tinerețea noastră,

Și cum timid eu mâna ți-am cerut

Iar ei în cor zicând..casă de piatră

S-a întâmplat acum mult timp

Când inima ți-am dat-o ție,

Și n-am avut nicio-ndoială

Știind că tu-mi vei fi soție

Dar nu doar eu am dăruit

Și tu mi-ai dat iubirea pură,

Și din jumăți a fost întregul

Uniți pe veci prin semnătură

Gândul m-a dus înspre Copou

Către aleea cu teii plini de flori,

Pe care ne plimbam îmbrățișați

Pătrunși de-al dragostei fiori

Și cum să mergem în altă parte

Că doar aici a început povestea,

Pe care niciodată n-am s-o uit

Și unde inima a rezonat cu mintea

Din Piatra am plecat spre Iași

Către orașul celor șapte coline,

Am mers pe-alei și-am discutat

Despre trecut, prezent și mâine

Pe unde am călcat era schimbarea

Atâtor ani ce i-am lăsat în spate,

Și doar cărarea a rămas la locul ei

Drumul iubirii, cantină...facultate

Înfometați dar plini de amintiri

Ne-am îndreptat spre un local,

Soția comandând doar o salată

Iar eu flămând, friptură de batal

Când luna a strălucit în noapte

Și raza ei calea ne-a luminat,

La pas ne-am dus către cazare

Simțind că-s omul...binecuvântat!

Oare de ce omenirea a dorit,

Ca Tu să fii pe cruce răstignit,

Când pe pământ ai fost trimis,

Să mântuiești și nu să fii ucis

Fecioara preacurata te-a născut,

In locul sfânt, doar de magi știut,

 Capii vremii au vrut să te omoare,

Dar ai scăpat, fugind peste hotare

Mulți copilași născuți au fost uciși,

Crezând că printre ei te vei găsi,

Și nu știau că spre Egipt, Tu ai plecat,

Din Betleem, de magi fiind salvat

Călătoria a fost una destul de grea,

Și Tu ai îndurat, spre a înfăpui lucrarea,

Așa cum Tatăl Cel Ceresc a hotărât,

Și multe ai mai îndurat, de lume ocărât

Pe drumul dus, întors și mai apoi,

Minuni s-au întâmplat cu cei în nevoi,

Pe mulți în suferință i-a vindecat,

Iar drept răsplată, ei l-au condamnat

Mulți au dorit să-l ducă la pieire,

Zicând că face mult rău la omenire,

Dar adevărul era că pierd din putere,

Și sunt împiedicați, oameni să-nșele

Trădarea s-a făcut printr-un sărut,

De Iuda dat, pentru arginți vândut,

Și de la Ana la Caiafa a fost purtat,

Și în mod josnic judecat, crucificat

Sentința dată a fost la răstignire,

Pe cruce-ntins, legat și pironire,

Când apă însetat, epuizat El a cerut,

Oțet și fiere i s-a dat pentru băut

Durerea l-a răpus și duhul și l-a dat,

Fiind în peștera cea rece îngropat,

Intrarea cu o piatră grea a fost blocată,

Și paza de soldați romani asigurată

Minunea s-a produs, IIsus a Inviat,

La Cer cu slavă mare s-a înălțat,

Și șade Sus la dreapta Tatălui,

Veghind ca noi să nu cadem pradă..

păcatului!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Plecati pe rand, iubitii mei

Lasandu-ma in urma,

Colind incet pe lungile alei

Si viata mi se curma.

Cand cred ca am gasit marea speranta,

Ce ma va inapoia iubirii, 

Acelasi mincinos imi intra-n viata

Si ma reda, fortat, nefericirii.

Iubirea nu mi-e scrisa in destin

Caci, ridicandu-ma, am cazut din nou

Gustand mereu din cupa cu pelin,

Visand, ca-n basme, la mine sa apara un erou.

Să vii că te aștept de-o viață 

Să simt puțin că mă iubești, 

Și-apoi te las să poți să pleci 

Dacă la mine, iubire nu găsești. 

Te văd frumoasă ca pe-o zână 

Precum poetul te-a scris în vers, 

Nu știu deloc cum ți-i înfățișarea 

Dar simt că tu exiști în...univers.

În mintea mea și gândul rătăcit 

Doar tu îmi poți reda speranța, 

De-a fi din nou acel îndrăgostit 

Și mică între noi pe veci distanța. 

Nu știu de-s treaz sau de visez 

Dar asta n-are nicio importanță, 

Când tu ești vis sau poate-aievea 

Iar viața mea un taler de balanță. 

Și timpul trece, zboară neîncetat 

Și îmi adună ani mereu în spate, 

Așa că-ncep să-măndoiesc că pot 

Cândva să îmi găsesc...a mea jumate!

Iubito,tu ești corul meu de îngeri,

În timp ce-ți sărut ochii

Uit de lumea asta

Fie ea bună sau rea...

Ce-mi mai pasă mie,

Când eu îți respir a ta magie!

Căci Dumnezeu și-a întors privirea către noi,

Tu iubind-mă pe mine,

Eu iubindu-te pe tine!

Iubito tu ești corul meu de îngeri,

Te-aud mereu cântând,

Iar melodia-mi pare cunoscută,

Poate decând m-am născut,

Sau din Veșnicie locul nostru hărăzit,

Eu iubindu-te pe tine,

Tu iubind-mă pe mine,

Destinul nostru așa fiind!

(25 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

De ce?

De ce nu vreau colegii sa afle

de literele aici aflate?

De cand o poezie,

apartine doar din timpul imparatiei?

Adica as vrea sa scriu

si sa stiu

ca nu-s de ras.

De ce nu pot?

Haos sunt, haos rămân,

Umbre și doruri prin gânduri se strâng.

Știu ce-i dorul, știu cum te chem,

Dar tac și păstrez tot ce am în poem.

În mine furtuni, cuvinte-n tăcere,

Frânturi de lumină pierdute-n durere.

Vântul mă poartă prin visele reci,

Dar nu-ți spun taina ce-n mine petreci.

Haos sunt, haos rămân,

Ziduri de teamă ce-n suflet se strâng.

Știu ce-i dorul, dar las în abis

Un glas nerostit, un vis interzis.

Dorul mă cheamă pe aleele parcului tăcut.

Ne plimbăm ținându-ne de mână, în serile 

luminate de stele.Răcoarea se lasă pe iarbă 

pe flori, pe copaci.Te iau de mână și tac,

tăcere ce spune mult. mai mult decât o mie 

de cuvinte.Tac, ce simt rămâne ,rămâne acolo 

în inima mea, dar o strângere de mână îți 

spune ce inima-mi să-ți spună ar vrea.

      La fiecare întânlire, ne descoperim unul 

pe celălant. Eu știu, și tu știi că ești frumoasă,

și place oricui, dar eu descopăr cu fiecare întânlire

o altă frumusețe a ta...cea a sufletului tău.

De asta am eu nevoie...Frumusețea chipului e 

trecătoare, când trece ,ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung...

       Îmi poți da un răspuns la întânlirea viitoare .

       Ce zici?