Ac de iubire

Dintre ruini de biserici,

Acatiste adun,

Calc peste feţe de clerici,

Preparând aghiazmă-n ceaun.

Ascult gălăgia din cimitir,

Morţii se revoltă în groapă,

Căci li s-a pus pe sălaşuri bir,

Şi peste ei o alta se sapă.

E o absenţă de simţuri în lume,

Demonii iubire îţi oferă,

Popii în tradiţionale costume,

Blesteme peste tine proferă.

Cad cete de îngeri din cer,

Scântei erup din morminte,

Am devenit al lumii gropnicer,

Şi cânt liturghii fără cuvinte.

Nemângâiaţi se sting atei,

Pe braţele mele întinse,

Boltesc credinţă pentru ei,

Sub lumânări în post aprinse.

Plâng sfinţii arhangheli în taină,

Pustnici în grote se închină,

Să porţi creştine acea haină,

Care te-mbracă în lumina divină.

Am simțit, piele pe piele,

Fericirea întruchipată.

Și am realizat devreme

Că-i a mea, ultima dată…

A rămas iubirea noastră

Și în noi un mare gol.

Căci o soartă ticăloasă

Ne-a tăiat aripi în zbor.

Mi-e seacă inima de bine,

Mi-e sec şi sufletul de dor,

S-a estompat iubirea-n mine,

Şi măruntaiele mă dor.

Simt răutate în locuri luminate,

Şi val de bunătate-n întuneric,

Trăiri haotic adunate,

Mă sfâşie himeric.

Mă doare gândul către frate,

Mi-s faptele mai neumane,

Mereu mă paşte-un dor de moarte,

Iar carnea-mi putrezeşte pe ciolane.

Ascult armatele de îngeri,

Cum cântă într-un cer îndepărtat,

Mi-e judecata numai plângeri,

Iar lacrima din ochi a îngheţat.

Mă doare a mamei amintire,

Mă poartă-n braţe ai mei copii,

Sfârşitul meu e doar o ştire,

Rostită într-o adunare de stihii.

Ninge în sufletul ,plin de furtună
Ninge si ploua in inima plina de ura
Ninge ,ca să înghețe tot ce e stricat
Ninge,dar după totul -i reparat

Ninge-n inima plina de copaci fără verdeață
Ninge,si lasă totul fără viață
Ninge ,dar sufletul varsă furtună
Si spala obrazul,ce e pictat numai cu ură

Ninge,dar inima arunca încă gloanțe
E frig ...si vreau doar  să te iau  în brațe
Ninge,dar în inima ta inca e soare
Ninge,si...doar eu stiu ce mă doare

Ninge,ninge ...Dar vreau să se oprească
Îmbrățișează-ma ca furtună din ochi sa -si cunoască
Inima și sufletul în care s-au născut
Vin-o ,căci a trecut prea mult

Am așteptat ca doctorul inima sa apară
Si inca aștept ...
Doctor fără stetoscop,ci doar cu scurt de apărare
Doar el va știa atunci tot ce mă mai doare

În palmă astăzi îți port fericirea,

Dar mâna-mi tremură subit,

În ochii tăi îmi plânge nemurirea,

Iar în ai mei tu râzi necontenit.

Te scot din crâncene abisuri,

Și te resuscitez mereu,

Trăirile îți sunt neîmplinite visuri,

Iar inima îți bate-n pieptul meu.

Împodobești un pom cu tragedii,

Şi-l altoiești cu grijă an de an,

În fiecare noapte urlă-n el stihii,

Tu cânți sub el un cântec de orfan.

Îți cauți mama printre aștri,

Fugind pe ochii mei albaștri,

Și vrei ca ea să te îngroape,

Sub ale mele obosite pleoape.

Înalț slăviri înspre Demiurg,

Să nu-ți asculte ruga niciodată,

Dar ai plecat aproape de amurg,

Orbindu-mi ochii dintr-odată.

Mi-e somn pe perna-ți părăsită,

Iar lacrimile-mi curg potop,

Şi sap sub pleoapa-mi obosită,

Căci vreau acum să te dezgrop.

Vedea-te-as pe un câmp cu flori,

Voința mea,tu ești aceea,

Poezii fără sfârșit ți-aș scrie,

Luceafărul meu,căzut din rai pe pământ,

Alesu-te-am din o mie de stele,și aș face-o din nou,

Și de m-ai răni eu tot te-aș iubi pe veci în universul nostru,

Pumni de stele aș culege doar ca să te strâng în brațe,

Să te văd eu fericită în visul meu frumos prea mărit și de mine prea iubit.

Dorul meu scump și drag,sper să-i spui că-n gând tresar,

Și plutesc în al tău har divin,sperând să nu cad în delir,

O prea frumoasă viață din rai cazută în ale tale brațe dulci

Și tu din nou,vei spune două cuvinte în dulci șoapte.

Aprinde flacăra sufletului meu pustiu,

Să vezi cum arde tot împrejurimi,

Cum ard eu tot de viu,

Să vezi cum tot mă mai deprimi.

Să vezi cum ard eu,

Cum ard mâinile cu care scriu,

Să vezi cum focul e aprins mereu,

Cum tot se adeverește ce prescriu.

Aprinde o flacără la mine în ochi,

Căci nici inima nu-mi stă în loc,

Aprinde chibritul să nu mă deochi,

Căci nici nu am fost în foc.

Poate într-un alt univers,

Unde soarele și luna ar căuta confort

Unul în celălalt,

Din când în când,

Era un noi.

În acest univers,

Nu ar trebui să-mi doresc

La o stea căzătoare

Ca tu să fi lângă mine.

Singurele galaxii,

În care m-aș pierde,

Ar fi,

În ochii tăi de amurg.

Noi nu suntem nimic,

Suntem îndrăgostiți încrucișați de stele,

Plutind în pace,

Prin calea lactee nesfârșită.

Iți mai amintești?

Cum ziceai că iubirea-i o uitare,

Azi te culci, mâine mă uiți

Tot te aștept pe peron cu ultima-mi suflare,

Cu lalele roșii calde,cu trandafiri aporetici reci ca drumul

Cu zăpadă pe sub braț si cu stele gri ca scrumul,

Să te țin în brațe zici tu?Poate că-s afundat între spini

Poate că încă dorul mi-l suspini,

Iubirea și timpul? un apogeu pentru destine pierdute

Și doar negustori cu suflete vândute,

Stau  și râd cum ne împiedicam între noi

Și noi tot sperăm să ne împiedicăm în doi

Ți-ai lăsat rochia albăstruie

Răsucită de marginea piscinei

Ca un monument rece

La fiecare pas greșit,

Iar inima mea este copleșită

Cu viziuni ale unui mormânt sinistru.

Via crucis dimineața

Du-mă la palisada noastră,

În timp ce aceste arcuri de lumină

Îmi părăsesc ochii, rupându-mă ușor,

Iar vocea ta mă ține încă treaz,

Cred că am nevoie de asta.

Ai greșit,

Nu sunt un nimeni,

Ci un chip încă cunoscut,

În mijlocul unui spectacol ale propriei trăiri.

*palisadă-Element de fortificație, folosit în amenajările defensive.

Rana deschisă,stinge-o cu scrum,

Fă-mi viața durere în ochii apuși,

Aprinde-mi visele și lasă-le în drum,

Stau într-un colț, tu stai în opuși?

Stau și plâng acum, un dor singuratic, un dor mai nespus,

Scriu versuri uitate,scriu versuri ciudate,

Tu pleci și zâmbești,în goluri expus,

Tu citești versuri udate,citești în vise vulgare.

Mai stau un minut,mai stau și o oră?

Mai stau să îți spun cum iubirea-i neroadă,

Tu pleci în ținut,tu pleci într-o horă,

Tu pleci să asculți cum iubirea-i baladă.