1  

ÎNTRE DOUĂ REFRESH-URI

Ne trezim într-o lume

care se actualizează constant,

dar noi rămânem uneori

o versiune mai veche a noastră.

 

Gândurile ni se încarcă greu,

ca paginile cu semnal slab,

și dăm refresh sperând 

că o să doară mai puțin.

 

Vorbim mult,

dar nu spunem tot,

lăsăm spații goale

unde ar fi trebuit să fim sinceri.

 

Timpul nu mai curge,

doar se scurge

printre notificări,

deadline-uri și promisiuni.

 

Și totuși,

între două refresh-uri,

există un moment clar

în care ne amintim

că suntem mai mult

decât ce se vede pe ecran


Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online ÎNTRE DOUĂ REFRESH-URI

Date of posting: 1 January

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1049

Log in and comment!

Other poems by the author

MOD AVION

Diminețile nu mai încep cu soarele,

ci cu alarma

care ne scoate din vise

ca dintr-o aplicație închișă brusc.

 

străzile curg în grabă,

oameni cu căști în urechi,

fiecare ascultă altă lume

și o numește realitate.

 

Ne spunem: „sunt bine”

prin mesaje scurte,

ca și cum emoțiile

ar consuma prea multă baterie.

 

Uneori aș vrea să apăs pe pauză,

să pun viața pe mod avion,

să nu mai ajungă nimic la mine

în afară de liniște.

 

Pentru că dincolo de zgomot,

de like-uri și semnale slabe,

încă există un eu

care nu are nevoie să fie încărcat.

More ...

IN LUMINA TA

Te simt înainte să vii,

în aroma ploii care rămâne

după ce orașul a adormit.

 

Te simt în tăcerea

care păstrează pașii tăi.

Fiecare mișcare a ta

plutește ca o undă invizibilă,

atingându-mă acolo

unde nici eu nu mă mai recunosc.

 

Privirea ta e limpezimea unui izvor,

fiecare gest - o grație fără zgomot.

Zâmbetul tău devine far

în orașul obosit,

o tăcere care luminează.

 

Vocea ta, chiar când tace,

răsună ca un cor nevăzut,

purificând aerul,

transformând banalul în lumină.

 

ochii tăi - două stele de cristal,

care nu orbesc, ci călăuzesc.

Puritatea ta pulsează delicat,

învățându-mă să privesc cu adevărat.

 

Dacă aș putea opri timpul

într-o clipă doar pentru noi,

să simt cum prezența ta pură

curăță gândurile și simțurile,

lăsând doar ceea ce contează:

grația, puritatea, lumina ta.

More ...

TIMP EFEMER

Secundele se topesc ca lumânările

în camera unde umbrele

dansează cu tăcerea.

Fiecare clipă care se stinge

Poartă cu sine universul nevăzut

a ceea ce a fost

și a ceea ce nu va mai fi.

 

Frunza care cade

Devine semn al fragilității,

memento al efemerității

care guvernează existența,

obligând timpul care trece

și ne definește destinul.

 

Orașul respiră sub ploaia rece,

străzile - vene ale unei lumi tranzitorii,

iar ferestrele privesc static

ca ochii ce surprind

ritmul invizibil al devenirii,

râsul se pierde în astfalt

vocile dispar în aerul dens al uitării.

 

Există, totuși, o frumusețe tacită

în această trecere inevitabilă.

Efemeritatea nu este doar pierdere:

ea conturează valoarea prezentului,

dă substanță fiecărei experiențe

și lumină fiecărui gest ce pare pierdut.

 

Timpul nu este doar măsură,

ci structură ontologică,

un flux ce definește limitele ființei.

În această trecere,

efemeritatea devine poartă

către o formă de eternitate

nu prin durată

ci prin intensitatea conștiinței

care recunoaște fiecare clipă ca esențială.

More ...

A TREIA ZI

Piatra nu s-a rostogolit

dinspre mormînt,

ci dinăuntrul fricii noastre.

 

Dimineața a intrat fără zgomot,

cu pași de rouă,

iar moartea,

neobișnuită cu lumina,

s-a retras.

 

Giulgiu a rămas pe loc - 

o propoziție neterminată,

semn că trupul nu mai aparține,

nici pământului,

nici timpului.

 

Rănile nu s-au închis,

s-au transformat în uși:

prin ele intră pacea,

nu durerea.

 

Învierea nu a fost explozie solară,

ci respirația reluată a lumii,

un „da” spus din nou

creației și omului.

 

De atunci,

fiecare răsărit

poartă în el o șoaptă:

moartea nu e sfârșit,

ci un nou început.

 

More ...

OFFLINE

OFFLINE

 

Dimineața începe

cu o notificare

și se termină

cu aceeași oboseală

salvată automat.

 

Oamenii trec

unii pe lângă alții

ca niște ferestre

minimalizate

fără sunet.

 

vorbesc mult

despre conexiuni

dar uită

să se privească

fără ecran.

 

Îmi opresc gândurile

pentru câteva secunde

ca pe o aplicație

care consumă prea mult din mine.

 

Și în tăcerea asta

fără semnal

descopăr ceva straniu:

respir

și e suficient.

 

More ...

SATUL CA RÂNDUIALĂ

Dimineața se așează peste sat

ca o rânduială veche,

iar țăranul, gospodar prin însăși ființa sa,

își începe lucrul

într-o tăcere plină de sens.

 

Basmaua femeii strânge laolaltă

grija casei și demnitatea zilei,

semn al cominității

într-un spațiu unde timpul

nu se grăbește să treacă.

 

La vatră, focul nu arde la întâmplare,

ci veghează pâinea,

rod al pământului lucrat cu răbdare,

dragoste și înțelepciune

simbol al unei ordini morale simple.

 

Plugul deschide brazda

cu o gravitate aproape ritualică,

în gestul acesta adunându-se

truda, speranța și încrederea

într-un viitor câștigat prin muncă.

 

Satul se constituie astfel

nu doar ca spațiu geografic,

ci ca formă de existență:

o etică a statorniciei,

o pedagogie a lucrului bine făcut.

 

Atâta timp cât vatra arde,

pâinea se frânge cu respect

și pământul este lucrat cu înțelepciune,

satul rămâne

o matrice vie a identității noastre.

More ...

Poems in the same category

Căutând un nou pământ...

 

Prin tăcerea ce m-apasă,

Pacea-mi pare un război,

O lumină stinsă-n casă,

Un ecou pierdut în ploi.

 

Pasul meu rămâne-n urmă,

Și-mi înșeală dorul blând,

Un trecut întruna scurmă,

Căutând un nou pământ.

 

Și de-ar fi să-mi rup vecia,

Într-un zbor spre infinit,

Aș pătrunde-n galaxia, 

Unui suflet rătăcit.

 

Vântul iar îmi cântă ruga,

Pânza timpului se-ntinde,

Și-mpletesc din noapte fuga,

Spre ce taină mă cuprinde.

 

Curg pe cer rugini de gânduri,

Umbre tac, iar eu ascult,

Ochiul plânge rânduri, rânduri, 

Timpul stă să-i dea tribut.

 

Sufletul mi-l las pe ape,

Fără ancoră la mal,

În adâncuri se despoaie,

Fără glas, fără final.

 

Doar ecouri mi se-mplântă,

În sicriu de lemn uscat,

Și în pânza sfâșiată,

Suflu iar, ca altădat’.

 

Iar în vântul ce se-ncheagă, 

Se ridică un altar,

Și cenușa mea întreagă, 

Se risipă-n alt hotar.

 

More ...

E negru

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

 

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

 

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

 

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.

More ...

Furculița de argint

O rază slabă, rece, prin geam s-a strecurat
Și a atins pe masă un luciu uitat:
O furculiță veche, din argint greu, curat,
Ce poartă amintirea unui trecut bogat.
 
A stat la nopți de gală, pe pânză de mătase,
În mâini catifelate și la ospețe bogate,
A ascultat șoapte, râsete și zvonuri,
În vremuri de poveste, pline de onoruri.
 
Tridentul ei subțire, prin mii de ani purtat,
Privește-acum tăcerea ce-n casă s-a lăsat.
Cu dinții ei de umbră, senină și bătrână,
Oprește timpul-n loc și doarme-n a mea mână.
 
Nu mai păstrează astăzi din vremea de altădată,
Dar are-n lustrul rece o lume adunată:
Povești cu domni și doamne, secrete din trecut,
Ce într-o furculiță de argint s-au așternut.
More ...

Acum fierbe tot Lupeniul,

Acum fierbe tot Lupeniul,

Că în mină e minerul.

E blocat în subteran,

Că nu a mai primit vreun ban.

 

N-au primit bonuri de masă,

N-au primit nici prima toată.

Toate aceştia nu sunt date,

De opt luni sunt amânate.

 

În grevă îs de şase zile,

Sperând că banii o să vie.

Însă guvernanţii hoţi,

Îi mint pe minerii toţi.

 

Îşi cer drepturile toate,

Că n-au bani şi îs pe moarte.

N-au din ce să mai trăiască,

Dări la stat să mai plătească.

 

Că de astăzi la Lupeni,

Şi la mina Livezeni.

Toţi ortacii au sosit,

Lângă ei s-au alipit.

 

Au sosit ca să îi susţină,

Pe ortacii ce îs în mină.

Şi nu vor afar să iasă,

Până nu îşi iau banii în dată.

 

Cu toţii s-au săturat,

Că guvernul ia trădat.

Si nu vor ca să îi mai creadă,

Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

 

Şi cu toţii protestează,

Pân ce banii îşi încasează.

Fiindcă ei s-au săturat,

Să fie minţiţi de stat.

More ...

NOTIFICĂRILE TĂCERII

Tăcerea nu vine brusc.

Are un sunet discret

ca vibrația unui telefon

uitat pe masă.

 

Lumina alunecă pe pereți

fără să ceară atenție

iar ora se desface

în minute fragile.

 

Deschid fereastra

nu pentru aer

ci pentru spațiul dintre gânduri

unde nimeni nu mă caută.

 

Cuvintele rămân nefolosite

într-un colț de memorie

ca aplicații închise

care încă știu ce-au fost.

 

Respir mai rar

și lumea face la fel

ca și cum am fi decis

de comun acord.

 

Că uneori

cea mai importantă notificare

nu apare pe ecran

ci în liniștea

care rămâne.

More ...

Clipe

 

Clipe multe curg în valuri,

Ca o ploaie zi și noapte,

Viața noastră-i între maluri,

Între naștere și moarte.

 

Bocet scos la zămislire,

Și-un surâs pe patul morții,

Viața ni-i un fir subțire,

Legănat în voia sorții.

 

Timpul trece fără milă,

Nu ne rabdă nici un veac,

Suntem numere pe-o filă,

Trupuri moarte fără leac.

 

Pe cărarea neființei,

Calcă pași cu glas tăcut,

Dorul stins al necredinței,

Se prelinge-n lutul mut.

 

Intonări în vechi scripturi,

Cete, mesageri de îngeri,

Ne vorbesc cu patru guri,

De momentul marii frângeri.

 

Totu-i plâns ori mângâiere,

Și ne poartă același vânt,

Suntem clipa de durere,

Ce dispare-într-un mormânt.

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍