5  

Un singur gol ramas

Primavara-n suflet sau doar printre noi?

Un simplu anotimp,cuprins de nenumarate ploi.

Un rau de lacrimi reci,scurgandu-se-n trecut,

O singura alinare,sa-mi fie de temut.       

 

Cat de fragil si tandru,este un simplu om,

Trecator prin lume,dar cu sufletul gol.

Transformand realitatea, intr-un vis lucid

Rasunand din rasputeri,urletul neauzit. 

       

De ce lasam uitarea,pierduta printre vai ?

Dar si nepasarea,scurgandu-se intre noi.

Prea multa rautate,durere si suspin,

Pentru o viata rece,cu un necunoscut destin.

     

Un sir lung de ganduri,despre viata toata 

O alinare calda,tinandu-ma strans de speranta.

Dar ce sens au toate framantarile interioare?

Daca la final,moartea are rezolvare.          


Category: Poems about death

All author's poems: Denisa Ginju poezii.online Un singur gol ramas

Date of posting: 19 марта 2024

Views: 382

Log in and comment!

Poems in the same category

mi-am consumat viața trăind

Clopotele bat în disperare,

cerul sângeriu se scurge-n

pământul crăpat; a Iadului-liberare...

 

Demonii se-nalță și aleargă,

oamenii cerșesc o clipă viața:

În noroi-și topesc speranța...

 

Adulți a căror viață-i muncă,

Copiii ce vor să crească și

Bătrâni plictisiți de viață...

 

Moartea se-nalță pe munți;

ei imploră-o amânare:

n-au știut trăi atare...

 

Dar Moartea-o lege are

și-o limbă înțeleasă de viață,

netrăită de oameni...

 

La umbra pomului arzând privesc

cum totu-n jur se-ncheie

și-un nou drum se-ivește...

 

Surprinsă, Moartea-ntreabă:

”Viață de la mine nu ceri?

Muritor ingrat ce ești!”

 

„Nu, răspunsei aumuzat;

Te-aștept de mult să vii,

Căci mi-am consumat viața trăind!”

 

Sabia-i se-nalță și totul sfârșește;

iar eu mor râzând

c-am știut ce-i viața!

More ...

Portal de sentimente

🖤Evanescence🖤 https://youtu.be/PJGpsL_XYQI?si=i-Ab-Pv8IpoVwILv

 

Nimic mai sufletește adânc decât oglinda unei ploi,

După nori si furtuna soarele strălucea printre culori.

Balti de apa reflectând spre un univers paralel,

Faceau realitatea sa fie a fanteziei carusel.

 

Cand mintea nu are hotare adâncul apei nu fictiv.

Realitatea dându-mi sentimente cu gust mai mult nociv.

Lumea de dincolo părea a eclipsa misterul vieții prezente,

Sentimente apocaliptice înfiripandu-se printre momente.

 

Melancolic era dorul de viața de după moarte,

Linistea după furtuna era ceva menită soartei.

Oglinda vie scursa pe asfaltul ud si negru,

Ma seduci printr-un portal atât de rece,sumbru.

 

Rece prin caldura fanteziei unei lumi paralele,

Sentimente oglindite ce întrec limitele normale.

Ascunse raze de soare se admirau in taina apei oglinzii,

Peisajul rece ca prin farmece se îmblânzii.

 

Căutam conturul lumii intr-un loc fără de păcat,

Creaturi subterane ieșeau din pământ secat.

Sufletul meu se visa intr-un abis al melancoliei,

Sa fie ceva real sau face parte fanteziei?

 

Calatorind prin timp totul s-a rezumat in amintire!

Un lac negru strălucea când la a nopții întâlnire,

Intunericul cerului s-a scufundat in apa adânca,

Astrul alb al nopții dădea acum porunca!

 

Esenta negrului mister strălucea sub semi-luna,

Focul inimii s-a aprins punându-i nopții vina.

Privirea mea redescoperea o planeta din univers,

Iar ceasul astronomic părea sa bată in revers.

 

Apa in culori nocturne părea a fi din alta lume,

Gândul meu fanatic ducea misterul pana la culme.

O simpla atingere si totul era reflexie de stele,

Un miraj al nopții printre picături de apa goale.


Misterul adâncit in apa,fantezie si tortura.

Răcoarea neagră a nopții lunaticilor armura,

Miezul nopții eclipsa in liniștea secretului,

Orice viața de fațada destinată trecutului.

 

Deschid portalul nopții cu o cheie de platina,

Aura teritoriului va străluci la a ta lumina!

Adevar ascuns la vedere printre jocurile minții,

Sirete si nebănuite sunt aceste cai ale sortii.

 

 

More ...

Mort

Nopțile-mi sunt amare

Sufletu’- i pătat și înghețat

Lăsându-mi chipul să zboare

Rămânând doar trupul schițat

 

Un tablou în negru pictat

Umbre cenușii răscolind în fundal

Un junghi în piept am gustat

Întregul trup devenind pal

 

Cerul prăbușit mă nimici

Zdrobindu-mi oasele , un răgnet

Strigoi în jurul meu căzând anemici

Acum durerea-i doar un sunet

 

Sufocându-mă în nevoia după viață

Închisă, trasă în bezna din mormânt

Corpul legat îmi e doar cu o ață

Dezgropănd găsesc doar un veșmânt

More ...

La moartea unui artist

La moartea  unui artist
E  ziua când îl plânge
Arcușul cântă  trist
Penelul  cerul  frânge.
Pianul ,singur  solist
Tăcute- i  sunt  clapele
La moartea  unui  artist
În  lacrimi  sunt  pleoapele.
Clovnul  mereu scenarist
Gongul  profund  îl bate
Astăzi  mâhnit, realist
Pleacă  târziu  în noapte.
Când  moare  un  aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă  trist
ȘI rolul vieții zace.

More ...

Apocalipsa Arhanghelului Gabriel

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

More ...

Tot înainte!

 

Sub sclipirea bombei solare,

   se-agită un mic orășel.

E arșiță mare, multă sudoare,

   toți se-aprind ca scânteia pe fier.

Norul grabnic le refuză porunca,

   se prezintă la loc răzbunător.

Dar stropii nu cad, așteaptă doar ruga,

   sub nor arde tot pământul de dor...

 

În mijlocul crizei, țipete răsună,

   nu se-ndură nimeni, niciun ajutor.

Doi copii se mai țin strâns de mână,

   o speranță într-un gest răvășitor...

Dar și speranța câteodată moare,

   când te-mpungi pe drumul spre izvor...

Apa se duce, apa tot dispare...

   și din măr mai rămâne un veșnic cotor.

 

Viața e moartă în mica adunare,

   însă, undeva se află acel supraviețuitor.

E grea povara vieții, e gravă provocare,

   nu toți reușesc să scape neiertător.

Așa că, omul oriunde se găsește,

   tot va căuta un mic ajutor.

Și călăuza apare, cu trăsura gonește,

   și-l salvează pe cel muritor.

 

Curioasă din fire, călăuza întreabă:

   ,,ei, și cum e traiul în micul orășel?"

Omul sfios, nu știe ce să creadă,

   ,,salvatorul n-a fost oare la măcel?"

Cu gândul la nor, cu teama crescândă,

    musafirul răspunde cu-n vag mister.

,,Călăuză naivă... se gândi la osândă!",

    o nenorocire venită cu-n aer mișel...

 

Merge și tot merge trăsura prin vale,

   coboară și urcă fără-ncetare.

La mijloc e jocul, i-e mintea în soare,

   călăuza pare că-i dă crezare.

O vie se vede din trăsură, ce veste!

   și călătorul doar ce-a luat-o-n vizor.

De călăuză se roagă: ,,Doar puțin, oprește!

   doar un strop, că mi-e sete de mor!"

 

Zis și făcut, întocmai se întâmplă,

    omul o culege și setea-și potolește.

Mai trece un timp și tot stă la pândă,

    la margine de drum, doi saci zărește.

Se-ndură de călăuză să oprească din nou,

    câteva straie de-ar găsi prin ele.

Călăuza răspunde: ,,dacă nu te simți rău...".

    și omul repede s-a și schimbat în ele.

 

Sătul și-mbrăcat, într-un somn se pierde,

    dar îl trezește un răgnet asurzitor.

Pe drum, o bătrână geme de sete,

    ,,ajutor, străine! ajutor, că mor!"

Însă călătorul vrea acum să doarmă,

    de babă să se ocupe altă soartă.

Și hotărât, poruncește ca din goarnă:

    ,,tot înainte, că-i oricum moartă!"

 

Mai merge trăsura, mai merge cât poate,

    până ce un copil jupuit zărește.

Călătorul adaugă: ,,și el e pe moarte!",

    călăuza spune: ,,dar încă se târăște!"

Cu nervii la pământ, sătul de omenie,

    omul se vede stăpânul companiei.

Și hotărât, spune răspicat: ,,tot înainte!"

    iar călăuza rămâne supusă tiraniei.

 

Trăsura iese din acel orășel,

    a văzut și altele... destule...

Pe un drum nou a luat-o-n mister, 

   soluții s-au găsit, chiar cu sutele.

Omul apoi observă o groapă,

    ,,aici trebuie să facă un ocol."

Dar trăsura se mai mișcă-ntr-o roată,

    și nici urmă de cel salvator...

 

Omul se jelește, zbiară mai puternic:

    ,,oprește trăsura, nu e drum deloc!"

Doar norul se observă, la fel de grabnic,

    ca în ziua când el se-ascundea de foc.

Trăsura nu se-oprește, trăsura cade-n gol,

    călătorul se nimicește într-un glas sonor.

,,Și alții au scăpat, târându-se-n nămol,

    pe veci să trăiești întunericul arzător."

    

    

 

 

   

    

 

 

 

 

 

 

 

   

   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...