SFINȚII

Nu s-au grăbit spre cer.

Au rămas.

 

Au lăsat harul

să le atingă voința

până când aceasta

n-a mai vrut altceva.

 

Trupul lor n-a fost depășit,

Ci curățat de zgomot,

ca o fereastră

care nu reține lumina.

 

Fiecare sfânt

e un loc unde lumea

nu s-a închis definitiv.

 

Nu au fugit de moarte,

dar moartea

n-a mai știut ce să facă cu ei.

 

În tăcerea lor,

Dumnezeu nu Se afirmă,

ci se lasă locuit.

 

De aceea, chipurile lor,

nu impresionează, ci liniștește

prezențe care nu cer atenție,

ci adevăr.

 

Timpul cu ei, nu curge

ci se adună.


Category: Diverse poems

All author's poems: preot DAVID MARIAN poezii.online SFINȚII

Date of posting: 14 January

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1003

Log in and comment!

Other poems by the author

PELERIN FĂRĂ HARTĂ

Merg fără hartă, debusolat,

ca o umbră desprinsă

din propria-mi ființă,

cu inima deschisă

ca o rană prin care respiră lumina.

 

Busola gândului se frânge

ca o candelă bătută de vânt,

iar tăcerile cresc

ca niște ziduri nevăzute în suflet.

 

Mă pierd deliberat,

ca un ecou coborât în adâncimi,

ca să Te aud cum urci

prin golurile mele,

precum seva într-un arbore ars.

 

Rătăcirea se subțiază

ca ceața în fața dimineții,

iar pașii mei devin

semințe aruncate în veșnicie.

 

Sunt pelerin fără hartă,

un gând suspendat între două lumi,

dar fiecare cădere se adună

ca lumina într-o lacrimă

în inima Ta.

 

More ...

FEREASTRA DESCHISĂ

Luminile din stradă tremură

pe pereții camerei tale

ca niște gânduri care nu știu

unde să stea.

 

Afară, orașul merge înainte

în pași grăbiți

și mesaje netrimise.

 

Tu stai lângă fereastră,

respiri aerul care nu se repetă

și te întrebi dacă cineva,

undeva, privește la fel.

 

O mașină trece

îți reflectă pentru o secundă

propriul ritm

și te surprinde că ești viu.

 

Fereastra rămâne deschisă

nu ca o invitație

ci ca o promisiune tăcută

că lumea poate să aștepte.

 

More ...

FORMA TIMPULUI CURĂȚIT

Râbdarea nu este așteptare,

ci rămânere.

 

Este felul în care timpul

încetează șă mai fie lucrare.

Omul răbdător

vrea să scape de greutate,

nu să se schimbe.

De aceea, timpul îl apasă

ca o povară străină.

 

Cine rabdă se curăță,

nu pentru că suferă,

ci pentru că nu mai iese din adevăr.

 

Răbdarea taie graba minții,

Dezleagă dorința de rodul îmediat,

Învățând inima să nu ceară dovadă.

În ea, patimile se usucă

nu prin luptă directă,

ci prin lipsa de hrană.

Răul nu este învins,

ci lăsat fără sprijin.

 

Răbdarea este crucea

întinsă în timp:

aceeași greutate purtată zilnic,

fără justificare, fără revoltă.

 

Aici omul încetează

șă se mai întrebe „cât mai durează”

ți începe să existe acolo unde este.

când timpul e primit, nu consumat,

el devine transparent,

iar suferința își pierde

dreptul de a defini ființa.

 

Răbdarea nu aduce mângâiere,

ci stabilitate,

nu alinare, ci adevăr.

Din această statornicie,

încet, fără semn,

începe să se nască

omul adunat.

 

More ...

MAMA

Mama are mâinile calde

ca pâinea scoasă din cuptor

și ochii blânzi

ca două izvoare de lumină.

 

Vocea ei curge domol

ca un râu luniștit prin suflet,

iar zâmbetul -

o floare albă

deschisă în grădina inimii.

 

Ea e dimineața casei

soarele care aprinde ferestrele,

și umbra răcoroasă

când viața arde prea tare.

 

Mama e ca un pom bătrân,

cu ramuri pline de răbdare,

sub care copilăria mea

încă mai stă la adăpost.

 

În ochii ei

timpul se odihnește,

iar cuvintele devin

pâine, apă și lumină.

 

Și dacă lumea întreagă

ar fi un drum fără sfârșit,

mama ar fi mereu

casa la care

se întoarce inima. 

 

 

 

 

More ...

CLIPA CARE NU SE REPETĂ

Uneori, tăcerea e o formă de iubire.

Alteori - o fugă.

Între ele,

suntem noi:

doi oameni care se caută

în același gând.

 

Te privesc

și timpul se preface în lumină.

Nu mai există ieri,

nici mâine,

doar acum

și respirația ta care curge

în locul inimii mele.

 

Îmi place cum taci,

cum lași aerul să te poarte,

cum aduni lumina pe piele

ca pe o promisiune nespusă.

 

Noaptea ne privește din colț,

ne recunoaște,

ne iartă.

 

Nici nu mai știu

dacă iubirea e un verb,

sau o tăcere care învață

să nu doară.

 

Dar știu că ești acolo

în fiecare bătaie de inimă,

în fiecare margine de dor,

în fiecare clipă

care nu se repetă.

 

More ...

LUMINA DE DIMINEAȚĂ

LUMINA DE DIMINEAȚĂ

 

Dimineața se strcoară ușor

printre perdele,

aducând cu ea

mirosul de pâine caldă

și cântecul nevăzut al păsărilor.

 

Îmi amintesc de vocea mamei

care spunea: „Fii bun, copile,

chiar și când lumea pare surdă.”

 

Și în aceste clipe mici,

între ceasuri și pași grăbiți,

învăț să văd lumina

într-un zâmbet curat.

 

Pentru că viața, așa cum e ea,

nu stă în clădiri înalte sau telefoane,

ci în inimile care iubesc,

în oameni care rămân,

în gesturi care nu se uită.

 

More ...

Poems in the same category

Urmașul

 

Eu sunt cel ce vine din urmă, 

Eu sunt cel ce-a rămas, 

Genele voastre în carne îmi scurmă, 

Sângele vostru în mine-i retras. 

 

Eu sunt strigâtul vostru de-apoi, 

Și crucea v-o port de gât atârnată, 

Sunt pasărea ce cântă venirea înapoi, 

Sunt fiică și fiu, sunt mamă și tată. 

 

Eu sunt oglinda prin care vă-ntoarceți,

Eu sunt hotarul dintre astăzi și ieri, 

Locul din care porniți să vă nașteți.

Leagănul vieții de-nceput și-încheieri. 

 

Eu sunt urma ce-n timp vă rămâne,

Umbra ce-n lut încă arde ușor,

Port în privire apusul de mâine, 

Și-n piept răsăritul din care cobor. 

 

Eu sunt cenușa din focul rămas,

Sunt nume și trupuri piedute-n pământ,

Prin mine tăcerea prinde iar glas, 

Și moartea vă-nvie pe moarte călcând. 

 

More ...

Satul meu copilăresc

Satul meu copilăresc ,

Eu cu drag mi-l amintesc

Iar acum vă povestesc,

Ce din inimă iubesc



De ulița casei mele,

Îmi amintesc cu plăcere 

Cum vara mă jucam ,

Cu prietenii râdeam



La bunicii mei acasă,

La bunica mea frumoasă

La bunicul muncitor,

N-am să uit iubirea lor



Iar acum totu-i pustiu,

Ce mai este nu mai știu

Doar bătrâni mai sunt acasă ,

Așteptând copii să vină,

Să stea cu toți la masă



Au plecat în țări străine

Ca să aibe bani de pâine ,

Să vină în țara lor frumoasă 

Că-i așteaptă cineva acasă.

More ...

Refrenul prostului cotidian

De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,

Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,

Așa gândim cu toții cand privim un mort,

Crezându-ne pe noi nemuritori...

Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,

Este purtat din lumea-aceasta,

Nici el neștiind cum e posibil,

Privind aproape, vede depărtarea,

Iar de privește-n depărtare

Se regăsește chiar aici...!

Căci neputând pricepe lesne viața,

Noi cei ce suntem rătăciți

Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,

Căci moartea stând ascunsă

Și ascuțindu-și coasa iar,

Tocită de câte vieți a secerat,

Revine blestemata!

Iar eu poetic glăsuiesc...

Nicicum că moartea este personaj de basm,

Dar nici că-i realitate înfricoșată,

Precum de mici am învățat!

Are vreun rost să personifici un blestem,

Să spui "nimicului" sau "morții"

Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?

Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?

Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:

Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!

Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!

Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,

Chiar dacă pare fără de sfârșit!

Nota de plată tot sosește;

Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!

Ce vreau să spun?

Vorbesc de Mântuire și Nemurire...

Hristos te strigă-n gura mare,

Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,

Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!

Vei spune,tu nebune:

Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!

Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,

Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,

Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:

Bea,mănâncă ,chefuiește!

                      *

Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,

Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?

                      *

Există oare adevărul...?

Își spune cel nebun!

E treaba mea să știu mai multe?

Nu-i simplă viețuirea asta?

Să fie toate doar atât?

Aud o voce ce glăsuiește:

Tu lasă lumea în nimicul ei!

Căci fiecare se cufundă zilnic

Doar în ce-i place sau pricepe,

Precum frumoasele domnițe,

Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,

De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!

Iar despre oameni,se știe bine..

Unul visează la titluri,faimă și avere,

Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,

Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă

Dorindu-se iubit de-o mie de femei!

Umanitatea întunecată asta arată;

Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,

Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,

Și câte și mai câte lumea asta oglindește,

Fie din aur sau din simplă tinichea,

Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!

Iar despre omul din povestea mea,

Când boala-i dă târcoale,

Rătacitul fuge la doctori renumiți,

Sperând ca viața să-și păstreze

Spunând șoptit în sinea sa:

"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",

Că de murit tot am să mor!

Nu-i asta soarta tuturor?

Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea

Ce-mi sună glorios a imn de stat:

Mănâncă,bea și chefuiește!

Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,

Nu-mi plec urechea la oricine,

De pocăit s-o facă cine poate,

Eu am atâtea încă de făcut!

Trăiesc cum vreau,

Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!

Așa că beau,mănânc și chefuiesc!

Sunt încă rege pe pămant....

Scenariul ăsta l-am ales,

Nu-mi pasă de mă amăgesc!

Să fie asta o poveste tristă

Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?

Să fie lumea-ntreagă cuprinsă

De nesimțirea ce-o aruncă în abis?

Trăim cu toții doar un straniu vis

Ce nu se termină cu viața asta

Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?

Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,

Neexistând nimic de taină ori ascuns,

Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,

Și el ne spune toate câte sunt de spus!

Să fie viitorul lipsit de spirit

Iar Adevarul s-atârne spânzurat?

Așa că am decis să dau un nume,

Poemului ce l-ați citit deja,

Și veți rămane prizonieri o vreme bună,

Gândind la întrebarea mea!

(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

More ...

Inima mea

Pustie inima îmi este

Mâhniri de peste tot m-apasă

C-așa e ea, loc nu-și găsește

Și liniște n-are în casă

 

Sunt remușcările de-o viață

Răpindu-mi pacea și e greu

Ofez și gândul mă presează

Dar mi-aminyesc de Dumnezeu

 

Cu îndelunga Sa răbdare

Nemărginita-i am văzut

Că peste tot Dânsul e veșnic

Ocrotitor de netemut

 

Fiindcă ispitele-s ca scaiul

Răgaz acestea nu ne dau

Vor fi cât lumea dăinuiește

Și pacea tihna ele-o iau

 

Dar sa lăsăm pe yoate-n grija

Stăpânului nostru Preasfânt

Că viața este-n a Lui mână

De l-om purta pe El în gând

 

De-ai dobândi averi cât munții

Nu e nimic, le vei lăsa

C-al nostru drum ne-ndreapt-acolo

Unde doar El ne va chema

 

C-așa voiește Domnul nostru

Așa va fi în veșnicie

Așa suntem pe astă lume

De ce, doar Domnul nostru știe

 

Din veac văzui necaz, probleme

Și piedici la tot pasul sunt

Vor fi cât dăinuie viața

Vremelnicia pe pământ

 

Dar știm care-i menirea noastră

Și care e al nostru țel

Să împlinim a Lui voință

C-așa din veac ne spuse El

 

Din veac Stăpânul mă păzește

Deși în multe am greșit

Dar cu-a Lui mila și iubire

Și-a  Sa răbdare, m-a-ntărit

 

Deși nevrednic sunt adesea

Și-anevoios în fapte bune

El nu mă lasă fiindcă eu 

Gândind la Dânsul, voi apune

 

Cu-a Sa putere mă-nconjoară

M-ajută doar privindu-mă

Mi-e Tată mamă în tot locul

La dreapta Lui păzindu-mă

 

O, Doamne rogu-Te mă iartă

Că mult răbdare-ai arătat

Și mi-ai păzit cu strășnicie

A mea viață ce mi-ai dat

 

Îți voi trimite colo-n slavă

Cât voi mai fi pe-acest pământ

Suspine, rugi, cântări și versuri

Spre Tine să își ia avânt

More ...

colaj//9

iaca,

planeta norocului strălucește pe

aventuriere dorințe;

luna plină, din capricorn,

îndeamnă la prudență;

iar jupiter-nestânjenit că

prietenul  saturn e retrograd în pești,

străpunge beregata berbecului.

 

un februarie stingher

apare la porți...

liniștea ascunde în miez,

rugăciuni fierbinți;

să nu vă fie teamă de câinele negru cu ochii de foc!

a fost ucis de Sfântul Trifon.

More ...

Ridicați-vă

Ridicați-vă din sângele-nghețat pe asfalt,
din decembrie-n care ați căzut fără vină,
ridicați-vă, din glonțul prea înalt
și spune-ți clar: a fost jertfa lumină?


Că noi am rămas cu libertatea-n vitrină,
ca pe-un lucru scump ce nu știm să-l folosim,
iar cei ce-au căzut au ajuns doar rutină
în gura acelora ce știu să mintă fin.


Comunismul n-a murit, doar s-a schimbat la față,
și-a pus cravată nouă, discurs occidental,
ne fură fără ură, ne suge fără greață,
din nouăzeci încoace, calm, instituțional.


Și iar suntem despărțiți, român contra român,
unii cu istoria vie, alții cu lozinci goale,
vin „salvatori” ce urlă fals și foarte senin,
cu Estul în privire și cu frici ancestrale.

 

Ne spun că-s pentru țară, dar țara e un pretext,
o mască pentru ordine, obediență, pumn,
sub tricolor se-aprinde același vechi context:
autoritar, murdar, cu iz de stepă și fum.


Iar noi, popor obosit, cu memoria scurtă,
uităm lagăr, foamete, frica de a vorbi,
mergem iar după fluier, cu mintea prea ruptă,
ca turma ce nu știe de ce va muri.


Ridicați-vă, morților din stradă,
și spuneți-le viu: nu asta a fost visul lor.
Libertatea-i liniște, nu-i frică, nu-i pradă,
e luptă lucidă, cu capul ușor.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍