- Doamne ajută nouă și la toată lumea! Fă mă cruci!, îmi zice bunica înțepător.
Fac o cruce mare cât toate zilele, sub privirea neîndurătoare a bunicii și parcă deja îi simțeam unghiile înfipte în urechea mea... Mai târziu însă, acum eram "în ochii lumii" și promisiunea unei chelfăneli ulterioare părea oricum inevitabilă, măcar că nu îi ieșeam din cuvânt și stăteam "smirnă", pășind cu grijă "să nu..."
Bunica s-a oprit pe uliță, sub umbra unui dud, la o bucată de vorbă cu o săteancă, iar eu, smerit și sfios ca o fată mare, stăteam la o distanță de doi pași, în respectul bârfelor uzuale, căci n-aveam voie să casc gura la vorbele "oamenilor mari":
- Zîua bună părinte! Frumoasă slujba di azi, d'apoi cum? Să vie coana preuteasă, mai pi după prânzișor, încolo, dacă nu poati, atunci trimet eu băietu'! Da, da, nepotu'. Ci caști gura, mă! Sărută patrahirul! Doamne iartă-mă și păzește-mă!
Mă aplec și sărut mâna popii, care mirosea a smirnă și busuioc:
- Sărut mâna, părinte!, zic cu voce suavă încercând să nu par stânjenit de privirile iscoditoare ale popii.
Popa satului, era un individ mărunțel, grăsuliu, cu o barbă roșie și o claie de păr la fel de roșie, de zicea lumea că i-a luat foc scăfârlia de la lumânările din biserică! Bașca, scăfârlia mai era dotată și cu o cheliuță corespunzătoare ce era des acoperită de potcap, că de... preoteasa era tânără, mult mai tânără decât popa și se îngrijea nevoie mare să țină diferența de ani cât mai mică, măcar că nici ea nu dădea pe-dinafară de frumusețe... dar cum gura lumii nici pământul n-o astupă, știa tot satul, ce și pe dincolo...
Preoteasa era cu burta mare, aștepta prunc și se temea nevoie mare de fricoasă, că era la primul punc și cale de vreo zece sate nu era decât o singură coană moașă care s-o ajute la soroc, iar aceea era bunica mea.
Din această pricină, trebuia să alerg de fiecare dată când preuteasa avea impresia că i-o venit sorocul, căci era destulă cale între casa bunicilor și casa popii, eu trebuind să aleg drumul cel mai scurt, trecând prin curțile și grădinile a câtorva megieși, ca nu care cumva să întârzii din a da de veste...
Numai că pruncul se lăsa așteptat, iar popa își cam pierduse nădejdia că o să aibe prunc înainte de Sântă Marie, ba chiar tot satu' începuse a pune tot felul de rămășaguri, ba c-o fi băiet, ba c-o fi fată, ba că să vezi c-o să fie blond ca ta-su de roșcat, bârfele erau în floare, iar eu eram descusut de toate babele curioase, de nu mai puteam merge lent ca tot omu', când vedeam mișcare de baticuri pe după ostrețe...
Și uite-așa trece o săptămână, trec două, da' coana preuteasă nici gând să mai nască, măcar că nu mai ieșea din casă de multă ce era, iară eu făceam "naveta", ba aducându-i vreo doftorie trimisă de Coana Moașă, ba vreo veste c-o intrat în durerile facerii, de nimeni nu mai credea, nici măcar popa, c-o să nască până-n strânsul câmpului...
Doar eu știam că bătusem cărare bună între cășile noastre, ba chiar și popa venea uneori pe ea, chit că trebuia să sară vreo două pârleazuri, da' nu era bai, că popa își sufleca voios sutana, dezvelind două glezne albe și subțirele împodobite frumos cu puf roș de ziceai că avea picioare de găină!
Și într-o seară de sâmbătă, mai pe după amurg, dintr-o dată, începe să bată hodorogit clopotul bisericii, căci afară se pornise o viforniță cu nori grei, întunecați a grindină, iar clopotarul ne dădea de veste la tot satul să ne strângem orătăniile prin poiate, iară pe noi în case cu ferestrele și ușile bine închise. Da' ce să vezi, că preuteasa trimise vorbă că... i-o venit sorocul să nască, semn rău pe vremea asta, da' ce să-i faci dacă pruncul se grăbește, Coana Moașă își ia geanta cu scule doftoricești și-mi spune:
- Ie felinaru ' lu' bune-tu și străpunge cărarea pân' la coana preuteasă, că avem de adus un prunc pe lume! Ia-o înainte!
Afară se întunecase de-a binelea și începuse să plouă cu stropi mari care cădeau cu zgomot peste streșinile caselor, înecând burlanele și băltind cărarea, care acum era toată numai un glod slinos și lipicios, de ne îngreuna la fiecare pas înaintarea...
Odată ajunși, popa ne sări înainte, deschizându-ne poarta și dintr-o privire îmi dădui seama imediat că o cam luase pe ulei, era ciudat de "vesel" și chiar neinteligibil, se cam clătina pe picioarele-i subțiri, se vede treaba că se cam "cinstise" cu clopotarul și cu dascălu' și cu alți megieși veniți să petreacă venirea pruncului pe lume...
Evident că n-am scăpat nici eu, căci în ochii lui cenușii și tulburi, eram "bărbat adevărat" de-acum, și-mi pusese și mie să beau într-un pahar, din cel vin bisericesc de împărtășanie, rubiniu de bun, cu gust dulce acrișor...
Iară coana preuteasă își urla din toți rărunchii durerile nașterii, afară vifornița își urla putința, noi bărbații beam gălăgioși felicitându-l pe încă ne-proaspătul tătic, iară Coana Moașă... moșea împărțind ordine în stânga și-n dreapta după apă fierbinte, ștergare, ață și foarfece pentru prea cinstitul buric al noului prunc...
Și când vifornița bătea cel mai tare, iar grindina cădea din cer răsunător ca o toacă, găurind acoperișul de azbest al grajdului popii, iată, un scâncet ascuțit s-o auzit în plină furtună.
Brusc, toată lumea o tăcut, ascultând primul glas al noii făpturi, care-și anunța cu vioiciune venirea pe lume: popa făcea la cruci și mătănii sărind într-un picior, că în sfârșit i s-o născut pruncul, coana preuteasă istovită și albă la față abia mai vorbea, că în sfârșit i s-o născut pruncul, Coana Moașă, istovită și ea, nu mai dădea ordine, munca ei se isprăvise, că în sfârșit o moșit pruncul, iar eu, fiindcă zărisem pentru o clipă scutecele albastre ale noului prunc, rânjind cu gura până la urechi și cu ochii steclind de vinul popii, încredințat că Domnul mi-o dat mie misiunea cavalerului luminii, zic:
- Părinte să fie într-un ceas bun! Îi băiet, să vă trăiască!, lăsând cu gura căscată întreaga asistență!!!
Iară popa dădu în plâns, aruncându-și potcapul de pământ și dezvăluind flăcările părului cel roș, Coana Moașă își înfipse unghiile în urechea mea, neștiutorul obiceiului, că moașa trebuie să anunțe lumii felul pruncului, necum nepotul acesteia...
Au trecut ani de-atunci, de la întâmplarea aceasta... Acum stau și zâmbesc, așa, în colțul buzelor, și-mi amintesc de-acele vremuri, că la prima mea "amețeală" - căci nu-i pot spune beție - am anunțat venirea pe lume a unui prunc... Și-acum port cu mine - nu m-am despărțit de ea niciodată - cruciulița primită în dar de la coana preuteasă pentru toată alergătura mea din vara aceea.
Cât despre vinul de împărtășanie, greu mă abțin să nu mă bufnească râsul în biserică, căci amintirea unui popă roșcovan cu scăfârlia aprinsă-n flăcări de la lumânările din biserică, mă bântuie și acum...
Diagnosticul: Tu
anca_nistor
6 October
Cutremurător de frumoase aceste versuri! Felicitări!
Ce mai faceți, Maiestate?
Vladislav Varzari
5 October
@Silvia Mihalachi, vă mulțumesc mult
Ce mai faceți, Maiestate?
Silvia Mihalachi
5 October
,, Ce mai faceți , Maiestate?,, este o poezie de lăudat și poetul merită felicitat. Mă alătur de cei ce il felicită și apreciază aceasta frumoasă po...
MARIA ÎN ȚARA POMILOR
Silvia Mihalachi
5 October
Cu drag spun legendei că , este frumoasă și că mi - a plăcut să citesc din ea ,, curajul, iertarea , credința și despre lumină,, și despre pomul c...
Temnița
Khosravi Shahin
4 October
Mulțumesc mult!🤍
Ultimul acord
ora mea de poezie
4 October
O poezie ce are niște rânduri pline de imagini și emoții în care mă regăsesc...ai un talent extraordinar, felicitări!🩷
Efectul Placebo
un-pahar-de-poezie
1 October
Vă mulțumesc tare mult pentru gânduri. Mă bucură enorm !🙏
Efectul Placebo
Silvia Mihalachi
1 October
Pe tipsia cu versuri frumoase dăruită și azi cititorilor de către amfitrionul ,, poezii online,, am găsit un pahar de cristal cu versuri cristaline,...
Efectul Placebo
Florin Dumitriu
1 October
Uneori, cel mai frumos zâmbet e doar umbra unei dureri care a învățat să tacă. Felicitări, ai pus în vers ceea ce mulți nu reușesc nici să rostească....
CUM POȚI TU, TOAMNĂ?
Silvia Mihalachi
30 September
Frumoase, delicate întrebări în versuri sonore adresate TOAMNEI de către poet , căreia îi deslușește prin întrebări ,, culorile ei de poezie,,.