Azi mamă am fost la tine iar la cimitir

Îmi spunea mama cam să cad în genunchi

În genunchi în fața ta ,

Sperând cu gândul la iubire iar cu inima la uitare .

Mi-a spus mama să-ți uit chipul ,

Chipul ce-mi bântuie orgoliu

și mă așteaptă să-mi dau ultima suflare

ca tu să vii din nou aici

aice nu departe …..

pe strada suferinței 27.

Îmi spunea mama să nu te mai sun ,

măcar glasul să ți-l uit cumva .

Dar ce nu știe mama e că ți-am uitat și fața ,

și numele și cum în prag de sărbători mă sărutai și-n iubire mi te jurai.

Și în zile mai urâte , urâte căci tu le numai așa,

Îmi promiteai că pleci și cale de întoarcere la mine nu mai  ai .

Îmi spunea mama că în urma ta v-a rămâne doar praf și ici colo cât-un ciob

Ciob ce îmi va sparge inima de piatră pe care tu nu ai putut s-o încălzești ,

Măcar cu o lumânare sau cu o îmbrățișare dacă ai putea .

Îmi spunea mama că întunericul într-o zi ne va lua de pe acest pământ ….

Dar ce nu știe ea , este că în inima mea acea zi venise deja .

Simt prin cer , văd prin flori , iubesc prin gând , gând pe care tu nici măcar nu vrei

și nici nu poți să-l auzi .

Întunericul îmi bate în geam  și-mi aduce aminte de sfârșit …. sau cum ar spune mama căci până la urmă  tot la vorba ei ajung ,

“ Tu fată n-ai să-l uiți , iubirea ta va dăinui fiind tu acoperită chiar și cu pământ

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

....Дочь, написала своей маме, спустя 10 лет.

Здравствуй,милая,моя родная мама,

Говорю тебе честно я раньше не смогла тебе написать. 

А сейчас видишь пришёл тот день и я тебе пишу. 

Как ты, мамочка как со здоровьем твоим? 

Думаю что у тебя всё хорошо,а может быть

у тебя даже всё отлично.

Вот у меня всё плохо,мамочка,

Я только сейчас,вспоминаю наши хорошие времена

с папой и с тобой,мамочка.

Когда мы вместе гуляли, когда папа брал меня 

на руки, как я была маленькой и убегала от вас с папой.

Мне было очень весело,и хорошо с вами.

А сейчас моя жизнь сложилась 

из  камней на чёрной дороге.

Мне мамочка, очень тяжело жить.

Муж мой меня не замечал,не любил,

И три дня назад мы с ним развелись.

Нам не грустно и может быть больно но я

уже живу как есть.

Что поделать,если жизнь моя сложилась,

из испытаний.

              ......ответ от матери 

Девочка моя, мне жаль что у тебя так,

с жизнью сложилось.

Я тебя поддержу чтобы ты не выбрала. 

Кто у меня хорошая,хозяйка и  умница,

И будут скоро у тебя и муж и детки.

Вот увидишь,сама моя доченька,

Тебе нужно,только преодолеть всё. 

И остаться сильной,и у тебя всё получится, 

Люблю тебя доченька моя,

С любовью твоя мама! 

Автор я:🤍Замурка Алина 🤍🤍(письмо дочери для матери)

Ce mult am încercat să-ți spun,

Ce ai fi vrut să afli de la mine,

Să știi de ce-am ales alt drum,

Și nu te-am ascultat pe tine

M-ai dus de mic la grădiniță,

Și m-ai convins să învăț carte,

Mi-ai pus în mână toc și peniță,

Și litera am scris-o târziu în noapte

M-ai îndemnat să lupt în viață,

Să nu mă las calcat în picioare,

Trezirea să fie dis de dimineață,

Și lucrului făcut, să-i dau valoare

Te-ai bucurat când am învins,

Și-ai plâns cu mine la necaz,

Spre înainte tu m-ai împins,

Și lacrima mi-ai șters-o pe obraz

.................................

Anii în timp au venit peste noi,

Și ne-au adus bune și rele,

Și zid solid am ridicat noi doi,

Ca stavilă s-avem în clipe grele

..........................

Acum când ai plecat la Cer,

Te plàng și-mi cer iertare,

Și nu-mi rămâne decât să sper,

Să te revăd...în viața viitoare!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Într-o colibă mică, sub cerul plumburiu,

Se naște o iubire ce crește ca un râu,

E simplă, dar adâncă, fierbinte-n orice ceas,

O mamă-și dă tot sufletul, deși nu are glas.

Când pâinea-i doar o umbră pe masa de pământ,

Iar nopțile-s mai reci decât un aspru vânt,

Ea țese mângâiere din palmele trudite

Și-ți spune povești blânde, de stele răsărite.

Cu haina-i peticită îți șterge lacrimi grele,

Și face din nimic minuni sub clar de stele.

Un singur lucru are — iubirea ei nestinsă,

Un foc ce nu se stinge, chiar dacă-i suferință.

Pe pat de paie aspre, te-nvelește-n sărutări,

Și ochii ei ți-s ceruri, ferestre spre visări.

Ea știe să transforme amarul în lumini,

Și-n zâmbetul ei cald găsești toți anii plini.

În sărăcie cruntă, o mamă-i un palat,

Cu ziduri de iubire ce nu cad niciodat’.

Și oricât te-ai zbate prin lume-n depărtare,

Tot la ea te-ntorci, căci doar acolo-i soare.

Căci mama, fără vorbe, te-nvață ce-nseamnă

Să ai un suflet nobil, chiar și-n lipsuri grele, calmă.

E cea mai mare avere pe care ai putea-o ști:

Iubirea ei curată, ce nu va împuțina zi.

Мам,прости что срываюсь,
Просто больно в душе пойми,
Я наверное совсем заигралась,
и не помню что значит люби.
Не хочу нагружать проблемами,
Ведь тебе и без этого больно,
Все равняется этими ценами,
Знаешь,мне тоже томно.
извини,просто опять одиноко,
Опять понимаю,нужна лишь тебе,
Он поступил очень жестоко,
Вдребезги сердце разбил мне.
Ты всегда дашь совет,
Сделаешь чай или кофе,
Можешь встретить рассвет,
Наверно закончу на этой строфе.

Елизавета Попова.

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

Acum fierbe tot Lupeniul,

Că în mină e minerul.

E blocat în subteran,

Că nu a mai primit vreun ban.

N-au primit bonuri de masă,

N-au primit nici prima toată.

Toate aceştia nu sunt date,

De opt luni sunt amânate.

În grevă îs de şase zile,

Sperând că banii o să vie.

Însă guvernanţii hoţi,

Îi mint pe minerii toţi.

Îşi cer drepturile toate,

Că n-au bani şi îs pe moarte.

N-au din ce să mai trăiască,

Dări la stat să mai plătească.

Că de astăzi la Lupeni,

Şi la mina Livezeni.

Toţi ortacii au sosit,

Lângă ei s-au alipit.

Au sosit ca să îi susţină,

Pe ortacii ce îs în mină.

Şi nu vor afar să iasă,

Până nu îşi iau banii în dată.

Cu toţii s-au săturat,

Că guvernul ia trădat.

Si nu vor ca să îi mai creadă,

Şi-au ieşit cu toţii în stradă.

Şi cu toţii protestează,

Pân ce banii îşi încasează.

Fiindcă ei s-au săturat,

Să fie minţiţi de stat.

Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.

La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.

La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.

Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.

Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.

Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.

Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.

Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.

Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !

Acum Iisus ,coboară de pe cruce,

Acolo pe Golgota ,el nu o să mai urce.

Iar diavolul ,ea lumea îl vrea în hău,

Fiindcă îl iubesc, acum pe Dumnezeu.

Acum Iisus ,coboară printre noi,

Că suntem necăjiţi, plini de nevoi.

Şi nu mai vrem, să stăm pe la răscruce,

Şi să îl vedem ,acolo pe Iisus pe cruce.

Şi nu mai vrem, să îl plângem iar,

Căci răstignit ,EL fost-au în zadar.

Că a mai fost, odată schingiuit,

Pe cruce ,acolo a fost ţintit.

Şi pe Iisus ,păcatele să îl izbăvească,

Ca Dumnezeu, mereu să ne iubească.

Nici când, Iisus acolo sus să nu mai urce,

Să fie schingiuit şi ridicat acolo sus pe cruce !

Doua tipuri de masaj,

Se mai practica si azi.

Unul este general,

Pentru corp e ideal.

Altul therapeutic vestit,

Pentru boli ii bine venit.

Ambele daca le faci,

De multe boli ai sa scapi.

E masajul general,

Asta este ideal.

E masaj de relaxare,

Pentru corp e o valoare.

De boli si de stress te scapa,

Daca tu il faci indata.

Iti simti corpul odihnit,

Si creierul linistit.

E masajul acela care,

E un masaj de relaxare.

Multa lume azi il face,

Pentru corp e sanatate ! 

Nu mi-a fost frică nici cînd,

ca să intru în mormînt.

Morţii să îmi povestească,

cum e pe lumea cealaltă.

Mi-au spus toţi că acolo-i bine,

de aceia înapoi nu vine.

Pe pămînt cei care mor,

că afară-i greu, nu-i uşor.

Ca să ajungi să îi cunoşti,

trebuie să treci de trei porţi.

De aceia trebuie să ai,

bani la vamă ca să dai.

Vama de îndată treci,

în mormînt reguli găseşti.

Acolo sînt reguli stricte,

nimeni nu o să le strice.

Fiecare mort cînd intră,

viaţa lui el şi-o prezintă.

Ce a făcut, păcătuit,

cît în viaţă a trăit.

Dacă a avut suflet curat,

sau cumva a blestemat,

Ce păcate grele a avut,

de a ajuns în mormînt.

Toţi pe lumea cealaltă,

vor avea cîte o pedeapsă,

Şi mai grea şi mai uşoară,

după faptele de afară.

De la judecată apoi,

unii vor trece în moroi,

Alţii vor rămîne aşa,

căci pedeapsa nu e grea.

În mormînt lumină este

dacă mortul o primeşte,

De la pomană de afară,

atunci cînd îl îngropară.

Apă şi mîncare îi ajung,

de la oamenii ce-l plîng,

Astfel în mormînt găseşte,

negură şi doar tristeţe.

În mormînt poţi ca să mergi,

pe alţii să-i vizitezi,

Să vorbeşti şi să aştepţi

ca pomeni tu să primeşti.

De pomană cînd primeşti

şi lumina ai să o vezi,

Pe lumea cealaltă-i bine,

nimeni înapoi nu vine.

După ce-am vorbit cu morţii,

am ieşit eu din mormînt,

Şi pe bancă în cimitir,

mi-am şoptit încet în gînd:

Cît trăieşti şi eşti în viaţă,

nu urîi nu blestema,

Căci acolo în mormînt,

morţii te vor judeca.