Azi mamă am fost la tine iar la cimitir

Mama – cel dintîi cuvînt, cel mai dulce zambet, 

cel mai sincer suflet, cel din urmă vis. 

Cea mai dulce voce, cea mai grea durere, 

cea mai mîndra floare, cea mai scumpa carte.

Mama – lacrima tîrzie, vesnica icoana, 

inger de-naltare, candela aprinsa! 

Candela a vietii, care nu se stinge,

care lumineaza si pe veci vegheaza!
 

Din prima zi cînd te-am văzut
Îţi zic sincer ,mi-ai plăcut!
Am ştiut că :te iubesc,
N-am mai încetat să te privesc..
De atuncea pîn'acum
Avem noi acelaşi drum.
Rîd şi plîng cu tine-n gînd-
Eşti cea mai scumpă pe pămînt..
Te iubesc din suflet "MAMĂ"
Eşti cea mai scumpă fără seamă!

Un strigăt către mine cu glas de-ntuneciune.
Un strigăt înspre mine și împotriva mea.
O voce ca năframă mă apără de lume,
Ma apăra de moarte cu rugăciunea sa.

O piatră către mine cu ură aruncată,
Să mă doboare sigur și pentru totdeauna.
Mai groaznic însă este, că nu e prima piatră,
Iar maine o sa cadă, mai iute, încă una.

Si totuși n-au să prindă pe trupul meu scântei.
Din umbră o lumină pe mine o să crească -
Lumina din privirea și mângâierea ei,
De- i greu să mă ajute, de-i rău să mă ferească.

Mă uit la poza ei, din telefonul meu,

Pe care-o am, de când mama trăia,

O simt si părca, o văd pe ea mereu,

Cum m-aștepta, poate-i aduc ceva

Acel ceva, nu era vreo dorință,

Și doar, medicamentul prescris,

Cu care să-și aline, suferința,

Așa cum medicul, pe rețeta, i-a scris

Prin poză, încerc s-o văd, zâmbind,

Așa cum ea făcea, la vârsta tinereții,

Dar tare-mi este greu, să schimb,

Imaginea durerii, la anii bătrâneții

Atunci, prin amintiri, mai răsfoiesc,

Pe care încă, le mai am, în minte,

Cum m-anvățat pe mine, să croiesc,

Și să invaț din cărți, să fiu cuminte

Ea, la mașina de cusut, noaptea lucra,

Pentru că toată ziua, la câmp muncea,

Și-mi amintesc, că ea știa și a ara,

Și rochii, pantaloni si plapume cosea

Seara, când de la câmp, se intorcea,

Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,

Mâncare să ne facă, cu asta începea,

Și-apoi pe noi la masă, ea ne alinia

Rar am văzut-o, să stea pe bancă,

La poarta, să discute cu cineva,

Tot timpul, ea avea ceva, de muncă,

Și mândru sunt, de ea, de mama mea

Am fost noi, 5 copii, crescuți în casă,

Și către școli, la studii, îndrumați,

Ne-a educat, să stăm cu totii, la masă,

Chiar de în viață, vom fi și întristați

Această îndrumare, o respectăm,

Și-ntindem masa mare, noi, pe hol,

Ne adunăm, merinde bune degustăm,

Dar..triști suntem, văzând, un scaun gol

Acum când lacrima, mi se prelinge,

Pe-aceste rânduri, scrise cu dor,

Vă-ntreb pe voi, cum poți învinge?

În fața coasei și, să-i învii, pe cei ce mor!

Mama este darul pe care, primindu-l
Uităm în timp să îl preţuim,
Este cadoul pe care-anotimpul 
Îl vestejeşte ca noi să-ntinerim.

Suferă, râde şi plânge cu noi
Trece şi munţii, şi marea, prin frig şi prin ploi
Lupta ca o tigroaică, făcând război
Cu cei ce vor să ştirbească bucuria puilor ei.

Îmi priveam azi propria mamă
Şi mă-nfioram cu gândul că ieri
Era tânără precum o primăvară
Iar azi, văd toamna în ochii ei.

Ce-o să fac oare, când va veni iarna,
Şi când tăcută va fi pe veci,
Când doar amintirea şi poza din ramă
Îmi va aminti de chipul ei dulce şi vocea ei blândă, 
Ce-mi încălzea deseori lacrimile dureroase şi reci...?!

Nu-i pe lume mai frumoasa
Mama, decit e a noastra
Scumpa mindra si duioasa
Nu gasesti in lumea asta
Orice floare colorata
Nu-I mai firava ,curate
Dintre miile de stele
Mama-I luna printe ele
Iti dorim un cer senin
Lumina dragoste din plin
Sincer ce sa-ti daruim
Drept simbol ca te iubim
Mama mea e scumpa floare
O iubesc cu-nflacarare
Ea i-o sfinta si frumoasa
Pentru mine-I fire aleasa
No voi vinde pe nimic
Nici pe aur nici pe-argint
Zilnic o voi ajuta
Pentru ca e mama mea
O iubesc si-mi pare bine
Cind ea sade linga mine
Iar cind pleaca undeva
Mi se rupe inima
Cind o vad muncind pe frig
La caldut in cas-o strig
Iar cind soarele o frige
Sufletul in mine plinge