RĂSARE LUNA...
RĂSARE LUNA...
Din cetină albastră tremurândă,
din doină, lacrimi şi dureri,
răsare luna cea plăpândă...
La poartă, tu... aştepţi de ieri!...
Din zbor de fluturi alb-albaştri,
din iarbă, noapte şi viori,
răsare luna printre aştrii...
La poartă, tu... aştepţi în zori!...
Din gânduri adormite pe-o cămaşă,
din vise rătăcite printre vremuri,
răsare luna nărăvaşă...
La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...
Din dimineţi ascunse în rouă,
din flori şi doruri ce înfrângi,
răsare luna, luna nouă...
La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...
Din zumzet dulce de albină,
din floarea de salcâm şi crini,
răsare luna, luna plină...
La poartă, tu... aştepţi, suspini!...
Din doruri scrise în calendar,
din amintiri pierdute în noapte,
răsare luna de cleştar...
La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...
Din flori de nufăr alb pe lac,
din lebede, conduri şi ciocârlani
răsare luna în hamac...
La poartă, tu... de mii de ani!...
Dintr-o poveste milenară,
din barba albă de pitic,
răsare luna iar şi iară...
La poartă, tu... nu zici nimic!...
Din neputinţe, patimi şi război,
din umbre, flăcrări şi tăciuni,
răsare luna peste noi...
La poartă, tu... în rugăciuni!...
Noi vrem să răsărim din soare
şi să ne iei de mână (ca atunci!),
dar suntem duşi în lumea care doare...
La poartă, tu... şi nu te culci!...
Noi vrem să răsărim din lună
şi să îţi trimitem sărutări,
dar suntem duşi în lumea cea nebună...
La poartă, tu... în depărtări!....
Noi vrem să răsărim din stele
şi să ne strângi cu braţul drept,
dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...
La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...
Категория: Стихи посвящены матери
Все стихи автора: emmahartt
Дата публикации: 9 мая 2019
Добавлено в избранное: 2
Комментарий: 1
Просмотры: 2169
Комментарий
Стихи из этой категории
Dragă mamă
Mamă dragă, mama mea,
Azi, cu drag de ziua ta
Ți-aș da-n dar un ghiocel
Alb, firav și mititel.
Lâng-acest ghiocel mic
Aș pune o scrisoare-n plic,
Dar cuvinte nu găsesc
Să îți spun cât te iubesc.
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
mama
maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune,
de si nu prea pare un cuvint deosebit,
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit.
te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate,
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate.
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit.
te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta,
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe,
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge.
ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei,
pornesti iar notebookul si nu ai regrete,
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei
viata grea o farima cu viteza unei comete,
(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica,
femeea ce poate ierta a suta si mia oara)
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica
la volumul intreg sentimente o sa apara.
maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint,
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint,
ca sa n-o ia pe mama de linga mine.
nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci,
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie,
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.
O poveste de Crăciun
N-am fost mințit de mic cu moși
Eram mic copil,m-am prins
Că mama ascundea cadouri
Lânga pomul nostru aprins
Fără moș doar crăciunița
Lânga pomul cu ghirlande
Unde ascundea când dulciuri
Fie un fruct sau câte-o carte
Nu purta cu ea desagi
Nu venea la noi cu sacul
Ne doream un singur lucru
Să fim unul lângă altul
N-a fost bătrânul ăla vesel
Care cică purta roșu'
Ne doream de mici copii
Crăciunița și cu moșu'
Era timp de sărbătoare
Roș-aprins,dar nu de sânge
Sângeram pe dinăuntru
Când vedeam ca mama plânge
Bătea drumuri lungi știu bine
Zăpezi mari și fără reni
Aducea crăciunu-n casă
Și zâmbeam în alea vremi
Nu voiam multe deloc
Nu voiam să umple coșul
Voiam doar să-și amintească
Și de noi odată moșul
Voiam să știe și el nenea
Noi micuți stăteam grămadă
I-am fi dat noi lui cadouri
Doar să vină să ne vada
N-a venit nici într-un an
Însă nu ne explicase
De copii am înteles
C-a rămas la alte case
Și de-atunci micuț mi-am zis
Mi-am promis-o ca nebunul
Când cresc o să-mi iau un ren
Să-i aduc în dar Crăciunul
Crăciunița fără moș
E povestea lor,nu drama
Pentru noi și fără reni
Tu ai fost Crăciunul,Mama
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
Mama
Mama noastra-i chip de zana
Frumoasa, blanda, blajina
Inima-i izvor de dor
Dragoste, speranta, amor
Iubirea-i nemarginita
Larga , multa, infinita
Sufletul -i e ca o mare
Cu comori si cu smeralde
Smerita si cu rabdare
Nu se plange,iertatoare
Pentru toate-i multumesc
E darul nostru ceresc
Dragă mamă
Mamă dragă, mama mea,
Azi, cu drag de ziua ta
Ți-aș da-n dar un ghiocel
Alb, firav și mititel.
Lâng-acest ghiocel mic
Aș pune o scrisoare-n plic,
Dar cuvinte nu găsesc
Să îți spun cât te iubesc.
Mamă, să nu -mi dai de veste
Mamă,a mai trecut un an
Din năzuința mea în van,
Că mă vei suna vreodată
De mustrări mușcată..
Eu șterg timpul pierdut,
Absenței tale ce -am durut.
Chiar de -ai greșit,nu -mă pasă;
Dorul de tine,greu apasă..
Te voi aștepta în prag
Că pe omul cel mai drag,
Te voi pofti în casa mea umilă,
Jucând rolul de copilă..
Îți voi cerși o mângâiere,
Nu tărâm cu lapte și miere,
Doar să simt pt o clipă
Căldura ta de sub aripă.
Te voi ruga de un răgaz,
Să pictez al tău obraz,
Să -l așez frumos în ramă,
Să -mi vegheze somnul, mamă..
Te voi pofti apoi la masă
Și așa -i vremea ploioasă;
De ce n -am zăbovi până -n zori
Să ți fac o rochie de flori..
De ce-ai pleca prin frig și ceață,
Când eu sunt soare și verdeață,
Iar dacă zborul iar te cheamă,
Să nu -mi dai de știre, mamă...
mama
maturizarea - ce este asta, poate ca nu as putea spune,
de si nu prea pare un cuvint deosebit,
dar, cind intelegi, ca fiinta mai scumpa ca mama pe lume
nu e, ce parca intr-o secunda a inalbit.
te superi pe ea, cind de la facebook, instagram te abate,
unde flori, plimbari cu masina ei iti promit
si-apoi ea iti spune, sa fii acasa numaidecit la zece jumate.
spune-ti sincer, ei doar nu te-au iubit.
te grabesti l-antilnire, unde-n camasa albastra te-asteapta,
te saruta fierbinte si apoi in brate te stringe,
iar tu esti deja gata sa crezi in orice cuvint, orice soapta
si spui ca-l iubesti, iar mama va plinge.
ii strigi ca vesela ieri de trei ori ai spalat si azi nu mai vrei,
pornesti iar notebookul si nu ai regrete,
dar nu te gindesti, ca pe cea mai scumpa dintre femei
viata grea o farima cu viteza unei comete,
(femeea ce te-a crescut asa mare, te-a ingrijit fara frica,
femeea ce poate ierta a suta si mia oara)
si poate cindva, peste ani, in pierduta de mult mica fiica
la volumul intreg sentimente o sa apara.
maturizarea, ce e? eu inca nu stiu sensul acestui cuvint,
dar promit, c-o sa spal vesela si azi si miine
si tot ce-i posibil, doar ca sa scad din viteza acestui vint,
ca sa n-o ia pe mama de linga mine.
nu, nu mai vreau sa fiu copil, mi-a ajuns copilaria pe veci,
ca la scoala stiintele, si-a lumii enciclopedie,
dar nu vreau, ca cindva peste ani zeci, douazeci, treizeci
sa ma-ntorc iar la mama, iar casa sa fie pustie.
O poveste de Crăciun
N-am fost mințit de mic cu moși
Eram mic copil,m-am prins
Că mama ascundea cadouri
Lânga pomul nostru aprins
Fără moș doar crăciunița
Lânga pomul cu ghirlande
Unde ascundea când dulciuri
Fie un fruct sau câte-o carte
Nu purta cu ea desagi
Nu venea la noi cu sacul
Ne doream un singur lucru
Să fim unul lângă altul
N-a fost bătrânul ăla vesel
Care cică purta roșu'
Ne doream de mici copii
Crăciunița și cu moșu'
Era timp de sărbătoare
Roș-aprins,dar nu de sânge
Sângeram pe dinăuntru
Când vedeam ca mama plânge
Bătea drumuri lungi știu bine
Zăpezi mari și fără reni
Aducea crăciunu-n casă
Și zâmbeam în alea vremi
Nu voiam multe deloc
Nu voiam să umple coșul
Voiam doar să-și amintească
Și de noi odată moșul
Voiam să știe și el nenea
Noi micuți stăteam grămadă
I-am fi dat noi lui cadouri
Doar să vină să ne vada
N-a venit nici într-un an
Însă nu ne explicase
De copii am înteles
C-a rămas la alte case
Și de-atunci micuț mi-am zis
Mi-am promis-o ca nebunul
Când cresc o să-mi iau un ren
Să-i aduc în dar Crăciunul
Crăciunița fără moș
E povestea lor,nu drama
Pentru noi și fără reni
Tu ai fost Crăciunul,Mama
,,Către o stea de pe cerul întunecat''
Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,
Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.
Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,
Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.
Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,
și lucruri imateriale,
Și prezența ta.
Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.
Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,
Al tău fiu iubit,al tău băiat,
Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,
Un neînțeles geniu al propriei vieți.
Mama
Mama noastra-i chip de zana
Frumoasa, blanda, blajina
Inima-i izvor de dor
Dragoste, speranta, amor
Iubirea-i nemarginita
Larga , multa, infinita
Sufletul -i e ca o mare
Cu comori si cu smeralde
Smerita si cu rabdare
Nu se plange,iertatoare
Pentru toate-i multumesc
E darul nostru ceresc
Другие стихотворения автора
CĂLĂTOR STRĂIN...
CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte...
De strajă, stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea largă
la care sufletu'mi veghează...
Tu te-ai trezit mult mai devreme...
Cocoşii tăi cântau pe când,
de demoni, încercai a nu te teme,
dar te temeai de al tău gând...
În prispa'ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte!
Tu nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte!...
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină...
În nopţile de sărbătoare...
Ştiu că visezi dar, în zadar,
dacă nu rogi această floare
să îţi vindece un gând hoinar...
Verbina, numai dânsa, ştie
a ne fi leac desăvârşit
de aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt...
Or, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră...
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei,
ci e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp, de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin!
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte...
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)
Cu mentă, cu alune sau fistic
te răsfăţam în miezul nopţii,
câte-o tabletă, un nimic
pentr-un sărut în faţa porţii...
Cu lapte, caramel sau aerată
voiai să guşti, să savurezi
făr' a gândi că, vreodată,
în mine, nu ai să mai crezi...
Dar eu, cel mincinos, perfid,
îţi dăruiam câte-o bucată
cu care ridicam un zid
ce-avea să îmi fie cazemată...
Puneam tabletă pe tabletă,
zi după zi, ceas după ceas,
făr' a simţi că, incompletă,
îmi era viaţa şi... în impas!...
Acum văd ceasurile toate
cum tac pe veci, nu mai ascultă
de-a' mele sfaturi idioate,
cum tac şi întruna mă insultă...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, fără să ştiu,
doar din bucăţile de sare
ascunse în sufletu'mi pustiu...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, mai altădată,
doar din bucăţile de sare
ce-au fost, cândva, de ciocolată...
Şi văd în mine zid îngust,
pătrunzător, plin de licheni,
ce s-a învechit de-atât dezgust
şi-a putrezit printre coceni...
Căci, bate vânt de disperare
în sufletu'mi, de dor de-o fată
ce mi-a fost, cândva, alinare...
Azi, amintiri de ciocolată...
CĂLĂTOR STRĂIN...
CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte...
De strajă, stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea largă
la care sufletu'mi veghează...
Tu te-ai trezit mult mai devreme...
Cocoşii tăi cântau pe când,
de demoni, încercai a nu te teme,
dar te temeai de al tău gând...
În prispa'ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte!
Tu nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte!...
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină...
În nopţile de sărbătoare...
Ştiu că visezi dar, în zadar,
dacă nu rogi această floare
să îţi vindece un gând hoinar...
Verbina, numai dânsa, ştie
a ne fi leac desăvârşit
de aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt...
Or, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră...
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei,
ci e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp, de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin!
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte...
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)
Cu mentă, cu alune sau fistic
te răsfăţam în miezul nopţii,
câte-o tabletă, un nimic
pentr-un sărut în faţa porţii...
Cu lapte, caramel sau aerată
voiai să guşti, să savurezi
făr' a gândi că, vreodată,
în mine, nu ai să mai crezi...
Dar eu, cel mincinos, perfid,
îţi dăruiam câte-o bucată
cu care ridicam un zid
ce-avea să îmi fie cazemată...
Puneam tabletă pe tabletă,
zi după zi, ceas după ceas,
făr' a simţi că, incompletă,
îmi era viaţa şi... în impas!...
Acum văd ceasurile toate
cum tac pe veci, nu mai ascultă
de-a' mele sfaturi idioate,
cum tac şi întruna mă insultă...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, fără să ştiu,
doar din bucăţile de sare
ascunse în sufletu'mi pustiu...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, mai altădată,
doar din bucăţile de sare
ce-au fost, cândva, de ciocolată...
Şi văd în mine zid îngust,
pătrunzător, plin de licheni,
ce s-a învechit de-atât dezgust
şi-a putrezit printre coceni...
Căci, bate vânt de disperare
în sufletu'mi, de dor de-o fată
ce mi-a fost, cândva, alinare...
Azi, amintiri de ciocolată...
CĂLĂTOR STRĂIN...
CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte
printre clădiri cu felinare
la care nimeni nu soseşte...
De strajă, stat-au noaptea întreagă
şi, obosite, se aşează
pe cai pierduţi în zarea largă
la care sufletu'mi veghează...
Tu te-ai trezit mult mai devreme...
Cocoşii tăi cântau pe când,
de demoni, încercai a nu te teme,
dar te temeai de al tău gând...
În prispa'ţi au cântat cocoşii
cu mii de clipe înainte!
Tu nu-i auzi căci, pene roşii
te-au prins în mreje, jurăminte!...
Şi n-ai văzut cum dimineaţa
s-a prefăcut într-o sulfină
şi n-ai simţit în tine viaţa
cerându-şi rolul de verbină...
În nopţile de sărbătoare...
Ştiu că visezi dar, în zadar,
dacă nu rogi această floare
să îţi vindece un gând hoinar...
Verbina, numai dânsa, ştie
a ne fi leac desăvârşit
de aceea, o sădeau prin vie
romanii şi cei din Egipt...
Or, dacă astă iarbă sacră
ne-ar fi salvat de dor, de chin,
am fi aflat ce ne consacră...
Iubirea sau un alt destin!
Căci, a iubi nu e un drept,
nu e pedeapsă de la zei,
ci e destin de înţelept
pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!
Încă e timp, de înţelegi
că tu eşti soarta, eşti puterea,
întinde mâna să alegi
iubire pură, nu durerea!
Întinde mâinile amândouă,
nu obosi, mai e puţin
şi alte mâini pline cu rouă
te-or mângâia, ţi-or fi alin!
Se duce noaptea la culcare
când ziua în taină poposeşte,
printre clădiri cu felinare
un călător străin soseşte...
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ
AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)
Cu mentă, cu alune sau fistic
te răsfăţam în miezul nopţii,
câte-o tabletă, un nimic
pentr-un sărut în faţa porţii...
Cu lapte, caramel sau aerată
voiai să guşti, să savurezi
făr' a gândi că, vreodată,
în mine, nu ai să mai crezi...
Dar eu, cel mincinos, perfid,
îţi dăruiam câte-o bucată
cu care ridicam un zid
ce-avea să îmi fie cazemată...
Puneam tabletă pe tabletă,
zi după zi, ceas după ceas,
făr' a simţi că, incompletă,
îmi era viaţa şi... în impas!...
Acum văd ceasurile toate
cum tac pe veci, nu mai ascultă
de-a' mele sfaturi idioate,
cum tac şi întruna mă insultă...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, fără să ştiu,
doar din bucăţile de sare
ascunse în sufletu'mi pustiu...
Şi văd în mine zidul care
s-a ridicat, mai altădată,
doar din bucăţile de sare
ce-au fost, cândva, de ciocolată...
Şi văd în mine zid îngust,
pătrunzător, plin de licheni,
ce s-a învechit de-atât dezgust
şi-a putrezit printre coceni...
Căci, bate vânt de disperare
în sufletu'mi, de dor de-o fată
ce mi-a fost, cândva, alinare...
Azi, amintiri de ciocolată...
Grigore Bunescu