AMINTIRI DE CIOCOLATĂ

În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,

La clipele dulci, când împreună eram o artă.

În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,

O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.

Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,

De momentele petrecute, când eram în armonie divină.

Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,

Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.

Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,

Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.

Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,

Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.

Și totul începe

Și se termină cu tine,

Prima ploaie de vară nu ține,

Prima dragoste nu se uită niciodată.

Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,

Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.

Îndurerat,suspin și plâng,

Fragmente de inimă spartă eu strâng.

Privesc în ochii tăi, eternitate,

Şi văd acelaşi tainic anotimp;

O dragoste mai mare decât toate,

O dragoste ce nu cunoaşte timp.

Vântul rece al schimbării a suflat,

Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;

Critici și reproșuri au pătruns,

Între noi și-al iubirii răspuns.

Pe cerul dragostei am scris,

Cântec de dor ultima oară,

Va rămâne oare doar un vis,

Iubirea noastră de o vară?

De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,

De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,

Să nu bag clipele în seamă,

Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,

Nici calendarului să-i dau vreun ban,

Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare

Să mă prefac precum un bolovan,

Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,

Să-ți spun într-una Te iubesc

Și iar și iar același infinit rostogolit,

Știind la fel de bine ca și tine,

Că doar amorul sincer

Nu vrea s-audă de sfârșit,

Aleg o altă zi,adică astăzi

Să te iubesc declarativ!

(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

O, muza mea,

Vreau să-ți ating pielea ca de catifea,

O, muza mea,

Vreau ca tu să fii a mea,

Să mă îndrumi în nopțile triste

Să mă săruți în nopțile ce-or să existe. 

Să nu mă lași să plec

Pentru că timpul trece ca un farmec.

Eu sunt al tău,

Tu ești a mea,

Împreună noi vom trăi

Până ce întunericul ne va despărți.

Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea  
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!

În taina blândă-a naturii vii,  

Când luna strălucește în noapte,  

Mă-nvăluie un dor nespus de noi,  

De Dunăre și de-ale tale șoapte.

Pe maluri, salciile plâng încet,  

Întorcându-se spre valurile clare.  

Acolo, unde fluviul curge tăcut,  

Îți simt prezența-n amintiri fugare.

Întinsă-i noaptea peste ape, ca un cântec.  

Cu licăriri de stele și vise mii.  

În inima-mi adâncă, pe tine te găsesc,  

Purtată de-al Dunării șoapte vii.

Îmi spui povești de dor nespus și sfânt.

În șoapta vântului de seară blând,  

Ești ca o floare, prinsă-n mrejul îndulcit

Naturii ce-n tăcere ne-a unit un gând.

Curge Dunărea, cu valuri line,  

Și-n unda ei, te văd cum te-oglindești.  

Îți scriu iubirea mea pe ape pure,  

Să o citești, oriunde tu pășești.

Împreunăm destine-n țara noastră  

Unde fluviul leagă maluri lente.  

În brațele naturii, am găsit-o vastă 

Iubirea noastră în tandre continente.

Și-așa, sub cerul clar de vară lină,  

Cu Dunărea-n zare, ne-alină.  

În iubire vie și în natură,  

Împreună, ne regăsim sub clar de lună.

Ce pot să fac acum

Sau ce să-ți scriu când toate au fost scrise

Și se citesc pe-obrazu-ți auriu

În timp ce inima-mi străpungi doar cu surâsul

Ce-i prelungirea divinului zâmbet plecat din chipul tău,

Căci frumusețea ta vorbește despre tine

Iar vorbele-mi se sparg în van

Precum o fac doar valurile mării furtunoase....

Nu ești tu visul meu ce-i coborât din ceruri,

Și cum pot eu,un rătăcit să-ți cânt sonetul de amor,

Ce-l meriți tu,frumoasa fără seamăn?

Câți cavaleri de rang înalt nu te-ar dori prințesă dragă,

Viața zălog și-ar pune-o fără să clipească,

Cu toții ar pieri și-n foc doar să te cucerească,

Iar eu știind prea bine toate-acestea,

Plec rușinat, visând-te ca pe-o regină....

Ohhhh prea frumoaso.... cum pot trăi acum gândindu-mă la tine,

Doar zeii au trimis blestemul,

Să se răzbune crunt pe mine!

(23 mai 2023 H.S Irepetabila iubire)

ABSTRACT (18. 07. 2018)

Tu eşti doar calea, nu iubirea,

iubirea'mi, tu, nu eşti,

ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,

povestea unei poveşti!...

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

RĂSARE LUNA...

Din cetină albastră tremurândă,

din doină, lacrimi şi dureri,

răsare luna cea plăpândă...

La poartă, tu... aştepţi de ieri!...

Din zbor de fluturi alb-albaştri,

din iarbă, noapte şi viori,

răsare luna printre aştrii...

La poartă, tu... aştepţi în zori!...

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,

din vise rătăcite printre vremuri,

răsare luna nărăvaşă...

La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...

Din dimineţi ascunse în rouă,

din flori şi doruri ce înfrângi,

răsare luna, luna nouă...

La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...

Din zumzet dulce de albină,

din floarea de salcâm şi crini,

răsare luna, luna plină...

La poartă, tu... aştepţi, suspini!...

Din doruri scrise în calendar,

din amintiri pierdute în noapte,

răsare luna de cleştar...

La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...

Din flori de nufăr alb pe lac,

din lebede, conduri şi ciocârlani

răsare luna în hamac...

La poartă, tu... de mii de ani!...

Dintr-o poveste milenară,

din barba albă de pitic,

răsare luna iar şi iară...

La poartă, tu... nu zici nimic!...

Din neputinţe, patimi şi război,

din umbre, flăcrări şi tăciuni,

răsare luna peste noi...

La poartă, tu... în rugăciuni!...

Noi vrem să răsărim din soare

şi să ne iei de mână (ca atunci!),

dar suntem duşi în lumea care doare...

La poartă, tu... şi nu te culci!...

Noi vrem să răsărim din lună

şi să îţi trimitem sărutări,

dar suntem duşi în lumea cea nebună...

La poartă, tu... în depărtări!....

Noi vrem să răsărim din stele

şi să ne strângi cu braţul drept,

dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...

La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...