AMINTIRI DE CIOCOLATĂ

Ma simt ca si cum mai tait pe suflet

Incercat sa imi afli trecutul 

Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista 

Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima 

Miam vindecat fiecare rana facuta de tine 

Cicatricile inca dor 

Ma frustreaza ca mor de dorul tau 

Frustrarea ma sufoca in amintiri 

Eu nu le inteleg de ce am procedat asa 

Tu nu intelegi de ce am fost asa 

Eu nu inteleg de ce ai foat asa 

Mie dor de tine 

Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam 

Inca te iubesc 

Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine 

Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție 

Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi 

Sunt frustrata pe mine 

Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine 

Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine 

Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine 

Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze 

Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree 

Tu ai uitat dar eu nu pot 

Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte 

Eu nu oa sa incetez sa te iubesc 

O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti 

Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕

Aş vrea o picătură

De ploaie ca să fiu,

Să pot cădea fecioară

Pe sânul tău zglobiu.

Cu mâna-ţi delicată

Să mă opreşti uşor,

Atunci când de acolo

Mai jos vreau să cobor.

Aş vrea cumva o rază

De soare să devin,

Să pot cădea fecioară

Pe gâtul tău cel fin.

Să te retragi sfioasă

În umbra de sub nuc,

Atunci când de acolo

Pe buze vreau să-ţi urc.

Aş vrea să fiu o floare,

Într-un salcâm să fiu,

Să pot cădea fecioară

În păru-ţi castaniu.

Tu să mă prinzi în bucle

Cu mâna, graţios,

Atunci când de acolo

Vreau să mă las mai jos.

Aş vrea un vânt de vară

Să fiu, ce adie uşor,

Să pot cădea fecioară

Peste al tău picior.

Tu să-ţi fereşti piciorul

Sub rochia de satin,

Atunci când de acolo

Vreau să mai urc puţin...

Nu te-am iubit  îndeajuns
Doar pleoapa îţi mângâi uneori
Iţi dăruiesc a inului flori
Te spăl din când în când cu-n plâns.

Primordial eşti în iubire
Nu am timp să-mi  citești  din toate
Mă doare de cele uitate
Scrutând cu a ta privire.

Ochi al meu sub geană zidit
Eu fără tine ce m-aş face?
Fereastra îţi deschid că-ţi place
Să privești tot ce ai iubit.

Iubirea presupune multe sacrificii,
Pavând un drum neștiut în infinit,
Cu încercările urmate de beneficii
Trăite doar pentru un destin unit.

Renunți la orice să poți fi aproape,
La ceea ce poate alții ți-au șoptit.
Azi ai un cuget,care o să te scape
Și-o jumătate timpul său ți-a jertfit.

Rămâneți nedespărțiți întotdeauna,
Parcă ați forma în doi un tot întreg,
Căci ți-e sortită dragoste doar una,
Legătura defel nu las să o dezleg.

Nu ratați ca să trăiți din fiecare clipă,
Din plinătate sentimente se vor reda,
Des pe chip la celălalt se întruchipă,
În clipe dificile ambii nu puteți ceda.

Nu vei crede că altcineva-i mai bun,
Nici să fugi de ce îți este îngăduit,
Căci când ești fără ea,te faci nebun.
Realizezi că lași omul cel mai potrivit.

Tot ce s-a întâmplat odată 

S-a depozitat în gând,

Într-o tainiță ciudată

Ce-o dsschizi din când în când.

Seninul și bucuria 

Au straie de sărbătoare

Rămâne și înflorește

Atât cât omul trăiește.

În gândul tău
un gând aș vrea să fiu
să-ți dau sclipiri de  dimineți
când negri nori pe suflet stau
sau crude clipe nu mai mor
și lacrimi să îți dau
în ochii tăi să fiu izvor
cât pentr’un lac
ce-n palmă să îl strângi
dureri să le îneci
și-apoi
cu gândul să mă sorbi
aș vrea
ca eu cu gândul meu
în gândul tău
să ne-ntâlnim

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

RĂSARE LUNA...

Din cetină albastră tremurândă,

din doină, lacrimi şi dureri,

răsare luna cea plăpândă...

La poartă, tu... aştepţi de ieri!...

Din zbor de fluturi alb-albaştri,

din iarbă, noapte şi viori,

răsare luna printre aştrii...

La poartă, tu... aştepţi în zori!...

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,

din vise rătăcite printre vremuri,

răsare luna nărăvaşă...

La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...

Din dimineţi ascunse în rouă,

din flori şi doruri ce înfrângi,

răsare luna, luna nouă...

La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...

Din zumzet dulce de albină,

din floarea de salcâm şi crini,

răsare luna, luna plină...

La poartă, tu... aştepţi, suspini!...

Din doruri scrise în calendar,

din amintiri pierdute în noapte,

răsare luna de cleştar...

La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...

Din flori de nufăr alb pe lac,

din lebede, conduri şi ciocârlani

răsare luna în hamac...

La poartă, tu... de mii de ani!...

Dintr-o poveste milenară,

din barba albă de pitic,

răsare luna iar şi iară...

La poartă, tu... nu zici nimic!...

Din neputinţe, patimi şi război,

din umbre, flăcrări şi tăciuni,

răsare luna peste noi...

La poartă, tu... în rugăciuni!...

Noi vrem să răsărim din soare

şi să ne iei de mână (ca atunci!),

dar suntem duşi în lumea care doare...

La poartă, tu... şi nu te culci!...

Noi vrem să răsărim din lună

şi să îţi trimitem sărutări,

dar suntem duşi în lumea cea nebună...

La poartă, tu... în depărtări!....

Noi vrem să răsărim din stele

şi să ne strângi cu braţul drept,

dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...

La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...

ABSTRACT (18. 07. 2018)

Tu eşti doar calea, nu iubirea,

iubirea'mi, tu, nu eşti,

ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,

povestea unei poveşti!...

CĂLĂTOR STRĂIN (13. 02. 2018)

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte

printre clădiri cu felinare

la care nimeni nu soseşte...

De strajă, stat-au noaptea întreagă

şi, obosite, se aşează

pe cai pierduţi în zarea largă

la care sufletu'mi veghează...

Tu te-ai trezit mult mai devreme...

Cocoşii tăi cântau pe când,

de demoni, încercai a nu te teme,

dar te temeai de al tău gând...

În prispa'ţi au cântat cocoşii

cu mii de clipe înainte!

Tu nu-i auzi căci, pene roşii

te-au prins în mreje, jurăminte!...

Şi n-ai văzut cum dimineaţa

s-a prefăcut într-o sulfină

şi n-ai simţit în tine viaţa

cerându-şi rolul de verbină...

În nopţile de sărbătoare...

Ştiu că visezi dar, în zadar,

dacă nu rogi această floare

să îţi vindece un gând hoinar...

Verbina, numai dânsa, ştie

a ne fi leac desăvârşit

de aceea, o sădeau prin vie

romanii şi cei din Egipt...

Or, dacă astă iarbă sacră

ne-ar fi salvat de dor, de chin,

am fi aflat ce ne consacră...

Iubirea sau un alt destin!

Căci, a iubi nu e un drept,

nu e pedeapsă de la zei,

ci e destin de înţelept

pe care nu-l primeşti, ţi-l iei!

Încă e timp, de înţelegi

că tu eşti soarta, eşti puterea,

întinde mâna să alegi

iubire pură, nu durerea!

Întinde mâinile amândouă,

nu obosi, mai e puţin

şi alte mâini pline cu rouă

te-or mângâia, ţi-or fi alin!

Se duce noaptea la culcare

când ziua în taină poposeşte,

printre clădiri cu felinare

un călător străin soseşte...

RĂSARE LUNA...

Din cetină albastră tremurândă,

din doină, lacrimi şi dureri,

răsare luna cea plăpândă...

La poartă, tu... aştepţi de ieri!...

Din zbor de fluturi alb-albaştri,

din iarbă, noapte şi viori,

răsare luna printre aştrii...

La poartă, tu... aştepţi în zori!...

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,

din vise rătăcite printre vremuri,

răsare luna nărăvaşă...

La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...

Din dimineţi ascunse în rouă,

din flori şi doruri ce înfrângi,

răsare luna, luna nouă...

La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...

Din zumzet dulce de albină,

din floarea de salcâm şi crini,

răsare luna, luna plină...

La poartă, tu... aştepţi, suspini!...

Din doruri scrise în calendar,

din amintiri pierdute în noapte,

răsare luna de cleştar...

La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...

Din flori de nufăr alb pe lac,

din lebede, conduri şi ciocârlani

răsare luna în hamac...

La poartă, tu... de mii de ani!...

Dintr-o poveste milenară,

din barba albă de pitic,

răsare luna iar şi iară...

La poartă, tu... nu zici nimic!...

Din neputinţe, patimi şi război,

din umbre, flăcrări şi tăciuni,

răsare luna peste noi...

La poartă, tu... în rugăciuni!...

Noi vrem să răsărim din soare

şi să ne iei de mână (ca atunci!),

dar suntem duşi în lumea care doare...

La poartă, tu... şi nu te culci!...

Noi vrem să răsărim din lună

şi să îţi trimitem sărutări,

dar suntem duşi în lumea cea nebună...

La poartă, tu... în depărtări!....

Noi vrem să răsărim din stele

şi să ne strângi cu braţul drept,

dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...

La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...

ABSTRACT (18. 07. 2018)

Tu eşti doar calea, nu iubirea,

iubirea'mi, tu, nu eşti,

ci eşti pedeapsa'mi, izbăvirea,

povestea unei poveşti!...