Tu și eu
Tu și eu împreună,
Ce idee minunată !
Tu și eu ca o cunună
De cer legată
Mi-am dorit atât de mult
Să fim împreună
Șoaptele să îți ascult
Sub clar de lună.
Tu și eu, un tot
Am vrut să sper, să pot
Dar a fost doar o iluzie
Dureroasă concluzie !
Mă hrănesc cu amintiri
Și dezamăgiri
Durere, parfum de regrete
Nu mai sper la iubiri perfecte...
Tu și eu ar fi fost minunat,
Dacă nu ai fi plecat
Las timpul să trecă
Și mă întreb cum ar fi fost dacă...
Категория: Напутственные стихи
Все стихи автора: Ilie Adelina
Дата публикации: 30 мая 2024
Просмотры: 529
Стихи из этой категории
Lipsa jumătății
E frig și sunt singur.
Destinul mi-e sigur.
Casa e goală,
Iar încet, încet, voi da în boală.
Scaunul e acum trist,
Iar pianul e acum închis.
Asta e, singurătatea,
După ce ți-a plecat jumătatea.
Când nu mai ai pe nimeni,
Să îți fie lângă tine.
Un nimeni tu vei fi
Până în ziua în care vei muri.
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
Mai are rost să sper că te vei întoarce?
Mai are rost să cred în vise
ce s-au pierdut pe drumuri reci?
Când tu, cu gânduri interzise,
ai învățat doar să te duci, nu să îmi treci?
Mai are rost să număr ploaia
pe geamul care nu te știe,
când tu ți-ai aruncat odaia
din suflet, fără să îmi scrii o poezie?
Mai are rost să-ți fiu lumină,
când ochii tăi privesc în jos?
Să sper că vântul mă adună
într-un destin deja întors?
Poate că nu, poate că da...
dar dacă vrei să știi răspunsul,
nu mă-ntreba de voi uita—
ci vino tu, să vezi apusul.
M-ai lasat pentru ea
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o șoaptă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.
Pe mine m-ai lăsat cu umbre,
Cu amintiri ce dor și-n somn,
Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,
Cu vise moarte, fără domn.
Ea… ce are? Poate zâmbește
Mai larg, mai dulce, mai firesc.
Dar știe ea cum tu vorbești
Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?
Nu-i vină-n dragoste, nici lege,
Dar doare când devii uitare,
Când tot ce-a fost se risipește
Ca fumul alb dintr-o visare.
Și totuși, n-am să te blestem,
N-am să-ți doresc ce-am îndurat —
Dar să nu uiți: ce-a fost între noi
A fost odată… și-a contat.
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o vorbă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai bună.
Timpul a trecut și m-am pierdut
Într-o lume ce nu mai era a mea,
Căutând un rost, un drum, un început,
Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.
Ea te ține acum cu mâna-i blândă,
Te-a luat acolo unde nu ajungeam,
Dar știi tu oare că în mine încă plângă
Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.
Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,
Că fiecare pas al tău mă doare,
Și chiar de-aș pleca, în orice zi,
Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.
Ploaia nopții
E noapte și gândul sună a ploaie
Din ochi se revarsă șiroaie
Sufletul se îneacă în agonie
Când durerea cântă a ei simfonie
Gândul mă doare atât de cumplit
De când sufletul mi-ai rănit
Rog ploaia să spele al tău cuvânt
Ce fără milă inima mi-a înfrânt.
E noapte și tăcerea e surdă
Se-aud picuri de șoapte otrăvite
Si mintea îmi cade în amorțire
Când amintirea revine în simțire...
Te-am pierdut
Mi-am promis că voi avea grijă de tine,
că te voi îngriji și că te voi ghida.
Nu am vrut să te abandonez,
dar voiam să-ți dăruiesc totul:
luna și soarele și stelele
ți le-aș fi oferit.
Ce a fost demult între noi
s-a topit în timp.
A apărut ea în viața ta,
și de mine ai uitat,
m-ai abandonat...
M-ai lăsat să mă pierd prin raiul devenit iad,
m-ai rănit și m-ai ucis,
m-ai trădat și m-ai închis
în amintirile noastre de demult.
Mi-am jurat că nu te voi răni
și că voi fi alături de tine, indiferent,
și credeam că ești de partea mea,
dar te-am pierdut în raiul devenit iad.
Ai călcat în picioare tot ce am clădit
în decursul a trei ani.
Iar dacă te gândești vreodată la mine,
să-ți aduci aminte de tot ce am făcut pentru tine.
Să nu uiți niciodată că ea nu are ce am eu,
să nu uiți niciodată timpul nostru,
să nu uiți niciodată că la mine ai o aripă
sub care te poți ascunde
oricând lumea și timpul te sperie.
Lipsa jumătății
E frig și sunt singur.
Destinul mi-e sigur.
Casa e goală,
Iar încet, încet, voi da în boală.
Scaunul e acum trist,
Iar pianul e acum închis.
Asta e, singurătatea,
După ce ți-a plecat jumătatea.
Când nu mai ai pe nimeni,
Să îți fie lângă tine.
Un nimeni tu vei fi
Până în ziua în care vei muri.
Niciodată pe curând
La revedere, dar niciodată pe curând,
Ascultă-mi șoaptele, dar e prea târziu
Mi-e greu să înțeleg ce s-a pierdut,
Dar el trece, și eu rămân rece.
La revedere, dar niciodată nu voi uita,
Miros a dor, a amintiri ce nu pot să le las
Ce s-a stins și ce nu mai există
Un trup ce se rupe, dar nu vrea să se piardă.
La revedere, dar niciodată nu va fi sfârșit,
Și totuși, tu rămâi un gol imens…
Simt un miros a dor în fiecare colț,
Am exagerat când am crezut în timp.
La revedere, dar rămâi în fiecare gând
Am fost prea puțin pentru iubirea ce-o căutai,
Sper să găsești ce nu ți-am oferit,
În locul tău, doar golul mă înconjoară.
La revedere, dar cu sufletul greu,
Am fost prea puțin, prea fragilă pentru tine
Chiar dacă îmi doresc să fi fost altfel,
Tu ai plecat, iar eu rămân cu amintirea noastră.
Mai are rost să sper că te vei întoarce?
Mai are rost să cred în vise
ce s-au pierdut pe drumuri reci?
Când tu, cu gânduri interzise,
ai învățat doar să te duci, nu să îmi treci?
Mai are rost să număr ploaia
pe geamul care nu te știe,
când tu ți-ai aruncat odaia
din suflet, fără să îmi scrii o poezie?
Mai are rost să-ți fiu lumină,
când ochii tăi privesc în jos?
Să sper că vântul mă adună
într-un destin deja întors?
Poate că nu, poate că da...
dar dacă vrei să știi răspunsul,
nu mă-ntreba de voi uita—
ci vino tu, să vezi apusul.
M-ai lasat pentru ea
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o șoaptă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai dreaptă.
Pe mine m-ai lăsat cu umbre,
Cu amintiri ce dor și-n somn,
Cu nopți ce curg în lacrimi stinse,
Cu vise moarte, fără domn.
Ea… ce are? Poate zâmbește
Mai larg, mai dulce, mai firesc.
Dar știe ea cum tu vorbești
Când lumea-ți pare un cer gri, lumesc?
Nu-i vină-n dragoste, nici lege,
Dar doare când devii uitare,
Când tot ce-a fost se risipește
Ca fumul alb dintr-o visare.
Și totuși, n-am să te blestem,
N-am să-ți doresc ce-am îndurat —
Dar să nu uiți: ce-a fost între noi
A fost odată… și-a contat.
M-ai lăsat, fără să-ți pese,
Fără un cuvânt, fără o vorbă,
Ai plecat cu inima-ți aprinsă
Spre alta, mai nouă, mai bună.
Timpul a trecut și m-am pierdut
Într-o lume ce nu mai era a mea,
Căutând un rost, un drum, un început,
Dar tot ce-am găsit a fost doar o umbră grea.
Ea te ține acum cu mâna-i blândă,
Te-a luat acolo unde nu ajungeam,
Dar știi tu oare că în mine încă plângă
Amintiri ce nu se vor stinge, oricât ai vrea.
Nu-ți cer nimic, doar să înțelegi,
Că fiecare pas al tău mă doare,
Și chiar de-aș pleca, în orice zi,
Voi purta în suflet tot ce-a fost în tine, fără favoare.
Ploaia nopții
E noapte și gândul sună a ploaie
Din ochi se revarsă șiroaie
Sufletul se îneacă în agonie
Când durerea cântă a ei simfonie
Gândul mă doare atât de cumplit
De când sufletul mi-ai rănit
Rog ploaia să spele al tău cuvânt
Ce fără milă inima mi-a înfrânt.
E noapte și tăcerea e surdă
Se-aud picuri de șoapte otrăvite
Si mintea îmi cade în amorțire
Când amintirea revine în simțire...
Te-am pierdut
Mi-am promis că voi avea grijă de tine,
că te voi îngriji și că te voi ghida.
Nu am vrut să te abandonez,
dar voiam să-ți dăruiesc totul:
luna și soarele și stelele
ți le-aș fi oferit.
Ce a fost demult între noi
s-a topit în timp.
A apărut ea în viața ta,
și de mine ai uitat,
m-ai abandonat...
M-ai lăsat să mă pierd prin raiul devenit iad,
m-ai rănit și m-ai ucis,
m-ai trădat și m-ai închis
în amintirile noastre de demult.
Mi-am jurat că nu te voi răni
și că voi fi alături de tine, indiferent,
și credeam că ești de partea mea,
dar te-am pierdut în raiul devenit iad.
Ai călcat în picioare tot ce am clădit
în decursul a trei ani.
Iar dacă te gândești vreodată la mine,
să-ți aduci aminte de tot ce am făcut pentru tine.
Să nu uiți niciodată că ea nu are ce am eu,
să nu uiți niciodată timpul nostru,
să nu uiți niciodată că la mine ai o aripă
sub care te poți ascunde
oricând lumea și timpul te sperie.
Другие стихотворения автора
Fără tine
Plouă în septembrie
Natura se usucă.
Totu-i vis și feerie
Și mă apucă un dor de ducă.
Ascult ploaia cum cade lin
Mii de gânduri trec prin minte,
Parcă aud un glas divin,
Ce mi-l aduc aminte
Încerc să-mi vin în fire...
Minutele trec în neștire
Stau și privesc
Sus pe lângă mănăstire
Mintea încerc să îmi golesc...
Luminează-mi Doamne calea
Ca din vis să ma trezesc
Fiindcă mă apucă jalea
Că nu am ce îmi doresc
Septembrie. Plouă mărunt
Sentimentele mi se ascund
Rămân doar triste,ascunse în mine
E greu,și dor, și fără tine...
Timpul
Timpul e nemișcat
De atunci când ai plecat
Timpul ne-a uitat
Plouă, și e înnorat.
Curg șoaptele pe lângă mine,
La fel și dorul meu de tine
Curg lacrimi fără rost,
Căci nu te-ai mai întors...
Trec zile și nopți întregi
Nu mi-am dorit să pleci!
Nici să te întorci nu îmi doresc
Din amintiri o să trăiesc.
Să nu zici că nu te-am iubit
Să nu zici că nu te am iubit,
când privești la ceas de seara
Focul ce arde mocnit
privindu-l, amintiri presară
Să nu zici ca nu te am iubit
N- am știu să dovedesc,
nici prin privit,
nici în șoapte să șoptesc!
Să nu zici ca nu te am iubit
căci ai fost viața mea...
Am dovedit, n-am dovedit
Dar nu a fost altcineva.
Să nu zici că nu te-am iubit,
căci m-ai îndepărtat.
Așa de mult m-ai chinuit
și sufletul mi l-ai secat.
Să nu zici că nu te-am iubit,
când ne vom vedea peste ani,
dar poate nu mi-ai fost sortit..
noi doi, prieteni sau dușmani?
Nu te-am iubit...
Atât foc aprins
ca te-am iubit,
dar tu m-ai stins...
Imperiul groazei
În imperiul groazei
Ce îmi străbate inima
Un singur lucru poate pătrunde
Durerea!
Aud și acum strigătul durerii
Caut capătul uitării!
Privește soarele ce a răsărit pentru ultima oară
Ce niciodată nu o să mai răsară
Haosul din minte scoate-l dacă poți
Și lacrimile durerii
Ce curg de atâtea nopți...
Nuanțe de gri
Cu nuanțe de gri mă hrănesc
Încerc să le depășesc
Dar din minte cresc
Aceste nuanțe gri.
Mă pierd prin nuanțe
Mereu îmi fac speranțe
Adun restanțe
De nuanțe gri.
Imi doresc un alb imens
Sau un negru intens
Vreau să depășesc
Aceste nuanțe gri.
Aș vrea să scap de povară
Să nu mă mai doară
Tot ce mă înconjoară
Sunt nuanțele gri.
Voi fi la mijloc
Sau voi scăpa de joc
Alb sau negru în loc
De nuanțe gri?
Mama #ingerulmeu
Nu sunt cuvinte în lume
Să exprime
Dragostea mea pentru tine!
Dar totuși exprim aceste cuvinte
Parte din mine!
Primul fior, prima clipă
Prima lacrimă
Toate au fost despre tine
Ai fost și ești lumina mea
Parte din mine!
Te-am cunoscut și te-am ales
Și nu l-a întâmplare
Din motive de neînțeles
Te-am ales pentru inima ta mare
Un înger bun, cu chipul blând
Ce mă iubește nespus
Te văd mereu surâzând
Pentru tine am compus
Acest poem să știi cât te iubesc
Îngerul meu, parte din mine
Toată dragostea ți-o dăruiesc
Chiar de anii ne vor prăfui chipul
În inima mea va fi la fel
Oricât va trece timpul
Te voi iubi etern...
Fără tine
Plouă în septembrie
Natura se usucă.
Totu-i vis și feerie
Și mă apucă un dor de ducă.
Ascult ploaia cum cade lin
Mii de gânduri trec prin minte,
Parcă aud un glas divin,
Ce mi-l aduc aminte
Încerc să-mi vin în fire...
Minutele trec în neștire
Stau și privesc
Sus pe lângă mănăstire
Mintea încerc să îmi golesc...
Luminează-mi Doamne calea
Ca din vis să ma trezesc
Fiindcă mă apucă jalea
Că nu am ce îmi doresc
Septembrie. Plouă mărunt
Sentimentele mi se ascund
Rămân doar triste,ascunse în mine
E greu,și dor, și fără tine...
Timpul
Timpul e nemișcat
De atunci când ai plecat
Timpul ne-a uitat
Plouă, și e înnorat.
Curg șoaptele pe lângă mine,
La fel și dorul meu de tine
Curg lacrimi fără rost,
Căci nu te-ai mai întors...
Trec zile și nopți întregi
Nu mi-am dorit să pleci!
Nici să te întorci nu îmi doresc
Din amintiri o să trăiesc.
Să nu zici că nu te-am iubit
Să nu zici că nu te am iubit,
când privești la ceas de seara
Focul ce arde mocnit
privindu-l, amintiri presară
Să nu zici ca nu te am iubit
N- am știu să dovedesc,
nici prin privit,
nici în șoapte să șoptesc!
Să nu zici ca nu te am iubit
căci ai fost viața mea...
Am dovedit, n-am dovedit
Dar nu a fost altcineva.
Să nu zici că nu te-am iubit,
căci m-ai îndepărtat.
Așa de mult m-ai chinuit
și sufletul mi l-ai secat.
Să nu zici că nu te-am iubit,
când ne vom vedea peste ani,
dar poate nu mi-ai fost sortit..
noi doi, prieteni sau dușmani?
Nu te-am iubit...
Atât foc aprins
ca te-am iubit,
dar tu m-ai stins...
Imperiul groazei
În imperiul groazei
Ce îmi străbate inima
Un singur lucru poate pătrunde
Durerea!
Aud și acum strigătul durerii
Caut capătul uitării!
Privește soarele ce a răsărit pentru ultima oară
Ce niciodată nu o să mai răsară
Haosul din minte scoate-l dacă poți
Și lacrimile durerii
Ce curg de atâtea nopți...
Nuanțe de gri
Cu nuanțe de gri mă hrănesc
Încerc să le depășesc
Dar din minte cresc
Aceste nuanțe gri.
Mă pierd prin nuanțe
Mereu îmi fac speranțe
Adun restanțe
De nuanțe gri.
Imi doresc un alb imens
Sau un negru intens
Vreau să depășesc
Aceste nuanțe gri.
Aș vrea să scap de povară
Să nu mă mai doară
Tot ce mă înconjoară
Sunt nuanțele gri.
Voi fi la mijloc
Sau voi scăpa de joc
Alb sau negru în loc
De nuanțe gri?
Mama #ingerulmeu
Nu sunt cuvinte în lume
Să exprime
Dragostea mea pentru tine!
Dar totuși exprim aceste cuvinte
Parte din mine!
Primul fior, prima clipă
Prima lacrimă
Toate au fost despre tine
Ai fost și ești lumina mea
Parte din mine!
Te-am cunoscut și te-am ales
Și nu l-a întâmplare
Din motive de neînțeles
Te-am ales pentru inima ta mare
Un înger bun, cu chipul blând
Ce mă iubește nespus
Te văd mereu surâzând
Pentru tine am compus
Acest poem să știi cât te iubesc
Îngerul meu, parte din mine
Toată dragostea ți-o dăruiesc
Chiar de anii ne vor prăfui chipul
În inima mea va fi la fel
Oricât va trece timpul
Te voi iubi etern...