Cu moartea mă întâlnesc în grabă

Acum minerii din Vale,

Stau pe străzi şi mor de foame.

Că banii nu şi-au mai luat,

Pentru muncă ce-au prestat.

Cu toţii îs în grevă acum,

Şi asta nu e un semn bun.

Cărbune nu vor mai da,

Lumea în case vă îngheţa.

Nimeni cu ei nu vorbeşte,

Toţi îi mint şi îi prosteşte.

Că banii o să îşi primească,

Undeva, la Sfântu aşteaptă.

Toţi minerii acum aşteaptă,

Banii lor să îşi primească.

Că astfel nu mai intră în mină,

Şi asta nu îi treabă bună.

Fraților văd că deja mulți înnebuniţi,

De ceva zile doar de cutremur vorbiți.

Voi acolo în Gorj altceva nu mai știți,

Doar de cutremur zilnic voi ne vorbiți.

Dar nu vă pune-ți nici unul întrebarea,

De ce nu mai la voi seismul e în zona aia.

Și zilnic acest cutremur el la voi se repetă,

Și stați cu toții în case, blocuri sau cuşetă?

Nu vă gândiți că în Gorj exploatările sunt,

Prea multe și de ani buni și-au luat avânt.

Excavatoarele când taie produc fisuri mari,

Fiindcă uneori cupele lovesc în roci tari.

Și că aceste fisuri petrecute mereu în pământ,

Se interceptează cu undele seismice ce sunt.

Provocate de faliile mişcătoare la suprafața,

Și că aceștia pot produce cutremurele îndată?

Așa dar dacă doriți ca aceste cutremure să fie,

Oprite și să nu mai existe doborâtă vreo clădire.

Sau cineva să moară zdrobiţi pe sub ruine,

Atunci opriți cu totul mineritul și va fii bine.

Dacă veți continua să exploataţi cărbunele așa,

Cu siguranța că moartea ea vă va aștepta.

Fiindcă fisuri se vor petrece mereu în strat,

Iar cutremurul ce urmează va fii mereu repetat.

Și atunci gândiți-vă bine ce aveți de făcut acum,

Trebuie oprit de îndată mineritul ăsta vă spun.

Că acolo în Gorj voi numai de asta ne vorbiți,

Dar mineritul care vă ucide nu vreți să îl opriți !

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.

Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.

Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.

Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,

B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.

C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.

D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.

F-ul vine din Furat, România am devastat.

G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,

H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,

J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.

K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,

L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,

N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!

O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.

P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,

S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?

Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,

T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,

V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.

Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.

Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,

Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.

Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.

Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Pe cîmpie la Mărăşti,
acolo românii zăreşti,
Pregătiţi cu arma în mînă,
nemţilor să se opună.

Şi într-o Joi de dimineaţă,
pe o vreme călduroasă,
Averescu a ordonat,
românii ies la atac.

La atac cînd au pornit,
baionete au pregătit,
În izmene şi desculţi,
la germani ei s-au opus.

Moldova ca să o ocupe
şi pe noi să ne subjuge,
Ostaşi mulţi au mai pierit
şi românii au biruit.

La Mărăşti lupte s-au dat
şi mult sînge s-a vărsat,
Corp la corp s-au înfruntat,
cu germanul cel dotat.

După lupte seculare,
am avut victorie mare,
Mulţi soldaţi aveau să moară,
pentru glie, pentru ţară.

Pentru cei ce viaţă au dat,
la Mărăşti s-a ridicat,
Un mausoleu din piatră,
de eroi să amintească.

Că în primul război mondial,
au murit pe acel altar,
Mulţi români adevăraţi,
pentru glie, pentru fraţi.

Acum la miezul nopţii,

Când clopotele bat.

Domnul Isus Hristos,

El singur a înviat.

Şi a înviat din morţi,

EL pentru omenire.

EL a înviat se ştie,

Ca să ne dea de ştire.

Că a venit acum,

Din nou e pe pământ.

EL e domnul Isus,

E domnul cel răpus.

De romani şi evrei,

Pe muntele Golgota.

Pe cruce îi pus se ştie,

Să moară în agonie.

La mâini şi la picioare,

Piroaie i-au bătut.

Pe cap i-au pus cunună,

De sârmă şi de rug !

Oraş falnic milenar,

De la Decebal, Traian.

Severin înfloritor,

E oraşul florilor.

În parc vin acum piticii,

Şi se joacă cu bunicii.

Vin în parcul rozelor,

Că îi miros îmbietor.

Şi pe Dunărea cea mare,

S-au făcut hidrocentrale.

Blocuri multe, şcoli, spitale,

Severinu îi ca o floare.

Ori ce aş spune, ori ce aş face,

Severinul mie îmi place.

Că îi oraşul milenar,

De la Decebal, Traian.

Ies în pădurea dragă

toată atenția imi capturează,

si văd o veveriță cum aleargă.

Stau și mă plimb încet

și aud din crengi un clarinet.

Merg ce merg si mă opresc

si mă uimesc la ceea ce privesc,

că văd legat de o creangă,

o lungă frânghie largă.

Și ma trezesc sub pom,

și văd in depărtare un om,

ce se uită la acea frănghie,

și-l vad cum se agață de creangă,

iară pe mine un sentiment mă-njunghie,

ma ridic să-l depărtez de frânghie,

și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,

și-l văd pe omul vrednic,

cum își ia adio tragic.

Patratul in care m-am ascuns,

Crede ca nu am stat indeajuns.

Diagonalele lui inima mi-au strapuns,

Perfectiunea nu ajuta daca e de nepatruns.

Triunghiul e stabil cand are varful sus,

Nimeni nu stie ca de fapt e distrus.

Dar cand se sprijina pe un picior,

Isi pierde balansul si cade pe cel inferior.

Dreptunghiul degeaba e de incredere,

Daca el mereu se gandeste la retragere.

Trista veselie a zambetului,

Pune plasture trecutului.

Cercul asta infinit,

Mi-a obijnuit creierul sa fie obosit.

Copacul familiei de figuri,

Degeaba are ramuri daca nu are muguri.

Răsare-n zare-un timp uitat,

Trecut de mine, petrecut,

Prin vânt și pomi am rătăcit,

Pe urme vechi ce-au dispărut.

Caut tăcerea în pielea-mi subțire,

Purtând liniștea ca pe-o rană —

Sângerez din pasul stâng

Și trupul meu în piatră se așează.

Păsări țipă din văzduh,

Iar iarba crește-n tonuri gri,

Furtuna curge ca un duh

Pe câmpuri reci și obosite.

Durerea-mi tace-n gând și piept,

Purtând o haină grea, de lut,

Și ploaia-mi cade-n sânge drept,

Când lemnul greu mi-e așternut.

Cavou de liniște pustie —

Mă strânge dulce, mă dezleagă.

Sub el, privind spre bolta vie,

Capacul blând de lemn mă leagă.

Nici om, nici glas, nimic în jur —

Doar dorul cel de nepurtat.

Unde sunteți, voi, făpturi?

Mi-s mâinile pe piept uitat.

Cuvinte stinse-mi ard în tâmple,

Fără rost, dar tot mai vii.

Rostesc finalul — clipă simplă

Blasfemiată de trandafiri.

Conturul vieții mi-l desfac

Ca pe o pânză-n vântul greu.

Număr încet, tot mai sărac:

Zilele curg… apoi — un zeu

Mă-nchide-n lemn. Tăcere. Eu

Târât prin iad fost-am de gânduri grele,

Păcat cu păcat, mi-am vindecat rănile, 

Și-n bezna adâncă a lumii nemiloase,

Mi-apar pe retină momentele noastre.

Sub pași, scrum și vise zdrobite de tine,

Cerul prea sus, pământul prea stâmt,

Cu lanțuri din umbre, legat fost-am de piciore

Și în zori m-au lăsat fără gals, fără drum.

Dar Iadul nu-i foc, sau flăcări de ceară

E frigul din piept, cand rămâi tu cu tine,

E timpul ce curge în neștire afară,

Când nimeni nu vine, să fie lângă tine.

Și dacă moartea e prezentă 

Și așteaptă într-o stare latentă

Doar suflul să ți-l ia 

Își urmărește privirea 

Și sufletul cum ți se golește 

Și dacă e prezentă, uitându-se la tine

Cum tot mai multe urme îți lasă 

Te vrea dar nu te ia ,căci știe 

Că tot mai dulce ești atunci când...

Inima ți-e plină de suspine.

Te observă din ce în ce mai aproape 

Își respiră în fața fără să o vezi 

Dar tu simți fiorul pe care ,

Il vei îmbrățișa într-un final.

În sfârșit ne-am întâlnit.

Te-am privit cu sufletul,

Si m-ai urat. 

Mi-am deschis ochii, 

Si m-ai învinețit.

Sunt femeie, vreau o cheie,

În schimb primesc doar curele.

Sunt femeie, vreau scăpare,

În schimb e moarte fără îngropare.

Privesc moartea cu alți ochi

Moartea ce mi-a devenit deochi,

Este noua mea îndreptare

Spre o noua așteptare.