Toamna

Din beznă nocturnă 

Un ciripit răsună,

Prin frunzișul falnic 

Se scurge trilul ,tainic.

Singurătatea -și glăsuia

Și tăcerea zguduia;

Vântu penaju- i ciufulea,

De jalea ei se zvârcolea.

Luna cea misterioasă 

Din negură, sfioasă,

Picură pe -o creangă 

Durerea să i -o șteargă.

Amuți pentru o clipă 

Sub tremor de aripă;

Adulmecând o adiere 

Din râvnita mângâiere..

Tăcerea mă inundă 

Sub bolta cenușie;

Umbra stă la pândă,

Arătând ca o stafie..

Se strâmbă în oglindă,

Prudentä-n scârțâit,

Din colțuri se perindă,

Smulgând un fâșâit.

Alunecă pe-o dușumea,

Presărănd fiori în jur,

Furnicându-mi pielea,

O urmez și mă cutremur..

Pe-un perete se lungește,

Animând portretul 

Chipului ce mă privește,

Dezvăluindu-mi secretul.

Se avântă pe tavan,

Pendulând pe lampă 

Cu tic-tac -ul simultan,

Clipind pe-a mea pleoapă..

Se pitulä după perdea,

Căci soarele sclipise 

Și topise nălucirea,

Iar frica mi se năruise..

Agățată -n cuie

Poza ta -mi surâde,

Subtilă -n Ironie 

Din ramă de desprinde;

Răzbați din trecut,

Te strecori sub ușă,

Mă privești tăcut,

Te scuturi de cenușă.

Mă apropii,te ating,

Fumegând,te pierzi;

Amintirile se sting 

În ochii tăi verzi..

Desculță în noapte 

Urmez a ta nălucă,

Te culeg din șoapte,

Dorul de tine usucă...

Trepidez in ecou,

Să te dau uitării,

Risipindu-mä în goluri 

Și -n liniștea zării...

Un sentiment retrăit

Pecetluit de un clișeu,

Deja vu fu numit,

Căci revenea mereu..

Semne de întrebare 

În minte încolțeau;

A fi sau a nu fi,oare,

Din stele ce curgeau..

De ce urmele dispar

Amintirilor furate 

Și doar gândul bizar 

Bântuie în noapte?.

.

Și dincolo de sfârșit 

Spulberat în neființă,

De enigme copleșit 

Geme omul de știință.

Un tunel nedeslușit,

Orbit de strălucire;

Este oare plăsmuit 

Pentru nemurire?..

Nu mai scoate vorbe-n vânt,

Nu promite din lună si stele,

Nu te jura din nou pe sfânt,

Arzând lacrimile mele.

Nu te mai crede nici dracu 

Te rog scuză -mi limbajul;

Nu da înapoi ca racu,

Nu -ti va schimba sondajul.

O mie de șanse de -ai avea

Din partea mea ori altcuiva;

Pt tine -i povară grea,

Să răsucești în tine cheia..

Și să devii peste noapte 

Un făuritor de fapte 

Demne de -a fi pomenite

Din tată,fiu moștenite.

Ai amuțit,te -am pus pe gânduri?...

Te -am atins printre frânturi?..

Gânduri care dor,

Purtate de vânt,

Scuturate din nor

Doboară la pământ..

Cuvinte ce rănesc 

Suflete curate,

Cu amar plătesc 

O doză de dreptate..

Simțăminte ce stârnesc 

Lacrimi pe furiș 

Din iubiri ce ofilesc,

Zâmbindu-ne pieziș...

Regretele ce rod,

Zdrentuind veșminte 

De pe trupul schilod,

Închipuit de minte..

Amintiri ce răscolesc 

Privirile răvășite 

Și -n noapte șoptesc,

Invocând din spirite..

Întâmplări ce copleșesc,

Împovărând la extrem.,

Împrejurări ce definesc 

Efemerul din sistem..

scenă aproape pustie,

sclipiri purpurii- violet

și -un parfum de vanilie,

trezesc in spectatorul grăbit

frenezia serilor de jazz.

nimeni la clape,

nimeni la tobe,

prin balconul zugrăvit cu frezii,

un șoarece disperat

caută drumul

spre stele.//

a mai trecut o primăvară;

disonanțele s-au mai atenuat;

tot singur...

mă-ntreb

dacă sunt încă aici

sau

dacă-am plecat...

atingându-mi creștetul,

degetele tale-mi-ncurcă visele.

pe unde voi mai colinda?

în jurul nostru-i 

doar un tor de lumină.

umbra,  tremurătoare a lunii,

mângâie

bolta de iasomie.

Valurile mării îmi șoptesc

Îmi spun să mă îndrăgostesc,

Să mă îndrăgostesc de frumusețea vieții,

De răsăriturile dimineții.

Și vârfurile munților înzăpeziți

Zic să mă ridic, să nu mai pic,

La ei să ajung și să privesc

Lumea oamenilor împliniți.

Florile de pretutindeni mă sfătuiesc

Să le privesc, iubirea în ele să găsesc,

Colorate, parfumate, să le miros pe toate,

Prin ele să trăiesc, sub fericire să îmbătrânesc. 

Și râurile m-au întrebat

De ce încă în ele nu m-am scăldat,

De ce nu am simțit cum e să fii fericit,

De viață mulțumit.

Toate fructele au oftat,

Căci gustul lor dulce nu l-am gustat,

Nici de ele nu m-am bucurat. 

Natura m-a mustrat: de ce nu am ascultat,

Căci din tot ce mi-a oferit eu nu am vrut nimic.

Și am alergat după împlinire,

Fără să văd, m-am ales cu dezamăgire. îmbătrânesc.

Zorii îmi bat în fereastră dinspre soare,

Lumina zilei se furișează prin perdele,

Deschid ușa din balcon și privesc în zare,,

Pe cerul înalt, sclipesc ultimile stele.

Un zefir rătăcit îmi suflă în păr, blînd,

Simt răcoarea dimineții ca pe un alint,

Un vapor în amonte, salută faleza gălățeană,

Veselă, verde, pietonală, gătită ca o fetișcană.

Pe bănci, apar cei ce nu au vise, nici somn,

Termosul, păstrează cafeaua fierbinte,

O servește cu drag unei doamne, sau unui domn.

Și-și imaginează că-i la mare sau la munte.

Natura, cu tot ce ține in brațe se trezește,

În ceață se zăresc niște umbre, sunt munți,

Orașul de la Dunăre, prinde viață, trăiește,

Un barcagiu trece apele mari, dar cuminți.

Ziua întră în drepturile ei firești,

Chipurile trezite din somn, sunt la ferești,

Avem soare, cer senin, pădure și apă în aval

Și oameni ce-și beau cafeaua dimineața pe mal ! 

Se despart lung şi cad,

Închinându-se-n zbor copacului gol.

Se desculță frunzele, uscate de dor,

În pastelat, visător, foşnitorul covor,

Uşor răvăşite de un vânt călător.

Le seduce en passant ca un fin connoisseur,

Apoi pleacă, lăsându-le-n grabă,

Ştrengar, fluierând nepăsător.

...

Şi natura iubeşte, în abstract amețitor.

𝒪𝒽，𝒯𝓊 𝒾𝓊𝒷𝒾𝓉𝒶̆ ℒ𝓊𝓃𝒶̆，

𝓅𝓇𝒾ℯ𝓉ℯ𝓃𝒶 𝓅𝒶̆𝓂𝒶̂𝓃𝓉ℯ𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇，

𝓅ℯ 𝓁𝒶 𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒻ℯ𝓇ℯ𝒶𝓈𝓉𝓇𝒶̆ 𝒶𝒾 𝒻ℴ𝓈𝓉 𝓉𝒾𝓂𝓅 𝒹ℯ－ℴ 𝓁𝓊𝓃𝒶̆，

𝓉𝒶̆𝓂𝒶̆𝒹𝓊𝒾𝓉ℴ𝒶𝓇ℯ 𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝒶 𝓉𝓊𝓉𝓊𝓇ℴ𝓇 𝓇𝒶̆𝓃𝒾𝓁ℴ𝓇．

ℛ𝒶𝓏ℯ𝓁ℯ 𝒯𝒶𝓁ℯ．．．𝒶𝓉𝒶̂𝓉 𝒹ℯ 𝓋ℯ𝒹ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ

𝒶𝓊 𝓅𝒶̆𝓉𝓇𝓊𝓃𝓈 𝒸ℴ𝓂𝓅𝓁ℯ𝓉 𝒾̂𝓃 𝓂𝒾𝒸𝒶 𝓂ℯ𝒶 𝒾̂𝓃𝒸𝒶̆𝓅ℯ𝓇ℯ，

𝓉𝓇𝒶𝓃𝒻ℴ𝓇𝓂𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓃ℴ𝓅𝓉̦𝒾𝓁ℯ－𝓃 ℊ𝒶̂𝓃𝒹𝓊𝓇𝒾 𝓅𝓇ℯ𝓉̦𝒾ℴ𝒶𝓈ℯ，

𝒻𝒾𝒾𝓃𝒹𝓊－𝓂𝒾 𝓂𝓊𝒸ℯ𝓃𝒾𝒸𝒶̆ 𝒶 𝓃𝓊𝓂ℯ𝓇ℴ𝒶𝓈ℯ𝓁ℴ𝓇 ℴ𝓅ℯ𝓇ℯ．

𝒪𝓅ℯ𝓇ℯ𝓁ℯ 𝓂ℯ𝓁ℯ 𝒹ℯ 𝓈𝓊𝒻ℯ𝓇𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆

ℐ̂𝓉̦𝒾 𝓁𝒶̆𝓈𝒶𝓊 𝒸𝒽𝒾𝓅𝓊𝓁 𝓅𝒶𝓇𝒸𝒶̆ 𝒹ℯ𝓏ℴ𝓇𝒾ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒯ℯ 𝓊𝒾𝓉𝒶𝒾 𝓁𝒶 𝓂𝒾𝓃ℯ，𝒸𝓊 𝒷𝓊𝓃𝒶̆𝓋ℴ𝒾𝓃𝓉̦𝒶̆，

𝓁𝒶 ℊ𝓇𝒶𝒾𝓊𝓁 𝓂ℯ𝓊 𝓁𝒶𝓂ℯ𝓃𝓉𝒶𝓉．

𝒫𝓇ℯ𝓏ℯ𝓃𝓉̦𝒶 𝒯𝒶 𝒸ℴ𝓂𝓊𝓃𝒾𝒸𝒶 𝓂𝓊𝓁𝓉ℯ．．．

𝒮𝓊𝒻𝓁ℯ𝓉𝓊𝓁 ℯ𝓇𝒶 ℯ𝓍𝓊𝓁𝓉𝒶𝓉 𝓋𝒶̆𝓏𝒶̂𝓃𝒹𝓊－𝓉ℯ．

𝒯ℴ𝓉𝓊𝓁 𝒹𝒾𝓃 𝓂𝒾𝓃ℯ 𝒶 𝒾̂𝓃𝒸ℯ𝓅𝓊𝓉 𝓈𝒶̆ 𝒯ℯ 𝒶𝓈𝒸𝓊𝓁𝓉ℯ，

𝒾𝒶𝓇 𝒶𝓅ℴ𝒾 𝓈ℴ𝓂𝓃𝓊𝓁 𝓁𝒾𝓃𝒾𝓈̦𝓉𝒾𝓉 𝒶𝓅𝒶̆𝓇ℯ𝒶 𝒾̂𝓃 𝒻𝒾ℯ𝒸𝒶𝓇ℯ 𝓃ℴ𝒶𝓅𝓉ℯ．

（𝒟ℯ𝓃𝒾𝓈𝒶－𝒞𝓇𝒾𝓃𝒶 ℐ𝓋𝒶𝓈̦𝒸𝒶̆－ℒ𝓊𝓃𝒶）