I-sus & I-jos
Se-ntinsese pe o piatră fără să spună o vorbă
nimic
avea buzele cusute cu fire groase de sfoară
şi o tăietură avea de la gât la buric
prin care pruncul se zbătea să iasă-n afară
alături Satana cel negru radia ca un soare de toamnă pietros
urmaşul său se născuse tot din fecioară
ca şi Hristos
iar dacă Dumnezeu îşi botezase pruncul
spunându-i I-sus
de ce nu i-ar zice şi el odraslei I-jos?
am trecut mai departe de locul acela
în fugă
mă săturasem de-atâția I-suşi mesianici
(care promiteau să salveze Pământul!)
şi de-atâția I-joşi care urzeau să-l distrugă...
Стихи из этой категории
Epigrame XXVIII
Mie, la scoaterea vol. de poezii
"Firimituri de cuvinte..."
E clar. Acesta-i adevărul...
Precum o spune și autorul,
A vrut să dea mari lovituri,
Dar a făcut doar firimituri.
Meditație la profa de muzică
Mă dusei la ea acasă,
Undeva la demisol,
Ea îmi spune voluptoasă,
Duetul îl repetăm, la sol.
Fata popii
Ca să intre ușor în grații,
Fiindcă avea un chip cumplit,
A făcut des operații,
Şi are popa... chip cioplit.
Lui Relu Dop - epigramist cu ochelari
M-am îngrijorat puţin,
Domnule epigramist, miop
Căci în poantă n-ai venin,
Iar la muză i-ai pus… Dop.
D-lui Gogu Grosu - grupul Epigrame
Corectezi ce s-a postat,
Şi te crezi gros în penel,
La gramatică constat,
Ești destul de…subţirel.
Dupa ani de căsnicie
s-a stricat căruța...
Ne-am înecat amarul,
Și a pornit dezmățul…
Ea plecă cu armăsarul,
Eu am rămas cu hățul.
Epitaf - Constantin Brâncuși
Aici doarme chiar Brâncuși,
Coloana ne-a făurit,
Deschizând în ceruri uși,
Va trăi la... Infinit.
Concurs de șah
Am nimerit ca oponent,
O tipă c-un decolteu strident.
Cu turnurile m-a atacat,
Și am găsit salvarea-n Pat.
Vecinului
A cam înghițit gălușca,
Prin vecini îi e surghiunul,
Soția trage cu pușca,
Soacra dă cu tunul.
Apropos
Cu pretendenta mă plimbam,
Prin pădure, pe-o cărare...
Şi mă-ntreabă tam-nesam,
Ai ce cară melcul în spinare?
Unui popă afemeiat
L-a chemat la parastas,
Și pe când se înserează,
Popa-i spuse mai retras,
O moliftă... te aranjează?
Cerșesc
Cerșesc pământ și țărână,
Peste vreme ce va trece.
Din nou cerșesc,
Ca vagabonul
Ce peste vreme moare.
Cerșesc o viață bună,
Pe care nu o pot avea.
Cerșesc o mică floare.
Cerșesc de la Dumnezeu,
o rază de la soare.
Cerșesc ca mândra
O scrisoare.
Și vremelnica splendoare.
Autor:Zamurca Alina, clasa 9, Instituția Publică Liceul Teoretic Varnița
Promoții
poezia este singura specialitate de carne
fără proteină
care nu te îngrașă și nu faci gută
voucher-ul meu obținut dintr-o revistă literară necumpărată de nimeni
acoperea dor jumătate din preț
așa că am mai dat o sută nenorocită
soția mea strâmbă din nas și își face aer cu palma
pute
nici câinele n-o mănâncă
să vedem
Grivei scheună și-o rupe la fugă
fug toți câinii și pisicile din cartier
o arunc în tigaia cu aburi
și adaug un plic de piper
toate vietățile dinăuntru
încep să zbiere
să recite viersuri din Mihai Eminescu
(”Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”)
și Nichita Stănescu
(” Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!”)
psihatru mă privește cu ochii holbați
ești dus de-a binelea
omule
ce vrei să-ți mai fac
”Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!” îi răspund
Soc matinal
din robinetul meu de la baie picură timpul
pic-pic-pic
cineva a oprit apa rece de ieri
îmi amintesc
ciudat e că și-n cadă curge tot timp,
la fel în chiuveta din bucătărie,
nu-mi vine să cred,
cum aș putea admite așa ceva
mă-ntreb
nu m-ar crede nimeni
cum mi-ar sta să mă spăl pe mâini cu chestia asta,
domnule Kafka,
să fac duș,
să-mi prepar micul dejun,
cafeaua
și să nu-mi pierd mințile?
Joc/10
tuse seacă de toamnă ,
copacii-de pe autostrada suspendată
a disperării,
duc dorul
păsărilor călătoare.
%
suspine-
la clarinet si vioară,
îmbracă
intr-un mănunchi de dalii
axa lumii.
Epigrame XXXV
Lui Simona Halep - găsită dopată
A servit ași cu duiumul,
Şi a fost mereu precisă,
Dar i s-a oprit brusc drumul,
C-a servit o interzisă.
Lui Simona Halep – exclusă din tenis
A încercat un lob în cross,
Peste zona de testare,
Însă i-a ieșit pe dos,
Și-a primit o expulzare.
Lui Ion Țiriac
Cum Samson își purta puterea-n păr,
Şi nimeni nu-i stătea în față,
La Țiriac, e diferit, într-adevăr...
Că el și-o poartă în mustață.
Lui Nadia Comăneci - după operațiile estetice
A fost un zece adevărat,
O stea-n amurg de noapte,
Dar după ce s-a operat,
Arată de un opt spre șapte.
Unora ce îl critică pe Hagi
Toată lumea-l dojenește,
Și-l critică pe jupân,
Că româna o stâlcește,
Dar uită că-i aromân.
Unei femei de moravuri ușoare
Viitura îi spune în sat,
E un nume cam ciudat,
Lumea așa o botezase,
C-a distrus vreo patru case.
Unui amic
Amicul meu e foarte rău,
Și are o față atât de dură,
Că latră câinii în jurul său,
Numai cu juma' de gură.
Femeiești
Nevasta-mea e atâta de bizară,
Că a creat invidie între ele,
La psiholog e-n fiecare seară,
Doar cu problemele mele.
Unui lunatic
Vede fluturi peste tot,
Coloraţi în fel şi fel,
Eu nu-i văd, şi-atunci socot,
Că zboară în cap la el.
Soției infidelă
Soţie curvă…se mai poate,
Sintagma nu-i bătută-n cuie,
Dar numai ţie dintre toate,
Amanţii ţi-au făcut statuie.
Zicală sau beție
Bând cu amândouă brațe,
Unul dintre-ai mei vecini,
A plecat să dea la rațe,
Deși avea numai găini.
Zicală sau hoție
Când din pepeni ei l-au scos,
S-a crezut că e nervos,
Însă s-a clarificat,
El era chiar la furat.
Defect profesional
Îngâmfat e…Mi s-a spus,
Însă bine eu îl știu,
El priveste numa în sus,
Fiindcă e macaragiu.
Unui sudor – întors a doua zi la serviciu
Cu ochi roșii a venit,
Și ne-a spus că-i de la flamă,
Însă am aflat subit,
Că dormise aseară-n cramă.
Другие стихотворения автора
Ambuscada
Judecătorul Dionise Cocon, un bărbat la vreo treizecişicinici de ani, pe care roba neagră, cu zeci de falduri, flutura ca pe o sperietoare de ciori, deschise şedinţa ordinară a Judecătoriei din Urlaţi, săgetând asistenţa cu o privire distrată.
– La ordine, zise grefiera din spatele unui vraf de dosare, cauza Lăcrămioara Mormoloc, având calitatea de reclamant…
Femeia care îşi auzi numele strigat, o blondă vopsită şi fardată violent, se ridică cu un gest afectat de pe bancă.
– Prezent.
– … şi Fabian Mormoloc, în calitate de intimat…
– Aici, să trăiţi ! răspunse bărbatul, aflat undeva în fundul sălii. Avea în jur de douăzeci-douăzecişicinci de ani, era îmbrăcat în costum negru, cu sclipici, cămaşă albă şi cravată roşie, la care se adăuga un ghiul uriaş de aur, fixat pe degetul inelar.
– …în acţiunea de divorţ, înaintată de reclamanta de mai sus, continuă grefiera. Părţile au fost citate legal, sunt prezente în sala de judecată, procedura fiind legal îndeplinită. Reclamanta a cerut admiterea ca martor a mamei sale…
– Adela Mărcudescu, vă rog ! se insiunuă o bătrânică vioaie, cu pălărie şi ochelari de vedere, care semăna foarte mult cu reclamanta, dar care arăta cu vreo patruzeci de ani mai în vârstă decât aceasta.
– … A-de-la Măr-cu-des-cu, repetă grefiera, pe silabe, consemnând ceva pe un formular şi întinzând dosarul judecătorului.
Acesta parcurse câteva clipe dosarul, apoi îşi ridică ochii spre reclamantă.
– Aveţi cuvântul pe fond !
– Vă mulţumesc din suflet, domnule judecător ! se fandosi ea. Hotărârea mea este definitivă şi irevocabilă. I-am acceptat ani în șir beţia, infidelitatea, gelozia ( poate să confirme jumătate de cartier! ) , dar bătaia, domnule judecător, bătaia şi violenţa, cu care sunt tratată, ca să zic așa, de un an încoace nu i le mai pot tolera. Cer, prin urmare, desfacerea imediată a căsătoriei !
– Mulţumesc, zise judecătorul făcând semn martorei să se apropie. Ia spune-mi, mamaie, ce s-a întâmplat în data de 13, luna trecută ?
– Ceea ce s-a întâmplat atunci, domnule judecător, turui bătrânica, întrece orice închipuire. Ne-am trezit cu el în stare de ebrietate pe la miezul nopţii strigând să-i deschidem că altfel sparge uşa, lucru care s-a şi întîmplat! A dat apoi buzna peste noi, ne-a lovit şi a distrus tot ce a găsit în cale : veselă, servicii de cafea şi de pahare, oglinda de pe hol, televizoarele şi multe altele, că nu-mi mai amintesc acum. Abia după ce am sunat la Poliţie şi ne-au sărit vecinii în ajutor s-a mai potolit, dar în zori a luat-o de la capăt…
Judecătorul o opri cu un gest moale, îngăduitor.
– Bine, bine, mamaie, poţi să iei loc ! Are cuvântul pe fond intimatul !
Pârâtul se apropie de bară cu siguranţa ostaşului dinaintea luptei, adică foarte degajat şi motivat.
– Cu voia dvs., domnule preşedinte, aş începe prin a vă asigura că nimic din cele susţinute de reclamantă nu rezistă unei analize riguroase, după cum nici pretinsa agresiune asupra acesteia, clamată şi de martoră aici, nu stă în picioare. În fapt, ca să n-o lungesc prea mult, doresc să vă informez că mobilul acestei întîmplări este mai subtil decât pare, fiind construit în aşa fel încât să camufleze adevăratele intenţii ale reclamantelor: izgonirea mea din propria casă. Întrucât nu existau motive ca acest lucru să se întîmple cu acordul meu, reclamantele s-au gândit să mă atragă într-o ambuscadă…
Mulţimea din sală izbucni în râs, iar judecătorul, luat prin surprindere de argumentaţia pârâtului, se stăpâni cu greu să nu râdă la rându-i.
– Vă rog să păstraţi liniştea, fiindcă altfel evacuez sala ! Continuaţi, domnule Mormoloc ! Deci aţi fost atras într-o „ambuscadă”, ceea ce pare destul de verosimil, dar atunci cum se explică spargerea uşii ?
– Până la spargerea uşii e drum lung, domnule judecător ! Anterior pregătirii ambuscadei, reclamantele m-au căutat la telefon şi m-au chemat să facem o înţelegere amiabilă. Eu, de bună credinţă, am dat curs acestei invitaţii, destul de ciudate, având în vedere ora târzie, pe de o parte, și schimbarea bruscă de optică, pe de altă parte. Abia după ce pârâtele m-au tras înăuntru forţat, trădându-şi adevăratele intenţii, m-am dumirit şi am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacra.
– Şi din cauza acestei „replieri” soţia dvs. a avut nevoie de zece zile de îngrijiri medicale ? întrebă judecătorul. Dezvoltaţi acest aspect, vă rog !
– Am spus că am încercat o repliere pe stânga, unde se afla mama soacră, domnule judecător, dar reclamanta mă apucase deja de păr şi mă dizlocase de acolo ,trăgându-mă până în sufrageri ! Se înţelege că m-am zbătut să scap, efectuând, probabil, mişcări ample, fiindcă numai astfel se explică distrugerile menţionate mai înainte şi vătămările descrise în certificatele medico-legale. În orice luptă există şi pierderi colaterale, domnule judecător, şi ca să ne întoarcem la uşă, adică de unde am plecat, trebuie să ştiţi că uşa n-a fost sfărâmată pentru că aş fi vrut s-o distrug, pur şi simplu, ci pentru că trebuia să ies cumva din ambuscadă !
Judecătorul închise dosarul, puse pixul deasupra, păstrând o sprânceană smuncită în sus.
– Sentinţa rămâne în pronunţare pentru mâine la ora 14 ! zise grav, apoi îşi ridică ochii şi-l fixă din nou pe pârât. Mai spuneţi-mi ceva, domnule Mormoloc ! Cum se face că aţi ieşit fără nicio zgârâitură din „ambuscada” aceasta?
Pârâtul îşi lăsă spășit ochii în jos.
- Nici eu nu-mi explic, domnule judecător!
Escale
în locul tău va apărea sigur altă femeie însingurată
(nu-mi explic de ce toate femeile singure poartă colanți negri
și sutiene albastre!)
știe că te aștept și că s-ar putea să întârzii ca avionul de linie Blue- Air
din Regatul Unit
din cauza rafalelor de vânt de pe Canalul Mânecii și de pe țărmul peninsulei Bretagne
adică vreo oră
destul cât să croșeteze spațiul rămas între cele două zboruri
prin fața ochilor mei
cu o sută de iglițe
inutil
se anunță rafale de vânt și la Köln
la Viena
Zagreb și Belgrad
până mâine nu mai e nicio speranță
.
va trebui să dorm în singurul zgârâie nori cu hotel și tersă spre cosmos
din capătul terminalului patru
altul nu mai există
în locul tău voi găsi probabil femeia însingurată de pe aeroportul Cardiff
croșetând
însăși viața mea este o broderie de zboruri și vânturi
fără chipul tău virtual din mijlocul pânzei albe a gândului
cusut cu fire de aur
m-aș pierde pe aeroportul acesta...
Bucurii și lacrimi
paharul de șampanie cu urme de ruj pe margini
e-al tău
n-am îndrăznit să-l mut din colțul vitrinei
dintr-un sentiment mistic
încercând să nu șterg urmele trecerii tale
senzația că ești încă aici
întărită de foșnetul misterios al unei rochii negre
de seară
de apăsarea pașilor pe covor
de zbaterea cerceilor cu pietre turcoaz din urechi
ajunse acolo prin complicitatea minții
îmi crează percepții cu reverberații sonore
ca atunci când arunci o piatră în baltă
și-o auzi ricoșând deasupra apei
plescăind
apoi izbindu-se într-un perete de liniște
tresar ori de câte ori sună poștașul
care-mi amplifică sentimentul acesta fantastic
încremenit în lucruri
fiindcă altcineva n-are cine să sune
tu și poștașul ați mai rămas în raza speranței
unul care îmi aduce întotdeauna dragoste
celălat facturi
nici nu mai are importanță care din voi sună la ușă
eu vă iubesc la fel și în lipsă
calendarul cu miss America
e plin de x-uri
a trecut aproape un secol de atunci
paharul de șampanie cu picior subțire de gazelă africană
în care supravețuise un deget de Goût de Diamants
miroase a acru
cineva spunea că dragostea e ca vinul
nu
nu aceasta este aroma inconfundabilă a dragostei…
Status-quo
nu înțeleg de ce trec mereu cu privirea peste unele lucruri
ca și când n-ar fi
nu cred că îmi aparține această alegere
toate lucrurile trebuie să existe în orice bagaj de călătorie
nu poți zâmbi dimineților dezbrăcate de rouă
fără să-ți trezești sufletul adormit
nu te poți lipsi de lucrurile mici
prozaice
pe care le faci zilnic
cum ar fi sărutul matinal
pe inimă
cafeaua
micul dejun
răsucirea cheii în contactul mașinii
oprirea la semafor
reflexe distorsionate ale ochiului
coșmarul oricărei alegerii
e ca atunci când arunci cu o piatră în mijlocul bălții
și apar valuri…
Alogaritmi
Nu mai aveam o lacrimă să plâng
mi-erau ochii uscați precum nisipul din deșertul Atacama
în timp ce gravitam pe-orbita sferică a unui gând
simțind cum mă pândește de pe margini teama
Treceau pe lângă mine quasari, comete, stele moarte,
spre cimitirul cosmosului, a-ntunecatei sale pegre,
în geometrii din cele mai abstracte
sau dispărând subit în găurile negre
Pierduses traiectoria inițială
și mă-ndreptam spre haos, fără un cuvânt
precum un Don Quijote de la Mancha, fără fală,
în lupta sa eternă cu morile de vânt.
din gândul meu, cu aripi de lăcustă,
asemeni neutronului dintr-un atom
am revenit încet-încet în lumea asta-ngustă,
în ciurul lui Eratostene, alogaritmul cel mai simplu pentru OM...
Stridențe
deschizi televizorul dimineața ca un robot
să afli ce se mai întâmplă în lume
cum va fi vremea
timpul probabil
câți s-au mai omorât din dragoste
sau gelozie
câți au mai murit în accidente de circulație
ori cât au mai crescut prețurile la carne de porc
nu că te-ar interesa neapărat soarta omenirii
direcția de deplasare a Terrei
alinierea planetelor după Pământ
nici vorbă
e prea devreme să-ți bat capul cu asemenea lucruri
încă nu ți-ai revenit din crunta beție a somnului
pesemne că nici nu vrei
cine ar strica o oră sublimă de somn
pentru douăzeciși patru de ore mizerabile de viață
e ca interesul câinelui lui Pavlov la sunetul clopoțelului
un reflex condiționat
sau ca galbenul de pe ecranele televizoarelor LCD
breking news
ceva asemenea țipătelor insolente ale unor bufnițe noaptea
care te face să salivezi
să-ți iei porția de spaimă și anxietate
pentru tot restul zilei
avalanșa de reclamele mincinuoase despre orice vrei
reluate cu obstinație
asaltul de kitch și prost gust
la scară industrială
pe netrezite
sfințirea indecentă și atemporală a Catedralei Mântuirii Neamului
la o sută de ani de la Marea Unire
neterminată...