Denunț

 

Sunt adierea prinsă în furtună,

O undă revărsată-n uragan,

Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,

Mustrând un chip de biet orfan.

 

Mi-e mângâierea smulgere de unghii,

Și dezmierdarea foc și pară,

În ștreang stau agățate mii de frânghii,

Pe eșafod îmi curge lacrima amară.

 

Mi-e viața la-ndemâna orișicui,

Chiar judele m-a aruncat afară,

Sortit să fiu un bont de cui,

Aflat între ciocan și nicovală.

 

Sunt Luna răzvrătită către lup,

Căci urletu-mi provoacă insomnie,

Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,

Ca să inspir poeții, să scrie poezie.

 

Sunt gri născut din alb și negru,

Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,

Colind în propriu-mi marș funebru,

Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!


Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Gabriel Trofin poezii.online Denunț

Дата публикации: 11 января

Комментарий: 2

Просмотры: 222

Авторизуйтесь и комментируйте!

Комментарий

Mulțumesc frumos pentru cuvintele scrise!
Прокомментировал 12 января
Poezia ,, Denunț,, autor Gabriel Trofin este o poezie , a cărei lectură am făcut-o cu repetare, admirând conținutul, tenta filozofică ce alternează cu mesajul direct . Cuvintele sunt dure, unele sunt de granit dar excepțional de corect ,de poetic folosite, fiind dure prin conținutul uzual, pentru a fi cât mai pătrunzător mesajul poeziei. Conform versurilor, poezia este o prezentare, un crochiu pentru cine,,Sunt,,. Metaforele, simbolurile folosite sunt ca niște culori speciale folosite în memorabila pictură ,, Al nouălea val,,I Aivazovski . Influențată de versurile: ,,Sunt adierea prinsă în furtună/ O undă revărsată-n uragan,,, am dedus că personajul însușii este uraganul, este mai mult decât o undă. O poezie gândită, în urma multor trăiri si răzvrătiri interioare ce au erupt , au explodat într-o creație poetică de excepție. Alegerea metaforele, a comparațiilor de o duritate auditiva și vizuală foarte puternică, imaginile care se formează pe parcursul lecturii, face ca această poezie să fie poziționată pe locuri rezervate ,, poeziilor mesaj,, sculptată în propria ființă in raport cu exteriorul înconjurător. Numai un talent deosebit, nimic comercial, a putut să scrie acest,, Denunț,,
Прокомментировал 12 января

Стихи из этой категории

Păstrează-ţi dorul

Păstrează-ti dorul,

de către tată şi mamă

Mai păstrează-ţi dorul

de cărte soră şi frate.

 

Păstrează-ţi doru,de către patrie

de ţară şi de dulcele  grai,

De doina Moldovenească

Care veşnic în inimi o să trăiească.

 

(Zamurca Alina clasa 9 Instituţia Publică Liceul Teotetic Varniţa)

Еще ...

Lecția despre cub de Nichita Stănescu în spaniolă

Se ia o bucată de piatră,

se ciopleşte cu o daltă de sânge,

se lustruieşte cu ochiul lui Homer,

se răzuieşte cu raze

până cubul iese perfect.

După aceea se sărută de numărate ori cubul

cu gura ta, cu gura altora

şi mai ales cu gura infantei.

După aceea se ia un ciocan

şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.

Toţi, dar absolut toţi zice-vor:

- Ce cub perfect ar fi fost acesta

de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

 

La lección sobre el cubo.

 

Se toma un trozo de piedra,

talla con cincel de sangre,

brilla con los ojos de Homero,

esta rayado con rayos

hasta que el cubito salga perfecto.

Después de eso besan el cubo innumerables veces.

con tu boca, con la boca de los demás

y especialmente con la boca de la infanta.

Después de eso se toma un martillo.

y de repente una esquina del cubo se desmorona.

Todos, pero absolutamente todos dirán:

- ¡Qué cubo tan perfecto habría sido ese!

¡Si no hubiera tenido una esquina rota!

Еще ...

Angel (poezie in engleza)

I'm a sad sweet-hearted angel

yearning for a boy

I'm waiting for him to come

to our house made of clouds

on a sunny day

and I'm still crying

because I miss him so much

and I wish he was here

hugging me and

making me happy.

Еще ...

Mi-a trebuit

Mi-a trebuit întreaga viața

Și gând adanc,îndelungat

Intr-un cadru întunecat,

Ca sa-mi dau seama de fapt

Ca atârn de-un fir de ața.

 

Mi-a trebuit profunzime

Ochii sa închid și sa visez

Conștiința sa-mi fie treaza

Ca sa mi dau seama ca apusul…

Mi e apogeu,

Iar răsăritul doar mă întristează

Еще ...

zi de neprimit flori

mi se spunea că florile și bomboanele
conțin serotonină incapsulată
ca într-o pastilă pentru colesterol,
în ele s-a îndesat toată pasiunea lumii,
dar și banii de la fundul buzunarului.
 
vreau flori și
vreau bomboane dulci
așa de dulci, să ma doară dinții
să-i spun dentistului că am carii
pentru ca sunt prea iubită.
 
au uitat să-mi dea
sigur voiau, dar au uitat
nu?
că iubirea e o boală contagioasă,
o răceală de vară care
te enervează de mori

Poate m-am îmbrăcat prea gros..
 
oricum nu îmi plăceau lalelele
sau zambilele
sau ghioceii trecuți, că e martie deja
nu îmi plăceau oricum.
 
nu scriu cerând consolare
nu scriu să-mi plâng de milă
ci pentru că scrisul este floarea mea
zambila mea, ghiocelul meu
pe care o țin pe birou
și pe care o ud credincios.
 
la mulți ani celor care
nu au primit flori sau
bomboane prea dulci,
celor care deja au flori
domnind peste biroul lor
la soare.

Еще ...

Crenguța amintirilor

Omul Isus a fost tâmplar...

 

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

 

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

 

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Еще ...

Другие стихотворения автора

Oamenii străzii - glosă

 

Sub felinarul ce întunericul străbate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Muşcând din mâini şi încurajări trucate,

Sperând că poate mâine, vor fi din nou iubiţi.

Sunt goi la trup dar cu o inimă curată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

E un tablou ce-n astă lume ţipă,

Strigând durerea şi mâhnirea,

Către avuţi şi-a lor ferice clipă,

Ce-i putredă şi amară cum e fierea.

Ei nu răspund căci inima le e de piatră,

Dar ştiu că a lor resturi aruncate,

Sunt strânse şi-mpărţite încă odată,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

 

Nu vor din plinul lor să dăruiască,

Măcar o firmitură, doar pentru cei copii,

Că-s prinşi şi ei de soarta mişelească,

Ce-i poartă prin mizerii şi pustii.

Se bat cu pumnu-n piept că fac şi-ajută,

Că-s iubitori şi sunt de toţi iubiţi,

Dar niciodată nu au fost acolo unde,

Stau roată cei de soartă chinuiţi.

 

Mârşavă le e vorba ce-o grăiesc,

La fel ca sufletul lor de nababi,

Minciună-i adevărul ce-l rostesc,

Şi înjosire pentru cei sărmani şi slabi.

Spun că asupra nevoiaşilor veghează,

Că îi ajută să aibă chiar de toate,

Fiinţa, gestul însă îi trădează,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate.

 

Ei nu cerşesc la nimenea la uşă,

Lumea-i goneşte la muncă, nu l-a întins,

Dar sunt bătrâni şi viaţa li-i cam dusă,

De-abia se mai zăreşte din părul lung şi nins.

Au fost cândva oameni de seamă şi-n putere,

Dar de copii au fost izgoniţi,

Acum trăiesc în crâncenă durere,

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi.

 

La cei ce le-au furat fericirea,

Nu se revoltă-n prag, ba i-a iertat,

Gândind că poate aşa le-a fost menirea,

Sau cu ceva rău pe Dumnezeu au supărat.

Priviţi copii pe stradă la ai voştri taţi,

Şi de la ei să învăţaţi încă odată,

Căci poartă o comoară de care nu pot fi prădaţi,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

 

Nu stingeţi lumina în traiul lor precar,

Nu închideţi uşa, căci ei nu vă vor bate,

Nu-l izgoniţi ca pe-un bătrân murdar,

Şi nu-i scuipaţi indiferenţă pe la spate.

Orgoliul în sufletul lor puternic izbeşte,

Le poartă umbra deformată pe pământ,

Şi chiar de se zbat în al sărăciei cleşte,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând.

 

O clipă străpunge ca un fulger viitorul,

Trăieşte doar o zi la fel ca ei,

Şi ai să simţi cât de puternic e dorul,

După fosta casă şi copiii tăi…

Cu trupul stors, agonic şi înfometat

Dar în piepturi cu o inimă curată,

Stau dârzi, cu-n zâmbet rareori crispat,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată.

 

La fel şi aceşti copii abandonaţi,

Ce casă le e iarba, soarele şi cerul,

Oare de ce nu-s trişti şi-ndureraţi?

În ce le este fericirea sau care li-i misterul?

Chiar şi în zilele mai nereuşite,

Când trupul le este sleit şi flămând,

Alături de bătrâni şi bătrâne slăbite,

Sunt veseli şi-i auzi râzând.

 

Sunt veseli şi-i auzi râzând,

Chiar dacă speranţa le-a fost demult furată,

Nu-s trişti, deşi îi vezi plângând,

Sunt goi la trup dar au o inimă curată.

Sperând că poate mâine vor fi din nou iubiţi,

Muşcând din mâini şi-ncurajări trucate,

Stau roată cei de soartă chinuiţi,

Sub felinarul ce întunericul străbate.

Еще ...

E toamnă...

 

E ceaţă, e frig, nu se vede,

Pământul e orb iar ceru-i pustiu,

Toamna înspre mine purcede,

Şi mă-mbracă în costum argintiu.

 

Plouă, doar plouă întruna,

Pasărea în cuib stă amorţită,

Iar eu îmbrăţişat sunt cu Luna,

Şi gândesc întomnit la iubită.

 

Coşuri de case încet  înviază,

Expiră un fum negricios,

E frig şi cred că-i amiază,

Căci toamna-mi pătrunde în os.

 

E ceaţă, e frig, nu e verde,

Soarele stă ascuns după nori,

Ochiul peste câmp mi se pierde,

Căutând disperat  nişte flori.

 

E urât, e pustiu, e tăcere,

Copacii spre pământ se apleacă,

Căci vântul începe să zbiere,

Iar Toamna a început să petreacă.

 

 

 

 

Еще ...

Sfârşit de partidă

 

Sfârşit de partidă, fără-un şah mat,

Pionii, nebunii şi caii nu mai au loc,

Se-mpart pătrăţelele în mod diplomat,

Între iluminaţii ce participă-n joc.

 

Un viitor luminos abolit omenirii,

Decretat la dejun de-un guvern mondial,

Ne aduce pe toţi în pragul orbirii,

Şi ne scoate sufletul din sanctuar.

 

Moartea-şi aruncă măseaua stricată,

Apoi boleşte pe un pat de spital,

Coasa-i tocită de atâta viaţă luată,

Cioclii împing înc-un dric mortuar.

 

Sfinţi indignaţi de prezenţa divină,

Privesc melancolic spre iad,

Mântuirea pare pentru dânşii străină,

Din aura lor fulgi de lumină tot cad.

 

Muribunzi, admirăm imbecili şi nebuni,

În biserici se lăfăie sfintele moaşte,

Purtăm pe cap înspinate cununi,

Şi aşteptăm pe Iisus să ne-mpungă în coaste.

 

 

 

Еще ...

Tinereţe

 

Eram frumos cu trupul zvelt,

Cu vânt bătând prin buzunare,

Purtam și soarele în piept,

Iar ochii îmi erau văpaie.

 

Aveam și zbor, și prăbușiri,

Mușcam din cărni și oase,

Mă-nțelegeam doar din priviri,

Cu toate fetele frumoase.

 

Cântam în crâșme nopți în șir,

Iar inima-mi urla de bucurie,

Făr-o lețcaie în chimir,

Plăteam cu trupu-a mea simbrie.

 

Acum îmi bate coasa-n ușă,

Carnea-mi miroase a pământ,

Of tinerețe, scânteie și cenușă,

De ce nu m-ai vârât și în mormânt?

Еще ...

Trecere…

 

Îmi torn puțină noapte în cafea,

Și o răcesc c-un cub de lună,

Țin primăvara-n mâna mea,

Și înverzim pădurile împreună.

 

Mă spăl cu vara pe picioare,

Din sânul toamnei beau amurg,

Iar mintea-mi zboară migratoare,

Înspre locașul marelui Demiurg.

 

Pictez pe lacrimi milostenii,

Și altoiesc în scorburi trandafiri,

Fac stăvilare împotriva vremii,

Și-ofer comete pentru musafiri.

 

Vin îngerii la mine în fiecare seară,

Cu aripile să le curăț de păcate,

În mâna mea având pe primăvară,

I-am transformat în crini și în mușcate.

 

Îmi torn puțină ziuă-n ceai,

Și-l încălzesc c-un cub de soare,

Pe primăvară astăzi o chemai,

Dar vara o ascunse sub izvoare.

 

Еще ...

E trist si cerul si pamantul

 

E trist și cerul și pământul,

Sub clar de lună nu mai are farmec,

Fără înțeles a devenit cuvântul,

Iar să zâmbim ne e zadarnic.

 

E anevoie mersul omului pe stradă,

Și i se simte oboseala în priviri,

Iar oasele abia de îl mai rabdă,

Şi-i zilnic condamnat spre prăbușiri.

 

Nici vântul nu mai suflă de o vreme,

Iar creanga nu îmi mai lovește-n geam,

Accept orice, și doar m-aș teme,

Când pasărea n-o să mai cânte-n ram

 

Văd zilnic tot mai multe funeralii,

Se-acordă titluri de curaj din om în om,

Dar nimeni nu-i atent și la detalii,

Și că se trage-n plin ca-n poligon.

 

Sunt uluit de atâta josnicie,

Guvernele sunt pline de inculți,

Ce vor ca oamenii să fie,

După chipul și asemănarea lor făcuți.

 

 

Еще ...