Blestemul prezentului
Prezentul calcă în picioare tot ce prinde în vajnicele-i brațe!
Pământul cu munții și marea
Pe tine,pe mine,pe voi,pe noi toți ;
Și-n timpul acesta se calcă pe sine fără să știe nebunul că moare!
Prezentul este viața sau moartea și istoria toată este clipa ce vine din trecutul ce mort pare dar nu este!
Vechiul trăiește clipa prezentă,
Precum strămoșii tăi morți de milenii
Respiră acum prin tine!
(10 septembrie 2023 H.S Irepetabila iubire)
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Horia Stănicel
Дата публикации: 17 сентября 2023
Просмотры: 611
Стихи из этой категории
O ce aș fi.
Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.
Atâtea teoreme aș scoate,
atâtea jocuri aș face,
ce mi-ar place.
Dar din păcate,
omul nu le poate face pe toate.
E timpul iertării!
Ce buni prieteni am fost odată
Când mult mai tànăr eu eram,
Încredere-am avut în oameni
Trădarea pe atunci nu o știiam
Ne întâlneam pentru distracții
Găsind prilejuri pentru asta,
Ce bucurie mai aveam în suflet
Când masa o-ntindea nevasta
În jurul mesei abia-n-căpeam
Dar se găsea loc pentru fiecare,
Gustam și un pahar de băutură
După atâtea feluri de mâncare
Tot timpul era o bună dispoziție
Când împreună petreceam,
Mereu trăgeam câte-o cântare
Vecinii din somn noi îi trezeam
Țin minte că nu era supărare
Unii cu alții mereu glumeam,
Astăzi am fost noi la butoane
Mâine e rândul vostru la bairam
Și cum nimic nu ține-o veșnicie
Iar timpul ne-a mușcat din ani,
După o viață lungă de prietenie
Câțiva din ei îmi sunt dușmani
Când te gândești din ce motive
Noi spatele ni l-am întors,
Aș spune...minte n-am avut
Când ne-am certat de la un borș
................................
Cum timpul are sens doar înainte
Și niciodată nu s-a oprit minutul,
Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce
Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Alegeri 2024
Despre alegerile de acum
mulți vor scrie oarecum.
Eu am să scriu imediat,
să nu regret că am uitat.
Da, ele ne sunt necesare
pentru România Mare,
unde sunt mulți democrați,
liberali și tehnocrați.
Între ei sunt auriști,
unii sunt chiar useriști,
udemeriști, peuneriști
și mulți alții cam la fel....
Toți se socotesc model
de cinste și de dreptate.
Au uitat de demnitate.
Dar așa cum sunt votanții,
așa sunt și candidații;
unii se cred mai frumoși,
alții se cred viguroși.
Se prind în horă, tresaltă,
alții pe arcuri se saltă,
s-arate la fiecare
că sunt zdraveni pe picioare.
În țară e harababură,
parc-am merge pe-arătură.
România se divide
în zeci de grupuri și partide,
ba și-n grupulețe și clanuri.
Cine-or fi cei ce fac planuri
de dezbinare și ură
și în viață, și-n cultură?
Ieri votam pe-ai noștri Ion și Ioana,
Acum votăm ”străinii” Piedon și Piedoana!
Mulți candidați ajung la limită
unii renunță, alții ezită.
Pe toți îi privesc cu drag...
mai ales atunci când se retrag.
Se zice că cei mai buni
ar fi candidații comuni.
Vom trăi și vom vedea
de-o fi sau n-o fi așa.
Pentru toți domnii primari
și stimați parlamentari,
și pentru cei ce votează:
Hora Unirii nu se minează!
Alegători, aveți răbdare,
nu votați la întâmplare!
Vă îndemn să citiți tot
din buletinul de vot!
Zic pentru cei ce-au mai votat
și apoi au regretat.
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Scut obosit…
Timpul a venit, când poți să faci ceva,
Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas,
Nu vrei să vezi sau ești orbită?
Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,
Sau e doar o iluzie,
ce-ți aparține fără drepturile de autor.
Închide fereastra, frigul te-nconjoară,
Scufundă vinovăția în fundul mării tale,
Închide ochii, dar veghează-n
seară cu ochii întredeschiși.
Trage plapuma, un zid între lumi,
sau o minciună a minții tale?
Desparte emoții, cu pensete și spumi,
Încetează cu filmele de doi bani.
Te-ar durea cu adevărat, adânc,
Sau doar mimezi durerea,
un joc stricat mecanic?
Anxietatea te strânge, ca un laț,
Dar te încălzește până-n suflet.
Inima-ți sufocă,
fugi de-acest spațiu strâmt sub pat?
Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește,
Haosul îți prinde glas în cap,
Poate nu-i atât de rău.
Vrei să scapi,
dar unde te-ascunzi, în noapte?
Luna tânjește după soare,
dar tu după ce tânjești?
Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,
Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.
Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca?
Te simți urmărită, de umbre reci,
Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,
ce-o creezi acum?
Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite,
Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum.
Privești ușa, ca un prădător în așteptare,
Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,
Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.
Un pachet întreg de esec și esență de vanilie
Pentru ruinele din jurul minții,
Un scut obosit.
O ce aș fi.
Vai de mine ce aș fi dacă aș putea.
Atâtea teoreme aș scoate,
atâtea jocuri aș face,
ce mi-ar place.
Dar din păcate,
omul nu le poate face pe toate.
E timpul iertării!
Ce buni prieteni am fost odată
Când mult mai tànăr eu eram,
Încredere-am avut în oameni
Trădarea pe atunci nu o știiam
Ne întâlneam pentru distracții
Găsind prilejuri pentru asta,
Ce bucurie mai aveam în suflet
Când masa o-ntindea nevasta
În jurul mesei abia-n-căpeam
Dar se găsea loc pentru fiecare,
Gustam și un pahar de băutură
După atâtea feluri de mâncare
Tot timpul era o bună dispoziție
Când împreună petreceam,
Mereu trăgeam câte-o cântare
Vecinii din somn noi îi trezeam
Țin minte că nu era supărare
Unii cu alții mereu glumeam,
Astăzi am fost noi la butoane
Mâine e rândul vostru la bairam
Și cum nimic nu ține-o veșnicie
Iar timpul ne-a mușcat din ani,
După o viață lungă de prietenie
Câțiva din ei îmi sunt dușmani
Când te gândești din ce motive
Noi spatele ni l-am întors,
Aș spune...minte n-am avut
Când ne-am certat de la un borș
................................
Cum timpul are sens doar înainte
Și niciodată nu s-a oprit minutul,
Bine ar fi să ne iertăm pân'a ne duce
Să-ne-mpăcăm și să uităm trecutul!
Nu pot evada
Sunt trist, sunt frânt,
Inima mi-e mormânt,
nu pot evada.
E întuneric și amar,
Viața e un coșmar,
nu pot evada.
Să ies aș vrea,
Din cochilia mea,
nu pot evada.
Oare nimeni nu poate vedea,
Ce e in inima mea?
nu pot... Nu pot evada...
Alegeri 2024
Despre alegerile de acum
mulți vor scrie oarecum.
Eu am să scriu imediat,
să nu regret că am uitat.
Da, ele ne sunt necesare
pentru România Mare,
unde sunt mulți democrați,
liberali și tehnocrați.
Între ei sunt auriști,
unii sunt chiar useriști,
udemeriști, peuneriști
și mulți alții cam la fel....
Toți se socotesc model
de cinste și de dreptate.
Au uitat de demnitate.
Dar așa cum sunt votanții,
așa sunt și candidații;
unii se cred mai frumoși,
alții se cred viguroși.
Se prind în horă, tresaltă,
alții pe arcuri se saltă,
s-arate la fiecare
că sunt zdraveni pe picioare.
În țară e harababură,
parc-am merge pe-arătură.
România se divide
în zeci de grupuri și partide,
ba și-n grupulețe și clanuri.
Cine-or fi cei ce fac planuri
de dezbinare și ură
și în viață, și-n cultură?
Ieri votam pe-ai noștri Ion și Ioana,
Acum votăm ”străinii” Piedon și Piedoana!
Mulți candidați ajung la limită
unii renunță, alții ezită.
Pe toți îi privesc cu drag...
mai ales atunci când se retrag.
Se zice că cei mai buni
ar fi candidații comuni.
Vom trăi și vom vedea
de-o fi sau n-o fi așa.
Pentru toți domnii primari
și stimați parlamentari,
și pentru cei ce votează:
Hora Unirii nu se minează!
Alegători, aveți răbdare,
nu votați la întâmplare!
Vă îndemn să citiți tot
din buletinul de vot!
Zic pentru cei ce-au mai votat
și apoi au regretat.
Tu, iunie al lor
Tu, iunie al lor
Plângi că nu-i mai ai
Sau plângi că ai să-i pierzi
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
Învață să te bucuri, cu ei,de ei
Nu irosi vreo clipă, tu sa le fii copil
Părinți-s fericiți, căci tu exiști
Că râzi,te bucuri,te joci sau plângi,ii strigi
Sau ei te chem
Părinți-s dumnezei,și mai mult decât crezi
De-i uiți pe ei, părinții tăi
Nici tu nu mai existi
Și zambetu-ti dispare,nici lacrimi nu-ți mai curg
Ochii-ti devin uscați,întunecați și triști
Nici gând, nici suflet n-ai mai fi
Părinți-s dumnezei,ce te privesc din rai
Sau cazul fericit, când încă îi mai ai
Se bucura nespus, că ești copilul lor
Părinți-s dumnezei,din ei ne naștem toți
Copile sa nu-i uiți
Ești iunie al lor
Florin Ristea
1 iunie 2024
21:55
Scut obosit…
Timpul a venit, când poți să faci ceva,
Dar gândurile-ți zdrobesc orice pas,
Nu vrei să vezi sau ești orbită?
Te-ntrebi dacă sensul e pentru tine,
Sau e doar o iluzie,
ce-ți aparține fără drepturile de autor.
Închide fereastra, frigul te-nconjoară,
Scufundă vinovăția în fundul mării tale,
Închide ochii, dar veghează-n
seară cu ochii întredeschiși.
Trage plapuma, un zid între lumi,
sau o minciună a minții tale?
Desparte emoții, cu pensete și spumi,
Încetează cu filmele de doi bani.
Te-ar durea cu adevărat, adânc,
Sau doar mimezi durerea,
un joc stricat mecanic?
Anxietatea te strânge, ca un laț,
Dar te încălzește până-n suflet.
Inima-ți sufocă,
fugi de-acest spațiu strâmt sub pat?
Mintea-ți fuge, tavanul se prăbușește,
Haosul îți prinde glas în cap,
Poate nu-i atât de rău.
Vrei să scapi,
dar unde te-ascunzi, în noapte?
Luna tânjește după soare,
dar tu după ce tânjești?
Corpul, un trădător, nu-ți mai răspunde,
Îi ceri să facă ceva, el tace, se ascunde.
Îți ceri ție să te salvezi, dar cine te ataca?
Te simți urmărită, de umbre reci,
Ești tu, sau mintea-ți bolnavă,
ce-o creezi acum?
Vrei să spui ceva, dar cuvintele-s dezgolite,
Nu scuză starea, ce-n tine se-nfășoară nici acum.
Privești ușa, ca un prădător în așteptare,
Miroase a lalele roz, cu moarte-n fiecare petală,
Un sfârșit de odihnă, amară și fatală.
Un pachet întreg de esec și esență de vanilie
Pentru ruinele din jurul minții,
Un scut obosit.
Другие стихотворения автора
Moartea pescărușului
La margine de lac zăresc un pescaruș,
Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!
Plutind,este adus la mal
De soartă, de destin,de Creator!
Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,
De lumea-n care a trăit plăpând,
Împărtășește soarta tuturor,
Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...
Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,
Cum moare bietul pescăruș...
Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....
Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,
Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,
Cu ciocul stând în apă a murit!
S-a stins frumosul pescăruș,
Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.
(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)
Monolog nepoetic
Așa cum culoarea din pensula pictorului,
Are nevoie de un suport sau de o pânză
Pentru a prinde viață,
La fel vorbele rostite de cineva,
Au nevoie de altcineva..
Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?
De câte ori nu vorbim singuri?
Ne aude oare cineva?
Ne aude propria conștiință...
Dar ne mai aude și altcineva....
Să fie Dumnezeu,demonii?
Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?
(10 ian 2023 H.S)
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un alt poem
Nu voi lăsa să treacă ziua
Fără să-ți scriu ceva de-amor,
Știind că toate-s muritoare
Și-n zbor dispar ca într-un vis..
E trist ce spun,dar asta-i lumea
Se schimbă zi de zi câte un pic,
Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,
Nu știe a muri deloc...!
Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul
Mă vei iubi vreodată?
Vei putea?
Sau poate eu însumi sunt iubirea
Ce-o așteptai demult printre suspine?
Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,
Un biet defunct ce-i încă viu...
Căci viața pleacă de la tine
Iubirea fiind în glasul tău!
Am mii de versuri pentru tine
Toate se nasc din ochii tăi..
Nu voi lăsa ziua să scape,
Nici inima să nu-ți grăiască
Ceva ce numai ea poate să spună
Chiar dacă tu nu poți acum
Să mă iubești cum eu aș vrea!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Așteptare
Să te aștept îmi pare bucurie
Chiar dacă așteptarea pare nesfârșită,
Nici tu nici eu nu avem grabă mare,
Noi vrem doar veșnicia fericită!
Îmi este de ajuns ținându-te de mână,
Visez să îți sărut piciorul
Unde să fie mai multă bucurie,
Decât găsesc în vise și la tine...?
Pe zi ce trece mai mult te vreau și te iubesc
Cu siguranță e jocul ce vine din speranță,
Și pot să-ți scriu versete de amor,
Ce par să nu se mai termine.
Frumosul,fericirea,dragostea ești tu,
Poemele îți aparțin ,știu bine
Îmi tot sosec de undeva din Cer
Nu știu să-ți spun cine-i cel care le trimite
Îmi este de-ajuns gândind la tine,
Și toate se transformă în mister!
(9 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Jurăminte
Nu-s jurămintele frumoase minciuni colorate?
Nu-s culorile toate vesele jurăminte?
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Că marea-i albastră ce are un evantai de sclipiri cu valurile sparte...
Iar tu ești acum acasă,
Eu scriindu-ți cu lacrimi,
Știindu-te mult prea departe...
Există dragoste cu jurăminte?
Există!
Însă nouă ne pasă,
Mie de tine ,ție de mine,
Noi credem în iubirea cu jurăminte..!
Chiar dacă o lume întreagă întreabă,
De-s jurămintele frumoase minciuni colorate,
Ori culorile toate-s vesele jurăminte....
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Dar mie îmi pasă de tine
Sperând că și ție îți pasă de mine,
Iar dragostea noastră,
Nu știe și nici nu vrea să moară vreodată,
Jurând de taină neauzite șoptite jurăminte!
(20 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Moartea pescărușului
La margine de lac zăresc un pescaruș,
Ce-i muribund,sleit ,tăcut,nefericit!
Plutind,este adus la mal
De soartă, de destin,de Creator!
Oprit ,stau și-l privesc cum se desparte fără glas de noi,
De lumea-n care a trăit plăpând,
Împărtășește soarta tuturor,
Murind ușor, ușor precum un fulg in zbor...
Plec,însă-mi întorc privirea ca să văd,
Cum moare bietul pescăruș...
Și înteleg că viața-i darul ce trebuie trăit....
Îmi amintesc cum pasărea s-a stins,
Plutea, lăsându-și capul să cadă-n față,
Cu ciocul stând în apă a murit!
S-a stins frumosul pescăruș,
Blajin,tăcut exact așa cum a trăit.
(23 iulie 2023-Irepetabila iubire)
Monolog nepoetic
Așa cum culoarea din pensula pictorului,
Are nevoie de un suport sau de o pânză
Pentru a prinde viață,
La fel vorbele rostite de cineva,
Au nevoie de altcineva..
Dar ce se întâmplă cu gândurile exprimate și neauzite?
De câte ori nu vorbim singuri?
Ne aude oare cineva?
Ne aude propria conștiință...
Dar ne mai aude și altcineva....
Să fie Dumnezeu,demonii?
Nu cumva chiar și un monolog nerostit are pe cineva spectator?
(10 ian 2023 H.S)
Ce-mi pasă
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Poate ești într-o groaznică stare de melancolică viață,
Ce se răsucește precum o rață plutind pe luciul de apă,
Și care măcăne același refren, Parcă...
Ecoul se repetă fără odihnă,
Obsedant și mecanic solfegiază,
Ce-mi pasă că nu-ți pasă!
Ziua este încă la început,e dimineață,
Și viața cântă iar si iar plină de speranță,
Iar mie nu-mi pasă că nu-ți pasă,
Chiar dacă te prefaci că nu-ți pasă...
Eu știind că-ți pasă!
(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Un alt poem
Nu voi lăsa să treacă ziua
Fără să-ți scriu ceva de-amor,
Știind că toate-s muritoare
Și-n zbor dispar ca într-un vis..
E trist ce spun,dar asta-i lumea
Se schimbă zi de zi câte un pic,
Doar dragostea mea ce ți-o port iubito,
Nu știe a muri deloc...!
Dar eu mă-ntreb neștiind raspunsul
Mă vei iubi vreodată?
Vei putea?
Sau poate eu însumi sunt iubirea
Ce-o așteptai demult printre suspine?
Ți-o spun acum știind că tu ești totul pentru mine,
Un biet defunct ce-i încă viu...
Căci viața pleacă de la tine
Iubirea fiind în glasul tău!
Am mii de versuri pentru tine
Toate se nasc din ochii tăi..
Nu voi lăsa ziua să scape,
Nici inima să nu-ți grăiască
Ceva ce numai ea poate să spună
Chiar dacă tu nu poți acum
Să mă iubești cum eu aș vrea!
(1 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Așteptare
Să te aștept îmi pare bucurie
Chiar dacă așteptarea pare nesfârșită,
Nici tu nici eu nu avem grabă mare,
Noi vrem doar veșnicia fericită!
Îmi este de ajuns ținându-te de mână,
Visez să îți sărut piciorul
Unde să fie mai multă bucurie,
Decât găsesc în vise și la tine...?
Pe zi ce trece mai mult te vreau și te iubesc
Cu siguranță e jocul ce vine din speranță,
Și pot să-ți scriu versete de amor,
Ce par să nu se mai termine.
Frumosul,fericirea,dragostea ești tu,
Poemele îți aparțin ,știu bine
Îmi tot sosec de undeva din Cer
Nu știu să-ți spun cine-i cel care le trimite
Îmi este de-ajuns gândind la tine,
Și toate se transformă în mister!
(9 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Jurăminte
Nu-s jurămintele frumoase minciuni colorate?
Nu-s culorile toate vesele jurăminte?
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Că marea-i albastră ce are un evantai de sclipiri cu valurile sparte...
Iar tu ești acum acasă,
Eu scriindu-ți cu lacrimi,
Știindu-te mult prea departe...
Există dragoste cu jurăminte?
Există!
Însă nouă ne pasă,
Mie de tine ,ție de mine,
Noi credem în iubirea cu jurăminte..!
Chiar dacă o lume întreagă întreabă,
De-s jurămintele frumoase minciuni colorate,
Ori culorile toate-s vesele jurăminte....
Și ce-s săruturile noastre iubită dragă,
Minciuni ori jurăminte ori nici că ne pasă,
Dar mie îmi pasă de tine
Sperând că și ție îți pasă de mine,
Iar dragostea noastră,
Nu știe și nici nu vrea să moară vreodată,
Jurând de taină neauzite șoptite jurăminte!
(20 martie 2024 Vasilica dragostea mea)