Pe gânduri

Noaptea a venit

Toată lumea a adormit

Luna de pe cer a aparut

Iar friciile mele au început

Stau si mă uit pe pereți

Și mă întreb ,,oare cât mai puteți?"

Să auziți în fiecare noapte 

Gândurile mele pană la ora șapte 

Țip si plâng în disperare

Și mă întreb ,,oare de ce doare?"

Când am tot ce mi-am dorit

Dar tot simt că m-am dezămagit

Doare din ce în ce mai tare

Încat frica imi e mai mare

Frica de eșec si singurătate

Of Doamne,am prea multe păcate

Îmi pare rău pentru tot răul de îl provoc

Sincer,nici eu nu mă suport

Data viitoare sper să am noroc

Să nu mai iau totul ca pe un joc 

deși e-nnorat,

câțiva trandafiri

se pregătesc pentru 

Sărbătoarea Luminii.

÷

forța 

 vibrațiilor iubirii 

învinge ura lumii și dizolvă

într-o lacrimă de bucurie

toate

disensiunile.

apoi

traversează, ca o săgeată,

galaxiile.

Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,

Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,

Că pot atinge stele..

Mă contopesc cu lumina din zori,

In urechi îmi pun perle,

Rad,mă scald in culori,

Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.

m-am trezit în dimineața aceasta confuz

nu eram nici om pe de-a-ntregul

nici spirit

dar puteam să merg

să deschid fereastra

să primesc ziua înăuntru-mi

printre ruinile sufletului

să-mi calc cu tălpile goale pe inimă

sub privirile tale încremenite

Doamne

exclami

și te văd adunându-mi resturile

fragmente din care încă mai picura sânge

 „cum ai putut face asta?”

mă-ntrebi

iar eu îți răspund că n-am făcut nimic

că m-am trezit dintr-un somn adânc al rațiunii

sfârtecat de monștri

tu plecasei de cu seară să numeri stelele

de pe cer

la ce ți-o fi trebuit să numeri stelele chiar în noaptea aceasta

n-am înțeles

te căutam înfrigurat printre cearșafuri

încolțit de toate stihiile întunericului

dar nu erai acolo

nu aveam de ce să mă prind

în căderea aceea imposibil de exprimat în cuvinte

când îți vezi viața derulată la viteză maximă

înapoi

și când te trezești la mijlocul drumului înăuntru-ți

cu sufletul încremenit

asemenea unei stalactite imense

pe tavanul unei peșteri antice...         

e aceeași eșarfă neagră pe care mi-ai dat-o cândva

un fel de cămașă a lui Nessus

în care ard în cele mai groaznicele chinuri

zadarnic încerci să dai înapoi timpul

otrava mi se scurge prin vene ca o apă tulbure

îmi sfârtecă sufletul

n-ai cum să înțelegi de ce nu vreau să te mai văd

de tălpile mele s-a prins întunericul morții

nu mai e nicio cale de întoarcere

cu fiecare zi care trece îmi înalț tot mai sus propriu rug funerar

departe de lumea aceasta a lucrurilor mici

și ard în liniște...

.

Din volumul Alb și Negru, aflat în lucru

Azi parca te simt aproape

Maine uit complet de tine

Nu te mai vad deloc printre pleoape

Noroc ca avem acelasi nume pe buletine. 

În noapte te-am zărit 

Cu o frumusețe mai privit 

Cu fața ta, inima mi-ai luminat 

Și de întuneric mai scăpat. 

Cum strălucesc stelele în noapte

Așa strălucești tu pentru mine

Chipul tău tresare în mine ceva

Un sentiment ciudat în inima mea.

Nu te cunosc, dar debea aștept 

Noapte sub cerul înstelat 

Să te mai văd pentru o clipă 

Iubita mea necunoscută. 

Ca un vis de mult uitat

Ca o stea din noapte 

Ce cu timpul și-a pierdut

Lumina sclipitoare.

Ca o strofă neînțeleasă

De mulți poeți rătăciți 

În aceea listă fiind trecută

Numele meu și multe poezi.

Parcă te-am cunoscut, însă te-am uitat

Odată cu memoria mea pierdută

Tu, femeia cu care stau în pat

Cu care am stat o viața lungă. 

O poză văd, e de la nunta noastră

Ușor parcă îmi amintesc...

Dar atunci amnezia, mintea-mi controlează 

Și nu pot sa mă razvrătesc.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Unde ți-ai pierdut a ta vrajă 

Pe care demult o aveai 

Și cu ea ne fermecai.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Multe sau schimbat, si tu la fel

Iar acest lucru mă întristează 

Fiind născut în luna brumărel.

Toamnă iubită, toamnă dorită 

Acum îți scriu cu-n dor apăsat 

Și cu o tristețe în strofă 

Căci știu că singur mai lăsat.

Române, ai uitat?

Câți vrăjmași am avut

Câți au vrut sa ne înrobească

Țara noastră să-o cucerească 

Române, ai uitat? 

Ce oameni bravi am avut

Dându-și propria viață 

Pentru libertatea noastră 

Române, ai uitat?

Ostașii țări sau confruntat

Cu dușmanii, să nu cerșim 

Ca azi noi liberi să fim.

Române, ai uitat?

Tot cea fost întrecut 

Și pentru câțiva bani 

Te-ai lăsat vândut, de alți.

O tu, dragoste amară 

Ai venit și te-ai dus

Ca un moment, ca o clipă 

Ce repede sau scurs.  

O tu, dragoste amară 

Ai plecat și mai lăsat apatic

Într-o lume necunoscută. 

Cu al meu dor singuratic.

O tu, dragoste amară 

Prea repede ai plecat

Din a mea viață tristă 

Fiind lăsat neajutorat. 

Se aude prin munți și vai

Doinele ce nu mor

Ele rămân si nu pleacă-n zori

Cand le auzi ești nemuritor.

De haiducii cântată cu bucurie 

Și azi parcă auzi glasul lor

Când prin munți treci cu veselie 

Parcă vezi ceva fermecător.

Râuri din voi izvorăsc 

Și cu sunetul lin se coboară 

Ce privirile oamenilor uimesc

Cu a sa splendoare minunată. 

Multe flori grozave apar

Pe voi munților mari

Cu miros frumos și uimitor

Minunat ne uimești tu pe noi.

Munte, munte, munților 

Ce de voi imi este dor

Peisajul vostru minunat

Ce de el sunt fascinat.