Copacul cunoștinței
Cu rădăcini adânci se înfrunta din pământ,
Candva o sămânță cu timpul s-a înălțat.
Udata cu ape și ca nutrienți îngrășământ,
Oferea oxigenul ce viața a semănat.
S-a expus la anotimp și luminatori cerești,
La caldura și răceala o sa facă ofranda.
Se oglindea vremii definind peisajele lumești,
Purtandu-le culorile,mereu făcând parada.
Frigul iernii a acoperit copacul in alb imaculat,
Cristale de apa înghețate-n stele geometric.
Crengile-i goale de frunze acum arată elaborat,
Poti sa vezi ceea ce nu vezi și e simetric.
Cand razele de soare au strălucit de primăvara,
Copacul a întâmpinat caldura oferindu-i flori.
Mireasma divina se simțea in fiecare seara,
Renasterea naturii și fericirea in culori.
In zilele-i toride vara amintea de tropical,
Soarele strălucea printre frunzele-i de verde crude,
Umbra copacului însă era pentru toți ceva vital,
Oferind adăpost după ale zile-i grele trude.
Toamna s-a dezlănțuit cu ploaie și furtuna,
Frunzele rumenite colorând peisajul rece.
Ceata deasa anunța a spiritelor cununa,
Focul din șemineu și un pahar din vinul dulce.
Odata ajuns la vremea recoltei ne va bucura de zor!
Esenta copacului e sub forma unui fruct lemnos.
Promisiunea cunoștinței întrece și al soarelui dor,
Nuca fiind al sufletului remediu,un deliciu savuros.
Viata ne va da lecții, și nu pe vreme cu cer senin,
Momentele grele vin cu învățături ascunse.
Ele ne vor ghida și îndruma drumul prin destin.
Uneori binele și răul cu greu pot fi distinse.
